referitor la articolul " Generatia de afara"
Tulburator articolul d-lui Brie despre cei care pleaca acum din tara "goniti" de circumstante. Desi plecata de peste doua decenii, m-am identificat cu tanarul care scrie. Momentul in care un om isi paraseste tara este o ruptura dureroasa si definitiva, iar inconfortul "ne-apartenentei" il va urmari pe imigrant toata viata. Asa cum spune insa autorul (si cat de frumos o face!), nimica nu a ramas la fel, totul s-a schimbat, chiar si in tara. Nimica nu e vesnic. Ceea ce am invatat eu dupa venirea mea, intai la Montreal si apoi la Toronto, este ca noi insine ne schimbam si ca oriunde ne-am "intoarce" gasim lucruri schimbate. Am vrea, de fapt, ca TIMPUL sa se opreasca, am vrea ca revenirile noastre sa aiba aceleasi imagini. Dar nu se intâmpla asa, imaginile sunt altele, obiceiurile se schimba. As spune ca aici, in Canada, la cenaclul Observatorul, traiesc mai intens sarbatorile cu cozonaci sau cu oua colorate decat in Romania, unde am fost asta primavara, caci oamenii, desi pleaca de pe pamantul natal, iau cu ei limba, cultura si bogatia obiceiurilor populare. Sigur ca nimeni nu a plecat fara anumite vise, sigur ca cei care se intorc o fac tot cu vise. Nu incerc sa dau solutii generale, pana la urma, totusi, fericirea se afla in mana fiecaruia dintre noi. Suntem niste seminte aruncate in lume, dar ne cautam si gasim puterea de a trai, daca acesta ne lipseste, in mediul "românesc" pe care-l dorim. II voi face d-lui Brie urarea cu care m-a intampinat un canadian la venirea in Toronto: "Infloreste pe pamantul pe care ai fost aruncat"...
|
VPL. 11/6/2005 |
Contact: |
|
|
