Rude sau prieteni
Zilele trecute s-au anuntat la radio rezultatele unui studiu asupra longevitatii persoanelor de peste saptezeci de ani. S-au comparat doua grupuri, unul format din persoane care întretineau relatii numai cu rudele, altul numai cu prietenii. Rezultatele studiului au aratat ca cei înconjurati de prieteni traiesc cu zece ani mai mult decât cei înconjurati de rude. Studiul defineste ca “prieten” o persoana cu care se mentine o relatie cotidiana fie directa, fie prin contact telefonic sau corespondenta.
Comentatoarea de la radio încerca sa explice longevitatea mai mare a celor cu prieteni fata de cei cu rude prin faptul ca rudele au adeseori un efect stressant asupra individului, în timp ce prietenii ar exercita o bucurie binefacatoare, de natura sa prelungeasca viata.
Rezultatele studiului mi-au dat de gândit. Desi am uneori retincente în fata rezultatelor studiilor referitoare la eficienta unor regimuri alimentare sau a unor medicamente în favoarea altora, de data aceasta nu am banuieli nici în privinta sponsorului, nici în a existentei unor interese ascunse menite sa “devieze” rezultatele spre interpretarile dorite. Studiul pare de buna credinta si probabil ca, oricât de ciudat ar suna, rolul binefacator al prietenilor pare a fi mai puternic decât al rudelor.
Pritenia, desi considerata a fi întâlnita la tot pasul, este un sentiment de o rara profunzime, de care nu oricine e capabil. A putea fi numit de catre cineva ”adevarat prieten” cere calitati deosebite. Într-un recent numar al saptamânalului bucurestean “Dilema Veche”, Aurora Liiceanu îsi exprima punctul ei de vedere: “Prietenia este ceva care exclude tradarea. Se spune ca individualistii au mai rar, sau chiar de loc vocatia prieteniei. Marile prietenii sunt foarte rare. Ar trebui sa folosim rar cuvântul prieten si sa-i numim, pe multi prieteno, pur si simplu, cunostiinte”.
Sa fie adevarat ca fara rude am putea trai, dar fara prieteni nu? N-as generaliza. În primul rând, studiul nu diferentiaza rudele, ci le pune pe toate pe acelasi plan. Ori, stim cu totii ca relatiile dintre copii si parinti, frati si surori, bunici si nepoti, nore si soacre, dintre cumnati, cuscrii si atâtea alte categorii de rude au o pondere diferita în viata afectiva. De aceea mi se apre ca nediferentierea rudelor introduce de la bun început o “eroare” în calcul. Ceva însa tot cred ca e adevarat în acest studiu. Când eram mica mi-am dorit o sora, pe care n-am avut-o. Mi-am facut însa prietene, iar ele aveau surori. Le-am întrebat cum de mai era loc în inima lor si pentru mine, când aveau deja surori? Mi-au raspuns, toate, ca o sora nu e acelasi lucru cu o prietena. S-ar putea generaliza aceasta afirmatie pentru toate rudele? Care sa fie diferentele dintre rude si prieteni? De ce am prefera prietenii? Doar pentru ca “prietenii ti-i alegi, rudele nu”? Sau sa fie faptul ca între rude exista obligatii impuse de societate, în timp ce într-o prietenie daruiruile se creaza spontan?
Cât de frumos explica Cicero efectele miraculoase ale prieteniei! “Prietenia este un desavârsit acord de sentimente asupra celor divine si umane, unit cu bunavointa si iubire reciproca; si cred ca zeii, dupa întelepciune, n-au facut omului un dar mai frumos.” Iar Petrarca, promovând ideea lui Cicero, o completeaza: “Virtutea este fundamentul amicitiei, iar pentru a o pastra nu este nevoie decât de caritate reciproca.”
Indispensabilitatea prieteniei a fost recunoscuta înca din antichitate. “Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapâneste toate bunurile lumii” spunea Aristotel, iar scriitorii si filozofii de mai târziu i-au descris deliciile: “În prietenie simti o caldura generala si universala, domoala totusi si egala siesi, o caldura constanta si asezata, numai dulceata si netezime, în care nu gasesti nimic aspru sau zguduitor. Te bucuri de prietenie în masura în care o doresti; ea nu creste, nu se hraneste, nu se înalta decât din desfatare, aceasta fiind spirituala si duhul devenind tot mai subtil datorita frecventarii ei”, scrie Montaigne.
Putem avea prieteni departe, chiar pe un alt continent? Evident ca da, ne asigura acelasi Montaigne, desi pe vremea lui înca nu exista comunicatia rapida pe care o avem astazi prin internet: “Prietenia are brate suficient de lungi pentru ca prietenii sa se poata îmbratisa dintr-un capat în celalalt al lumii”.
Daca prietenia este atât de binefacatoare, poate ca ar merita sa întretinem relatii de prietenie si cu rudele. Este acest lucru posibil? Panciatantra se îndoieste: “Prietenul nascut din vorba e mai presus decât acela care are aceeasi mama.” Dar un proverb francez ne învata contrariul, “cine nu e supus parintilor sai, nu e sincer si credincios nici cu prietenii”. Cât despre unicii nostri prieteni intimi, parintii, Madame de Staël ne atentioneaza: “…se vor duce, si zadarnic veti cauta prieteni mai buni; se vor duce si, de îndata ce nu vor mai fi, vi se vor înfatisa sub un chip nou; fiindca timpul, care-i îmbatrâneste pe cei aflati sub privirile noastre, îi întinerste pe cei pe care moartea ni i-a rapit;…”
Pot fi considerati sotii “rude”? Iar daca sunt rude, pot fi si prieteni? Tudor Arghezi ne da un raspuns: “Prietenul cel mai bun e totdeauna sotul si consolarea cea mai întreaga, sotia”.
Dar fie ca e vorba de rude, fie de prieteni, liantul si motorul profund al vietii ramâne, de fapt, iubirea. “Unde e dragoste, acolo e si lumina” (Gde sovem, tam i svem”) ne “cânta” un proverb slav. Iar acolo unde razbate lumina si iubirea, diferentele dintre rude si prieteni se sterg, ei devenind îngerii nemuritori ce îi vor acompania spre cer pe toti cei dragi de pe pamânt.
Referinte:
Tudor Vianu: Dictionar de Maxime comentat, Ed Stiintifica, Buc. 1962
Femeia în Proverbele si Cugetarile Lumii, Ed. Albatros, Buc. 1975
Montaigne: Aforisme, Ed. Albatros, Buc. 1977
|
Veronica Pavel Lerner, Mississauga 9/18/2005 |
Contact: |
|
|
