Ajun de Boboteazã…
…Mâine este, dar creștinul, bun gospodar cu sufletul sãu, se pregãtește din timp. Unde-s gerurile de altãdatã? Nici crivãþul nu mai bate cum bãtea…Totuși…
Ghini cî v-am întâlnit Ṣ-oleacî v-am sorcovit!
Nu vã lãsaþ’ pi tânjalî Ṣî ieșâþ’ din mahmurealî!
Toatî viaþa îi cu rost Dac‘ începi anu’ cu post.
Curat suflet, minti treazî, Pintru sfânta Boboteazî.
Popa treacî pisti prag Șî noi sî-l primim cu drag,
Casa s-o aghezmuiascî Ṣî pi noi sî ni sfinþascî!
Nicu a lu’ Vasîli ș’-a Mitricãi din Fârþãnești/Gãlaþ’, mãmãligar Recomandare: Dacã nu vã descurcaþi cu limba latã moldoveneascã, folosiþi google translate. Graiul moldovenesc este în listã de pe vremea lui…Ṣtefan cel Mare! ...................................................................... Düsseldorf, 4 ianuarie 2020, de la Hristos, si 7527 de la Facerea lumii. Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei; Sf. Cuv. Apolinaria (Sâmbãta dinaintea Botezului Domnului)
Anexã: Mihai Viteazu și agheasma
Când Mihail-Vodã, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory și a luat sceptrul Ardealului, a sosit în orașul de scaun, numit Bãlgrad [Alba Iulia], și a voit ca sã zideascã acolo, în oraș, o bisericã ortodoxã. Însã preoþii, orãșenii și toþi boierii, fiind de credinþã latineascã [a Papei], nu-i îngãduiau sã zideascã, zicând cã ei sunt de credinþã dreaptã și de aceea nu doresc sã aibã în orașul lor o bisericã de lege strãinã. Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sunteþi mãrturisitori ai dreptei credinþe, cãci nu aveþi harul Sfântului Duh în biserica voastrã. Noi însã, fiind dreptcredincioși, avem puterea cea adevãratã a harului Sfântului Duh, pe care și cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arãtãm, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sã-și dovedeascã dreptatea prin înfruntare de cuvinte și dispute. Ci el le-a zis: “Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediþi, altfel vã voi arãta eu, întru încredinþarea tuturor”. Iar ei i-au spus: “Cum sã arãtãm? Cãci nu e cu putinþã sã dovedim decât cu cuvântul sfintelor scripturi”. El le-a zis: “În dispute este ostenealã fãrã de capãt, dar noi, fãrã înfruntãri de vorbe, putem ușor sã dovedim cu ajutorul Dumnezeu. Haideþi, zice, în mijlocul orașului și acolo sã ni se aducã apã curatã, iar arhiereul meu și preoþii sãi o vor sfinþi în vãzul tuturor. Tot așa vor face și ai voștri, deosebit, și, sfinþind-o, o vom pune în biserica voastrã cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa și le vom pecetlui cu peceþile noastre, pecetluind și ușa bisericii pentru 40 de zile. Ṣi a cui apa va rãmâne nestricatã, ca și cum de-abia ar fi fost scoasã din izvor, credinþa aceluia este dreaptã, iar dacã apa cuiva se va strica, credinþa lui este rea. Dacã apa mea va rãmâne nestricatã, cum nãdãjduiesc cã mã va ajuta Dumnezeu, voi n-o sã vã mai împotriviþi și o sã-mi îngãduiþi sã zidesc biserica, iar dacã nu, facã-se voia voastrã, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu toþii într-un glas: “Bine, bine, sã fie așa!”. Ṣi, a doua zi dimineaþa, a ieșit domnitorul cu toþi boierii și curtenii sãi în piaþã, cu episcopul și cu preoþii, slujind litia dupã obicei, cu cruci, cu lumânãri și candele. Ṣi, ajungând la locul pregãtit, au sãvârșit marea sfinþire a apei, rugându-se cu toþii lui Dumnezeu, cu lacrimi și suspine, sã proslãveascã dreapta credinþã, iar pe cea rea s-o facã de rușine. Tot în piaþã, dar deoparte, în faþa tuturor, latinii au sfinþit apa și au sãrat-o. Dupã care, astfel sfinþindu-și apa, fiecare a turnat apa lui sfinþitã în câte un vas osebit, apoi și-au pus peceþile pe amândouã pãrþi ale vaselor, le-au dus și le-au pus în biserica cea mare, au închis ușile, le-au pecetluit și au plecat. În fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preoþii și cu toþi dreptcredincioșii, se rugau, postind. Tot așa au fãcut și latinii. Ṣi dupã ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: “Doamne, cheamã-i pe latini și pe preoþii lor și nu aștepta ziua a patruzecea, cea hotãrâtã. Sã mergem la bisericã și, desfãcând peceþile, sã deschidem ușile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-și pun cu adevãrat nãdejdea în El, nu se vor face de rușine”. Domnitorul, deci, chemându-i pe toþi, precum l-a sfãtuit episcopul, a mers la bisericã și, deschizând ușile, au intrat cu toþii. Mai întâi, episcopul ortodox, îngenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicând: “Doamne, Dumnezeule, Unul în Sfânta Treime slãvit și preamãrit, precum înainte vreme pe dreptul Tãu Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevãrul Tãu și i-ai rușinat pe cei de rea credinþã, auzi-mã acum și pe mine, robul Tãu nevrednic, dimpreunã cu toþi robii Tãi de aici, nu pentru vrednicia noastrã, pe care n-o avem, ci pentru slãvirea numelui Tãu sfânt și pentru întãrirea credinþei noastre, care este adevãrata credinþã în Tine, aratã întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricãciunea ei sã vadã toþi cã numai în biserica Ta greceascã și soborniceascã de la Rãsãrit se aflã credinþa cea adevãratã și harul cel adevãrat al Sfântului Duh. Cãci Tu ești singurul Care pe toate le binecuvântezi și le sfinþești, Dumnezeul nostru, și slavã Þie îþi înãlþãm, Tatãlui și Fiului și Sfântului Duh, acum, și pururi, și în vecii vecilor, Amin!”. Ridicându-se și cântând: “Doamne, Lumina mea și Mântuitorul meu, de cine sã mã tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfinþitã și, uitându-se la ea, a gãsit-o mai curatã și mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca și cum ar fi fost luatã dintr-un izvor curgãtor, dupã care a strigat, zicând: “Slavã Þie, Dumnezeul nostru, Care Þi-ai plecat urechea la rugãciunile noastre, Slava Þie, Care proslãvești biserica Ta, Slavã Þie, care întãrești cu slavã credinþa cea dreaptã și nu ne-ai fãcut de rușine în așteptãrile noastre”. Ṣi a zis cãtre toþi: “Veniþi sã vedeþi cum a stat aceastã apã atâtea zile, rãmânând nestricatã datoritã harului Sfântului Duh, și încredinþaþi-vã cã adevãratã este credinþa noastrã ortodoxã”. Iar latinii, rugându-se și fãcând slujba dupã cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor și, cum l-au destupat, toatã biserica s-a umplut de duhoare, cã s-au înspãimântat toþi latinii și au strigat cu uimire: “Adevãratã este credinþa greceascã pe care o þine domnitorul. Sã-și zideascã, deci, biserica în orașul nostru, cãci, fiindcã nu i-am îngãduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi și ne-a împuþit apa”. Ṣi astfel, fãcuþi de ocarã, latinii și cu preoþii lor s-au împrãștiat cu mare rușine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinþa ortodoxã. Iar domnitorul, cu episcopul sãu, cu preoþii, cu toþi boierii și ostașii sãi, plini de bucurie și fericire, s-au întors la curte, slãvindu-L și mulþumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre întãrirea adevãratei credinþe ortodoxe. În aceeași zi a fãcut un mare ospãþ pentru întregul oraș și pentru toatã oastea sa. Toþi locuitorii þãrii Ardealului, cu jurãmânt, s-au arãtat bucuroși sã zideascã biserica și sã n-o dãrâme niciodatã. Deci, domnitorul a început îndatã zidirea (dar nu în oraș, ca nu cumva, odatã cu schimbarea vremurilor, sã fie dãrâmatã, ci lângã oraș, aproape de zidul cetãþii, într-un loc frumos) și dupã ce a zidit-o, a închinat-o “…” și a mutat episcopia acolo (cãci episcopii locuiserã pânã atunci în alt loc), unde se aflã și astãzi, cu bunãvoinþa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Bãlgradului, pe Ioan, bãrbat blând, virtuos și sfânt, care, trãind acolo în mare sfinþenie, s-a învrednicit sã capete harul facerii de minuni. Dupã ce a murit, trupul lui a rãmas și pânã astãzi neputrezit și bine mirositor, fãcând multe minuni pentru cei ce vin cu credinþã la racla lui, întru slãvirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cãruia I se cuvine toatã slava, cinstirea și închinãciunea, dimpreunã cu Tatãl Lui Cel fãrã de început și cu preasfântul, preabunul, de viaþã dãtãtorul Duh Sfânt al Lui, acum, și pururea, și în vecii vecilor, Amin! Ṣi cele scrise aici le-am citit într-un letopiseþ muntenesc și le-am auzit de la mulþi oameni vrednici de crezare, care au vãzut cu ochii lor, dar mai ales de la pãrintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofãt al þãrii Ungro-Vlahiei, și de la Dragomir, marele pitar al aceleiași þãri.
Semneazã: Petru Movilã, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mânã proprie. (http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/08/22/mihai-viteazul-minunea-aghiasmei-catolici-ortodoxie/)
Nick Gliga
|
Nick Gliga 1/4/2025 |
Contact: |
|
|