Din Carolina de Nord în Kentucky
„Lumea este o carte, iar cei care nu cãlãtoresc nu pot citi decât o paginã din ea.”
- Sfântul Augustin
Am fãcut o cãlãtorie frumoasã si interesantã cu automobilul, din statul Carolina de Nord în statul Kentucky, trecând prin statele Virginia si Vest Virginia. În total 564 mile, adicã 908 km.
Plecând din orasul Raleigh, depãsind teritoriul statul Carolina de Nord, am intrat în statul Virginia, denumit Commonwealth of Virginia, dupã numele reginei Elisabeta I, cunoscutã ca „Regina virginã”, si subliniind faptul cã are la bazã „averea comunã” (Common wealth) a întregii populatii, în contrast cu statutul anterior de „Colonie regalã” – fosta colonie a regatului Marii Britanii. Virginia face parte din cele 50 de state unite ale Americii, se gãseste în zona cunoscutã drept „Sudul Statelor Unite” desi este cam la mijloc si oarecum în est, nu prea departe de apa oceanului Atlantic si se bucurã de denumirea de Commonwealth alãturi de alte trei state: Kentucky, Massachusetts si Pennsylvania. Capitala este Richmond. Statul mai este cunoscut si cu numele de alint „Mamã a Presedintilor”, întrucât este locul de nastere a 8 presedinti ai Statelor Unite, dintre care George Washington, primul presedinte al Statelor Unite ale Americii. Pãrti ale coloniei originale au stat la baza formãrii altor state, cum sunt: Virginia de Vest, Kentucky, împreunã cu pãrti din statele Ohio si Indiana. Zona este împãduritã, asa cum este întreg sudul Americii. Ziua cãlãtoriei a fost o zi însoritã, verdele copacilor strãlucind în lumina razelor blânde de soare.
Urmãtorul spatiu parcurs a fost statul Virginia de Vest (West Virginia), parte din regiunea cunoscutã sub numele de Appalachia, denumirea venind de la Muntii Apalasi (Appalachian Mountains), un lant de munti foarte vechi, împãduriti, de înãltime mijlocie (1000 m), ce se întind paralel cu coasta de est a Americii de Nord, din Canada pânã în nordul statului Alabama. Sunt Munti de încretire, formati la împingerea în sus a straturilor cutanate de roci, de-a lungul unei plãci continentale, la ciocnirea a douã plãci. Majoritatea muntilor s-au format în acest fel: muntii Alpi, Himalaya si Apalasii. În fata ochilor se desfãsura o minunatã priveliste. Adevãrat spunea Confucius: „O imagine valoreazã mai mult decât zece mii de cuvinte”. Sunt unii care nu prea vãd frumuseti, dar sunt si frumuseti care nu pot fi trecute cu vederea! Tãcuti si linistiti, în cãldura soarelui de varã, copacii pãdurilor de foioase si de conifere zugrãveau pe cer verdele lor tonic si plin de sperantã, în curbe line, interminabile. Si masina îsi fãcea loc printre copacii pãdurilor din apropiere care nu te lãsau sã vezi altceva, obligându-te sã privesti coloritul si frumusetea dantelelor tesute… Lipsea doar glasul tainic al pãdurii, fiind acoperit de zgomotul motorului masinii si fosnetul aerului soselei.
Cunoscut si ca The Mountain State, statul West Virginia cu Capitala la Charleston s-a desprins din Commonwealth of Virginia în timpul Rãzboiului civil american, fiind admis în Uniune ca un stat separat în 1863. Este cunoscut pentru frumusetea sa naturalã, pentru traditia în domeniul mineritului cãrbunelui si al exploatãrii lemnului si ca destinatie turisticã pentru cei interesati de activitãti si sporturi în aer liber, cum ar fi schiatul, pescuitul, plutãritul sportiv, vânãtoarea, cãtãrarea pe stânci si alpinismul. Ne-am oprit pentru câteva minute si am privit fermecãtorul, interminabilul lant al muntilor, cu vegetatia lor abundentã, alcãtuitã dintr-o mare varietate de specii, pãduri de foioase – ulmi, plopi, artari, stejari, tei, paltin si frasin – care îmbracã poalele muntilor si pãdurile de rãsinoase – brad, pin –
care urcã pe versantii muntilor.
Dupã acest drum lung parcurs, am ajuns în Statul Kentucky, conform originalului din englezã „Commonwealth of Kentucky”, cu capitala Frankfort. Este unul din cele 4 Commonwealth-uri ale Statelor Unite ale Americii, situat în sudul acestora, desi câteodatã este geografic inclus în zona cunoscutã sub numele de Midwest. În 1792 Kentucky a devenit cel de-al cincisprezecelea stat al Uniunii. Povestea spune, dar sunt si povesti adevãrate, cã acest stat ar fi putut sã se numeascã Transilvania. Pe timpul presedintelui Thomas Jefferson, acesta ar fi avut ideea sã-l numeascã astfel, neavând nici o legãturã cu România, ci cu terminatia „sylvania” foarte popularã la acea vreme si care ar fi însemnat pentru americani o regiune plãcutã, împãduritã. Acum, numele de alint al statului este „Bluegrass State” (Statul ierbii albastre), datoritã prezentei „ierbii albastre” în multe din gazoanele sau pãsunile statului, faimos pentru rasele sale de cai. Mândria localã constã si în asa numitul Bourbon, distileriile de whisky, genul muzical cunoscut ca „Bluegrass”, cãrbunele si baschetul din colegii. Populatia totalã a statului este de peste patru milioane locuitori. Structura rasialã în conformitate cu recensãmântul din anul 2010 indicã prezenta unui procent important de Albi, apoi Negri, Americani nativi, Asiatici, Havaieni nativi sau locuitori ai insulelor Pacificului, Hispanici sau Latino si alte rase.
Louisville este cel mai mare oras din statul Kentucky. A fost fondat în 1778 de cãtre conducãtorul militar american George Roger Clark (1752-1818), luptãtor pe frontiera nord-vesticã în timpul rãzboiului revolutionar. El a obtinut victorii remarcabile care au ajutat America sã-si extindã granitele, iar orasul a fost numit dupã Regele Louis al XVI-lea al Frantei.
Louisville este locul multor evenimente importante de-a lungul timpului. Vizitând orasul, m-a impresionat faptul cã pe lângã clãdiri asemãnãtoare metropolelor americane, s-au pãstrat si clãdiri cu frumoase arhitecturi vechi, adevãrate castele. Orasul este renumit si pentru festivalul Shakespeare, etalat în fiecare an si alte multe atractii culturale: Muzeul de Istorie care dispune de o colectie interesantã de arme, armuri si artefacte, reflectând 1.000 de ani de istorie a armelor de pe teritoriul Statelor Unite si al Marii Britanii; Muzeul Derbiurilor – singurul muzeu din lume dedicat unei curse de cai; Muzeul de Artã – cel mai vechi muzeu de artã din Kentucky. Institutia adiacentã Universitãtii din Louisville expune alte peste 12.000 de lucrãri de artã.
Printre rezidentii notabili ai acestui oras a fost inventatorul Thomas Alva Edison (1847- 1931), „omul care a adus lumina” si care a locuit în Louisville pentru scurt timp, în acest oras existând acum o casã istoricã a lui Edison. De mic copil a avut o înclinatie spre cunoastere, ajungând inventator si om de afaceri american la sfârsitului de secol XIX si începutul secolului XX, cunoscut ca „Magicianul din Menlo Park”, locul din New Jersey unde Edison si-a înfiintat un laborator de cercetare si a dobândit acest nume, el fiind cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practicã a descoperirilor stiintifice, numãrul brevetelor de inventi depãsind cifra de douã mii. A realizat inventii în domeniul electricitãtii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multiplã a telegramelor, înregistrãrii mecanice a sunetului (fonograful) si cinematografiei – kinetoscopul. În lumea industriei a introdus notiunea de productie de serie. Thomas, copilul bolnãvicios avea o minte genialã, desi rezultatele sale scolare erau mediocre. Mama sa, o fostã profesoarã, l-a retras curând de la scoalã si l-a învãtat sã scrie si sã citeascã. „Mama a fost cea care m-a format. Avea foarte multã încredere în mine, iar eu simteam cã nu trebuie sub niciun chip sã o dezamãgesc”, avea sã-si aminteascã Edison peste ani. Pentru el „Valoarea stã în ceea ce esti, nu în ceea ce ai”. Dupã „becul cu filament” pe care-l realizase, promisese si se tinuse de cuvânt: „Vom face electricitatea atât de ieftinã, încât numai cei bogati vor mai aprinde lumânãri! ”. S-a mutat la New York, unde a creat un sistem prin care publicul larg a putut beneficia de iluminare electricã. Succesul sãu a fost rãsunãtor. Edison – unul dintre cei mai mari inventatori ai istoriei – era si un bun antreprenor, astfel el si-a dezvoltat un adevãrat imperiu comercial în domeniul electricitãtii: cuprindea o suitã de companii care produceau si operau toate aparatele necesare iluminãrii. Unul dintre oamenii care au lucrat pentru el a fost inventatorul, fizicianul, inginerul sârb Nicola Tesla (1856-1943) considerat si el „unul din cei mai mari 100 de americani”. Lui îi datorãm primul sistem de comunicatie wireless, primii roboti, prima telecomandã etc. Marele inventator Nicola Tesla a renuntat însã la colaborarea cu Edison, între ei intervenind neîntelegeri de ordin financiar.
Edison avea o viziune optimistã asupra vietii, spunând: „Cel mai mare neajuns al nostru este cã renuntãm prea repede. Cel mai corect drum cãtre succes este sã mai încerci o datã”. Tot el, faimosul, harnicul Thomas Edison spunea, cu peste o sutã de ani în urmã, cã: „Geniul este 1% inspiratie si 99% transpiratie”.
În altã zi am vizitat târgul de antichitãti din Louisville, plasat pe malul râului Ohio. Podul de peste râu te trece în statul Indiana – pãmântul indienilor – situat în regiunea Marilor Lacuri. La intrare am primit în dar o crengutã cu flori albe de pãdure, pe care am purtat-o tot timpul cât am vizitat târgul. În târg – un public pasionat de lucruri antice, o multime de colectionari îsi întinseserã obiectele pe tarabe, pentru întâlnirea cu pasionatii obiectelor care au cãpãtat patina timpului. Vizitatorii au putut admira si achizitiona antichitãti veritabile precum editii de colectie, fotografii din secolele trecute, piese de mic mobilier, tablouri, icoane, bijuterii, argintãrie, ceasuri, numismaticã, filatelie, portelanuri, tablouri, statuete etc. Un târg de antichitãti dezvoltã întotdeauna atentia privirii si gustul pentru alegerea unui obiect. Varietatea de obiecte vechi ale acestui târg vizitat au inclus printre lucruri de valoare si kitsch-uri. Cu toate acestea, zeci de anticari din regiune au împãrtãsit cu vizitatorii pasiunea pentru cele mai frumoase si interesante obiecte – autentice.
Ca un divertisment, într-un spatiu mic, îngrãdit se aflau doi pui de Lama. Am mângâiat puii, aflând cât de pretiosi sunt, întrucât Lama face un singur pui dupã perioada de gestatie de 11 luni si alãptarea de aproape un an. Ajuns la maturitate, animalul mare si puternic are trei caracteristici importante: tine multe femele, de obicei masculul adunã sase femele în jurul lui – un adevãrat harem – si le protejeazã, urcã pe stânci si... scuipã când se enerveazã. Despre strãmosii Lamei de azi se spune cã au trãit în sãlbãticie pe coastele muntilor, cu mii de ani în urmã. Mai târziu, aceastã creaturã de doi metri înãltime, cu o greutate de aproape o jumãtate de tonã, coloratã, blândã si cu blanã de puf, a fost domesticitã. Seamãnã cu cãmilele numai cã, sunt mai mici si nu au cocoasã. Durata de viatã a lor este de 20 de ani. Foloseste omului la cãratului greutãtilor, dar si ca animal de companie. Se mai spune cã în 1984, primele lame au fost importate în Statele Unite, iar la ora actualã existã peste 70.000 de capete în fermele de lame din aceastã tarã. Ele sunt tunse si lâna lor plãcutã la atingere, moale, delicatã, pufoasã, caldã rivalizeazã cu casmirul si mohairul, dar este mult mai durabilã si rezistentã. Oricum, cei doi pui au fost atractia târgului, în special a copiilor care le-au dat de mâncare din palmele lor.
Am mai privit obiecte vechi, înnobilate de trecerea timpului si am ajuns la marginea spatiului rezervat Târgului. Am privit râul învolburat - Ohio, podul ce-l traverseazã, ne-am fotografiat si ne-am gândit la podurile care constituie, în zilele noastre, o adevãratã artã magicã, realizatã prin ingineria si designul constructiei.
Fãcând o parantezã, amintesc cât de tare m-au impresionat podurile din Budapesta, care leagã orasul nou de cel vechi – Buda de Pesta, 9 poduri peste Dunãre iluminate. Ploua mãrunt în acea searã… Am traversat unul dintre poduri, perpedes, cuprinsã de morbul singurãtãtii, desi nu eram singurã... Pãseam pe un drum necunoscut, obligatã sã nu mã abat de la calea ce ducea pe celãlalt mal al Dunãrii. Pãsind gresit, apa neagrã, zgomotoasã si hulpavã mã putea înghiti. Priveam malul spre care înaintam cu teamã si nerãbdare, strãzile luminate de felinare, clãdirile – palate mari care-si asteptau turistii, luminate feeric de policandrele de cristal… Cu adevãrat mã simteam o intrusã vulnerabilã, într-o lume ostilã… Înaintam si recitam cu glas tare, versurile lui Bacovia: „Si parcã dorm pe scânduri ude, / în spate mã izbeste-un val / Tresar prin somn, si mi se pare / Cã n-am tras podul de la mal. / Un gol istoric se întinde, / Pe-aceleasi vremuri mã gãsesc...” Peste ani am vãzut podurile grandioase newyorkeze, dorind parcã sã nu se mai termine traseul, avidã de magicul constructiei pe care-l zãream în viteza automobilului. Si câte poduri sunt în lume, câtã mãretie în constructia lor modernã si ce arhitecturã în cele vechi, fiindcã podurile au contributia lor la scrierea istoriei vietii... Nu pot sã nu-mi amintesc în aceste clipe de desele treceri peste Dunãrea ce strãbate tara noastrã, peste podul de la Cernavoda, inaugurat cu peste 120 de ani în urmã, în prezenta regelui Carol I. Si era, la vremea aceea (1895), cel mai lung pod din Europa, cu cea mai mare deschidere, iar complexul celor trei poduri feroviare era cel mai lung de pe glob… Ce mult a evoluat lumea în domeniul constructiei, ce frumuseti a creat mintea omului, câtã imaginatie, energie si muncã pentru realizarea acestor frumuseti!
Am terminat paranteza si revin la descrierea orasului Louisville, a cãrui viatã intensã am încercat a o cunoaste: multe restaurante, depozite transformate în berãrii, magazine cu modernitãti si altele cu antichitãti. Una din atractiile forte o reprezintã Bourbon, bãuturã fãcutã în distileriile locale – obtinutã prin distilarea cerealelor care contin minimum 51% porumb. Primii producãtori au fost scotienii si irlandezii care au venit în aceastã zonã pe la 1700. O alta este Kentucky Derby, o cunoscutã cursã de cai care se desfãsoarã în prima sâmbãtã din Mai. Louisville poate fi socotit de asemenea un oras al parcurilor, beneficiind de foarte multe spatii acoperite cu verdeatã. Multe dintre acestea au fost proiectate de Frederick Law Olmsted, cel care a proiectat si bine cunoscutul Central Park din New York, despre care am amintit în cartea „Jurnal american” ed. în 2001. Un parc frumos este Parcul Central din Louisville în care, între 2 si 5 iunie, s-a anuntat spectacolul shakespearian în aer liber, în memoria celui mai mare scriitor al literaturii de limbã englezã, de la moartea cãruia se împlinesc 400 de ani – William Shakespeare (1564-1616), cel care a fãcut o uimitoare scenã pe scena lumii, opera sa fiind alcãtuitã din aproape 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, 154 de sonete, poeme si apocrife. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbã vorbitã si sunt jucate mai des decât cele ale oricãrui alt dramaturg din lume. Dintre comedii citez „Doi tineri din Verona”, piesa jucatã în aceste zile, în acest Parc Central din oras, în cadrul Festivalului desfãsurat în perioada 1 iunie-24 iulie, în mai multe locuri. Benjamin Jonson, dramaturgul englez renascentist, prieten si rival în acelasi timp cu Shakespeare, a exprimat un adevãr cu privire la Will: „He was not of an age, but for all time”(El nu a fost al unui timp, ci al tuturor timpurilor).
În seara zilei de vineri, 3 iunie, cu zece minute înainte de începerea spectacolului, am ajuns în parc, am pãtruns în aria destinatã spectatorilor, ne-am asezat pe bãncile aranjate în fata scenei improvizate în aer liber. Cerul era senin, lumina felinarelor lumina spatiul. Piesa în douã acte a început exact la orele 20, cu o pauzã între acte, când lumea a putut servi câte ceva de la bufetul amenajat la o oarecare distantã. Piesa este din tineretea lui Shakespeare, o comedie spumoasã cu multe intrigi, o subtilã reflectie asupra timpului care aduce pierderea iluziilor, încercãri de trãdare a prieteniei din cauza iubirii; maturizarea tinerilor care trec prin momente comice de iubire, trãdare, revenire, pretuind în final dragostea, prietenia, gãsindu-si linistea, fericirea. O poveste de dragoste a celor doi tineri din Verona, cu final fericit. Comedia s-a desfãsurat alternând dialogurile vorbite cu muzicã si dans, în acest mod fiind foarte plãcutã. În lumina felinarelor din parc, ne-am îndreptat spre masina care ne ducea acasã. Era trecut de orele 22.
În zilele urmãtoare am vizitat Universitatea publicã americanã din Louisville, numitã si U L, membrã a sistemului universitar din întregul stat. Universitatea include Centrul Medical Universitar de Cercetare, situat în centrul orasului, semnificativ pentru Statele Unite, întrucât aici s-a descoperit primul vaccin împotriva virusului HPV care poate produce cancer si s-a realizat primul transplant din lume a unei inimi artificiale. Universitatea este, de asemenea, cunoscutã pentru echipele sale sportive, având emblema – capul Pasãrii Cardinal, cu ciocul deschis, pregãtitã pentru un zbor, motivatia fiind lupta si obtinerea succesului. Am zãrit-o pe panoul de la intrarea în Parcul Cardinal al Universitãtii, rezervat practicãrii sporturilor, echipa de baschet fiind renumitã.
Universitatea a fost fondatã în anul 1798 si dezvoltatã ulterior, pânã în 1845. În 1837 Consiliul Local a fondat „Louisville Medical Institute”. A functionat ca Universitate publicã municipalã între anii 1846 si 1969. În 1970 a devenit Universitate publicã de stat, datoritã unui fost student al universitãtii care a devenit guvernator al statului Kentucky si în acest mod functioneazã si în prezent. Universitatea a suferit, oarecum, la începuturile ei de lipsa de fonduri, pânã la aparitia prof. dr. John W. Shumaker (n.1942) care a devenit rectorul Universitãtii în 1995 si a fost capabil sã strângã fonduri mari pentru universitate. În 1997, facilitãtile sportive s-au adãugat în apropierea campusului universitar. Universitatea s-a dezvoltat si au fost adãugate clãdiri în domeniul nanotehnologiei si al cercetãrii medicale. Are 12 facultãti, oferã diplome de licentã în 70 de domenii, diplome de masterat în 78 domenii si doctorate în 22 de domenii. Criteriile de admitere sunt considerate foarte riguroase si selective. Campusul este în imediata apropiere a Universitãtii.
Am vizitat câteva clãdiri ale facultãtilor, clãdirea în care se tin cursurile, biblioteca în imediata apropiere a clãdirii destinatã cursurilor si unul dintre multele laboratoare destinate cercetãrii – spatios, luminat, bine utilat.
Biblioteca, care functioneazã din 1981 este o clãdire cu patru etaje care a cunoscut o expansiune în martie 2006, crescând în dimensiune (27000 m2) si capacitate de rafturi la peste 1,3 milioane de cãrti. Este una dintre cele cinci universitãti din SUA care posedã un sistem de regãsire robotizat. Biblioteca Universitãtii din Louisville a fost cea de-a saptea institutie academicã din America de Nord care s-a bucurat de asemenea facilitate.
Am iubit bibliotecile, ori unde le-am descoperit. Le-am asemuit cu „temple ale zeilor” în care se stocheazã hrana spiritualã! „Singurul lucru pe care trebuie sã îl cunosti cu precizie este unde se aflã biblioteca”, spunea Albert Einstein, iar scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (1899-1986) îsi imagina Paradisul asemenea unei biblioteci, o perioadã a vietii sale fiind Director al Bibliotecii Nationale.
Vavila Popovici
|
Vavila Popovici 4/23/2024 |
Contact: |
|
|
