De vorbă cu Mirela Vladimira Olteanu, din Toronto, autoarea romanului " Îndrăgostiți în Bucureștiul de altădată "
Doamna Mirela, vă mulțumim pentru bunăvoința de a răspunde întrebărilor revistei Observatorul.
Vă propun să începem cu începutul.
Îndrăgostiți în Bucureștiul de altădată este cartea cu care v-ați lansat anul trecut.
Vă rugăm să ne spuneți câte ceva despre dumneavoastră, pentru a vă prezenta cititorilor nostri.
Cu mare plăcere, și vă mulțumesc din inimă pentru invitație.
M-am născut în centrul București, aproape de fosta Operetă, demolată în anii 80.
Poza de pe coperta primei cărți înfățișează chiar casa în care am crescut.
Ultimii unsprezece ani din țară lucrat la Construcția Unității 1 a Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavoda, de unde am emigrat în Canada în 1996, împreună cu fiul meu.
Pot afirma cu mândrie ca mi-am atins toate țintele propuse la data plecării.
Am absolvit facultatea de business la Ryerson University, în Toronto, am avut o carieră plină de satisfacții în cadrul industriei nucleare din Ontario, și m-am realizat din punct de vedere material.
Pe plan personal, am întâlnit tot aici un ardelean, care printr-o coincidență a destinului, a aterizat în Canada în aceeași an și lună cu noi. Anul viitor, în octombrie, împlinim douăzeci de ani de căsătorie.
Doamna Mirela, înțelegem că ați profesat într-un domeniu tehnic. Ce v-a făcut să vă aventurați în lumea autorilor literari?
Este adevărat, mi-am petrecut viața printre ingineri, însă cărțile au fost dragostea mea cea mare. Datorită mamei mele, care-mi citea toate colecțiile de povești, aventuri, și publicații educative din acea vreme, cuvântul tipărit mi-a devenit de la o vârstă fragedă cel mai bun tovarăș.
Am observat încă din primii ani de școală că mă exprim mult mai ușor în scris decât cu voce tare și am început să-mi aștern gândurile pe hârtie într-un jurnal, asemenea multor adolescente.
În liceu, profesorul de Limba Română mi-a citit câteva compuneri în fața clasei, încurajându-mă.
Prima nuvelă imaginată de mine însămi a fost despre o orfană pierdută pe meleagurile vestului sălbatic, inspirată de seria filmelor americane bazate pe romanele autorului german Karl May.
Le citeam prietenelor mele tot ce scriam, iar ele, fascinate de firul poveștii și personaje, mă îmboldeau să continui.
Mai târziu, mi s-a spus că aventurile prin care am trecut de-a lungul timpului sunt demne de un roman, iar cunoscuții m-au întrebat de ce nu-mi povestesc viața în scris.
Când ați știut cu siguranță că vreți să fiți scriitoare?
De fapt, în copilărie îmi dorisem să devin pictoriță.
Cu timpul însă am realizat că pentru a picta aveam nevoie absolută de o anumită dispoziție sufletească, în timp ce scrisul îmi era oricând la îndemână.
Imortalizându-mi gândurile care dădeau pe dinafară când eram fericită îmi făcea o plăcere deosebită, iar în momentele grele îmi ridica moralul.
La șaisprezece ani am început pentru prima oară să lucrez la romanul care a ieșit de sub tipar anul trecut. Am întrerupt proiectul de nenumărate ori, din lipsă de timp, dar am adus manuscrisul cu mine, în Canada.
Cuprindea doisprezece caiete de două sute de pagini, scrise de mână de-a lungul timpului.
Dacă mă întrebați când mi-am dorit să public, răspunsul este cu totul diferit.
Ideea s-a conturat abia după ce am ieșit la pensie, când am avut nu numai timp mai mult pentru a mă ocupa de carte, dar și fondurile necesare pentru a o tipări.
Vă aflați în Canada de aproape treizeci de ani. De ce v-ați hotărât să scrieți în limba maternă?
Cel puțin în prima carte, am relatat amintiri din anii ’78 – ’81, o periodă a României diferită din toate punctele de vedere față de lumea occidentală.
În opinia mea, cei născuți în afara lagărului comunist ar înțelege greu condițiile în care a trăit generația mea în țara natală, considerându-le exagerate sau incredibile.
Pe de altă parte, adresându-mă cu precădere concetățenilor de vârstă apropiată mie, am sperat să le stârnesc nostalgia tinereții.
Pentru cei veniți pe lume după căderea regimului comunist, povestea are intenția de a dezvălui sau confirma aspecte ale vieții din acele vremuri pe care le-au auzit doar de la cei vârstnici.
Din punct de vedere personal, am considerat scrierea aceasta a fi o ocazie minunată de a îmi reîmprospăta exprimarea în limba română.
Un alt motiv major a fost dorința de a include glume și expresii imposibil sau dificil de tradus în engleză, care și-ar pierde farmecul în orice altă limbă.
Puteți să ne spuneți în câteva cuvinte despre ce este vorba în romanul dumneavoastră de debut?
În principiu, Îndrăgostiți în Bucureștiul de altădată este un roman de dragoste. Mesajul cărții este însă reușita în viață prin perseverență și optimism.
Eroina principală, Laura, pornește prematur pe drumul maturității, forțată de împrejurări. Îndepărtându-se treptat de condițiile vitrege în care a copilărit, înfruntă greutățile impuse de societatea restrictivă a timpurilor.
Este vorba despre suportul moral al prieteniilor de nădejde și valoarea curajului de a ne asuma riscuri, o epopee alertă și optimistă, în pofida celor câteva momente triste.
Este o radiografie a gândurilor și senzațiilor Laurei, atât retrospectivă cât și prezentă, permițând cititorului de a pătrunde intimitatea perspectivei eroinei asupra lumii înconjurătoare.
De unde vă vin ideile?
Aș vrea să specific că atât Îndrăgostiți în Bucureștiul de altădată cât și Adio București, și celelalte cărți viitoare ale seriei, nu sunt autobiografice.
Luate în exclusivitate, peripețiile personale ar fi sfârșit prin a fi mult mai puțin palpitante.
Totuși, majoritatea evenimentelor s-au petrecut cu adevărat, mie sau altcuiva.
M-am inspirat din experiențele de viață trăite atât de mine cât și de cunoscuții mei.
Am împletit dialoguri și amintiri reale cu întâmplări auzite sau imaginare.
Sunt o persoană impresionabilă vizual, drept care filmele mi-au fost întotdeauna o sursă de inspirație a personajelor. Când scriu, am nevoie de o întreagă colecție de fotografii și instantanee care îmi propulsează ideile.
Ce calități credeți că ar trebui să aibă o carte de succes?
Referindu-ne la romanele beletristice, în opinia mea, pentru a capta cititorul, o carte trebuie să aibă în primul rând cursivitate și personaje realistice.
Suspansul contribuie la stimularea dorinței de a afla ce se întâmplă mai departe cu eroii cărții.
Descrierile mi se par importante, creând în mintea cititorului cadrul în care se petrece acțiunea, și dând chip protagoniștilor.
Dialogul este și el un element decisiv, dând viață și emoție povestirii, făcându-ne să râdem sau să plângem, precum un film bun.
Îndrăgostiți în Bucureștiul de altădată este cartea cu care am debutat anul trecut, prima parte în patru volume dintr-o serie fluviu aflată încă parțial în lucru, De-a prinselea pe lume.
Anul acesta au apărut în România și cele două volume ale părții a doua, Adio București.
Dacă măsurăm succesul prin numerele de exemplare vândute, în cazul unei publicități restrânse și a lipsei unui agent literar, rezultatele mele sunt modeste.
Bazându-mă pe comentariile primite de la cititori, îmi place să cred că scrierile mele au succes,
Mi s-a spus că romanul meu se citește ușor, este captivant, și trezește atât nostalgia anilor din tinerețea generației mele, cât și plăcerea de a hoinări virtual prin vechiul București.
Care este partea dumneavoastră preferată a activității de scriitor?
Mărturisesc că geneza cărții este aspectul meu favorit.
După ce m-am pensionat a început pandemia, și dintr-o dată, am avut la îndemână timp, această comoditate absolut necesară creației.
Pentru aproape doi ani, am petrecut zilnic minimum opt ore scriind, organizând idei, și editând manuscrisul, fără a mă plictisi niciodată.
Pentru mine, perioada COVID-ului a fost deosebit de fructuoasă și satisfăcătoare.
Probabil că asemenea multor altor autori, ați avut momente când totuși, v-ați simțit... fără cuvinte. Cum gestionați blocajul scriitorului?
Nu mi se întâmplă frecvent așa ceva. Am mai degrabă zile când nu sunt satisfăcută de muzicalitatea propozițiilor scrise, și ce pun pe hârtie nu-și găsește locul potrivit.
În aceste cazuri, nu mă mai gândesc la ceea ce voiam să spun, apoi, peste noapte, cuvintele curg din nou nestăvilite, abia prididind să le scriu.
Cum ați învățat să scrieți?
Nu am luat nici un curs special. Evident, arta scrisului impune o bază solidă de cunoștințe, un vocabular bogat, și stăpânirea perfectă a limbii, din punct de vedere gramatical.
Acestea se pot însă acumula și perfecționa în timp, independent de activitatea profesională pe care o depune fiecare în mod curent.
Consider că ingredientul esențial este talentul de povestitor, acea măiestrie înnăscută, cu care suntem blagosloviți... sau nu, asemenea talentului la desen, al vederii în spațiu, sau al simțului artistic.
Care sunt autorii dumneavoastră preferați?
Printre scriitorii mei favoriți din țară se numără Marin Preda și Ileana Vulpescu, dar cartea care m-a impresionat cel mai mult a fost romanul Adam și Eva, al lui Liviu Rebreanu.
Mai recent, preferatul meu este scriitorul american Jonathan Kellerman, de profesie psiholog. Romanele polițiste ale domniei sale îmbină perfect acțiunea cu descrieri pline de viață, construind o povestire plină de suspans, presărată cu intrigi emoționale și umor fin.
Ați publicat singură sau ați ales calea tradițională de publicare și de ce?
Am studiat posibilitățile disponibile, oprindu-mă într-un sfârșit la tipărirea clasică a cărților.
În primul rând, m-am gândit la generația mea, care în mare parte nu s-a adaptat total lecturii în versiune electronică.
Recunosc că și eu, personal, am avut dorința de a-mi ține în mână și răsfoi cărțile proprii, ceea ce mi-a adus o satisfacție enormă.
Cum ați obținut contractul pentru o carte?
Prin multă perseverență. Am trimis pasaje din primul volum către cel puțin douăzeci de edituri din România. Multe nu mi-au răspuns, altele s-au scuzat din diverse motive că nu-mi pot aborda proiectul, iar trei mi-au propus să colaborăm.
Am ales editura Letras pentru promptitudinea răspunsurilor primite și ușurința cu care comunicăm.
Dar să ne înțelegem bine, nu am găsit nici o editură care să finanțeze în avans un autor începător.
Multumim Doamna Mirela plăcere, ca deobicei, să stăm de vorbă.
Bucurosi să ne vedem la Câmpul Românesc de la Hamiltom cand ne - ati oferit primul volum, să vă revedem la salonul de carte din Toronto, co ocazia sărbătoriri Limbii Române, să fim parte din cei care v-au prezentat cărtile si să vă apreciem prin ce faceti si cum gânditi.
Asteptăm cu interes surprizele literare care ni le pregătiti in continuare.
Sănătate cu spor in toate cele vă dorim Stimată Doamnă Mirela Vladimira Olteanu si in numele celor care vă citesc cu bucurie si cu o anume nostalgie cărti!e.
|
Observatorul 9/25/2025 |
Contact: |
|
|
