Sublinieri - ADEVAR
Canadianul ar zice :" You've got to be kidding me! "
Romanul, mai direct sau poate mai la obiect lasa aproximativul sa treaca pe langa el si pune punctul pe I: " Ce, esti intr-o ureche ? Ai pretentia sa vorbesti despre adevar? Adica nu "ai pretentia?" ca e clar ca o ai, dar realmente crezi ca esti in stare sa "deschizi gura" despre un astfel de subiect? Adevar!?!? Ce e aia ADEVAR? "
Sigur sunt "intr-o ureche" !
Mai intai : subiectul e total absurd. Numai definitia termenului -conform dictionarului- si te-apuca ameteala: sinceritate, onestitate -in raport cu realitatea faptelor- existenta ca atare, corectitudine, acurateta, autenticitate, faptic, drept, precis, exact.. Sa continui?
Pe urma : Dincolo de echivocul definitiilor-care ori cat de elaborate ar fi tot limitate raman- se afla sensurile majore, interne, as zice, ale notiunii de adevar catre care tindem cam de cand stim ca existam si care evident raman intangibile, relativismul apartinandu-le sau apartinandu-ne.
Si atunci "ce-mi veni" ?
Sa stau ca vitelul la poarta noua si sa mimez desteptaciune? Ori cat de sincere, framantarile mele au un sambure de......naivitate ?( ca sa nu zic prostie-autocritica- autocritica, dar nici char asa!) M-a apucat cochetaria abordarii subiectelor "inchise", intraductibile? Sau daca nu intreductibile cel putin criptic-chestionabile ?
Zice Kant :" Adevarul sau aparenta nu sunt in obiect, in masura in care acesta este intuit, ci in judecatile privitoare la el, in masura in care el este gandit"
Sigur, filozofic elaborat, adevarul dezvalue o complexitate aproape netraductibila, privit insa prin ochiul mai putin sofisticat al omului de rand devine mai putin distant, ramane , bineinteles, unul din marele mistere ale gandirii umane ( ca ce altceva ar fi aceasta cautare permanenta decat o insiduoasa interventie a gandirii in implicatiile zilnice pe care conventional le numim VIATA si in care, evident, adevarul se implica major?)), revin, mister zic, dar ne incumetam, asa infantili cum suntem, sa-l rascolim. Pricepem ceva sau nu asta e alta poveste.
Romanul zice: Adevarul e totdeauna relativ.
Stiu eu? Pare mai de graba o scuza, relativismul ne apartine cred, fiindca zice Heidegger ( nu tocmai in admiratia lui Kant) "Faptul de a fi adevarat( ADEVARUL) inseamna a fi descoperitor." acordandu-i astfel o traire "in sine", pe langa care de obicei trecem falnic ignoranti, dar destepti foc!
Nu- asa?
Bat uneori campii ca ma ia durerea de cap!
Ce-are- a face interpretarea filozofiei cu ceea ce mi-am propus eu, ca muritor de rand sa vorbesc despre adevar?
" Turma gandurilor mele", cum zice POETUL, rataceste in camp deschis cand ar trebui sa se inchida in tarcul analitic al confruntarii directe, imediate .
Ce mai, ma calca pe nervi insistenta cu care atribuim adevarului vina esecurilor noastre si atunci nu mai e, nici vorba, posibila confruntarea cu el, il aruncam la cosul greselilor majore si ne scuturam de responsabilitatile care ar trebui sa ne caracterizeze.
Concret:
Istoriceste adevarul - cum zice Heidegger "descoperitor"?- dezvalue sau , poate mai corect, invalue, atribuind conditiei umane capacitatea de a fi in relatia directa cu el.
Da, dar asta numai daca teoretizam istoria, trecand la fapte, calificam, dintr-o data, confuziile, erorile, subterfugiile, falsurile si mai ales intentiile grosolan aberante drept adevar si fara sa ne dam seama, zic eu ca sa fiu cumsecade, aruncam istoria la cos.
Moral, incluzand automat si religiozitate punem la indoiala absolutul pe care tot noi l-am inclus in adevar si instalam idolatria pe soclurile "intelegerii", e la-ndemana, joaca piesa cumsecadeniei cu formidabila abilitate si in ultima instanta, chiar daca ne temem de ea, e preferabila, o pricepe tot prostul.
Lumea ideilor bate la poarta ignorantei cu seninatate. Ridica la rang de perfectiune superficialitatea vizuala, daca ne referim la arta imaginilor, balbaie ceva inteligenta in paginile scrise- cu rare exceptii- probeaza elasticitatea nervilor intinsi pana la refuz sub bombardamentul sunetelor fara"scop" daca vrem sa denumim asta muzica si adevarurile artei- asa in general- se sting intr-o confuzie din care habar n-am cum o sa iesim.
Si ca o ultima eroare stiinta , cu care adevarul ar trebui sa"stea la masa",
se complace in eficienta imediata si timpul capata dimensiunea controlata a limitei.
Ce sa mai vorbim de tehnicitate, evolutie rapida incotro?
Dar ceea ce e curios- dupa ce ai trait o viata sigur ca devii sensibil la curiozitati- lumea merge inainte- si iar fac o paranteza : daca acceptam ideea ca mersul societatii e inainte, implicand in acest inainte ideea de progres de urcus, asa cam cum il concepuse Gopo, daca ne mai aducem aminte- curios sau nu lumea se misca, evolutiv sau nu parem oricum permanenti .
ADEVARUL?
Cui ii pasa de adevar, azi ?
|
Maria Cecilia Nicu 10/3/2005 |
Contact: |
|
|
