Pe teme de psihologie ( 2 ) - Etapele dezvoltarii omului
In numarul trecut al publicatiei noastre, incepusem sa ne referim la etapele dezvoltarii copilului, descriind, in parte, principalele caracteristici ale varstei scolare mici ([ntre 6/7 ani si 10/11 ani). O grija deosebita a familiei pentru copiii de varsta respectiva va trebui sa o constituie educarea religioasa a micilor scolari si, pe aceasta baza, educarea lor morala, formarea caracterului, trasatura principala a persoanei. Demersurile educative se vor face, desigur, potrivit varstei si puterii de intelegere a copiilor. Un punct in plus al motivatiei acestei preocupari educative este si faptul ca religia nu se preda decat in scolile confesionale. Capatand notiuni elementare despre Dumnezeu, persoanele Sfintei Treimi, despre Maica Domnului, sfinti, biserica, Sfanta Scriptura (ne referim la confesiunile crestine – pentru majoritatea romanilor), copiii vor invata rugaciuni potrivite cu varsta lor, vor citi – sau li se vor citi – istorioare cu tema religioasa, vor merge cu parintii la biserica, vor cunoaste si respecta principalele sarbatori crestine. Acolo unde se organizeaza scoli duminicale sau cateheza pentru diferite varste , la biserica, este bine ca participarea copiilor la astfel de actiuni sa fie asigurata si consecventa. Copiii vor deprinde virtuti – ca pretuirea si ajutorarea aproapelui, infranarea de la unele placeri, respectul adevarului, cinstea, modestia, lipsa invidiei. Exista in biblioteci (a fost pana de curand si in librarii) o minunata editie, in limba engleza, a Bibliei ilustrate pentru copii, carte utila si pentru varste mai mari.
In perioada preadolescentei (a pubertatii, a varstei scolare mijlocii), intre 11 ani si 14/15 ani, cresterea fizica este mai accentuata (indeosebi la fete), adesea exploziva, existand disproportii prin dezvoltarea membrelor si stangacia misc`rii acestora. Caracteristice sunt si dezvoltarea in ritm diferit a organelor interne, precum si transformarile endocrine. Odata cu modificarile de ordin biologic, apar acum semnele “furtunii pubertatii”, trezirea instinctelor primare. Se dezvolta spiritul de observatie, memoria, gandirea logica, fapt ce conduce la cresterea capacitatii de invatare, de asimilare a cunostintelor. Copiii devin susceptibili, apar o hipersensibilitate in plan afectiv, interesul pentru sexul opus si opozitia declarata fata de parinti, manifestari de anxietate si de exaltare, ca si atasamentul fata de grupul de colegi sau de indivizi de aceeasi varsta, existand pericolul asocierii in rau. Desigur, nu la toti copiii se va evidentia aceeasi intensitate a unor astfel de manifestari. Depinde de temperamentul, de specificul dezvoltarii fiecarui copil. Deoarece, pentru parinti, pentru educatori, aceasta este perioada cea mai complicata dintre perioadele dezvoltarii umane, este foarte important sa se fi format dinainte, de la varstele mai mici ale copilului, premisele reusitei educative. Dac` acest lucru nu s-a facut la timp si suficient si sunt probleme, nu trebuie alimentat conflictul existent prin apostrofari, manifestari violente, excesul de pedepse etc., ci trebuie discutat cu calm, fara precipitare, pornindu-se de la subiecte agreate de tanar si de la elemente pozitive din activitatea si conduita lui, sau de la exemple diferite, oferite de alte cazuri, pentru a se combate pornirile negative. La aceasta varsta, este important cum se actioneaza si in problema, mult dezbatuta astazi, a educatiei sexuale. Instruirea, in aceasta privinta, trebuie condusa cu multa delicatete si decenta, in mod progresiv. Raspunzand la intrebarile copilului, inca de la varste mai mici ale acestuia, nu trebuie niciodata sa-l mintim, dar vom avea grija sa nu se treaca dincolo de intrebarea pusa, sa dam raspunsuri scurte si nu confuze, care sa dea nastere la alte intrebari. In cazul preadolescentilor, se va face legatura cu problemele abordate la scoala in cadrul discutiilor despre pastrarea sanatatii (lucru practicat in scoala canadiana). Pentru aceasta varsta, se pot da raspunsuri mai complete, in termeni totdeauna clari, pornindu-se de la problemele fiziologice, manifestarile si obiceiurile care apar la unii tineri acum. Deosebit de important este sa se insiste nu asupra aspectului fizic al relatiilor dintre sexe, ci asupra dimensiunii afective si morale. Prin educarea sentimentelor intr-o perspectiva larga si nobila, tinerii vor fi pregatiti sa inteleaga ceea ce citesc sau vad in filme, programe TV, afise etc. Totodata, nu vom neglija sa-i invatam pe baieti si fete sa pastreze o rezerva fata de orice strain – si uneori chiar fata de persoane cunoscute – a caror atitudine pare suspecta sau care fac anumite avansuri. Este bine ca familia sa se intereseze mult de petrecerea timpului liber al copiilor, de anturajul in care se misca si de prieteniile legate, sa le canalizeze preocuparile spre practicarea unor sporturi, spre cultivarea spiritului, a unor hobby-uri (filatelie, pictura, muzica buna, cresterea animalelor mici, excursii etc.) Totul este ca tinerii sa-si foloseasca intreaga energie in chip util si sa nu aiba timp pentru preocupari nocive, pentru satisfacerea unor anumite curiozitati (in multe domenii, satisfacerea curiozitatii este benefica), sa nu ajunga la vicii, la porniri rele. Nu se va neglija nici preocuparea pentru cunoasterea de catre copii a indatoririlor lor scolare, civice si de familie, problema discutata, de altfel, si la scoala, alaturi de cea a drepturilor tinerilor elevi. De asemenea, va continua, la un nivel superior, indrumarea preadolescentilor in domeniul educatiei morale si religioase inceputa de la varstele mai mici.
Referindu-ne la adolescenta, etapa principala in formarea personalitatii umane, cuprinsa intre 14/15 ani si 18/19 ani, sa observam mai intai impetuoasa dezvoltare fizica a tinerilor de astazi, majoritatea fiind inalti, cu o constitutie robusta, capatand repede aspectul si functiile biologice caracteristice adultilor. Pe de alta parte, intelectul se apropie treptat de perioada de maxima receptivitate (24 – 30 de ani) in care gandirea abstracta, memoria logica, imaginatia indreptata spre creativitate evolueaza la cote deosebite. Adolescentul devine capabil de insemnate eforturi voluntare si incepe sa se autoaprecieze, castigand treptat in obiectivitate. Daca din punct de vedere fizic si intelectual lucrurile stau asa, adolescentii nu au inca maturitatea psihica – afectiva deplina si, mai ales, statutul social al adultilor. Decalajul acesta, precum si intarzierea in luarea de raspunderi (determinata si de prelungirea scolaritatii – fapt impus de civilizatia contemporana), i-a determinat pe unii psihologi si pedagogi sa considere adolescenta drept o varsta de criza prin excelenta. Este vorba de o criza de originalitate in primul rand, fiindca adolescentul se vrea original cu orice pret, manifesta nonconformism si se vede frustrat in modul lui de manifestare. Pe linia excentricitatii si nonconformismului fata de adulti, adolescentul vrea sa se impuna, sa iasa oricum in evidenta. Astfel, “lucreaza” mult cu superlative – “formidabil”, “teribil”, “uluitor” sau “detestabil”, “infect” etc., tinde sa fie original in imbracaminte, in modul de a-si petrece timpul – muzica zgomotoasa, camera capitonata cu portrete de artisti, inclinatia catre plimbari nocturne etc. Surprinzator, insa, de la fuga de conformism, se ajunge la un perfect conformism, dar la un conformism de grup – aceleasi gusturi, aceleasi dorinte la mai multi tineri de varsta respectiva, o anumita moda, o serie de influente interpersonale. Unii tineri adopta atitudini uimitoare, contradictorii, uneori ingrijoratoare pentru parinti – si aceasta pentru ca, la ei, perioada de efervescenta a transformarilor hormonale se manifesta pregnant, pentru ca sunt in cautarea unei anume identitati, a unui anume profil al personalitatii. Ei sunt schimbatori, pot trece de la o cochetarie excesiva, pedanta, la o neglijenta respingatoare, de la cinism la pudicitate, de la violenta si zgomot, de la vulgaritate in cadrul unui grup de tineri – la izolare, din neastamparati, exuberanti, devin tacuti. Cei mai multi adolescenti, manifestand nonconformism si respingand sfaturile parintilor sau ale altor adulti, asa cum am aratat, nu ajung la conflicte veritabile, la o ruptura totala cu adultii – si aceasta pentru ca au nevoie de ocrotire, de aparare, de siguranta , de judecata si experien\a celor mari. De altfel, criza la care ne refeream va fi depasita, ramanand in deviere numai cazuri izolate, patologice, crescute in promiscuitate sau care n-au avut o educatie elementara corespunzatoare (lipsa de educatie sau rasfat excesiv si imbuibare). Odata cu depasirea crizei, se observa schimbari si in comportamentul adolescentului. El redevine apropiat fata de parinti si politicos, este afectuos fata de fratii si surorile mai mici. Tot acum, adolescentul incepe sa faca unele confidente cu privire la prieteniile sale cu tineri de sex opus. Avandu-se in vedere dispozitiile romantice ale adolescentilor, acesta este un bun prilej de discutii care sa duca la evitarea unor experiente sexuale premature si daunatoare, traumatizante. Educatia sentimentala trebuie f`cuta in sensul ca adolescentul sa inteleaga ca intre doi prieteni de sex opus, mai tarziu intre logodnici, trebuie sa existe relatii dintre cele mai pure, de pretuire si stim` reciproca, dupa cum convietuirea dintre viitorii soti nu se va realiza numai pe plan biologic, fiind vorba, in acelasi timp, de afectiune deosebita, de impartasirea unor ganduri, unor idei, de organizarea impreuna, cat mai utila, a timpului liber, de pregatirea pentru “meseria” de parinti.
Ajungand la 19 – 20 de ani, fostul adolescent, se va afla, timp de un deceniu, in plina tinerete, va intra in viata profesionala – in multe cazuri dupa absolvirea invatamantului superior, va avea raspunderi in viata civica, isi va intemeia propria familie, asadar va trece la carma “corabiei proprii”. Urmeaza maturitatea, apogeul realizarii personalitatii, apoi batranetea care aduce un regres in plan fizic, precum si unele scaderi in plan senzorial, al atentiei si memoriei, dar nu exclude totusi o viata activa prin unele hobby-uri, precum si, in multe cazuri, un aport notabil in viata comunitatii. De notat ca, in zilele noastre, invatarea permanenta se impune cu necesitate la toate varstele.
|
Prof. Silvestru MORARU 11/12/2005 |
Contact: |
|
|
