Pe teme de psihologie ( I ) - Problematica generala a psihologiei
In articolul “Psihologia si cunoasterea persoanei umane”, aparut in august a.c. in cadrul grupajului “Lumea in care traim”, in varianta website a “Observatorului”, am anticipat ca vom starui in continuare asupra unor probleme de psihologie care ne ajuta sa intelegem caracteristicile psihicului uman in general, dar si dezvoltarea diferentiata a personalitatii umane si, pe aceasta baza, sa construim demersurile educative destinate diferitelor categorii de varsta si sa adoptam cele mai potrivite atitudini ce se impun in complexitatea relatiilor sociale din lumea contemporana. Nu trebuie sa uitam nici cunoasterea de sine si capacitatea de a ne impune preceptele diriguitoare ale unui regim rational de viata, ale lucrului sistematic si ale unei conduite civilizate–familiale si sociale, capacitatea de a constientiza interesele si valorile personale si de a stabili compatibilitatile dintre propria personalitate si profesia exercitata.
Dupa ce, in articolul mentionat, ne-am oprit asupra definirii obiectului psihologiei si asupra catorva orientari din psihologie dupa constituirea ei ca stiinta, sa vedem care este, in linii foarte generale, problematica psihologiei. Este vorba, in primul rand, despre procesele psihice care urmeaza, in mod logic, ordinea abordarii faptelor, fenomenelor lumii inconjuratoare de catre copil si tanar in dezvoltarea lor, precum si de catre orice individ care se gaseste in fata unei situatii noi : mai intai se cunoaste realitatea, apoi se ia o atitudine, se face o apreciere, se ajunge la “trairi” de diferite intensitati in legatura cu cele cunoscute si, in final, actionam atunci cand se impune, lucru care nu se realizeaza simplu, ci cu eforturi, pentru depasirea obstacolelor intalnite. Asadar, deosebim procesele psihice cognitive (de cunoastere) care, la randul lor, sunt senzoriale (inferioare) – senzatiile, perceptiile, reprezentarile – si intelectuale (superioare) – gandirea, memoria imaginatia. Cele care reflecta atitudinea noastra fata de ceea ce cunoastem sunt procesele afective (de simtire), incepand cu cele simple, inferioare – emotiile simple, afectele, dispozitiile afective – si terminand cu cele superioare – sentimentele si pasiunile. Atunci cand trecem la actiune, potrivit unei hotarari ferme, depunand eforturi sustinute, pentru a invinge orice obstacole care ne stau in calea atingerii unui anumit scop, avem de a face cu procesele volitionale, deci cu vointa. Aceste doua din urma categorii de procese psihice – cele afective ]i cele volitionale – au functii reglatorii ale atitudinii si activitatii noastre in diferite imprejurari ale vietii. Nu ne rezumam, insa, la procesele psihice.
Fiecare individ are insusiri psihice distincte constituite in trasaturi ale personalitatii umane, personalitatea fiind unica si originala. In limbajul curent, se vorbeste despre personalitati in legatura cu persoane care au o pozitie cultural-stiintifica, sociala, politica deosebita, care reprezinta valori remarcandu-se intr-un domeniu sau altul : “Domnul sau doamna X este o personalitate”. Psihologia considera, insa, ca fiecare om adult are o personalitate formata. Insusirile la care ne referim – si care rezulta din interactiunea diferitelor procese psihice – sunt temperamentul, aptitudinile si caracterul. Este stiut ca factorii care determina dezvoltarea omului sunt ereditatea, mediul si educa\ia. Dintre tr`s`turile psihice ale personalitatii, unele sunt innascute (ereditare), altele dobandite in mediu si, mai ales, prin educatie.Predominant, temperamentul si unele aptitudini fac parte din prima categorie, iar caracterul si restul aptitudinilor fac parte din a doua categorie.
Pe langa procesele psihice si insusirile psihice, deosebim activitatea psihica, al treilea element al problematicii psihologiei generale. Activitatea presupune cunostinte (care vin prin procesele cognitive), priceperi, deprinderi si obisnuinte. Ea se realizeaza, in scopul adaptarii la mediul natural si social, prin cele trei forme consacrate – jocul, invatarea sistematica si munca, forme existente pentru toate varstele, dar cu ponderi diferite. Totodata, activitatea psihica se exteriorizeaza prin mimica, gesturi, miscari, vorbire, iar pe plan intern presupune ganduri, emotii, sentimente, convingeri.
Pentru a se intelege cat mai bine intreaga problematica a psihologiei generale, ca sa nu mai vorbim de unele ramuri pe domenii – ca psihologia copilului, psihologia muncii, psihologia medicala s.a., este important sa se cunoasca mai intai principalele caracteristici ale etapelor dezvolt`rii umane. Exist` diferente de pareri in randurile specialistilor privind numarul si durata acestor etape, dar putem afirma ca nu sunt contradictii care sa ingreuneze urmarirea si intelegerea intereselor, structurilor psihice specifice, a activitatilor dominante pentru fiecare etapa. Cifrele care delimiteaz` etapele, varstele sunt doar jaloane orientative, exist@nd variatii importante dupa sex (fetele se dezvolta mai repede in preadolescenta, de exemplu), dup` mediul geografic, social, dupa structurile biologice si psihice ale fiecarui copil. Oricum, ordinea in care se succed etapele (stadiile) dezvoltarii este invariabila. Asadar, sa consideram urmatoarele etape de dezvoltare umana : – de la nastere pana la un an ; – perioada anteprescolar` ( intre 1 an si 3 ani ) ;
– perioada prescolara sau prima copilarie (intre 3 ani si 6/7 ani) ; – perioada scolara mica sau a doua copilarie (intre 6/7 ani si 10/11 ani) ; – perioada scolar` mijlocie sau preadolescenta (intre 11 ani si 14/15 ani) ; – perioada scolara mare sau adolescenta (intre 14/15 ani si 18/19 ani) ; – tineretea (intre 19/20 de ani si 3o de ani) ; – maturitatea (intre 30 de ani si 60/65 de ani) ; – batranetea (peste 60/65 de ani).
Un prim stadiu (etapa, perioada) in dezvoltarea omului este pruncia, de la nastere pana la un an. Pruncul creste in inaltime si greutate, cunoaste senzorial lumea inconjuratoare prin gust si pipait, incepe sa se joace ingramadind obiectele unele peste altele, aruncandu-le pe jos, bagandu-le in gura. Treptat, este din ce in ce mai atent la ceea ce se intampla in jurul lui, incepe sa zambeasca, isi priveste mama, apoi tatal si alte persoane apropiate, apuca obiectele si le “studiaza”, se taraste “in patru labe”, cauta sa stea in picioare (in curand va merge tot mai sigur), isi ia singur jucariile dorite. De asemenea, gangureste, ajunge sa pronunte silabe, cuvinte izolate si…vorbeste.
Intre un an si 3 ani – perioada anteprescolara, copilul este invatat sa manance singur, incep sa i se formeze deprinderi igienice. Prin jocuri de recunoastere a obiectelor si culorilor, se dezvolta spiritul de observatie. Tinand seama de faptul ca viata afectiva este dominanta, mama va incerca sa-l lipseasca pe cel mic de mangaieri, de prea multe alintari insotite de cuvinte tandre, de purtatul in brate, aratandu-i cu delicatete si rabdare ca el “se face mare”. Aceasta atitudine va fi continuata si in perioada urmatoare de dezvoltare a copilului, astfel incat el va fi obisnuit ca, treptat, sa se desprinda din legatura sa cvasi- trupeasca fata de mama, sa se orienteze independent in mediul inconjurator. In cazul in care familia traieste intr-o tara de adoptie unde se vorbeste alta limba decat cea materna a copilului, acestuia i se vor introduce in programul zilnic elemente simple din limba vorbita oficial (limba engleza pentru comunitatea romaneasca din Canada – Ontario, de exemplu), pentru ca astfel copilul sa fie pregatit pentru gradinita. Se stie ca, de mici, copiii pot invata si alta limba decat cea materna.
Etapa prescolara a copilariei, de la 3 ani pana la 6/7 ani, se caracterizeaza prin faptul ca jocul este dominant, ca si imitarea adultilor de catre copil care creste in continuare fizic, senzorial si psihic. Influenta gradinitei se adauga celei exercitate de familie. Copilul vorbeste bine, povesteste frumos, manifesta curiozitate, imaginatie, dar si incapatanare. Este perioada lui “Ce-i asta ?”, lui “De ce ?”, a demontarii obiectelor ca sa le cunoasca mai bine. Copiii incep acum sa se ridice la generalizare, pregatind gandirea logica. Este perioada propice, la aceasta varsta, pentru formarea unor bune deprinderi la copii, de pilda de a fi sociabili, de a fi prieteni cu alti copii, de a se comporta civilizat. Bazele educatiei morale si religioase se pun tot acum. Materialele pe teme de educatie, publicate acum cativa ani in “Observatorul” cuprind o serie de recomandari de ordin pedagogic privind aportul parintilor si bunicilor in indrumarea formativa a copiilor.
Intre 6/7 ani si 10/11 ani, deosebim perioada varstei scolare mici. Dezvoltarea fizica se face treptat, dar sigur, fara salturi spectaculoase. Jocul ramane intre preocuparile principale ale copilului, dar activitatea de invatare incepe sa treaca progresiv pe primul plan. Copilul devine scolar si, in aceasta noua calitate, va fi sociabil daca a fost pregatit asa cum trebuie pentru scoala. Sarcina invatarii este mult usurata pentru copii aici, in Canada, de faptul ca programul pentru primele clase elementare este lejer, tinandu-se seama ca scolaritatea incepe efectiv la 6 ani, iar copiii de la gradinita dobandesc elemente – litere si cifre – care-i ajuta in invatarea scolara. Se dezvolta acum memoria, incepe sa se dezvolte gandirea logica, desi copilul mai navigheaza uneori pe “marea imaginatiei”. Perioada se mai caracterizeaza prin latenta instinctelor vitale (nu ne referim la exceptii, la cazurile de precocitate). Apare, insa, tendinta de independenta a copilului fata de parinti, odata cu sporirea increderii in ceea ce i se spune la scoala. Parintii pot incuraja cu tact aceasta tendinta, ajutandu-si copiii in munca scolara fara a li se substitui in efectuarea temelor si fara a exagera in angajarea de meditatori inca de la aceasta varsta. Se va urmari legarea de prietenii cu colegi sarguinciosi, cuminti, petrecerea timpului liber de catre copii in mod atractiv si util. De la aceasta varsta, copilul trebuie sa capete deprinderi de a lucra singur, de a citi curent carti recomandate de scoala, de a socoti si de a rezolva probleme de matematica, de a-si forma indemanarea si, dupa caz, de a-si dezvolta aptitudinile in domeniile desenului, muzicii, sportului, de a cunoaste natura si, potrivit varstei, realitatile sociale in mijlocul carora traieste.
Vom incheia referirile la etapele dezvoltarii umane in numarul urmator al publicatiei noastre.
|
Prof. Silvestru MORARU 10/17/2005 |
Contact: |
|
|
