Familia este sursa celor mai mari fericiri
“ Viata familiei este sursa celor mai mari fericiri. Fericirea este cel mai
simplu si cel mai putin costisitor fel de existentã care nu poate fi cumpãrat
cu bani.” Robert J Havinghurst (1900-1991)- Profesor, american, doctor, educator,
si expert în problemele vârstei înaintate
Dictionarul explicativ al limbii române, publicat în urmã cu peste un sfert de secol,
de cãtre Institul de Lingvisticã din Bucuresti sub egida Academiei Române, aratã cã „Familia este forma socialã de bazã, întemeiatã prin cãsãtorie si care constã din sot, sotie si descendentii acestora”.
Dela data plublicãrii acestui dictionar si pânã în prezent au apãrut o multime de alte definitii ale familiei, care cautã sã dea un sens cât mai real al notiunii de familie în conditile multiplelor mutatii care au avut si continuã sã aibã loc în diferite colturi ale lumii si în multitudinea de conditii sociale si economice existente.
Unele dictionare si studii referitoare la familie, vorbesc despre „un grup de oameni ce au aceeasi strãmosi”.
Biroul de statisticã a populatiei din Statele Unite , defineste familia drept „asocierea prin nastere, cãsãtorie sau adoptie a unor persoane care locuiesc în aceeasi casã”.
Alte surse se referã la familie ca la „un grup social care în mod normal este format dintr-un pãrinte sau doi si copii lor”.
Vãzând asemenea definitii mi-am amintit de un caz ce s-a petrecut în Florida în 1993,
când o fatã de circa 15 ani, dupã ce s-a nãscut a fost datã din gresealã, altor pãrinti decât
cei naturali.
Dupã ce s-a descoperit greseala, fata a refuzat sã se reuneascã cu pãrintii ei biologici.
În fata instantei de judecatã, avocatul care sustinea acest caz, si-a început pledoaria cu o întrebare retoricã: „ ce reprezintã si ce constituie de fapt o familie? Si tot el a rãspuns cã „numai elementele biologice nu pot fi suficiente pentru a considera existenta sau sustinerea unei familii”.
In conditiile vietii contemporane, familia si-a pierdut sensul de entitate socialã bazatã pe cãsãtoria a douã persoane de sex opus si care au descendentii lor directi sau adoptati.
S-a pierdut sensul în care relatiile personale dintre sot si sotie determinã calitatea vietii familiei.
Astãzi putem observa cã existã tot felul de tipuri de familii iar legiuitorii considerã cã fiecare dintre aceste tipuri de familii au o bazã realã a existentei si ca atare le acordã toate drepturile legale.
Din multitudinea de tipuri si feluri de familii, amintim câteva mai semnificative:
- familia nucleu, formatã din pãrinti si unul sau mai multi copii;
- familia formatã dintr-un singur pãrinte (în cele mai multe cazuri din mamã) care în urma divortului primeste în custodie copilul sau copii minori.
- familia extinsã, formatã dintr-un pãrinte si copii sãi si care trãieste cu o asa numitã extindere de familie formatã din partenerul de viatã si copilul sau copii acestuia;
- familia amestecatã, în care ambii soti au avut cãsãtorii prealabile si îsi aduc copii (adoptati sau directi) în noua familie pe care si-o formeazã;
- familia adoptivã, în care copilul sau copii nu provin din legãturi de sânge ,
ci prin adoptie.
- familia de întretinere, care poate fi o familie nucleu, familia unui singur pãrinte sau o familie amestecatã. In acest tip de familie, copilul sau copii nu sunt nãscuti în familia respectivã, ci provin prin grija societãtii dela o institutie specializatã în protectia copiilor si care cautã sã le asigure o grije si o asistentã similarã cu cea a unui real cãmin.
In conceptul actual familia are la bazã alte sensuri si valente decât cele pe care le avusese în trecut. La baza ei stau factori economici, politici, sociali, legali, religiosi s.a. care au evoluat în timp si spatiu si au determinat si sensurile pe care le are în prezent familia în functia si rolul ei socio-economic.
Nu este cazul si nici nu am intentia sã pun în discutie unele cazuri existente cum ar fi de exemplu în Statele Unite în Utah, sau în alte tãri din lume unde se practicã încã poligamia cu un numãr mai mic sau mai mare de sotii si cu un numãr foarte mare de copiii în functie de situatia financiarã a capului familiei.
Cineva îmi povestea ca pe un fapt cu totul deosebit, cã în 1965, pentru prima oarã în Statele Unite, organul legislativ al statului Oregon, a acordat dreptul de adoptie a unui copil si i s-a recunoscut titlul de tatã, constituindu-se ca o familie, muzicianului Tony Piazza, care era necãsãtorit.
Asemnea exceptii ca si cele ale unirii mai mult au mai putin oficiale a doi parteneri de acelas sex si preocupati de asi forma o familie si a creste copii, constituie subiectul a nenumãrate dezbateri si îsi gãsesc suporteri sau opozanti în diferitele straturi sociale ale societãtii.
La 6 Iulie 1989, de exemplu, Curtea Supremã a New York-ului a decis ca fiind oportun ca un cuplu de homosexuali ce locuiesc împreunã sã fie considerat drept familie si sã aibã dreptul de adoptie.
Asemenea practici devin dela an la an din ce în ce mai comune si considerate ca fiind firesti.
Se poate întâmpla ca într-un viitor mai mult sau mai putin îndepãrtat sã mai aparã si alte tipuri de familii, determinate si de evolutia stiintei în domeniul bio-ingineriei umane.
Cred cã o definitie cât mai apropiatã de sensul real al familiei ce existã în conditiile specifice ale fiecãrei etape istorice, trebuie sã fie deosebit de flexibilã pentru a cuprinde gama cât mai complexã a aspectelor pe care le incumbã conceptul de familie.
Familia si societatea
De foarte multi ani se poartã tot felul de discutii referitoare la modul în care se manifestã influenta societãtii asupre familiei si a rolului familiei în societate.
În diferite tãri dezvoltate au fost create institute specializate în analiza vietii familiei, iar din concluziile studiilor efectuate de aceste centre de studii rezultã cã în ultima jumãtate de secol dar mai ales în ultimii 25 de ani s-au produs multiple mutatii în viata întregii societãti si în mod firesc in viata familiei cu implicatii si efecte de foarte multe ori negative asupra rolului si manifestãrii familiei în societate.
Cauzele acestor mutatii se regãsesc în schimbãrile petrecute în veniturile familiei, în rata mortalitãtii si în extinderea duratei vietii, în asigurarea unui sistem nutritional mult mai complex si diferit fatã de cel cunoscut în urmã cu un secol sau chiar numai cu jumãtate de secol, în oportunitãtile de educatie si alti factori care influenteazã calitatea vietii în general si a fiecãrei familii în special.
Din diferite interviuri si sondaje de opinie desfãsurate pe o razã foarte largã de teritorii si pe un numãr foarte larg de esantioane ale populatiei a rezultat cã în prezent familia cunoaste un moment de mare cumpãnã în sensul existentei si în special al viitorului ei.
Foarte multi dintre cei intervievati privesc cu mult scepticism si pesimism la evolutia familiei si la modul în care cresc si se vor dezvolta viitoarele generatii.
Vechile criterii care marcau sensul real al valorilor unei familii se pare cã au dispãrut sau în orice caz sau diminuat substantial. Onestitatea, respectul si grija pentru cei apropiati sau cei care au diferite nevoi sau suferinte au fost înlocuite de alti factori ce caracterizeazã societatea contemporanã.
Cresterea numãrului de divorturi sau separãri ale pãrintilor, lãsarea copiilor singuri acasã nesupraveghiati când ambii pãrinti lucreazã, posibilitatea cumpãrãrii armelor dela magazine universale, cresterea numãrului actelor de violentã în familie si în afara ei, cresterea numãrului consumatorilor de droguri si alcool, începutul vietii sexuale dela vârste foarte timpurii si influenta diferitelor mijloace ale mass mediei, internetului cu tot felul de emisiuni si prezentãri de promiscuitãti si pornografii sau a diferitelor jocuri pentru computer în care sunt glorificati cei ce omoarã, au efecte directe asupra vietii si educatiei copiilor.
Referindu-se la cresterea noilor generatii, pãrintii îsi exprimã îngrijorarea pentru viitorul copiilor lor si privesc cu mult pesimism evolutia lor. Ei vorbesc în termeni destul de negativi despre copii lor.
Câteva cuvinte au revenit de foarte multe ori în diferitele interviuri referitoare la copii: lenesi, alintati, egoisti si prost crescuti. Alti pãrinti mai indulgenti îsi considerã copii ca fiind iresponsabili sau sãlbatici.
Întotdeauna au existat puncte de vedere diferite si chiar divergente între diferitele generatii si acest lucru este firesc întrucât noua generatie a reprezentat întotdeauna un factor de progres. Dar dela acest „conflict” între generatii în care copiii cred cã stiu mai bine si mai mult decât pãrintii lor si pânã la punctul de vedere actual al pãrintilor despre proprii copii este o mare diferentã.
Întrebati în timpul interviurilor care sunt dupã opinia lor cauzele acestor „caracteristici” ale noilor generatii, cei mai multi au explicat cã existã o puternicã influentã a mass mediei si în general a multiplelor surse de informare asupra tineretului.
„... prea multã violentã, prea multe scene cu sex, prea multã pornografie au cei tineri la dispozitie, chiar dacã pãrintii cautã prin diferite solutii sã blocheze accesul copiilor la asemenea informatii”.
Reclama si publicitatea deosebit de agresivã a unor articole legate de actul sexual, de folosire a drogurilor precum si fotografii si imagini cu caracter obscen fac parte din reteta multor filme, a unora dintre saiturile din internet sau a unui numãr foarte mare de reviste ce sunt la dispozitia copiilor si a tinerilor dela cele mai fragede vârste.
Crima si violenta precum si alte acte antisociale au devenit subiectul multor filme care îsi gãsesc o mare audientã în rândurilor tineretului si care înflãcãrându-le imaginatia îi îndeamnã la repetarea si practicarea lor.
Fãrã sã se gândeascã la efectele negative asupra educatiei tinerei generatii, producãtorii unor asemenea surse de informatii urmãresc numai profiturile care devin dela an la an din ce în ce mai mari.
Asemnea informatii au luat locul unor emisiuni cu un adevãrat caracter educativ care au dispãrut complet sau s-au diminuat si si-au pierdut din ce în ce mai mult din calitate si din audientã.
Alti intervievati considerã ca scoala si-a pierdut rolul educativ pe care îl avea cu multi ani în urmã si devine din ce în ce mai greu chiar si pentru corpul didactic de ai stãpânii pe elevii care vrând sã se evidentieze în fata colegilor si sã devinã cât mai „populari”, se preteazã la tot felul de acte ce tulburã sistemul de învãtãmânt, la acte sexuale, la aducerea de arme în scoalã si la omorãrea unor colegi sau profesori.
Din pãcate foarte putini au fost cei care au recunoscut cã familia care a reprezentat întotdeauna prima sursã a educatiei, si-a pierdut responsabilitatea si rolul pe care ar trebui sã-l aibã pentru educarea noilor generatii.
Familia în sensul ei traditional, asa cum era ea cunoscutã de foarte multi dintre noi, a dispãrut într-un mare procent datoritã unor factori economici si sociali si ca atare si rolul ei în formarea si educarea tinerei generetii s-a redus si el.
Este destul de greu sã faci o delimitare chiar si aproximativ procentualã a factorilor negativi ce au influentã asupra tinerei generatii. Personal cred cã de fapt toti acesti factori amintiti, conjugati si care din pãcate se amplificã dela an la an, se reflectã în scãderea caracterului educativ si în cresterea din ce în ce mai mult a drumului gresit urmat acuma de multi tineri.
Dupã opinia multor sociologi, psihologi, politologi, economisti si specialisti în domeniul educativ, existã o mare si puternicã interdependentã între factorii care au determinat evolutia societãtii industriale si familie ca structurã, rol educativ si valoare socialã.
Randy Maxwell, cunoscut autor al multor cãrti si articole despre rolul social al familiei, s-a adresat printr-o scrisoare deschisã publicatã în ziarul lui local, pãrintilor de pretutindeni si în care spunea:
„ ...indiferent cât de mult vrem sã condamnãm Hollywood-ul sau industria de muzicã sau oricare alta, pãrintii trebuie sã se condamne pe ei însisi pentru „cultura” bazatã pe bãuturã, violentã si crime care îi otrãvesc pe copiii nostri.
Noi trebuie sã-i protejãm pe copiii nostri. Nimeni altcineva nu o va face.”
Familia în societatea post-industrialã
Dezvoltarea industriei si cresterea nevoii de fortã de muncã au deschis noi orizonturi pentru emanciparea activitãtii femeilor si a rolului lor în societate. În acelas timp ea a marcat si un punct negativ în viata de zi cu zi a familiei.
Aceastã evolutie a fost determinatã si de posibilitatea de ridicare a nivelului de educatie si calificare a femeilor.
In timpul celui de al doilea rãzboi mondial în foarte multe tãri femeile au înlocuit forta de muncã a bãrbatilor care plecaserã pe front. Mii de femei care fuseserã înainte numai gospodine si care nu aveau nici o calificare sau experientã în afara muncii din gospodãrie, au fost angajate în diferite sectoare de actvitate, s-au calificat si în scurt timp au devenit indispensabile pentru locurile respective de muncã.
Ca si în alte tãri America a cunoscut aceeasi evolutie a rolului femeii în societate si odatã cu ea a evoluat si rolul si functia familiei.
Dupã terminarea celui de al doilea rãzboi mondial si reîntoarcerea bãrbatilor din rãzboi, multe dintre sotiile soldatilor, ce se angajaserã sã lucreze în întreprinderi, spitale, în domeniul presei si al radioului, si în alte activitãti, au continuat sã lucreze.
Prin munca femeilor, familiile au putut sã-si asigure un surplus în bugetul financiar care adugat la veniturile sotilori si la avantajele oferite de guvern veteranilor, le-a permis celor tineri sã-si cumpere sau sã-si construiascã case si sã-si întemeieze familii.
Generatia baby-boomerilor americani nãscuti dupã 1946, au fost cei care au cunoscut o viatã de familie cu totul diferitã de cea pe care o au în prezent copiii acestora.
Chiar dacã mama si tatãl lucrau, au existat tot felul de programe care au fost oferite femeilor cu copii, ca un suport pentru a putea avea grije de copii. În acest fel, generatia de baby-boomeri au gãsit în familie dragostea si cãldura sufleteascã, apropierea dintre membrii familiei si grija pãrintilor pentru educatia copiilor. Astfel ei au devenit oamenii pe care societatea americanã s-a putut baza în dezvoltarea ei.
Foarte multi dintre acesti copii au învãtat dela pãrintii lor tot felul de îndeletniciri care i-au ajutat sã-si poatã îngriji singuri gospodãria sau sã-si repare mijlacele de transport.
Familia americanã preluase o multime de obiceiuri si traditii dela pãrintii si bunicii lor, veniti din diferite colturi ale lumii.
Unul dintre exemplele care îmi vin în minte se referã la obiceiul mesei de searã al membrilor familiei. Un asemenea obicei a avut si cred cã ar trebui reinventat de cãtre toate familiile indiferent de locul unde trãiesc.Un asemenea obicei este unul din mijloacele cele mai eficiente în educatia pe care familia îl poate oferii copiilor.
La masa de searã se discutã tot felul de probleme pe care le au copii la scoalã sau în afara scolii. Chiar si felul în care trebuie mâncat face parte din educatie si din cresterea civilizatã a copiilor.
In evolutia ei societatea industrialã a creat de fapt o rupturã a familie. Muncind ore îndelungate într-o întreprindere, în general tatãl dar în foarte multe cazuri si mamele au fost eliminati dela traditia masei de searã împreunã cu copii.
Pãrintii ajung sã-si vadã copii numai când acestia dorm sau în goanã dimineata îmainte de plecarea copiilor la scoalã si a pãrintilor la lucru.
In asemenea conditii, copii sunt din ce în ce mai mult neglijati si necontrolati si ca atare se produce o schimbare negativã în viata familiei.
Îmi reamintesc de un caz, care chiar dacã pare a fi o glumã, din pãcate este un fapt real si tot din pãcate nu este un caz izolat.
Unui tatã i se spune cã la sfârsitul sãptãmânii vor merge cu toatã familia la ceremonia de graduare dela liceu a fetei lor mai mari.
Surprins tatãl o întreabã pe mamã: ... cum la graduare când eu stiu cã de abea a intrat la liceu!
Mama si copii se uitã la tatãl lor, care putin cam încurcat spune: ... formidabil ce repede trece timpul !
Treptat copii au cãpãtat o independentã deosebitã, dar aceasta nu a fost si nu este întotdeauna în favoarea copiilor care cresc ne controlati si ca atare sunt expusi foarte usor la tot felul de influente si presiuni din partea colegilor sau al unor adulti care nu au întotdeauna cele mai bune intentii.
Emisiunile TV si stirile zilnice prezentate de întreaga mass medie confirmã existenta a tot felul de acte antisociale, de abuzuri sexuale, crime s.a.m.d, sãvârsite de cãtre copiii necontrolati de scoalã si de familie.
De foarte multe ori acesti copii necontrolati se unesc în ganguri si se preteazã la tot felul de acte antisociale: crime, violuri, furturi, consumul si vânzarea de droguri, s.a.
Nu întâmplãtor procentul delicventei juvenile ca victime sau al fãptuitorilor de crime este în crestere.
Dupã date oficiale prezentate chiar de cãtre Departamentul Justitiei al SUA,de exemplu, numãrul delicventilor juvenili crescuse dela 150 cât fusese în 1982 la peste 360 în anul 1992.
În anul 2002, peste 1000 de copii fuseserã implicati în peste 800 de crime.
Tot Departamentul Justitiei confirmã cã FBI nu detine (sau nu vrea sã punã la dispotia publicului larg-n.n), date despre numãrul de crime ce au avut loc în ultimii ani si în care au fost implicati copii între 12 si 17 ani.
Desigur asemenea imagini nu pot fi considerate ca fiind specifice numai societãti americane. Ea se poate regãsi si în alte tãri.
În Canada de exemplu, cine este interesat sã-si procure o armã de foc si-o poate obtine într-o zi sau în câteva ore fãrã nici un risc, a confirmat într-o discutie, Andrew Baachus (30), cel care a creat unul din cele mai violente ganguri din Toronto, în urmã cu ani de zile.
Ceea ce este de retinut este faptul cã situatia devine cu atât mai gravã cu cât ia proportii dela an la an. O asemenea problemã ar trebui nu numai cunoscutã de institutiile ce apartin de adminstratiile diferitelor state si au ca scop depistarea si remedierea ei, dar trebuie actionat cât mai urgent pentru a o stãvili si a readuce acesti copii si tineri implicati în tot felul de acte criminale pe drumul normal al evolutiei lor.
America si alte tãri dezvoltate din punct de vedere economic au foarte multi tineri care sunt antrenati si participã cu rezultate deosebite în procesul lor educativ. Institutiile de învãtãmânt superior din SUA si din alte tãri, pregãtesc temeinic mii de tineri pentru viitoarea evolutie a celor „7 chei industriale” ce va avea loc în urmãtoarea decadã: micro-electronica, biotehnologia, industria materialelor, sistemul informational cu date, sunet si imagini, aviatia civilã, robotica cu aplicatii la masinile unelte si viitoarele generatii de computere.
Acesti tineri vor fi viitorul lumii si cu ei societatea va putea sã-si continue drumul ei de progres.
Un studiu efectuat sub supravegherea Departamentului problemelor economice si sociale internationale al Natiunilor Unite confirmã faptul cã în ultimile decade, în multe tãri dezvoltate si în special în Statele Unite, familia ca institutie socio-economicã se confruntã cu o multitutdine de probleme deosebit de dificile si cu efecte grave asupra vietii si sãnãtãtii copiilor.
Printre problemele evidentiate în studiu se remarcã: sãrãcia, nivelul scãzut al educatiei, scãderea numãrului de familii care pot beneficia de asistentã medicalã, nutritia inadecvatã, locuintele insalubre, lipsa de supraveghere a copiilor, s.a.
Un studiu efectuat asupra unui numãr de peste 2000 de persoane adulte a evidentiat cã în situatia în care pãrintii sunt despãrtiti, copiii au multiple probleme emotionale, manifestã unele stãri de nesigurantã si lipsã de confidentã în propriile lor puteri fizice si mentale. Acesti copii sunt mai instabili în relatiile cu alti copii de vârsta lor, mai usor influentabili si ca atare dispusi mult mai usor pentru acte si fapte anti-sociale.
De asemeni, dintr-un studiu efectuat pe un panel de peste 17.000 de copii, condus de Institutul National de Statisticã al SUA a rezultat cã în cazul familiilor în care pãrintii sunt despãrtiti, peste 25% dintre copii sunt mai usor expusi diferitelor accidente,
40-45% dintre copii au probleme mari cu învãtãtura si ca atare trebuie sã repete clasele si peste 70% sunt expusi exmatriculãrilor din scoli.
În cazul separãrii pãrintilor prin divort sau plecarea unuia dintre ei din familie, rolul celuilalt (si în cele mai multe cazuri al mamei) devine si mai dificil din punct de vedere economic si al grijii pentru copii.
Date statistice recente confirmã cã procentul divorturilor a cunoscut în Statele Unite în ultimii 20 ani o crestere considerabilã si acest lucru se poate corobora printre altele si cu cresterea delicventei juvenile.
Departe de a învinui pãrintii singuri care trebuie sã aibã grije de copii si de educatia lor. Existã nenumãrate cazuri în care din aceste familii dezorganizate ies copii foarte bine educati, seriosi si cu o disciplinã deosebitã.
Existã si nenumãrate cazuri în care pãrintii nu sunt despãrtiti si totusi copiii necontrolati ajung la tot felul de acte anti-sociale, la consumul de droguri, alcool, prostitutie s.a.m.d.
Ceeace ar trebui sã fie în atentia legiuitorilor si a celor ce se preocupã de situatia familiei în societatea actualã, este de a readuce acest nucleu socio-economic la nivelul si valoarea pe care l-a avut înainte, tinând seama în mod firesc de factorii sociali si economici actuali.
Dupã unele opinii mentinerea cât mai unitã a familiei este mult mai important chiar decât mentinerea locului de muncã.
Personal, cred cã acesti doi factori: asigurarea locului de muncã si grija pentru familie, nu pot fi considerati ca fiind factori independenti si alternativi ci ei trebuie gânditi ca o entitate a cãror parametri se influenteazã reciproc.
Reinventarea familiei cu valorile ei fundamentale se poate înfãptui numai printr-o refacere a economiei în ansamblul ei si prin asigurarea tuturor conditiilor economice necesare pentru bunãstarea familiei.
Pentru realizarea acestei functii conjugate, ar fi necesar sã existe o preocupare mult mai activã si eficientã pentru acordarea unui suport financiar, în special pentru familiile cu venituri mici si cu copii, sau în cazul unui singur pãrinte cu copii, prin scãderea taxelor, prin reducerea chiriilor, a cheltuielilor de transport si în mod special asigurarea asistentei medicale.
Suportul financiar este un element cheie în mentinerea unui echilibru al familiei. Departamentul Muncii al SUA a prezentat date din care rezultã cã procentul familiilor în care numai tatãl lucra iar mama avea grije de copii si de casã a scãzut dela 51% cât fusese în anii ‘70 la sub 20% în anul 2008, în timp ce numãrul familiilor în care ambii pãrinti trebuiau sã lucreze pentru a asigura un venit necesar întretinerii familiei a crescut dela 26% cât fusese în anii 70, la peste 68% în anul 2008. Acest lucru s-a reflectat si continuã sã se manifeste direct în viata acestor familii, în cresterea si educarea copiilor si în mod firesc asupra întregii societãti.
Un sprijin important pentru familie ar fi acela al acordãrii unui program de lucru cu ore reduse pentru mame sau reanalizarea legislatiei privitoare la timpul liber pe care ar trebui sã-l aibã mamele dupã nastere.
Asemenea mãsuri ar avea un rol pozitiv în cresterea si educarea copiilor, de care în final ar beneficia întreaga societate.
*
Familia în actuala ei evolutie în diferite tãri si în Statele Unite este influentatã si de alte aspecte cum ar fi:
- amânarea cu ani de zile a vârstei când tinerii se decid sã se cãsãtoreascã.
În anii ’70 si la începutul noului mileniu, vârsta primei cãsãtorii s-a ridicat în medie, dela 23 de ani la 28 de ani pentru bãrbati si dela 20 de ani la 26 de ani pentru femei.
- Scãderea numãrului de recãsãtoriei dupã divort.
Imi amintesc despre un caz pe care l-am auzit în urmã cu mai multi ani când o persoanã de sex femenin (divortatã –n.n.), a trebuit sã completeze un formular pentru angajarea la firma IBM si ajungând la rubrica referitoare la statutul ei social (cãsãtoritã sau nu) a completat rubrica cu cuvântul „Nerecãsãtoritã”.
In lumea artistilor în special, dar si în foarte multe cazuri în lumea celor care nu au tangentã cu artele, cãsãtoria pentru un an, doi sau trei, a devenit un fenomen destul de comun.
Intervievati unii dintre cei ce au decis sã divorteze dupã o scurtã perioadã de convietuire, au rãspuns: „despãrtirea, nu este un gest de nerespect fatã de institutia cãsãtoriei, dar ar fi un nerespectet fatã de mine însumi dacã asi continua aceastã cãsãtorie”.
În fata unui asemenea rãspuns apare unele întrebãri care par a fi legitime: când a fost – ne respectul, sau lipsa de responsabilitate fatã de propria persoanã?; când a acceptat si a spus „Da”, la cãsãtorie, sau la scurtul rãstimp când a decis actul divortului?.
Totul ar fi o problemã pur personalã, dacã în acest interval scurt de timp nu s-ar naste si un copil sau mai multi si care cresc fãrã unul din pãrintii biologici.
S-ar putea ca în viitor sã asistãm la crestrea numãrului acestei categorii de „familii”, în special când legiuitorul va avea dovezi cã existã si sunt asigurate conditiile materiale de care au nevoie copiii pentru a fi crescuti.
Din unele studii efectuate de institute specializate în problemele familiei a reiesit cã în medie divorturile au loc înainte de vârsta de 50 de ani iar actul recãsãtoriei este amânat pentru foarte multi ani mai târziu.
Amânarea actului primei cãsãtorii ca si acela al recãsãtoriei dupã divort a dus la aparitia unui nou fenomen care în SUA s-a exstins extrem de mult în special în ultima jumãtate de secol, fenomenul coabitajului.
Dacã în anii ’60 acest fenomen era de ordinul 1,1% în ultimii 20 ani el a depãsit 40%.
Sunt nenumãrate cazuri în care tinerii coabiteazã pentru multi ani, si din motive economice refuzã sã aibã copii. Altii coabiteazã pentru multi ani, ajung sã aibã si copii si nu sunt decisi sã-si legalizeze actul cãsãtoriei.
Atâta timp cât copii sunt mici si nu înteleg ce se petrece în viata familiei, stiind cã în casã existã un tatã si o mamã, acest fenomen social are o acoperire în ochii copiilor. În momentul în care copii cresc si merg la scoalã sau au ajuns în ultimii ani de liceu si încep sã înteleagã ce se petrece în familia lor apar tot felul de întrebãri. Multi dintre ei iau drept exemplu situatia existentã în familie si o continuã în propria lor viatã.
O asemenea situatie a determinat si aparitia altui fenomen ce se manifestã în multe cazuri în rândul unor tineri ce nu sunt pregãtiti pentru viatã din nici un punct de vedere: nasterea unor copii în afara cãsãtoriei, si de multe ori nasterea unor copii care nu sunt doriti si pe care mamele, în special cele foarte tinere, cautã pe orice cale sã scape de ei. Fenomenul abandonãrii acestor copii sau chiar omorârea lor de cãtre pãrinti care si ei sunt copii, nu este un fenomen izolat si nici întãmplãtor.
Mass-media americana prezintã mereu informatii despre asemenea cazuri de abandon sau omorâre a noilor nãscuti. Dacã în anii ’60 procentul copiilor nãscuti în afara cãsãtoriei era de circa 5%, în ultimile decade el a depãsit 30%.
Din ce în ce mai rare sunt cazurile în care copii se nasc si cresc într-o familie organizatã în care mama si tatãl nu sunt divortati si nu s-au recãsãtorit aducându-si în noua familie copii din precedenta sau precedentele cãsãtorii.
Asemenea factori de influentã, alãturi de extinderea si liberalizarea coabitãrii si cresterea numãrului de tineri ce îsi încep viata sexualã dela o vârstã foarte fragedã au influentã asupra scãderii valorilor care stau la baza unor familii organizate si stabile.
Cu toate acestea putem considera cã încã nu este prea târziu pentru a se concentra atentia factorilor de decizie din domeniul educatiei, al economiei si a celor ce studiazã si activeazã în domeniul psihologiei familiei, pentru a se reinventa familia în adevãratul ei sens asa cum ar trebui sã fie înt-o societate modernã specificã secolului în care trãim.
*
Foarte multe din aspectele vietii de familie observate, sunt în prezent comune pentru multe tãri dezvoltate din punct de vedere economic. Canada, Europa si alte colturi ale lumii se confruntã cu asemenea probleme.
În tãrile Europei de Est, care s-au eliberat de sub dictatura comunistã, procesul democratizãrii societãtii a însemnat si un proces de modificare si în viata traditionalã a familiei.
Familia în România
În primii ani ai dictaturii comuniste în România familia îsi mentinuse multe din valentele familiei traditionale.
În special în mediul rural, familia fusese sub un control al comunitãtii si al bisericii. La orase situatia si viata familiei a început sã se degradeze mult mai rapid.
Lipsa de locuinte si obligatia de a trãi împreunã cu încã una sau douã familii într-un apartament cu douã sau trei dormitoare si împãrtirea bãii si a bucãtãriei între membrii celor douã sau trei familii, lipsurile în aprovizionarea cu produse alimentare si cu celelalte produse necesare vietii de zi cu zi au însemnat mai mult un chin decât o viatã normalã pentru milioane de familii.
Pãrintii locuiau în aceeasi camerã cu copii în conditii de totalã promiscuitate.
Actul cãsãtoriei a doi tineri constituia în primul rând o problemã economico-socialã si dupã aceea una personalã.
Prima problemã pe care si-o puneau doi tineri ce vroiau sã se cãsãtoreascã,
era aceea unde vor locui, cum se vor putea acomoda în spatiul restrâns pe care îl aveau una din familiile pãrintilor lor si cum se vor putea descurca cu banii pe care îi câstigau.
Familia a fost întotdeauna un suport al tinerilor ce urmau sã se cãsãtoreascã si fiecare dintre pãrinti au cãutat si continuã s-o facã si acuma ajutînd la crearea noii familii cu tot ce pot începând cu modeste piese de mobilat, cu primele obiecte de bucãtãrie, cu modeste sume de bani, s.a.m.d.
Conditiile vitrege de viatã si frica determinatã de actiunile organelor de represiune ale sistemului comunist, prin multiple arestãri peste noapte si cu disparitia unora din membrii familiei pentru multe luni sau chair ani de zile, au marcat pentru restul vietii multe generatii.In aceste conditii în care exista familia oamenii s-au cãlit si au înteles nevoia ca familia sã fie cât mai unitã.
Obiceiul pãmântului bazat pe coruptie si nevoia de a supravietui, i-a învãtat pe multi sã se „orienteze” si prin tot felul de cadouri , tigãri strãine si bani, încercau sã obtinã o aprobare pentru o camerã în plus pentru locuit, un loc mai devreme pe lista pentru procurarea unui frigider, sau a unui kilogram de carne când nu exista sau trebuia asteptat ore în sir la cozi.
Toatã viata familiei se învârtea în jurul preocupãrilor de a-si asigura cele necesare supravietuirii.
Revolutia din 1989 a însemnat si începutul unei revolutii a conditiilor de viatã ale familiei.
Perioada de tranzitie dela sistemul totalitar comunist la democratie a fost si continuã sã fie un proces care se desfãsoarã încã cu multiple dificultãti si în care s-a creat o mare discrepantã în viata familiilor.
Multi dintre fostii securisti sau din fostul aparat politic al diferitelor regiuni sau din orase, beneficiend de bani, relatii si în special de tupeu au reusit sã-si aranjeze si dupã revolutie un standard de viatã ridicat pentru familiile lor în comparatie cu marea masã a celorlalte famili.
Pentru majoritatea familiilor conditiile de supravietuire au fost si continuã sã fie o problemã dificilã, în special când este vorba si de pãrinti care au ajuns la vârsta pensionãrii.
În foarte multe cazuri aceste dificultãti sânt amplificate de existenta somajului, a remunerãrii total insufiente a muncii, precum si a nivelul pensiilor care este cu mult sub indicele ridicat al inflatie.
Cu toate aceste dificultãti, familia este preocupatã si îsi mentine la un nivel ridicat grija pentru cresterea si în special educarea copiilor. Pãrintii au fãcut si continuã sã facã tot felul de sacrificii, lipsindu-se de multe lucruri personale sau pentru gospodãrie, dar când este vorba de educatia copiilor nu mai existã nici un fel de opreliste.
Când ambii pãrinti muncesc, grija gospodãriei si a copiilor rãmâne ca o obligatie nescrisã a bunicilor. Când unul din bunici dispare, în marea majoritate a cazurilor bunica îsi continuã viata în casa copiilor si are grije de nepoti.
Asemenea valori ale familiei au existat în totdeauna si se continuã si în prezent; acesta devenind adevãratul sens al vietii bunicilor si în ultimã instantã al vietii de familie.
Dragostea si respectul fatã de pãrinti, de bunici, de ceilalti membri ai familiei precum si fatã de profesori, a fost si continuã sã facã parte din educatia pe care copii o primesc dela pãrintii si bunicii lor si se transmite ca o lege nescrisã din generatie în generatie.
Preluând asemenea traditii ce au existat de secole în viata familiei românesti si vrând sã le dea o notã de legiferare ca fiind aportul „noii societãti de tip comunist”, guvernul totalitar a lui Ceausescu a creat asa numitul „Cod al familiei”, în care se enuntau caracteristicile familiei „de tip nou”, formatã din „oamenii de tip nou”, ai „noii societãti”.
În acest cod, erau înscrise drepturile si obligatiile ce decurgeau din natura acestei „noi familii”. Un asemenea cod ar fi avut un sens dacã el nu ar fi rãmas numai la nivelul propagandei comuniste în timp ce realitatea era doveditã de fapte cu totul contradictorii.
Reducerea multor beneficii de care se bucurau mamele pentru a putea sã aibã grije de copii, obligativitatea nasterii copiilor, interzicerea avorturilor si a folosirii mijloacelor anticonceptionale, controlul periodic al femeilor gravide, nu în scopul asigurãrii sãnãtãtii mamei si copilului ci pentru a fi siguri cã femeile nu-si provocau singure avorturi, precum si agravarea din ce în ce mai mult a dificultãtilor economice, au dus la nasterea multor copii nedoriti, cu debilitãti mintale sau cu deformatii fizice, si în foarte multe cazuri la abandonarea acestor copii.
Despre conditiile mizere în care trãiau si continuã sã trãiascã acesti copii abandonati lãsati în „grija” unor institutii organizate în acest scop, nu s-a vorbit în timpul regimului comunist si nu au existat statistici oficiale care sã confirme numãrul lor si nici fondurile alocate pentru îngrijirea acestora.
Numai dupã cãderea comunismului si când reprezentanti ai unor organe de presã internationale au putut ajunge la aceste institutii-orfelinat si au fãcut fotografii, luînd interviuri si cercetând diferite cazuri, lumea internationalã a putut afla despre acest fenomen ce exista de ani de zile si fusese tinut secret.
Teroarea psihologicã la care era supusã familia în conditiile sistemului comunist, prin actiunile abuzive ale organelor de partid si de securitate, au dus la formarea unei generatii cu o dublã personalitate.
Pe de o parte pentru asi mentine locurile de muncã sau pentru a fi promovati, numai astfel putând sã-si asigure un anumit standard mai ridicat de viatã pentru familie, multi pãrinti fãceau tot felul de compromisuri de care nici pe departe nu erau convinsi. Un asemnea compromis era si acela al dorintei „fierbinti” de a deveni membri de partid care le oferea o garantie în plus a unei anumite pozitii sociale.
Copiilor li se insuflase aceeasi conceptie de viatã, a compromisurilor, pentru a intra în rândurile organizatiilor de tineret si în acest fel sã beneficieze de unele avantaje cum erau activitãtile extra educative la casele pionerilor sau plecarea la taberele internationale.
Ajungând acasã dupã ore lungi de muncã si asteptarea la cozi interminabile pentru aprovizionarea cu alimente sau cãutarea celor necesare familiei, în plinã iarnã fãrã cãldurã si fãrã apã caldã în apartamentele de tip stalinist în care trebuiau sã trãiascã, scârbiti de tot ceeace se petrecea cu ei, pãrintii începeau sã înjure si sã-si verse supãrarea pe care o jugulaserã ore în sir la servici si pe stradã.
Într-un mod similar, datoritã altor conditii la care era supus, prin pozitia sa politicã, Generalul Mihai Pacepa, fost sef al Securitãtii si unul din oamenii cei mai apropiati ai „Geniului din Carpati”, descrie într-una din cãrtile scrise dupã evadarea din regimul comunist,”Orizonturi rosii”, modul în care cãuta sã-si linisteascã spiritul si sã-si recapete puterile pentru urmãtoarea zi de activitate.
Stiind cã în toatã casa îi fuseserã instalate microfoane si ca atare nu putea vorbi cu voce tare, se retrãgea în birou, în fata tabloului mamei sale si numai în gând putea sã converseze cu spiritul mamei sale.
Manifestãri ale dublicitãtii, a lipsei de moralã si de încredere se manifestau chiar în sãnul familiei „celui mai iubit fiu al poporului”.
Distinsa”Academicianã” ceruse securitãtii sã instaleze microfoane si sã spioneze tot ceea ceeace fãceau copii ei.
Cu toate cã s-ar fi presupus ca vlãstarele conducãtorilor tãrii sã fie crescute si sã se poarte ca adevãrati tineri comunisti cu mentalitatea si educatia „omului de tip nou”, faptele erau total contradictorii.
Pe Zoe Ceausescu, politia secretã o scotea beatã din baruri de noapte si o transportau pe brate acasã, Nicu Ceausescu se purta ca ultimul golan fãcând tot felul de orgii, urcându-se pe mese si urinând în farfuriile comesenilor spunându-le cã le-a asezonat mâncarea. Accidentele de masini pe care le comiteau copii celor din aparatul de partid si de stat, soldate cu victime nevinovate, erau trecute cu vederea si nu erau înregistrate de cãtre organele oficiale.
Toate aceste fapte confirmã încã odatã - dacã mai este cazul unei noi confirmãri, cã legile în general si Codul familiei în particular erau obligatorii pentru marea masã de oameni care trebuiau sã le respecte si sã le aplice în viata de toate zilele nu si pentru conducãtorii care le initiaserã.
Bucuria si extazul celor peste 20 de milioane de locuitori ai României când au scãpat de sistemul comunis a fost de scurtã duratã, întrucât noii conducãtori proveniti tot din rândurile nomenclaturistilor si ai fostei securitãti, au tinut tara si poporul cel putin pentru încã o decadã, în conditii similare de mizerie si fãrã nici o sperantã,.
Dupã jumãtate de secol de opresiuni, constrângeri economice, politice si sociale, oamenii s-au vãzut liberi si au crezut cã libertatea înseamnã sã faci tot ceea ce a fost interzis înainte.
Nevoile, dorintele si unele exemple preluate din lumea occidentalã au împins pe foarte multi la tot felul de acte anti-sociale, la crearea unor scheme, furturi, prostitutie, trafic de persoane si droguri, vagabondajul si utilizarea a tot felul de chimicale de cãtre – aurolaci, s.a. care au dus la scãderea valorilor si moralei societãti.
Din unele informatii furnizate de surse interne si internationale se poate desprinde ideia cã gradul de sãrãcie a fost si continuã sã fie un factor de mare influentã asupra vietii familiei. Efectele negative s-au remarcat mai puternic în mediul urban decât în mediul rural. Ascest lucru a afectat si continuã sã afecteze familiile dezorganizate, copii fugiti din orfelinate si în mod special familiile cu copii si cu pãrinti bãtrâni care locuiesc sub acelas acoperis.
Dintr-un studiu al Dnei. Ecaterina Vrãsmas, referitor la familia din România, rezultã cã pentru majoritatea populatiei acestei tãri, traditia educatiei, a disciplinei si a unor sentimente reale ce au existat si continuã sã existe între membrii familiei, a putut mentine familia româneascã la un nivel modest dar onest de viatã.
Existã si continuã sã se manifestã ca un fenomen destul de larg si cazuri de devieri dela etica si morala socialã. În majoritatea lor asemenea cazuri se regãsesc în rândurile familiilor sau a copiilor cu o educatie foarte redusã sau chiar fãrã educatie.
Sunt unele familii care au pãrãsit tara dupã revolutia din 1989 si care trãiesc la propriu si la figurat la periferia societãtii în Italia, Spania sau în alte tãri si care se preteazã la tot felul de acte imorale pentru a supravietui. Prostitutia fetelor, si a bãietilor la ofertele homosexsualilor, vânzarea de droguri si furturile înfãptuite de acestia si despre care se scrie si se vorbeste în presã si la emisiunile TV din diferite tãri, nu reprezintã caracteristici ale familiei românesti care a fost si se mentine la nivelul unei institutii puternice bazatã pe reale valori umane.
În general familia din România a trecut si continuã sã treacã prin momente deosebit de dificile din punct de vedere economic si social si totusi ea s-a mentinut la nivelul unei reale celule a societãtii, prin valorile ce le-a preluat si a continuat sã le transmitã noilor generatii. Prin aceste valori, ea poate sã fie un exemplu pentru ceilati care cred cã libertatea si democratia înseamnã renuntarea la valorile fundamentale ale familiei si încearcã sã-si justifice actele cu caracter anti-familiar prin faptul cã acestea ar fi „acceptate” si în lumea „civilizatã” occidentalã.
Pentru cei mai multi dintre emigranti acomodarea si asimilarea la conditiile specifice tãrilor care i-au primit, începând cu limba, cultura, obiceiurile si în general modul de viatã al noii lumi, nu au fost usor.de depãsit Pentru majoritatea emigrantilor, cresterea copiilor si angajarea în acelas timp în muncã, pot fi considerate ca etape de mare încercare.
Numai prin seriozitatea, perseverenta si simtul de responsabilitate impus si de nevoia de supravietuire majoritatea familiilor imigrantilor si-au putut asigura o stabilitate si un respect al multor familii din locurile unde au emigrat. Sunt rare cazurile de divort a pãrintilor în lumea emigratei la fel cum sunt extrem de rare cazurile în care copiii familiilor de emigranti sunt implicati în acte anti-sociale. Copiii emigrantilor au trecut si ei prin aceleasi momente de stres, ca si pãrintii lor, dar ca oricare copil ei s-au acomodat mult mai usor decât multi dintre adulti.
Multi dintre cei ce emigraserã nu mai aveau bunicii alãturi de ei, care ar fi putut sã aibã grije de copii. De foarte multe ori, pãrintii au trebuit sã facã tot felul de combinatii pentru a putea asigura copiilor si tinerilor din familie conditii optime de dezvoltare.
Si copiii emigrantilor au suferit de lipsa de acasã a pãrintilor pentru cã acestia trebuiau sã munceascã. Si copiii acestia au suferit de influenta si presiunea exercitatã în scoli de cãtre alti copii si totusi baza solidã pe care au mostenit-o le-a fost un real suport.
Ceeace trebuie fãcut, si nici odatã nu este prea târziu, este sã li se acorde copiilor, cât mai mult din timpul pãrintilor. Sã li se ofere prilejul unor convorbiri cât mai apropiate, sã înteleagã cã pãrintii sunt mândri de toate realizãrile lor. Ei trebuie sã înteleagã si sã aprecieze toate eforturile fãcute de pãrinti.
Chiar dacã uneori dintr-un spirit de frondã sau de contrazicere specific unei anumite vârste, unii dintre cei mai tineri neagã anumite fapte, eforturi sau realizãri ale famililor lor sau le desconsiderã, trebuie avut rãbdare si pãrintii sã fie convinsi cã asemenea momente vor fi depãsite odatã cu înaintarea copiilor în vârstã.
Relatiile ce au existat din totdeauna în familia româneascã si a emigrantilor din alte tãri, nu se uitã cel putin de cãtre prima generatie a celor veniti în lumea nouã.
Spiritul de disciplinã si educatia pãrintilor se evidentiazã în viata copiilor si pãrintii ajung sã fie mândri de contributia pe care copiii o aduc societãtii în care trãiesc si de oportunitãtile ce li se oferã.
Massachusetts / USA
Dr. Alex Berca
|
Alex Berca 4/23/2024 |
Contact: |
|
|
