La biblioteca
La bibliotecă
Încă din clasele elementare, biblioteca –în ipostaza de institutie publică pentru lectură si împrumutare de cărti pentru acasă – a exercitat asupra mea o puternică atractie. Mai întîi am păsit pragul bibliotecii căminului cultural din satul meu natal, îndemnat, ca si alti colegi, de inimosul dascăl Paul Dincă si sotia sa Anisoara, soră a poetului Stelian Popescu – Segarcea, originar din satul respectiv, care a fost unul din apreciatii studenti ai lui Tudor Vianu. La Liceul din Turnu Măgurele m-am „înfruptat” pe cât am putut mai bine din zestrea bibliotecii acestui renumit lăcas de învătământ din orasul de la confluenta Oltului cu Dunărea, cu vechi si bogate traditii literar-artistice. Cenaclul liceului, în care am citit pentru prima dată o poezie de-a mea, avea loc chiar în sala bibliotecii si era patronat de profesorul si directorul Stelian Păun, el însusi scriitor, cumnat cu Zaharia Stancu, pe care, dealtfel, l-a invitat în câteva rânduri la întâlnirea cu elevii si publicul cititor în marea sală a cinematografului „Dunărea” de atunci. Peste ani, când, în calitatea mea de tânăr ziarist la revista „Viata studentească” îi luam un interviu chiar în biroul său de presedinte al Uniunii Scriitorilor, în somptuoasa clădire de pe Soseaua Kiseleff, aveam să-i evoc prestigiosului autor al romanelor „Descult”, „Satra”, „Ce mult te-am iubit”, „Rădăcinile sunt amare” s.a. acele momente atât de înăltătoare pentru mine când am văzut pentru prima oară în viata mea un scriitor „în carne si oase”, căruia i-am si adresat atunci câteva întrebări spontane din sală.
Pe când eram student la Facultatea de filologie din Bucuresti, am participat la diferite întâlniri si sesiuni ale cercurilor de literatură cu colegii filologi din Iasi si Cluj-Napoca. Acolo, în frumosul oras transilvan, am vizitat cu acest prilej si Biblioteca Centrală Universitară, vestită pentru varietatea si valoarea cărtilor sale. La un moment dat, unul dintre prietenii ardeleni care se oferise să-mi fie ghid – este voba de Gheorghe Dragos, cu care fusesem timp de un an coleg la Institutul de limba rusă „Maxim Gorki” din Capitală si care a făcut mai târziu o frumoasă carieră diplomatică , gratie spiritului si englezei sale impecabile – m-a condus spre ultimul rând de mese, lângă fereastră, unde o persoană cu părul încăruntit pe la tâmple citea concentrat dintr-un tom, notându-si din când în când în caietul aflat la îndemână unele idei si observatii personale. „Uite-l pe Blaga!”, a rostit vădit emotionat prietenul meu. „Lucian Blaga?”, am tresărit eu ca electrizat. Si pânî să mă dumiresc de-a binelea, Gicu m-a împins usor către cel care, prin harul său poetic, ne deschisese sufletul către profunzimile „mirabilei seminte” si ale altor taine si mistere străbătute de elanul înăltării ori de fiorul metafizic al stingerii în neant. „Maestre, vi-l prezint pe Ion Geabău-Segarcea, un tânăr poet de la Universitatea din Bucuresti”... Intrebările de rigoare si scurta discutie cu celebrul poet „mut ca o lebădă”, care de curând fusese repus cu brio în circuitul valorilor noastre literare, au avut asupra mea un impact extraordinar. Il citisem si îl cunosteam în bună măsură pe poetul si teoreticianul „Spatiului mioritic”, dar acea intâlnire epocală m-a făcut să reiau, să-mi întregesc si să-mi aprofundez cunostintele cu privire la fascinantul univers blagian, făcând treptat din numele si opera sa un reper definitoriu al conduitei mele lirice. Nu peste mult timp aveam să scriu poezia „Nasii”, dedicată, cum suna subtitlul, „maestrilor mei Eminescu, Esenin si Blaga”, publicată peste ani în volumul „Curcubeu de vis si dor – Poezii alese din caietele studentiei”. Iată strofa – elogiu : „In sfârsit, al treilea nănas,/ Nins de dulcea stihului povară,/ Imi dădu o mitică mioară/ Să i-o pasc in plaiuri si s-o-ngras...”În acelasi spirit, la anii maturitătii concepeam „Poemul Magului Stihuitor”, supraintitulat chiar „BLAGA”, în care încercam să recompun atmosfera de vrajă si mister din creatia marelui poet – filosof (vezi vol. „Ascuns într-o lacrimă”, Ed.Niculescu, Buc. 1999).
Tot la o bibliotecă – cea a USR de la Casa Mihail Sadoveanu din Bucuresti – l-am cunoscut pe poetul Mihai Beniuc, autor proclamat „tobosar al timpurilor noi”, în postura sa de presedinte al obstei scriitoricesti. Eram pe atunci student în penultimul an si în calitatea mea de sef al Cenaclului si al Cercului studentesc de literatură al facultătii (urmându-i în acestă din urmă responsabilitate absolventului Eugen Simion, actualul prof.univ. si presedinte al Academiei Române), am făcut parte din grupul desemnat de decanat spre a trata cu autorul „Mărului de lângă drum” o întâlnire cu studentii – filologi în Amfiteatrul Odobescu. Gazda noastră ne-a primit cu multă bunăvointă, a acceptat cu încântare invitatia si, în final, ne-a oferit autografe pe una din recentele sale cărti de poezie. Întâlnirea cu popularul si amabilul poet, în sala arhiplină cu profesori si studenti, a fost una de neuitat. Ea mi-a oferit ocazia de a-l cunoaste mai bine pe poetul în vogă la acea vreme, să mă apropii tot mai mult de lirica sa si s-o îndrăgesc cu adevărat. De aceea, în ultimul an de facultate mi-am ales pentru lucrarea de diplomă tema „Ideile despre artă în opera lui Mihai Beniuc”, inclusă în lista de propuneri întocmită de catedra de literatură. O temă destul de generoasă, dealtfel, având în vedere că poetul însusi s-a referit deseori la exigentele actului de creatie , atât în versurile sale, cât si în volumul de publicistică „Mesterul Manole”, conturând astfel o adevărată „ars poetica” proprie, cu temeinice învătăminte pentru tinerii ce băteau pe atunci la portile Poeziei. Si astăzi îmi stăruie în memorie unele stante lirice în acest sens: „Când voi lovi odată eu cu barda, / Această stâncă are să se crape/ Si va tâsni din ea suvoi de ape./ Băieti, aceasta este arta”. Sau : „Nu te lua după exemple,/ Exemplele-s făcute pentru prosti,/ Din serie de vrei să te cunosti/ Fugi de cărări si nu intra în temple”. Lucrarea mea, prezentând si avantajul abordării unui subiect din literatura română contemporană, putin speculat până atunci, avea să-mi înlesnească repartizarea ca asistent la facultatea respectivă. În momentul prezentării la post, însă, am fost chemat la „cadrele” Universitătii, unde pe motive discutabile de dosar, mi s-a anulat definitiv efemerul „pasaport” pentru învătământul superior...
Rosturile vietii m-au condus pe drumurile ziaristicii si ale poeziei. Alte si alte biblioteci mi-au satisfăcut setea de informare, studiu, documentare si îmbogătire spirituală. Ori de câte ori cărtile din biblioteca de acasă n-au putut răspunde tuturor solicitărilor si căutărilor mele, pasii m-au purtat cu asiduitate prin sălile unor prestigioase biblioteci publice bucurestene: BCU, Biblioteca ARLUS, Biblioteca Centrală de Stat, Biblioteca CCA, Biblioteca Academiei, Biblioteca Sadoveanu din Piata Amzei, Biblioteca Pedagogică de lângă Cismigiu, Biblioteca Consiliului Culturii, bibliotecile de la Senat si Camera Deputatilor s.a. Si asa, ani si ani în sir până la plecarea mea definitivă în Canada...
La putin timp după stabilirea în Toronto, am devenit „clientul” uneia dintre cele mai frumoase si mai înzestrate biblioteci din această metropolă. Ea poartă denumirea de „North York Central Library” si este situată pe Yonge Street nr. 5120, în imediata vecinătate a cunoscutului Mel Lastman Square si integrată în reteaua generală denumită „Toronto Public Library”. Toată această inspirată constructie de 7 nivele reprezintă o impresionantă Casă a cărtii si a informatiilor din cele mai diferite domenii. Suprafata sa totală este de 14.860 m.p., în care sunt „găzduite”, pe tematici si etaje, aproape 11 milioane „items”, printre care 450.000 cărti, 4.500 video, 2.400 diverse reviste si ziare, 23.000 CD-uri si casete, e-books etc., în 100 de limbi. Fiecare etaj este dotat cu computere si aparatură de multiplicare de ultimă oră, cu cataloage si săli de lectură în cadrul ambiant al volumelor de tot felul.
Deschisă publicului larg la 13 mai 1987, pe locul unei institutii similare mai mici, această librărie constituie un puternic punct de atractie pentru cititorii de toate vârstele – elevi, studenti, învătători, profesori, oameni de afaceri, ziaristi si simpli cititori, interesati de literatură si informatia la zi.
La etajul I, la compartimentul Other languages, am descoperit si un segment de cărti în limba română – traduceri din literatura universală si lucrări ale unor autori români, CD-uri -, de ordinul câtorva zeci. Dezamăgirea mea a fost că în acest „amalgam” aleatoriu n-am putut întâlni numele unor scriitori reprezentativi pentru cultura si literatura română, ca Eminescu, Blaga, Arghezi, Mircea Eliade, Emil Cioran, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu s.a.
Numerosi autori din Ontario si din alte provincii canadiene au posibilitatea să se întâlnească aici cu cititorii lor în cadrul Auditorium–ului, al celor 3 Meeting Rooms si al Book Club–ului. Asa, de pildă, s-a întâmplat nu de mult cu apreciata scriitoare Margaret Atwood, încununată cu premiul „Toronto Public Library Celebrates Reading Award”, despre care primarul David Miller afirma în cadrul ceremoniei respective : „Ms Atwood is deserving and is without a doubt one of the most celebrated Canadian authors”.
Pentru alte amănunte si consideratii privind această minunată bibliotecă, las cititorilor mei plăcerea de a le descoperi singuri, frecventând-o.
|
Ion Segarceanu 10/27/2005 |
Contact: |
|
|
