Sublinieri - Emil Cioran
Mptto:
"Cioran e o inteligentã purã...Ceea ce e ciudat la Cioran nu e nelinistea de a fi om, ci nelinistea de a fi român."..\Petre Tutea)
S-a nãscut in 1911 la Rãsinari - satul acela din vecinãtatea Sibiului din care s-a ivit si Octavian Goga, poetul „pãtimirii noastre” tot în aprilie (1-1881) si tot fiu de preot, a studiat filozofia si literele la Bucuresti, merge cu o bursã de studii în Germania si ajunge la Paris (1937) cu o bursã acordatã de statul francez pentru doctorat.
Colaborãrile la revistele de culturã: Gândirea, Revista de filozofie si Convorbiri literare atrãg atentia supra originalitãtii interpretative a unor notiuni filozofice fundamentale:
Timpul, prezenta si prezumptia lui în raport cu omul, de aci constanta destinului în scrierile sale, Spatiul, reprezentare exterioarã, dar mai ales, element al„mobilitãtii interioare” specifice capacitãtii umane de elaborare a unei forme de reinterpretare.
„Echilibrul omului în lume este dependent de modalitatea de vietuire a timpului”, spume Cioran, ceea înseamnã asezarea aceea personalã în perimetru unei atitudini în care acceptarea temporalitãtii poate fi imediatã ori îndrãzneala traducerii lui în termenii permanentei.
De aci, cãlãtorile lui Emil Cioran se întâmplã într-un univers determinat de pendulãri între „culmile disperarii”( cum singur se defineste) ori ale acceptãrii – resemnãrii - ar fi parcã mai corect.
Ceea ce mi-a plãcut mie, ca cititor profan, în scrierile lui Cioran aste insistenta cu care judecã existenta umanã, sentintele lui, chiar dacã sunt în defavoarea subiectului, demonstreazã o profundã întelegere aceea ce numim umanitate, fie cã se opreste asupra istoriei, intrând mai mereu în teritoriile discutabile ale mitului- „formã de istorie pentru acei care simt trecutul ca actual” ori a simbolurilor, „realizarea în concret a universului” si chiar dacã se zbate în apele misterioase si mai totdeauna neclare ale vietii interioare pe care pe drept cuvânt o considerã mult mai complexã si mult mai incitantã decât realitatea imediatã.
Exista in scrierile lui Cioran o idee dominantã, obsesivã chiar; raportul Om-Destin, pe acesta din urma considerandu-l „expresie a sâmburelui substantial al fiintei”.
Astfel; fiecare individ reprezintã „un destin nu atât în mãsura în care participi(ã) la esenta universalã, cât în mãsura în care tinzi(de) sã realizezi (e)o esenta proprie” fara ca „prin aceasta rãdãcinile metafizice ale destinului…” sã fie deteriorate ori distruse.
Astfel; destinul românului, definirea structuralaã a acestuia, fie ca neam fie ca individ, e inevitabilã.
Sigur, nu întotdeauna ne place ce spune, dar dacã avem curajul privirii în oglindã putem accepta cã are dreptate, cã ne defineste lucid, fãrã rautãti gratuite, doar cu durerea constatãrilor dezolante.
Zice Cioran, autoanalitic:
„Sunt eu ? Nu sunt eu ? Ramân perplex în fata anilor, a evenimentelor si a atâtor cuvinte cu sens si fãrã sens. Cum sã nu fiu contaminat de un inepuizabil orgoliu, de credinta în sine si de victoria asupra fricii de ridicol ? Adevarul este cã credeam în mine, cã-mi arogasem o soartã si cã tensiunea interioarã era intretinutã de un vârtej în acelas timp rafinat si sãlbatic. Secretul meu este simplu : n-aveam simtul mãsurii. În fond aceasta-i cheia oricãrei vitalitãti.”
Acest „cuvant înainte” al volumului „Singurãtate si destin” (apãrut la Humanitas în 1991) deschide portile dialogului, ale pãtrunderii în atât de chestionabilul univers cioranian ; filozoful se dezvãlue fãrã menajamente si ne ghideazã cãtre o lume care, fãrã sã stim, ne este familiarã si tot fãrã sã stim ne surprinde prin superioritatea gândirii.
Om extrem de framântat acest Emil Cioran, pe care francezii si-l revedicã (scrie din 1948 numai în francezã) dar despre care noi ( si ei) stim cã e român.
North York Apr.2015 pt. Observ.
Maria Cecilia Nicu
Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 6/6/2024 |
Contact: |
|
|
