Colaborarea mea cu Alexandru Mandy
Articolul de mai jos a fost publicat integral in Romania in Universul Radio pe data de 21 Octombrie a.c., sub titlul "Amintiri despre Mandy", imediat dupa decesul compozitorului Alexandru Mandy. Publicarea mi-a fost confirmata de domna Daniela Caraman Fotea, cronicar si redactor muzical.
As dori ca prin intermediul ziarului Observatorul sa imi exprim sincerele condoleante fata de Sergio Penchas Roll, autorul unor randuri care sunt patrunse de lumina ce o lasa in urma tatal si omul a carui viata a fost dedicata cantecului adevarat, vietii si iubirii, respectului si credintei in oameni, prieteniei, visului frumos si inalt si, nu mai putin, culorilor meleagurilor tarii in care s-a nascut, a invatat, a iubit, a suferit si a creeat. Nimeni nu putea scrie mai frumos, mai simtit si mai adevarat despre Mandy decat fiul sau.
M-as bucura daca ati publica aceste "amintiri" si in OBSERVATORUL, in cazul in care exista spatiu si interes.
Cu frumoase ganduri si cordiale sentimente prietenesti,
Sergiu Cioiu
...............................................................................................................................................................................................
M-a intristat tare mult vestea trecerii in "lumea cealalta" a vechiului meu prieten Armand Penchas. Va fi fiind muzica si cantec pe lumea cealalta ? Cine poate sti devreme ce nimeni nu s-a intors sa ne spuna cum e ?... Totusi ar trebui sa fie ceva si acolo caci prea multi poeti, muzicieni, compozitori, si artisti de tot felul s-au grabit sa ajunga pe acel taram.... Oricum aici chiar si dupa disparitia omului a ramas o lume de cantec numita MANDY.
Il stiam acolo la Bucuresti in strada Paleologu, printre amintiri, melodii, carti, fotografii, alaturi de pianul cel negru "ca tiganu' " si cu coada scurta, Domul Bösendorfer, la care povesteam amandoi cantece...
Imi amintesc ziua in care ne-am cunoscut, mai bine zis o seara a unei zile in care dragutul meu tatic, care nici el nu mai este, mi-a spus ca a primit un telefon cam ciudat de la un domn care a intrebat daca are vre o legatura cu tanarul care cantase la TV cu o seara inainte un cantec de Aznavour sau e doar o coincidenta de nume. Tata i-a spus ca e vorba de fiul sau, a notat numarul de telefon; il am si acum, 13 83 74. Pe parcurs, numarul abonatilor bucuresteni s-a marit, s-a adaugat cifra 6 la inceputul seriei...
613 83 74; sun, sun, nici un raspuns... Mandy nu mai este... a intrat in poveste, o poveste cu multe cantece frumoase, adevarate, simtite, dospite, cantate si purtate cu bucurie in repertoriul meu de artizan al interpretarilor si al cantecului cu text si subtext.
Mandy m-a primit de parca ne-am fi cunoscut de cand lumea. Mi-a facut cunostinta cu Erika, sotia sa, si cu Sergiu, fiul sau de 16 ani. M-a invitat sa-l tutuiesc cu toate ca era cu 25 de ani mai in varsta si doream sa ii arat respect. Mi-a spus ca respectul se cucereste in timp, se castiga, se merita, ca oamenii se pot respecta indiferent de pronumele cu care se adreseaza unul altuia si ca Lui Dumnezeu, insusi, i te adresezi cu TU. Am lasat protocolul la o parte si am ascultat cateva cantece intre care Cantecul Vantului, Dece, Venise vremea. Intre timp cafeaua se racise, atat cat sa-i poti simti gustul... La cafea m-a intrebat daca as fi de acord sa inregistrez vre-unul din cantecele ascultate. Dansul era chimist si farmacist, compozitia era un violon d'Ingres, o mare pasiune... Nu eram un cantaret atat de cunoscut, de-abia incepusem si desigur aveam nevoie de un repertoriu variat, interesant, mai aproape de chanson, cantece care sa spuna cu adevarat ceva, dat fiind formatia mea de actor care imbratisasem music-hall-ul sau revista vizand musical-ul, visul actorului ce se vrea total. Eram extrem de placut impresionat si de tusat de faptul ca cineva m-a remarcat si era gata sa imi ofere asemenea cantece. Am inceput cu inregistrarea lui Dece si a Cantecul-ui Vantului, au urmat Glasul tau si Venise vremea.
Dupa ce Cantecul Vantului si Glasul tau au fost selectate si premiate la Mamaia, a urmat un moment pe care nu am sa-l uit niciodata. Mandy m-a invitat sa-l cunosc pe Domnul Sachelarie, companionul Mariei Tanase. Pregateau parastasul Mariei si s-a vorbit mult despre Marea Doamna a Cantecului. Anecdote, ziceri, amintiri sugubete, betia unor momente in care doi oameni care o cunoscusera mai indeaproape incercau sa tina aprinsa lumina glasului si farmecului acestei mari artiste pe care o vazusem si o ascultasem dar cu care nu avusesem sansa sa vorbesc vre o data. A doua zi, la parastas, am cantat in fata mormantului Mariei, cu lacrima in glas, Glasul tau. Mandy faurise un cantec adevarat, un cantec mare. Il cant cu aceeas daruire si cu o mare incarcatura de emotie si astazi, cand in Romania se canta din ce in ce mai rar cantece cu acest miez, cu aceasta poezie, cu acest lirism... as spune: cantece esentiale.
Imi aduc aminte cum intr-o dupa amiaza stateam impreuna, langa Bösendorfer si l-am rugat sa-mi ticluiasca un cantec in urma intalnirii mele cu Gilbert Becaud. Il vazusem in spectacol, fusesem foarte impresionat, cu atat mai mult cu cat Valeriu Lazarov, regizorul acelui superb show, m-a invitat sa-l prezint din studio, dandu-mi astfel prilejul sa-l cunosc personal. Emisiunea se transmitea in direct. Il vazusem pe Becaud la lucru pe platou, inconjurat de instrumentistii sai, in perfecta simbioza cu tot ce-l inconjura; un excelent pianist, muzician si interpret fara pereche, extrem de disponibil in relatia cu regizorul Lazarov. Ii spun lui Mandy exact ce i-as fi scris lui Becaud, sau ce i-as fi spus daca i-as fi vorbit la telefon. Mandy si-a notat cate ceva din monologul meu spontan improvizat. Cateva zile mai tarziu s-a instalat la pian si mi-a cantat cu o voce aspra si calda in acelas timp Alo Becaud, care avea sa devina Merci Becaud, pe care l-am inregistrat la radio si care, cativa ani mai tarziu, a fost inregistrat si de Dorin Anastasiu pe disc Elecrecord. Il alesese pentru a participa la concursul de interpretare de la Mamaia unde cu acest cantec a obtinut premiul ex aequo cu regretatul Dan Spataru. Mai tarziu am inregistrat acest cantec in franceza odata cu Cantecul Vantului / La chanson du vent, ingistrari ce au facut obiectul unui alt disc produs in Israel.
Intr-o buna zi aud la radio cantecul Iti multumesc in interpretarea Mihaelei Mihai (un nume nou). Era un cantec din repertoriul meu pe care inca nu apucasam sa-l inregistrez. Eram foc si para si putin frustrat. Interpretarea Mihaelei nu era rea deloc dar consideram ca putea sa-l inregistreze dupa ce eu l-as fi creeat la radio mai intai. La Mandy aveam usa deschisa oricand. Ne vedem, imi descarc sufletul, caci ma simteam tradat. Calm, Mandy prepara o cafea, scoate o sticla de votca si imi explica ca el considera ca e bine sa circule cantecele in mai multe variante de interpretari si ca e firesc ca un compozitor sa fie sensibil la cererile unor interpreti talentati si ca, in cazul Mihaelei, tanara si fermecatoare interpreta, trebuie sa fim cavaleri, sa o incurajam si mai ales sa nu fim exclusivisti. Puteam sa nu-i dau dreptate ?... Mihaela a devenit una din interpretele preferate ale lui Mandy, o cantareata incandescenta, cu transfigurare, care are un repertoriu variat , cu care am facut cateva turnee si careia ii pastrez un sentiment de tandra prietenie. As putea spune ca, prin cantecul sau, Mandy ne-a imprietenit. Fireste, Iti multumesc e inregistrat la Radio si intr-o varianta Sergiu Cioiu. Este una din inregistrarile mele preferate, si pot spune ca am primit sincere si calde cuvinte de apreciere si de la Mihaela Mihai, pe care o salut si ii multumesc.
O alta amintire extrem de amuzanta, dar plina de intelesuri, este momentul in care Mandy ma chiama la telefon sa-mi spuna ca i-a fost selectionat cantecul intitulat E tot mai bine pe pamant, pentru Festivalul de Creatie de la Mamaia. Textul avea ca idee faptul ca oricat de rau ar fi, oricat de nesigur, oricat de... e tot mai bine pe pamant. Eram (in text, fireste) printre ingeri, de vorba cu sfintii si chiar cu Dumnezeu, dar eu voiam pe pamant, caci eram indragostit de o fata frumoasa si de teiul de pe strada mea...
Inainte doar cu doua-trei zile de data inceperii festivalului si a celor cateva repetitii cu orchestra Radio sub bagheta lui Sile Dinicu, lui Mandy i se cere sa schimbe textul, ca "nu merge cu ingeri, sfinti si Dumnezeu". Eu invatasem textul initial. Orchestratia era facuta de Dimitrie Inglessis, cu nuantele cerute de mine in functie de acel text...
-Ce facem, Sergiule?
-Daca tu poti face un alt text care sa tina seama de metrica si sa se incadreze dramatismului orchestratiei, eu voi face tot ce e posibil sa invat si sa interpretez noul text.
Zis si facut. Dar cu ce efort, cu ce emotii ca sa nu amestec sau sa uit, cu cata buna vointa din partea lui Sile Dinicu si cu cata ambitie de a nu strica acest joc impus! Asa s-a nascut Primul loc de pe pamant, o cu totul alta frumoasa poveste. Cine ar putea zice ca e un text impus?! Cantecul s-a bucurat de un imens succes din partea publicului, fiind aplaudat minute in sir. Mandy avea lacrimi de emotie si de bucurie dar nu a fost rasplatit decat cu o mentiune in acea editie a cunoscutului Festival.
Mandy a compus cantec cu text, el ramane unul dintre putinii compozitori care si-au scris texte la melodii sau melodii la texte. Un adevarat faurar de cantec dand prilejul altora sa le creeze la radio, pe disc, la televiziune sau pe scena. Toti cei care au interpretat cantece de Mandy au gasit un suport solid pentru a se pune in valoare fara a avea nevoie de miscari din solduri, sinuase piruete, poze sexy, dansatori sculptati ori dansatoare cat mai sumar imbracate. Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Mihaela Runceanu, Mihaela Mihai, Doina Spataru, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Luminita Dobrescu, Mirabela Dauer, Dorin Anastasiu, Dida Dragan, Marcela Fratila, Liana Lungu (poate am uitat cateva din numele celor care au inregistrat la radio sau pe disc cantece de Alexandru Mandy), cred ca au inclus in repertoriul lor permanent cate unul, doua din cantecele mesterului. Eu, insa, am avut o colaborare mai intensa, mai apropiata si mi-am bazat o mare parte a repertoriului pe aceste cantece ce le-am purtat cu mine pretutindeni in turnee, pe scenele diferitelor teatre in tara si in afara tarii, caci in integralitatea lor ele au constituit pentru mine un adevarat material de one-man-show: Venise vremea; Cred; Dece; Mi-ai spus; Lasa-ma aici; Pe cuvantul meu; Nu-i tarziu; Si totusi; Batranii; N-ati vazut o fata; Poate; Iti multumesc; Romanta romantei; Glasul tau; Facerea lumii; Noapte si zi; Pestisorul argintiu; Merci Becaud; Greu se mai fac oamenii oameni; Pentru cine ; Gata; Unde mi te-ai dus; Poarta Sarutului; Masa Tacerii; Coloana fara sfarsit; Decalogul; Pamantul; Drum si dor; Primul loc de pe pamant; Cantecul Vantului. Ele fac parte din proiectul special intitulat Vantule ...si alte cantece si, respectiv, Poarta Sarutului... si alte Cantice de veghere pamantului (Sergiu Cioiu canta Mandy), produs sub eticheta ConArt, cu asentimentul oficial al autorului. Nu stiu cand isi vor gasi un coproducator in Romania caci noi, Mandy si subsemnatul, am fi dorit noi aranjamente, simple, intr-un stil acustic, care sa nu le altereze substanta.
Cantecele de mai sus, alaturi de cantecele de iarna scrise special pentru Mihaela Mihai, intre care Cantec pentru bradul meu, Sorcova, sau Nu stingeti stelele, Acum, Sub un petec de cer, ca si Noapte Alba, (impresionanta lucrare dedicata unei nopti de groaza cand evreii din Romania erau deposedati de tot ce aveau si erau inghesuiti in marfare spre Transnistria), ar trebui sa faca, dupa umila mea parere, parte dintr-un circuit patrimonial al muzicii noastre pop sau usoare (cum doriti sa-i spuneti) si obiectul unor punctuale puneri in unda, alaturi de noutatile din top-ul actual.
Sunt multe amintirile care ma cuprind acum cand Mandy trecu in nefiinta dar ma consolez cu ideea ascunsa in versurile lui Nichita Stanescu, pe care il citez: "Nu exista decat o singura viata mare, la care noi, calatorule, noi toti, participam. (...) Moartea e starea de dinainte de a te naste." Si ma intreb la randul meu, eu, " cantaretul", e oare o nedreptate de a fi nemaifiind ? Ramane cantecul, "el intrerupe cu sinea sa orice alta miscare. El face sa nu mai fie ceeace este si sa apara in fiinta ceea ce inca nu s-a nascut. El schimba totul in vedere infometand lumina. El leagana moartea pana cand rasar din ea cuvinte si impodobeste cu lacrimi legile stelelor fixe. El este numit sufletul, dar cel mai exact ar fi sa-i spunem, totusi, cantecul. (...) De cantaret nimeni n-are nevoie dar fara el nu se poate. Spune-ne cum ne mancam unii pe altii, i se spune: --- si fa-ne sa plangem. El stie plansul altora si lacrima care li se cuvine. (...) Pe pamant tot ceea ce exista are nevoie din cand in cand sa planga." ( Nichita )
Mandy scrie, eu zic sau cant :
"N-as pleca din lume
Nici o data anume,
Insa ca rasaritul
Vine si asfintitul,
N-ai nici timp de gandire,
Si esti o amintire
Dintr-o zi de vacanta
Fara importanta
Si de-un strigat curat
Peste lume-aruncat...
Venise, daca nu gresesc,
Venise... venise..."
Da, venise, nu ai mai putut sa fii, dar ai ramas, caci esti, chiar ne mai fiind, in cantecele pe care le mai cant. Eu nu te uit si as vrea ca si altii sa-si aduca aminte,
Sergiu Cioiu
P.S.
Asta e o amintire in care apare pentru prima oara prezenta imaginea unui om care avea sa devina, la randul sau, un muzician, un artist al sunetului. Ea mi-a fost trezita de randurile semnate de Sergio Penchas Roll pe care le-ati publicat in editia din 17 decembrie a. c.
Eram la Mandy si il vedeam preocupat de ceva care era mai degraba in zona unei urgente decat in aceea a obisniuitelor proiecte
in care cautam o formula ritmica, tonalitatea cea mai potrivita sau un orchestrator pentru forma definitiva.
Il intreb ce il preocupa si imi raspunde ca este in cautarea unui bun profesor de chimie care sa-l pregateasca cat mai bine pe fiul sau la chimie, facultatea unde va da admiterea. Stiind ca tanarul canta la pian si cocheteaza cu compozitia am fost cam mirat dar, mi-am zis, una e o pasiune in zona artelor si alta e o viziune profesionala. De altfel si Mandy era farmacist cu diploma si chimist asa ca i-am raspuns prompt lasand mirarea de o parte. Da, i-am zis, sunt prieten cu un profesor de chimie, si inca un foarte bun. profesor. Simpatic dar excelent pedagog, sper sa fie liber pentru a-l pregati pe Sergiu. Peste cateva zile i l-am prezentat pe Eugen Rotaru, pe atumci profesor de chimie la unul din cunoscutele licee din capitala. Astfel Sergiu Penchas fiul lui Mandy a inceput sa se pregateasca, cu sarg, pentru a intra la facultatea de chimie, iar Eugen Rotaru, pregatindu-l cu daruire si atentie, a devenit si el prietenul familiei compozitorului caci, iata, la putina vreme dupa aceasta intalnire, care se terminase cu o foarte serioasa si temeinica intelegere, Jack (Eugen Rotaru) ma viziteaza si imi spune, prieteneste, ca baiatul lui Mandy e foarte simpatic ca e cuminte si atent dar ca el crede ca ar fi bine sa-i spuna lui Mandy adevarul si anume ca, intr-adevar ce naste din pisica..., dar nu in domeniul studiului chimiei, ci al muzicii. Asta era gena mostenita, Chiar in aceeasi zi Mandy a aflat ce dorea sa studieze, de fapt, fiul sau. Dupa un scurt dar serios consiliu de familie s-a hotarat cautarea unui profesor de teorie si solfegiu iar Eugen Rotaru a ramas fara meditatie, fara elev. Sergiu Penchas a terminat Conservatorul de Muzica de la Bucuresti si mai tarziu a devenit inginer de sunet si ilustrator pentru CBC (Canadian Broadcasting Corporation). Eugen Rotaru a devenit autor semnand sute de texte de cantece romanesti.
Sergiu Penchas a scris si el cantece; in acea atmosfera de bucurie creeatoare nici nu se putea altfel. Imi amintesc ca am prezentat doua dintre ele intr-un microrecital in turneu cu Teatrul C. Tanase, "Ca la saisprezece ani" si "Ramai cu bine" Erau cantece mai simple dar care vadeau un melodist de talent. Sergiu nu intrase inca la facultate si nu avea decat varsta cantecului...
|
Sergiu Cioiu/ Ottawa 12/18/2005 |
Contact: |
|
|
