Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Cristian Petru Bălan


.
Cristian Petru Bălan este un prozator, poet, publicist, editor și artist plastic din Statele Unite; profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Americano-Române de Știinte și Arte. Corespondent din S.U.A. al posturilor de radio Vocea Americii și Europa Liberă.

Cristian Petru Bălan s-a născut la 27 iunie 1936, la Sibiu. Este fiul lui Tănase Bălan, profesor, și al Margaretei Bălan, învățătoare (n. Vasilescu); căsătorit cu Dorina (n. Chivulescu), cosmetician-esteticiană; două fiice, profesoare: Codrina și Ozana. Studii: După ce, în 1954, a terminat liceul I.L. Caragiale din Ploiești, unde a fost coleg de clasă cu scriitorii Bujor Nedelcovici, Alexandru Sincu, Mihai Negulescu și Corneliu Șerban, a urmat Facultatea de Zootehnie, București (1956). Și-a continuat studiile, absolvind Universitatea din București, Facultatea de română-istorie (1964), precum și Colegiul Harry S. Truman din Chicago (1989), cu bursă Pell Grant, pentru cursuri de artă. În țară, timp de 26 de ani, a fost profesor gradul I de limba română, limba latină și istorie, la diferite școli generale și licee din județul Pra hova; de asemenea, directorul celei mai vechi școli din Ploiești (Școala nr. 3). La vârsta de 19 ani, a debutat cu versuri în ziarul „Flamura Prahovei“, apoi a continuat să publice versuri și proză ori articole de popularizarea științei în „România literară“, „Flacăra“, „Magazin“, „Magazin istoric“ și „Telegraful român.“ A purtat o bogată corespondență cu acad. Dumitru Panaitescu- Perpessicius, cu poeta Otilia Cazimir și cu Gh. Eminescu, nepotul marelui nostru poet. În 1967, Studioul Cinematografic București îi achiziționează scenariul de film „Geniu sublim“, conceput cu doi ani înainte, care descrie viața zbuciumată a lui Mihai Eminescu, de la naștere până la tragica lui moarte, proiectându-se realizarea unui film după el. C.P. Bălan a scris prefețele unor cărți de versuri apărute în țară, făcând prezentarea unor tinere poete talentate: Speranța Miron, cu volumul ei de poezii „La larme de l'argile“, în limba franceză, dedicat președintelui Franței, Jaques Chirac, cu o variantă în li mba română, „Lacrima lutului“ (editura „Pax aura mundi“, 2000, Galați) - și poetei Adina Sas-Simoniak, din Chicago, cu volumul „Perpendiculară pe un colț de nemurire“, apărut la editura „Multimedia“ din Arad, în 2002. Ca pictor și sculptor amator, este autorul a numeroase icoane, al celui mai mare portret „Eminescu“ existent în țară, aflat pe frontispiciul Casei de cultură din Boldești-Scăieni, jud. Prahova, al unei statui de aproape 2 m înălțime, intitulat㠄Îngerul judecății“, și postată sus, pe acoperișul unei capele din centrul orașului; al bustului lui Teodor Diamant, creatorul Falansterului de la Scăieni, al Lupoaicei Romane („Lupa Capitolina“), cu Romulus și Remus (bustul, îngerul și lupoaica, din păcate, au fost distruse de cutremurul din 1977); al marii statui de oțel inox „Rupătorul de geam“ (6-7 m), înălțată la intrarea principală a Fabricii de Geamuri Scăieni; al picturilor religioase de pe fațada cimitirului din aceeași localitate; al portretului primului președinte austriac Karl Renner (1870-1950), de pe fațada bibliotecii din orașul austriac Gloggnitz, Nieder Osterreich; este autor a două mari portrete religioase, în același oraș, pe fațada vilei compozitorului austriac Gustav Mahler, reprezentându-i pe Iisus și pe Fecioare Maria cu Pruncul, lucrări dedicate soldaților austrieci căzuți în cel de al doilea război mondial - picturi care au primit elogiul specialiștilor din Viena. Pentru Colegiul Truman din Chicago, a mai sculptat portretul președinelui Truman și un bust al lui Eminescu. În urma persecuțiilor și amenințărilor organelor române de securitate, din perioada dictaturii comuniste, scriitorul s-a văzut silit să emigreze ilegal, în 1985, mai întâi în Austria, apoi în Statele Unite (1986). În America, după câțiva ani de studii, s-a angrenat în lupta generală a intelectualilor români din lumea liberă împotriva comunismului, devenind cunoscut prin susținuta campanie de demascare a atrocităților regimului ceaușist, făcută atât prin intermediul presei libere din diaspora românească, dar mai cu seamă prin emisiuni și interviuri acordate posturilor de radio „Vocea Americii“ și „Europa liberă“. La acesta din urmă i s-a transmis și un scurt interviu luat regelui Mihai I. Mare răsunet a avut, în acea perioadă, articolul „În România, condițiile pentru o revoluție populară sau pentru o schimbare deosebită sunt mai coapte ca oricând!“, publicat în ziarul „Micro Magazin“ din New York, la 2 aprilie 1989, în care autorul prezice și descrie cu exactitate revoluția, cu lupte de stradă, care va avea loc abia peste opt luni, precum și execuția la zid a dictatorilor. De asemenea, în același ziar, articolul din 25 noiembrie 1989, intitulat „Domnule Ceaușescu, nu rămâne decât să demisionați!“, trimis și prin poștă fostului dictator, prin care îl avertiza limpede că va ajunge să fie judecat de un tribunal militar și condamnat la moarte... Cristian Petru Bălan a înființat prima emisiune de televiziune în limb a română pentru românii din Chicago, intitulat㠄Suflet românesc“, bogată în informații politice și cultural-artistice. De asemenea, erau foarte apreciate programele lui literare săptămânale de la postul local de radio „Mândră Românie“ din aceeași diasporă. După căderea regimului comunist din țară, a intervievat, pentru TV, câteva mari personalități ale culturii românești, printre care memorabilele interviuri luate scriitorului Octavian Paler și actorilor Dem Rădulescu și Mircea Crișan, cât și alte interviuri luate unei serii întregi de artiști români de teatru și film, interpreți de muzică populară și ușoară, sportivi etc. La Chicago a funcționat ca asistent la Truman College, lucrând îndeosebi cu studenții străini. Tot în acea metropolă, a funcționat ca profesor de limba română la Institutul de limbi străine „Berliz“, apoi s-a stabilit la Wheaton, Illinois, unde a fost mai mulți ani editor la „Societatea Misionară Română“, până la transferarea acesteia în România, după care a fost solicitat ca traducător pentru limbile franceză, spaniolă, portugheză, italiană și rusă la marea companie american㠄Floral Transworld Delivery“ din Downers Grove, Illinois. În prezent, scriitorul este pensionar și, după ce a locuit succesiv, la Sibiu, Râu de Mori, Hunedoara (lângă Hațeg), Ceptura-Prahova, Scăieni-Prahova, București, Ploiești, orașul Boldești-Scăieni, jud. Prahova (aici și-a recăpătat locuința ce-i fusese confiscată de regimul comunist), orașul Gloggnitz-Nieder Osterreich (Austria), apoi la Chicago și Wheaton, după atâtea perindări, s-a stabilit cu familia la Glen Ellyn, statul Illinois, într-o casă proprie. A continuat să publice articole politice, proză și versuri în diferite reviste („Lumea liberă“, „Universul“, „Cuvântul românesc“, „Meridianul românesc“, „Luceafărul românesc“, „Romanian Tribune“, „Datoria românească“, „Transilvania“ (din Munchen), „Curentul internațional“, „Solia“, „Impact“, „ARA Journal“, „Ziua“, „Lumină lină“, „ZUM“, „Orizont creștin“ etc., etc.) A scris și publicat trei romane: „Dincolo de curcubeu“ (carte care a apărut și în România, într-o ediție piratată, fără consimțământul autorului), „Zborul destinului“ și „Oaspeții din Elizeu“. A terminat de scris o piesă de teatru, „Ispită si virtute“ (Una storia veneziana), aflată în studiu la „Teatrul de Stat Toma Caragiu“ din Ploiești, și un volum de versuri, „Stindarde transparente“, predat de curând la o editură din România. Ca pictor de icoane și biserici, precum și ca sculptor, are lucrări expuse public în orașul Boldești-Scăieni, județul Prahova, unde, în 2006, când autorul va împlini 70 de ani, intenționează să organizeze o nouă expoziție cu lucrările sale.

Cărți publicate
Dincolo de curcubeu (Roman politic și religios, 406 pag.; Ed. North America, Chicago, 1992).
Amplificările tăcerii (Poeme, Ed. Liberty, New York, 1993).
Viața lui Iisus (Prezentată în secvențe istorice și cronologice; Ed. Holy Cross, San Francisco, 1993).
Dicționarul partidelor politice din România (Ed. Yellow Bird, Chicago, 1993).
Dicționarul criminalilor politici comuniști din România (Ed. White Wings, Glen Ellyn, Illinois, USA, 1995).
Un dicționar al eroilor căzuți victime ale comunismului în România (Ed. Yellow Bird, Chicago, 1963).
Stropi de rouă (Colecție de poezii pentru copii. Volum colectiv, editat de A.B.R., USA, Chicago, 1987).
Visuri cosmice (Poeme cosmice; Ed. California, Hollywood, USA, 1994).
Cioburi de cristal (4000 de maxime și cugetări, scrise între 1955-1981, cu prefețe de Acad. D. Panaitescu-Perpessicius și M.N. Rusu. Ed. Phoenix, Glen Ellyn, Illinois, USA, 1996).
Vagabond pe mapamond (Jurnal de călătorii în Hong Kong, Noua Zeelandă și Australia; Ed. Windows, Glen Ellyn, Illinois, 2003).
[modifică]
Scenarii de film
1. Geniu sublim (Viața lui Mihai Eminescu); un scenariu de film scris în 1965/66 și contractat cu Cinematografia Română, Studiourile Cinematografice Buftea, în 1967; Editura Western, Chicago, 1996).

2. Disperation Aboard (scenariu în limba engleză despre refugiații vietnamezi; Ed. Western, Chicago, 1996).


Volume publicate în România
Zborul destinului (roman, Ed. Eminescu, București, 2003).
Oaspeții din Elizeu (roman, Ed. Eminescu, București, 2004).
[modifică]
Editări
Cristian Petru Bălan a fost editorul unor publicații ale Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA):

Jurnalele Academiei Române (ARA), Editura ARA, California, numerele 21-22, pe anii 1996/97, și nr. 23-24, pe anii 1998/99. De asemenea, în 1994 , a prefațat și publicat o nouă ediție a volumului de versuri „Stropi de rouă“, de Vasile Militaru, la „Yellow Bird Publishing“ din Chicago.






Obs    11/5/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian