TOAMNA IAR… si la cenaclul Observatorului
Dragi cititori, ca la orice subdiviziune literara sau ziaristica, si cronica unei intamplari, a unor stari de lucruri si de fapte, a unui eveniment incepe cu un titlu. As fi intitulat cronica de fata: Destine fara pereche, o balada fara seaman. Ar fi fost, poate, prea pretios, prea vag si neziaristic! Am preferat titlul de mai sus, simplu si cald, de sezon, sub care ma grabesc sa astern versurile lui George Cosbuc: “Din alte zari de soare pline, / Pe unde-ati fost si voi, straine, / Veniti dragi pasari inapoi, /Veniti cu bine!” Chemarea poetului bate, aici, ca limba clopotului de sarbatoare, spre membrii cenaclului, pe vara adevarate pasari calatoare, care au lipsit din cuibul discutiilor noastre din octombrie. Veniti, dragi colegi, veniti cu totii la sezatorile cenaclului nostru, veniti sa tinem aprinsa viu flacara unei frumoase traditii, de temeinica cultura, de alese rememorari, de trainica innodare a zilei noastre de azi cu zilele veacurilor de ieri!
Si acum despre discutiile cenaclului;
Au fost prezentate cartile ; Defending Mircea Eliade scrisa de Dr Francis Dwoschak din Ottawa si Pod peste Atlantic sau eternele meleaguri de acasa a lui Horia Groza din Chicago
Alaturi o expozitie cu noutati ; reviste culturale , carti in romana, engleza sau franceza,
Ca deobicei, tematica, invitatiile la “tribuna”, precizarile de rigoare si le-a asumat , ca deobicei, domnul Puiu " Observator".
Si, din nou, calendarul marilor destine ne-a sugerat teme de larg interes, de politica si istorie, de medicina, de literatura, de muzica. La obiect: politica si istorie, ori, cum spune filozoful, trecutul nostru esential!
Despre genialul, despre “Mozartul” politicii romanesti de dinnainte si de dupa Romania Mare, despre neintrecutul orator, caruia i-a calcat pe urme Nicolae Titulescu, despre Take Ionescu, supranumit Tachita Gura de Aur
Care dintre noi ar fi putut cuprinde, pe scurt si indesat, o asemenea personalitate, pe cat de inzestrata, pe atat de controversata ? Desigur, numai dl. profesor Silviu Moraru, fostul director al liceului “Fratii Buzesti” din Craiova. Si de data aceasta, experimentatul om de catedra ne-a electrizat. Are domnul profesor harul sau, de pedagog innascut, de a te face sa-ti improspatezi cu satisfactie ceea ce ai mai stiut, sa afli cu interes ceea ce n-ai stiut ! A deplans, mai intai, insuficienta cunoastere si recunoastere de catre posteritate a marelui om politic si diplomat. A trecut in revista afirmarea unei inteligente iesite din comun inca din clasele liceale, de la “Sfantul Sava”, din Bucuresti si mai ales din anii de studii avocatesti, de la Paris. A tras dibaci concluziile definitorii: un geniu politic de faima europeana, mare patriot, inventiv, eficient, vizionar . In ceea ce priveste “trecutul esential” al tarii, alaturi de regele Ferdinand I si de batranul liberal Ion C. Bratianu, Take Ionescu si-a inscris numele pe soclul Unirii celei Mari a romanilor! El a initiat, apoi, o diplomatie de aparare a noilor granite statale ( prin “Mica intelegere europeana” ). Expunerea dlui prof. Silviu Moraru, atat de documentata, de o irezistibila atractie, a fost aplaudata indelung.
Pretextul, acela de a rememora personalitati nascute in octombrie, intalnindu-se fericit cu prilejul de a rasapunde la intrebarea: cine a descoperit insulina?, enigma comentata de revista Observatorul in repetate randuri, l-au adus in discutia cenaclului nostru si pe fondatorul medicinii experimentale romanesti, doctorul Nicolae Paulescu, nascut in Octombrie, cum balanta de dreapta ori nedreapta apreciere dintre laboratorul din Bucuresti – Romania si laboratorul din Toronto – Canada ( echipa doctorilor Banting si Best ), in consideratiile dlui dr. Francis Dwoschak, spre intristarea noastra, a romanilor-canadieni, s-a aplecat in defavoarea doctorului roman, a fost bine venita elucidarea diferendului de catre dl dr. Dinu Dimitriu. Semnatarul rubricii “Tablete pentru prieteni” din revista Observatorul ne-a mai usurat durerea “nedreptatii”, echilibrand intr-un fel balanta.
Fara a nega aportul doctorului roman la descoperirea insulinei, vorbitorul, la modul obiectiv, nu a putut incrimina acordarea premiului Nobel echipei din Toronto, intrucat aceasta, multumita tehnicii de laborator superioare celei din Bucuresti, a reusit, in fapt, sa separe insulina, s-o aplice prin injectare, in dozaje potrivite, asa cum se aplica si azi, salvand atatia bolnavi de la o moarte prematura.
Acelasi pretext calendaristic i-a facut dreptate si scriitorului Ion D.Sarbu asezandu-l, iata, pe merit, pe locul al doilea, dupa Marin Preda, in reconsiderarile post-comuniste din cenaclul nostru. I D. Sarbu a fost studentul lui Blaga, a fost ostracizat de regimul stangist-comunist din Romania, ca si Blaga, dandu-i-se domiciliu fortat, la Petrosani –locul nasterii, apoi la Craiova, de unde ii era sotia. Profesor de latina, citit, cultivat, cu sufletul imbogatit de filozofia lui Blaga si Cercul literar de la Sibiu, I. D. Sarbu a scris mult, proza scurta, roman, teatru si scenariu de film. Un scenariu ce a stat la baza unei pelicule regizate de Haralambie Boros, intrerupta la 1500 m. utili filmati ( o ora de proectie ), fiind considerata primejdioasa regimului. Grosolana cenzura din istoria filmului socialist-romanesc arunca o lumina si asupra literaturii lui I.D.Sarbu, deloc tributara propagandei comuniste, din contra, acida si potrivnica.
Prezentarea lui Ion D. Sarbu bio-bibliografica, apreciata de noi, pe drept cuvant, ca o rememorare de suflet, ne-a oferit-o chiar dl. Puiu Observator, care l-a cunoscut direct, la Craiova, l-a ascultat direct citind cate un fragment de proza sau de teatru si Cel care scrie cronica de fata, exemplificand ce si cum a scris petroseneanul, prin cateva fragmente dintr-o nuvela a sa, si-a pregatit indemnul catre colegii de cenaclu ( fie spus aici si catre dumneavoastra, stimati cititori ) :
- Cititi-l pe Ion D. Sarbu, a avut ceva de spus si a spus cu mult curaj !
Ciprian Porumbescu, nascut in indepartata Bucovina, pe vremea sa sub austrieci, ne-a lasat sa ne amintim singuri ce a compus in scurta-i viata creatoare, cele cateva borne de capatai din memoria muzicii romanesti : opereta “ Crai nou “, “Trei culori “, “ Balada “. Apoi, printr-un arcus virtuos, al dnei Florentina Tohatan, ne-a absorbit atentia in tanguirea melodioasa a “Baladei”, cand grava, ca suspinul padurilor sale de fagi, cand revarsata larg, ca un bucium de pe deal, ca o campie iesita din stransoarea muntilor, eliberata si unita in acelasi mioritic drag de viata al neamului moldavo-transilvan-valah.
Cum a interpretat dna Florentina Tohatan nemuritoarea balada a lui Ciprian ? Fara nici o exagerare, ca la Atheneul filarmonicii din Bucuresti ! Noua, celor de-aici, mereu departe de locurile natale, ne-a rasadit-o in inimi si in ganduri cu intreaga-i forta evocatoare, romantica, prea plina de nostalgie, de dulce durere sufleteasca.
Poetul Ion Segarceanu, de mai multi ani torontian de-al nostru, inainte de a intregi liric comemorarea lui Ciprian Porumbescu, printr-o remarcabila poezie, asemenea plina de culoare si muzicalitate, inchinata compozitorului, ne-a confesat deschis ca versurile ce avea sa ni le recite au fost inspirate de aceiasi nemuritoare “Balada”, primita in suflet si-n obsesia creatoare de la un alt mare vrajitor al arcusului, maestrul Ion Voicu.
Versuri, versuri, versuri pline de sensuri alegorice, de aleasa simtire poetica ! Le asteptam, sunt bine venite la ocazii, dar singuri, sub sopta lor tainica, nu le mai citim !
Indirect, intru a intari alegerea titlului de mai sus al cronicii si direct, intru a echilibra tematica literara, muzicala cu cea istorica, medicala, sezatoare noastra s-a incheiat in fapt prin alte incantatoare stihuri, dedicate dumneaei, Preafrumoasei Toamne Canadiene, de catre poetesele Veronica Pavel Lerner si Laura Homa.
Dragi cititori, fiind si eu, cum se spune, ultimul bolnav de poezie, in loc de a pune un Gata !, in coada cronicii, printr-o propozite mai mult sau mai putin inspirata, va scutur aici frunzele galben-rosietice din poezia dnei Veronica Pavel Lerner, recitata de dansa, acolo, la noi in cenaclu, intr-o calda, melodioasa pronuntie frantuzeasca :
PLEURS BLANCS
Ils coulent des pleurs sur mon ecran / Le son tout bas / Ici et la` / Douleurs en blanc…
Finie musique d’un reve d’ete, / Desirs qui bougent, / Soleil jaune –rouge, / Histoire passée…
L’erable brun se tombe en feuilles, / Ciel vide autour, / Lui sans amour, / Elle sans accueil….
Le son tout bas, duleurs en blanc / Se glissent et pleurent / Des nuits, des heures /
Sur mon ecran…
P.S.
Nu este vorba de uitare, ci de un “adagio” aparte de tematica sedintei cenaclului din octombrie. Dl Marcel Tohatan, scenarist si realizator de teatru radio-difuzat, pentru a ne relaxa, dupa indelunga discutie culturala, ne-a oferit spre ascultare doua fragmente din piesele sale “Monumentul” si “Cismigiu”. Prima piesa, inregistrata si difuzata in Romania inainte de revolutie – o originala alegorie privind “monumentul” social-politic al lui Ceausescu, cu varful in nori, departe, vitreg si ascuns de ochii si sufletul poporului, cu baza subrezita, gata sa se surpe ( cum s-a si intamplat ! ). A doua piesa, de curand inregistrata – o incercare meritorie de a satiriza aplecarea unor tineri din Romania, fie si in minoritate, scoliti si nu prea scoliti, spre o viata usuratica, viciata.
Din partea noastra, dna profesoara Elena Buica a apreciat piesa “Cismigiu”. Si-a amintit cu haz peripetiile dansei dintr-o recenta vizita in tara, pentru a-si vinde volumul de portrete literare si povesti traite “Crampeie de viata”, prin scolile in care a predat. Apoi, in sustinerea dlui Tohatan, a confirmat ca, surprinzator, azi, prin liceele din Romania, afli multe fete, multi baieti cu capetele mai mult la decolteuri, fuste scurte si tocuri inalte, la blugi desirati ori cazuti pe vine, la tatuaje si belciuge in nas si urechi !… Ce ar mai fi de spus : parca pe la noi, in Canada, n-ar fi tot la fel !
|
Stelian I. Constantin - 11/2/2005 |
Contact: |
|
|
