Din presa vremii ( XX V ) - revista VATRA - decembrie 1934 - Obiceiuri de sarbatori
* Colindele trebuie sa traiasca si sa se auda de-a lungul \arii, mai ales acum cand datinile apucate din mosi-stramosi incep sa se piarda. Ganditi-va ca la un pom de Craciun nu se aduna decat ai casei, cu prietenii si cativa cunoscuti, daca nu cumva acestia si-au facut si ei pomul lor. Din afara, straini, trecatori, colindatori - nimeni : cerc inchis, petrecere intre ai casei, impartire rece si neindreptatita de daruri. Pe cand colindul nostru deschide larg usile oricui ar zice la poarta cantarea vrajita "Florile dalbe" - oricui, fie el copil sau om mare, bogat sau sarac, cunoscut ori strain, de aci ori de peste noua ape si noua sate…Toti sunt asteptati ca niste soli ai Domnului si deopotriva primiti cu schimb de daruri : pentru darurile sufletesti ce aduc gazdei in chip de urari.
Ca dintr-un pomelnic, copilul trece prin sufletul lui pe toti locuitorii tarii si-i vede aievea cand spune colinda de vanator de pe crestele muntilor, colind de pescar din baltile Dunarii, colind de mocan din sesurile Dobrogei, colind de om bun din vaile Transilvaniei. Pentru toti, dar mai ales pentru copii si tineri, nu e atat castigul, cat bucuria mersului si a cantecelor afara, in aerul slobod, in noapte, pe vifor ori pe aer uscat : e prilej de cunostinte noi, de vesele infratiri si intamplari, de lunga si cucernica retraire a vietii si jertfei Mantuitorului si de primenire sufleteasca in asteptarea Sarbatorilor.
Nu e datina mai frumoasa ca aceea a colindelor lui Craciun. Colindele sunt cantecele cu care copiii si flacaii intampina pe Hristos pe pamant. Ele sunt vechi de mii de ani, sunt ramase de la romani. Vechile sarbatori pagane de la inceputul lui Ianuarie, asa numitele "calendre", s-au inlocuit cu Hristos, cu sarbatoarea Nasterii Lui - si cantece noi s-au urzit si s-au cantat in tara, la inceput religioase, iar cu vremea si lumesti. Aceste cantece sunt colindele. Colindele religioase cuprind in ele viata Mantuitorului, de la nastere si pana la rastignire, iar cele lumesti sunt potrivite oamenilor si vietii lor. De aceea, sunt colinde de preoti, de pescari, de ciobani, de tineri, de fete mari. Unele din ele amintesc chiar fapte istorice, cum e bunaoara negotul Genovezilor si Venetienilor cu tarile Marii Negre.
Tinerii trebuie sa le cante cum le-au cantat in tinerete si parintii lor, pentru ca numai astfel traieste mai departe in noi sufletul vremilor bune si batrane.
* MOS AJUNUL {n seara de 23 spre 24 Decembrie - privegherea Nasterii Domnului -, de la miezul noptii si pana la revarsarea luminii, copiii umbla cu Mos Ajunul. Cu traista dupa gat si cu bata in mana, merg din casa in casa, urand in pragul prispei sau in raza lumanarii din fereastra "Buna dimineata la Mos Ajun". Potrivit datinei, copiii sunt daruiti cu nuci, cu mere, cu covrigi, ori cu colaci calzi, framantati si copti chiar in noaptea aceea. Pretutindeni, in vatra casei de tara sta nestinsa buturuga privegherii Nasterii. {n fata flacarii ei, s-au desirat, veac dupa veac, firul viu al povestirilor religioase. {n Muntii Apuseni si in |ara Hategului, copiii umbla cu straitele dupa colindete chiar in dimineata Ajunului. Cand intra prin curtile oamenilor, striga miscandu-si batele "Bun Ajunul lui Craciun" ori "Aici, aici!", iar cand ies "Noi iesim, Dumnezeu intra", "rod in grau, rod in grau!". Tot in Ardeal, batranii se ingrijesc ca-n noaptea sfanta a Ajunului sa nu se ispraveasca fanul din ieslea vitelor. In unele locuri, se asterne in fata casei fan ori paie intru amintirea Nasterii lui Hristos pe fanul de la Vitleem. E cea mai frumoasa noapte a crestinilor.
* NASTEREA {n dimineata Ajunului, cand colindatorii lui Mos Craciun se duc sa-si rastoarne pe vatra, pe laita ori pe masa sacii cu colindete, cantaretii de biserica, copiii si marginasii targurilor merg din casa in casa cu icoana Nasterii. Ieslea zugravita e purtata pe brate si asezata pe o poala sfintita care, ca o "barbita" de prunc, e prinsa cu doua baiere de gatul celui ce duce icoana. Cu fata catre rasarit, purtatorii ei canta bisericeste troparul Nasterii lui Hristos.
* STEAUA De la Craciun si pana la Boboteaza, iar prin unele locuri chiar de la Sf.Niculae, copiii umbla cu Steaua sau cu "Luceafarul". Obiceiul e vechi. Acum o mie si mai bine de ani, Prea Sfintitul Teofilact, patriarhul Constan-tinopolului, a pus la cale spectacolul religios al Ieslei, dimpreuna cu Steaua si cu cei Trei Crai. Steaua e facuta din speteze de brad, lipite cu hartie alba. {n jurul osiei, luminata de o lumanarica de seu, e zugravita Ieslea cu Maica Precista, Sf.Iosif, Pruncul, pastorii si magii. Pe coltul de sus, e icoana amagirii lui Adam si Eva de catre sarpele Raiului, iar pe celelalte colturi cate un cap de inger. Odinioara, copiii sau tinerii care umblau cu Steaua erau imbracati in costume orientale, asemenea Crailor de la Persida.
Stelarii se vestesc crestinilor, cantand tare pe uliti :
"Cine primeste / Steaua frumoasa / }i luminoasa…" {nainte de inceperea cantecelor care cuprind Nasterea Mantuitorului si alte intamplari religioase, copiii canta "Nasterea Ta Hristoase".
* VICLEIMUL Este un fel de teatru religios ramas din primele timpuri ale crestinismului. El reprezinta intamplarile de dupa Nasterea Mantuitorului. In Moldova, teatrul acesta religios e cunoscut sub numele de Irozi. Azi dispare. Cu alaiul irozilor care se duc, se duce si poezia vietii patriarhale de odinioara. "La inceputul secolului trecut (n.n. - al XVIII-lea), scrie Mihail Kogalniceanu, Irozii erau tinuti in mare cinste. Fiii boierilor celor mai inalti, imbracati in haine de stofa aurita, mergeau la Curtea domneasca si la casele boieresti cele mai insemnate, de reprezentau scene religioase. Secole intregi Irozii au fost teatrul nostru popular". Pe vremea domnitorului Carol, o trupa moldoveneasca a fost primita cu Vicleimul si la palatul domnesc din Bucuresti.
* PLUGUSORUL Umblarea cu Plugusorul e veche ; e in datina tarilor agricole : o urare pentru rodirea campului. Datina aceasta o aveau si romanii. Plugusorul nostru e "Carmen arvale" al lor - colindul cu rugaciunea de ocrotire a semanaturilor din camp.
Obiceiul romanesc e ca, in seara Sfantului Vasile, copiii sa mearga din casa in casa cu un plug mic, facut din betisoare si sa recite cu intreruperi colindul Plugusorului. Doi, trei plesnesc din bice, altul misca plugusorul afara, la fereastra, iar altul suna din clopotei si zice urarea. {n dimineata zilei de Anul Nou, la tara - si rar de tot la oras, flacaii merg cu plugul de camp. Unii trag brazde in curte, altii rostesc colindul si urarea, iar cei mai indemanatici trosnesc des din bice lungi si grele. {n Moldova, plugusorul e inlocuit prin buhai - care produce un zgomot ca de taur si care vrea sa dea iluzia ca boii ori buhaii ara, gafaind, pamantul pentru paine.
* SORCOVA {n ziua de Anul Nou, copiii umbla cu sorcova. Sorcova e un bat, o crenguta, cu flori de hartie si cu fire subtiri de beteala. Uratorul atinge des pe cel ce-l sorcoveste, rostind vechiul cantec cu vechea urare.
{n trecut, sorcova se facea altfel. {n ziua de Sf.Andrei, mamele rupeau din gradina smicele din pomi - din meri, din peri si din trandafiri. Faceau apoi manunchiuri de cate trei ramurele si fiecare manunchi era destinat unuia din casa. Ramurile erau puse in apa si ingrijite zilnic {ncet, incet inmugureau, faceau foi si chiar flori. Cel mai norocos din casa era acela ale carui ramuri infloreau pana la Anul Nou, ori cel putin inverzeau sau inmugureau. Florile se puneau la sorcovele copiilor. Pe atunci, cei sorcoviti dadeau uratorilor faguri ce miere, fuioare ori sfanti domnesti.
Alt obicei al Anului Nou e sa se ureze aruncandu-se grau, secara, orz ori mei. Uratul se face fie pe la casele oamenilor, fie pe strada, aruncandu-se grau pe trecatorii opriti din drum.
* VASILCA {n ajunul Anului Nou si-n ziua de Sf.Vasile, lautarii umbla cu Vasilca. E o capatana de porc, asezata pe o tava si impodobita cu flori de hartie, cu verdeata, cu panglici si cu parale. Peste ea, se pune un baris subtire, de obicei verde.
Demult, pe vremea robiei, nu umblau cu Vasilca decat bucatarii tigani de la curtile boieresti. Colindul e vechi. {n el e vorba de taierea scroafei si de judecata ei in cer. Numele de Siva , de care se pomeneste in colind, e numele unui zeu indian. Cum tiganii se trag din partea locului, pare sa fi adus cu ei si numele acestui zeu pe care, in loc sa-l dea oamenilor, l-au dat scroafelor si ursilor imblanziti. Vasilca e colindul Sivei.
* IORDANUL Boboteaza, ziua botezului Domnului, ce se praznuieste la 6 Ianuarie, este una din marile sarbatori ale Bisericii crestine. Ea trebuie asteptata de toti cu ajunare si cucernicie. Spre a o vesti, preotul, insotit de dascalul purtator de icoana, colinda in ajun din casa in casa, cantand Iordanul si botezand. De aceasta noapte a Bobotezii, in care se deschide cerul - si celor ce-l vad deschis li se implinesc dorintele, se leaga o multime de datini, obiceiuri si eresuri, mai ales in privinta maritisului. Fetele mari postesc cu strasnicie ca sa ia barbat frumos si cer preotului busuioc din steblele cu care stropeste, caci un fir din acest busuioc sfintit, pus sub capatai, le face sa viseze ursitul.
Preotul este, sau mai bine zis era, daruit cu servete albe, marame, fuioare de canepa, picioare si carne de porc, iar caldarusa purtata de dascal era doldora de gologani, printre care albeau adesea si firfirici.
Tot in noaptea de Boboteaza, se ispiteste soarta in plumb topit. intre oglinzi, privind printr-un inel zvarlit in apa etc…
|
Observator 12/17/2005 |
Contact: |
|
|
