P E T E M E D E E D U C A T I E ( XL ) - D I N N O U , S E P T E M B R I E….
Fugit irreparabile tempus ! Timpul alearga; aproape nu ne dam seama cum trec anii. Ca ieri, ne pregateam sa intampinam anul scolar 2004/2005 care, acum, apartine trecutului.
De fapt, septembrie inseamna inceputul unui an nou de activitate pentru mai multe domenii. Crestinatatea rasariteana (Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica, de pilda) incepe un an nou bisericesc la 1 septembrie (Biserica Romano-Catolica incepe anul bisericesc in prima duminica din Advent – postul Craciunului - , deci in prima duminica dupa 15 noiembrie). Inceputul Indictului (Anul bisericesc) a fost stabilit de catre sfintii parinti la Sinodul (Conciliul) ecumenic de la Niceea (325 d.Ch.), ca un prilej pentru oameni de a multumi lui Dumnezeu pentru roadele anului in curs si de a se ruga pentru obtinerea unor roade bune si in viitor. De asemenea, Indictul aminteste oamenilor de inceperea predicarii Domnului, cand Isus Christos a intrat in sinagoga, a deschis cartea ce i s-a dat la textul proorocului Isaia, acolo unde era scris despre “anul Domnului bine primit”. Tot in septembrie, in multe tari, parlamentele isi reiau lucrarile in plen si, tot in septembrie, cele mai multe institutii artistice de spectacole incep o noua stagiune. Cu acestea, nu inseamna ca am epuizat exemplele de domenii, institutii, asezaminte care incep o noua etapa de activitate in septembrie.
Nu putem omite, insa, scolile, universitatile, invatamantul in general – perntru care data traditionala, de referinta, pentru inceperea unui nou an de munca, de studiu, este 1 septembrie, pentru cele mai multe tari, chiar daca, efectiv, cursurile incep ceva mai tarziu (in invatamantul superior, de exemplu), sau unele activitati pregatitoare se desfasoara in a doua parte a lunii august. Desigur, copiii si tinerii incep un nou an de invatatura regretand vacanta, dar cei mai multi se bucura totodata sa-si revada colegii, sa ia contact cu ceea ce este nou – noi obiecte de invatamant, noi profesori, noi elemente de program, readaptarea la ritmul activitatii formative realizandu-se, de regula, fara probleme. Alaturi de studenti (in acceptia canadiana – copii si tineri de diferite varste care studiaza, invata) si de dascalii lor, noi ceilalti, adulti si varstnici, participam sentimental la sarbatoarea inceperii scolilor, amintindu-ne de timpurile cand si noi eram elevi, apoi studenti, iar cei care am slujit scoala la catedra suntem incercati, in fiecare septembrie, de nostalgii in plus.
La inceputul anului de invatamant 2005/2006, in care am pasit de cateva zile, nu ne putem impartasi, din pacate, numai bucurii, numai placute impresii din vacanta, fiindca nimeni nu poate ramane indiferent la faptul ca, in timpul anului scolar trecut si in vacanta care a urmat, multi oameni din diferite parti ale Terrei au avut de suferit in urma unor fenomene naturale devastatoare sau a unor actiuni ale oamenilor declansate impotriva oamenilor, a vietii. Printre cei care si-au pierdut viata ori au suferit puternice traume fizice, psihice sau si-au pierdut familiile, au fost si multi copii, multi tineri, multi oameni de scoala. Dupa cum se stie, la sfarsitul lunii decembrie a anului 2004, Asia de sud-est a fost zguduita de acel puternic cutremur de pamant urmat de fenomenul Tsunami care a antrenat uriase valuri ucigatoare, spulberand coastele mai multor tari. Primavara anului 2005 a inceput cu inundatii in urma ploilor abundente, urmand topirii zapezilor, inundatii care, in Romania, au avut o intindere in spatiu si o persistenta in timp fara precedent si au afectat mai intai Banatul, apoi Moldova si numeroase judete din restul tarii. Numeroase victime, ca si o stare de soc pentru populatie au produs atentatele teroriste din Spania si, mai de curand, cele de la metroul din Londra, fara sa mai insistam asupra atentatelor din Irak impotriva soldatilor americani, dar si a unor irakieni cu alta conceptie politica sau apartinand altei ramuri religioase fata de atentatori. In randurile liderilor politici si religiosi ai lumii islamice sunt si voci care sustin moderatia si nu fundamentalismul inversunat care nu se potriveste cu preceptele Coranului. De pilda, presedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, cere lumii musulmane sa coopereze cu Occidentul, cu toata lumea, sa lase ura la o parte si sa combata, cu ajutor si din afara – care in mod sigur va veni –, ignoranta prin lipsa de carte, saracia, mizeria, sa ajunga la emancipare. Au mai fost si accidente aviatice – ultimul in Indonezia, majoritatea cu victime omenesti. La toate acestea, se adauga si evenimente triste pentru comunitatea romaneasca din Canada – despartirea de cei dragi care au trecut la cele vesnice. Comunitatea romaneasca din Toronto a pierdut de curand pe tanarul Liviu Mircea, de 34 de ani, din Thornhill, care a decedat in urma unui atac cerebral, ramanand sotia – fara loc de munca – si doi copii in varsta de 3 ani, respectiv 1 an. Ne amintim ca o tragedie similara a mai fost la inceputul anului 2003, in urma unui accident de circulatie.
Foarte recent, mii de oameni si-au pierdut viata in sudul Statelor Unite ale Americii (statele Louisiana, Mississippi si Alabama) in urma uraganului Katrina si a inundatiilor care au survenit prin patrunderea de valuri uriase din Golful Mexic si a ruperii digurilor, deosebit de afectat fiind orasul New Orleans. Este considerata cea mai mare catastrofa naturala din istoria S.U.A. La ora la care scriem aceste randuri, inca se mai cauta oamenii disparuti, se evacueaza cei care n-au plecat initial si se adopta cele mai urgente masuri de ajutorare a sinistratilor, de combatere a faptelor antisociale care au aparut urmare dezastrului. Multe tari si-au oferit ajutorul, Canada fiind printre primele. Au fost si tari de la care se astepta mai putin o asemenea solidaritate – si totusi si-au oferit ajutorul.
Lumea, oficialitatile, in frunte cu multi sefi de state si guverne, personalitati ale vietii religioase, sociale, stiintifice, culturale, reprezentanti ai opiniei publice din diferite tari au exprimat parerea de rau, condoleante familiilor celor decedati, compasiunea fata de sinistrati si au oferit sprijin sub diferite forme in cazul dezastrelor naturale amintite mai sus. Organizatiile si societatile caritative au actionat si actioneaza de asemenea. De pilda, in Canada actioneaza intens organizatia Share Life a Bisericii Catolice sau World Vision care recomand` luarea in grija – de catre familiile care doresc – a cate unui copil din zonele sarace ale lumii sau din regiunile lovite de calamitati si catastrofe naturale, prin contributii materiale periodice. In cazul evenimentelor nefericite din unele familii, actioneaza organizatii de caritate, asociatii, biserici ale comunitatii romanesti din Canada care si-au dovedit receptivitatea si fata de nevoile celor napastuiti din Romania, de copiii de acolo care au nevoie de ajutor.
In numarul de fata al publicatiei noastre “Observatorul”, apare articolul doamnei Maria Mihalceanu din Windsor, Canada, intitulat “Copilul lui Dumnezeu”, articol care a retinut atentia redactiei prin ineditul sau si prin exemplele pe care le ofera un copil de 12 ani si un tanar profesor de sport. Recomandand cu toata caldura articolul respectiv cititorilor nostri, sa spunem, fara a intra in detalii, ca autoarea a pornit in actiunea relatata de la un reportaj semnat de domnul Bogdan Lupescu si publicat in revista “Formula As” din Romania, la 1 martie 2004, un reportaj despre copilul Cristi Svartz din Iasi.
Ce remarcam, referindu-ne la articolul d-nei Mihalceanu ? Faptul ca exista, in randurile canadienilor de origine romana, multi oameni de suflet care, unindu-si eforturile, pot realiza foarte mult pentru comunitatea romaneasca, pentru ajutorarea copiilor din Romania – si nu numai. Copilul Cristi Svartz, prin sarguinta lui, prin modestia si generozitatea lui, prin simtamintele sale altruiste, colegiale, prin intreaga lui atitudine, este o revelatie, un caz incurajator pentru pedagogi, pentru toti cei care-si ofera sprijinul pentru alinarea suferintelor semenilor. Tanarul profesor Marian Andrei este si el un caz incurajator pentru noi toti care asteptam de la oamenii scolii vocatie, profesionalism, pasiune pentru activitatea desfasurata, daruire si multa incredere in puterea educatiei. Copilul Cristi a reusit – pentru el, pentru mama lui, pentru colegul lui Ionut Macsim – sa se bucure de ajutorul lui Dumnezeu – prin rugaciune, prin credinta puternica, prin speranta si incredere nestramutata in ocrotirea divina. Nu intamplator am inclus aici aceste consideratii asupra articolului d-nei Maria Mihalceanu. Apar aici exemple, atat pentru elevi, cat si pentru tinerii profesori. Desigur, nu cred ca aceste exemple sunt singurele, dupa cum nu cred ca virtutile pot fi cultivate pornind neaparat de la saracie. Oricum, daca astfel de exemple vor prolifera in anul scolar care a inceput si in continuare, putem spera ca societatea viitorului se va afla pe maini bune.
Cu aceste ganduri, dorim succes la invatatura tuturor copiilor si tinerilor din comunitatea noastra si din intreaga Canada, din Romania si din intreaga lume. Sa se formeze in spiritul adevarului, pacii, democratiei, concordiei, valorilor morale autentice.
|
Prof. Silvestru MORARU 9/11/2005 |
Contact: |
|
|
