Calatoria Incursiunilor Literare
Adorm copacii inverziti sub mangaierea soarelui, si exista o desfatare florala la fiecare colt de strada, iarba verde de acasa surade din plin in amintire, si doamna Vara respira aerul cristalin al naturii dezlantuite in frumos.
Si odata cu acestea, mai tot omul se pregateste intr-un fel sau altul pentru vacanta, fie ea la munte, sau la mare sau chiar ramanand acasa, si astfel pregatirile de rigoare trebuie sa aiba loc.
Oricare ar fi destinatia vacantei, intotdeauna iti doresti sa iei cu tine in valiza, o carte, doua, in speranta ca vei avea momente de liniste in care vei putea parcurge nestingherit acele volume. Incercarea de stabilire a unui traseu literar de vacanta pare sa puna de multe ori probleme. Despartirea de starea de spirit de acasa, unde obisnuinta isi atinge scopul in sufletul si viata omului, tendinta este de speranta spre o eliberare, o reincarcare de energie sau o renastere, chiar daca de scurta durata a spiritului.
In general alegerea unei carti si parcurgerea ei este un mare semn de intrebare. Cat de greu poate sa fie de a avea capacitatea de a alege intotdeauna o valoare demna de explorat in literatura. Recomandari, critici, doar si cea mai vaga idee a unui titlu sau autor in subconstient trezeste imediat curiozitatea atingerii si parcurgerii acelor randuri. Eliade in tinerete se caznea si isi folosea vointa sa extrem de puternica pentru a dormi cat mai putin pe noapte pentru a reusi sa traverseze marea de carti ce inundau mereu biroul din mansarda din strada Melodiei. Jurnalul de la Paltinis povesteste cum protagonistii principali doreau macar sa intretina un ritm constant de o zi si o carte.
Umberto Eco spunea ca biblioteca este intotdeauna o sursa continua de incercare, pentru ca multe volume te cheama continuu, si pe fiecare in parte le iei si le deschizi, le frunzaresti si te gandesti, dar pana si facand acest lucru cartile traiesc inlauntrul persoanei doar si pentru acea atingere sau gandire de scurta durata.
Cioran spunea ca cititul este o chestie repetitiva, fiecare carte, si in special cele de valoare, trebuie parcurse de mai multe ori, asa a ajuns sa calatoreasca in lumea lui Dostoievski de cinci, sase ori.
Inceputul saptamanii de vacanta planuita in aceasta vara ma introdusese fata in fata cu acest mare semn de intrebare. Ma aflam in fata unui punct de rascruce, unde un stalp de lemn inalt si scorojit de vremuri, ce duce spre cerurile albastre si senine de vara, sta de straja cititorilor si rezista cu putere imaginativa acestui vant puternic al timpului. Ca orisice stalp al rascrucilor de drum el purta semet mai multe indicatoare spre mai multe destinatii, in acest caz destinatii literare. Pe lemnul imbatrinit apareau tiparite adanc pe sagetile indicatoare urmatoarele cuvinte: Dostoievski, Malraux, Eco.
Prima si cea mai apropiata destinatie era Dostoievski. Parcursesem aproape tot drumul spre acest lacas literar si puteam usor alege aceasta orientare a destinului de file estivale. Intelegerea asupra destinatiei era principalul motiv care sa ma determine intru semnarea acestei hotarari. Mai era un amanunt, nu lipsit de importanta, daca voi pasi pe aceasta cale voi intra la destinatie pe portile „Idiotului”. Caci orisice calator literar stie ca exista si alte porti, precum cea a „Demonilor”, a „Fratilor Karamazov”, sau cea a „Crimei si Pedepsei”.
Dar iata ce aflasem in prealabil despre aceasta desinatie dostoievskiana. „Dostoievksi-Idiotul” este o asezare in fila fenomenal de complexa, puternica, populata de caractere variate si interesante, condusa sub imperiul valorii crestinismului, a marilor intrebari intru existenta si Dumnezeu. Imparatia acestui lacas de gand imaginar este guvernata de printul Lev Nicolaevici Mishkin, ce sub aula dostoievskiana capata dimensiuni spirituale inconmensurabile, un intelect unic al geniului, sinceritate debordanta, si este influentat in actiunile si gandirea sa de dragostea pentru umanitate. Este un om cat se poate de frumos, un portret al individului pozitiv uman.
Apropierea aceasta de „frumosul uman complet” este incercata din rasputeri, si apropierea sa de acel perfect, atins numai de Isus, este de cele mai multe ori scopul vietii acestui deosebit indivit. Astfel ca numai prezenta acestuia in aceste asezari devine un miracol. Incercarea lui de a duce mai departe misiunea lui Isus este o incercare mareata si imposibil de atins, dar insasi aceasta apropiere de El este monumentala.
Asezrea in pagina a „Idiotului” nu pune accent pe societate ci mai degraba pe interactiuni sociale la nivel individual, societatea luand astfel forma umana a constiintei, subconstientului, a psihologiei ascunse, greu de patruns, si a unui decor socio-uman cat se poate de lipsit de identitatea realitatii lumii rusesti.
Mai toate amanuntele din povestire ne sunt redate si create de oameni, ganduri, simtaminte, lupte interioare, peisaje psihanalitice, vai tragice si rauri involburate de stari de spirit exceptionale. Singurele ancore imaginative sunt aruncate spre St. Petersburg, a catorva strazi si case, vilele estivale de la Pavlovsk si cam atat.
Dar ce misiune grea este sa descrii aceasta imagine, sa intelegi aceasta destinatie spirituala, cate incercari analitice exista in istoria literara, de a explica natura umana aproape perfecta a printului Mishkin. Ceea ce este clar este ca trebuie sa vizitezi si sa revizitezi aceasta destinatie pentru a ajunge la o cat mai profunda intelegere a acestei unice calatorii. La fel ca si caracterul principal, trebuie incercata o apropiere cat mai mare fata de ceea ce inspira viata, fata de aflarea marilor intrebari si macar a unor raspunsuri.
Destinatia dostoievskiana a „Idiotului” este conceputa nu numai pe bazele lumii imaginate de print, dar si de acesta in relatie cu alte personaje locale care ajuta din plin la formarea acestui asezamant. Povestea spune ca printul a avut doua mari iubiri, Aglaia Ivanovna si Nastasia Filipovna. Doua iubiri atat de diferite. Doua iubiri nu neaparat normale, poate oarescum platonice, si in mod sigur, doua iubiri de „salvare”, de „ajutorare” sufleteasca a doua fiinte in cautare de repere si iubirea mult visata, cea aproape de perfect.
Mergand mai departe in poveste trebuie spus ca de fapt toate aceste caractere definesc intru totul si poate cel mai bine dintre regiunile livresti dostoievskiene, pentru ca au pastrat cele mai multe trasaturi si relatari autobiografice a celui care a infiintat aceasta miraculoasa viata literara, insusi marele Dostoievski.
Ippolit si Rogozhin, doua caractere ce formeaza cele doua axe paralele cu Lev Nicolaevici, primul avand parte de acea ultima sursa de energie si inspiratie la capatul unei tuberculoze, revoltandu-se pe toata lumea, certandu-se cu viata si in mod final cu D-zeu, multe din dizertatiile pe aceasta tema avandu-le in prezenta printului, al doilea o fire ciudata, ascunsa, la panda, dar puternic si complex in felul lui, iubeste aceeasi femeie, Nastasia Filipovna, si poate si de aceea are acest aer enigmatic, si care se dovedeste a fi capabil de crima cea mai josnica, de incalcarea crucii si tradarea fratelui de cruce, caci da chiar cu printul ajunge sa schimbe crucile purtate sub camasa.
La fel de complexe si deosebite sunt si celelalte caractere, despre care se vorbeste necontenit la adresa atmosferei acestui asezamant, in mai toate librariile si bibliotecile lumii, si in mai toate limbile vorbite pe acest pamant: Lizaveta Prokofievna, Kolia, generalul Ivolghin, mult patitul Gania, Ivan Fiodorovici, etc.
O alta ipostaza dominanta este pusa in povestire pe panza, si este adanc dezbatuta de acesti neasemuiti locuitori, este pictura lui Holbein ce incearca sa prezinte imaginea lui Isus asa cum arata el dupa crucificare. O imagine cat se poate de pamanteana, zdruncinatoare si dureroasa, care-l atrage pe print ca un magnet, si bineinteles denota incercarea si lupta launtrica a acestuia de a patrunde Acolo, dincolo de asezarea in panza, alaturi de El, intru intelegerea Lui. O imagine prin care cineva si-ar putea pierde credinta. O imagine care-l determina pe Rogozhin sa-l intrebe pe Print daca crede in D-zeu. Raspunsul se lasa asteptat si atunci cand este dat este formulat in PATRU povestiri legate intre ele care duc la concluzia ca exista acel CEVA care nu va fi niciodata vizibil, nu va putea fi atins de nici o teorie si nu va putea fi infirmat de nici un curent ateist.
Impresionanta este forma gandirii acestui personaj, unicitatea si complexitatea ei, frumusetea umana si surprinzatoarea ei tacere, inexplicabila turnura ce o ia in situatii inconfortabile si puterea naturala si limpede ce o capata in prezenta sensului de bine. Si aceasta forma a gandirii da de multe ori un alt sens la tot ceea ce el intreprinde, relatiilor sale cu oamenii, da o alta forma iubirii si consolideaza din plin povestea asternuta in aceste file.
Totul porneste de la aceasta forma de intelect, de perceptie si intelegere a sensului vietii, si se rasfrange asupra tuturor personajelor, intr-o forma sau alta.
Caci da peisajul dostoievskian este intretinut si ingrijit de acesti gradinari ai psiholigiei si filozofiei, nu numai in „Idiotul”, pajistile sale sunt de un verde pur adanc si cutremurator, iar florile umane sunt de o frumusete rar intalnita.
Si mai presus de toate trebuie sa fii pregatit sa intri intr-un astfel de lacas al literaturii, sa fii pregatit sa incerci a intelege si sa descoperi cat mai multe amanunte, sa fii pregatit pentru o aventura cum rareori mai cunosti pe aceasta planeta, nu neaparat literara.
Toate aceste amanunte, tot ce putusem sa inteleg din aceasta extraordinara destinatie, m-a determinat sa ma intorc la stalpul de lemn al rascrucii literare si sa incerc o noua evaluare a celorlalte doua directii: Malraux si Eco.
Va urma
|
Andtei Lambert - Toronto 9/10/2005 |
Contact: |
|
|
