Incomparabila Romanie
Vara aceasta am stat in Romania o luna buna, pana de Sfanta Marie. Am cutreierat tara in lung si in lat, si de nenumarate ori am scris in minte acest articol pentru “Lumea pe dos” si tot de atatea ori l-am sters din memorie, speriat de ce-as putea relata despre patria mea.
Disperarea mea isi are radacinile in faptul ca, pentru mine, Romania este incomparabila. Dar nu in sensul propagandistic inca in uz la diversi indivizi ingramaditi la minte. Caci cunoastem cu totii declaratiile pompoase prin care se atesta ca Romania este tara cea mai bogata, ca ea are rauri si paduri si mare si munti si campii si lacuri. Dar cate alte tari nu au si ele rauri si fluvii, oceane si mari, paduri si pesteri, munti si dealuri, lacuri si campii. Sa ne gandim numai la Canada in care traim bejeniti de nevoie. Cu alte cuvinte, comparatia cu alte meleaguri ne-ar aduce cu picioarele pe pamant si am putea intelege (daca nu am fi cu judecata pe dos) ca Romania este nu incomparabila, ci comparabila cu atatea alte tari.
Pe de alta parte, Romania este comparabila cu altii si in perspectiva negativa. Avem coruptie, dar cate alte tari nu sufera de acest flagel. Avem soferi idioti care conduc cu ura, gata sa calce orice pieton, dar cate alte tari europene nu prezinta un acelasi spectacol jalnic. Avem saracie, dar saracia este o problema mondiala. Avem crime, prostitutie, politicieni de toata jena, dar vai, ce tara se poate lauda cu ceva diferit? Avem hotie, minciuna si necinste, dar intalnesti hoti la Paris sau Barcelona, minciuna si necinstea domnesc in toate zonele globului. Avem jurnalisti mitocani, inculti, vulgari si obraznici, dar ei numai incearca sa preia modelul vestic de jurnalistica si chiar daca esueaza lamentabil, mai sunt sperante. Avem lipsa de educatie si avem incultura (profesori de romana care cred ca Sadoveanu a fost un oarecare poet), dar nu la fel sunt acuzati americanii ca nu au educatie si ca sunt inculti?
Fara indoiala, putem compara Romania mult si bine, fie pentru a ne domoli patriotardismul, fie pentru a ne alina durerea. Dar problema este alta. Pentru mine, Romania este incomparabila. Fiindca eu m-am nascut in Romania, sunt roman, gandesc romaneste si limba mea este romana. Din aceasta cauza, ma doare in cot de toate comparatiile. Ma doare in cot ca sunt hoti in Barcelona, pe mine ma raneste drept in inima faptul ca sunt romani hoti si nu putini. Ma dau de ceasul mortii ca romanii mei, adica cei care gandesc romaneste si vorbesc romaneste, nu au alta in cap decat sa fure, sa duca tara de rapa, sa jecmaneasca pe cine pot. Ma doare in cot ca undeva, la un anumit nivel, in America este coruptie. Dar ma ucide gandul ca orice domeniu din Romania e atins de coruptie, de la biserica la justitie, de la educatie la sanatate, ca politicienii cei cu ceafa groasa fura ca bezmeticii. Fiindca pentru mine, Romania e incomparabila si ca atare orice defect al ei ma injunghie in suflet, iar cand defectele nu se mai termina ma uit ca nebunul dupa Vlad [epes.
{i ca sa vedeti ce cred cei din tara despre asta, am sa citez mai jos din articolul renumitului om de cultura Cristian Badilita, “Cuvantul care nu zideste”, aparut in Adevarul literar si artistic din 12 iulie. Scrie Badilita:
”Vad cum oamenii, in Romania, devin mai isterici si mai necinstiti, mai hulpavi si mai neciopliti, mai aroganti si mai mincinosi, mai hoti si mai uzurpatori din an in an, din saptamana in saptamana. De fiecare data cand ma intorc pe acele meleaguri constat o adancire a crizei, nicicum o vindecare, fie si partiala. Golania a cuprins, pe nesimtite, aproape toate paturile. Amatorismul si lichelismul ameninta deja codul genetic. Pana si apropiatii mei, blanzi si cuminti din fire, involueaza ingrijorator, umplandu-se de ranchiuni, de boli ascunse lunga vreme, de provincialism, ca-n nuvela celebra a lui Kafka, fara a-si da seama catusi de putin. Iar noi vorbim si scriem necontenit, publicam opuri si facem ordine pe planeta, disecam scenarii si ne epuizam in retorica si narcisism cosmic.
Care ne este cu adevarat rostul? Cum sa stopam alunecarea? Pentru ce scriem? De ce ne mai straduim? Nimeni nu asculta pe nimeni, nimeni nu respecta pe nimeni, totul s-a devalorizat in ritmul devalorizarii monedei nationale. Cuvintele noastre au ajuns foneme descarcate de sens, private de vitalitate. Cuvinte aer, cuvinte fara consistenta, care se pierd in neant inainte de a-si gasi rostul intr-o fraza. Cititorul roman deschide un text nu pentru a-si insusi continutul, ci pentru a-1 extermina de la prima ochire. Nu continutul, nu ideea il intereseaza, ci vidanjarea frazei ,,la minut", castrarea ei fara complexe si fara cogitatiuni aferente.”
Fara comentarii.
|
Mircea Tamas 9/10/2005 |
Contact: |
|
|
