Eliade 2005
Prin 1982, Dima Dragan, un om desprecare se zicea ca era toba de carte acolo in domeniul bibliografiei si documentelor istorice aflate prin rafturile bibliotecilor, ma prezinta in revista lui fantoma “Tricolorul” pe care o difuza sau nu prin comunitatea romana din Toronto. Aiurea! Era o manevra a guvernului de la Bucuresti. DD imi propune sa ilustrez “Coloana fara sfirsit” a lui Mircea Eliade, piesa de teatru in trei acte, ca intentioneaza sa publice aceasta scriere de prin anii patruzeci, netiparita vreodata, cu ocazia unui congres al romanilor din diaspora ce se va tine la Viena. DD era si secretarul operativ al acestui congres. Nu ma intereseaza alte dedesubturi. Ma documentez, si hotarasc sa fac o mapa cu sapte gravuri pe lemn, alb negru, in vreo treizeci de exemplare, DD sa le ia cu el la Viena, sa le expuna in timpul congresului si lumea sa se inghesuie sa le cumpere, astfel Nicapetre si Dragan sa se dea drept patrioti si sa facem si un ban. {nca odata zic; aiurea. Dragan a fost boicotat de dragii nostrii romani din comitetul de organizare al congresului de la Viena pentruca “ei e cei mai destepti” si actiunea noastra s-a soldat cu un frumos esec. Nicapetre nu mai primeste mapele cu gravuri inapoi pe simplu motivul ca s-au ratacit. La putin timp dupa asta DD este asasinat din ordinul lui Nea Nicu in apartamentul lui din Toronto, sotia lui primeste si ea citeva gloante dar... supravietuieste, copilul care se afla si el in apartament la momentul crimei scapa nevatamat. (ziarele din Toronto si gura lumii sloboda). Se crede ca DD a intentionat sa-i suceasca pe securisti si a fost eliminat din joc. Da chiar asa: sa-l asasineze?! Ce o mai fi fost dupa asta nu se mai stie. Nu sunt interesat in politica citusi de putin. Investigatiile politiei canadiene au ramas “in coada de peste”. Gravurile, drept ilustratii la piesa de teatru a lui Eliade ma interesau cu toate ca piesa nu-i mare lucru. Pastram placile in hambarul studio de desen dar in primavara lui 2003 dispar cu hambar cu tot intr-un incendiu. Majestatea Sa Regele Mihai primeste o mapa cu aceste gravuri, in 1992, cu ocazia vizitei Majestatii Sale in Toronto si expozitia de sculptura “Nicapetre” la Toronto Hilton Hotel montata in cinstea vizitei Majestatii Sale.
{n 2003, la Braila il folosesc pe domnul Aurel Furtuna, bibliotecar special la biblioteca “Panait Istrate” drept model pentru un exercitiu in lut, studiu preparativ in vederea realizarii bustului Mircea Eliade pentru Centrul Cultural “Nae Ionescu” din Canada, la care ma gindesc mereu.
Anul trecut la Cimpul Romanesc, dupa dezvelirea bustului “Vasile Posteuca”, Domnul George Balasu, fauritorul si sufletul acestei adunaturi de romani risipiti prin Ontario, imi propune ca pentru “Saptamina Romanilor” de anul acesta sa-l instalam, alaturi de Aron Cotrus, Vasile Posteuca, George Donev si pe Mircea Eliade, considerat important scriitor roman trait in afara granitelor Romaniei, sa faca parte din “Rotonda Scriitorilor Romani din Diaspora” urmand sa mai apara si busturile Vintila Horia si Horia Stamatu. Recunosc; un proiect ambitios, frumos, tentant.
Dar... greu, tare greu ma pornesc la lucru. Iarna asta mi se pare rea, rea cum nu-mi amintesc alta, lunga, lunga fara de sfirsit. Frigul ma doboara si ma deprima. {n hambar nu se poate face focul in nici un fel iar alt loc de lucru cu lutul si gipsul nu am. Astept primavara, timpul se scurge, doar ma gindesc la bust, plus ca George Balasu, sponsorul, “vede” bustul Eliade cu pipa, musai cu pipa. Nu sunt entuziast de idee dar vanitatea imi sopteste: do it! Ca deobicei cind ma preocup de realizarea unui bust nu lamuresc personajul cautindu-l prin schite pe hirtie sau mici machete in lut sau alte materiale, pornesc direct sa modelez sau sa cioplesc in materialul propus la dimensiunea hotarita pentru locul unde va fi amplasat. Prepar lutul, armatura, privesc pe furis cele citeva fotografii ale scriitorului prinse in pioneze pe peretii hambarului, invoc spiritul Zeitei Afrodita, ma incing in haine potrivite pentru iarna si pornesc, in hambarul rece si slab luminat, sa ridic pe armatura lutul docil asa cum cred ca ar trebui sa arate bronzul Eliade. Mi-ar fi mai la indemina sa-l cioplesc in piatra sau marmura dar... vorba cronicarului: “omul este sub vremi...” Transmit comitetului Cimpului citeva imagini “Eliade in lucru.” Daca sanatatea imi va fi macar cum este acum si nu se intimpla si alte lucruri neprevazute pina in august Eliade va fi sus pe soclu, in bronz. Dar... turnatoria lui Miroslav, cu care ma inteleg destul de bine, nu primeste comenzi decit abia in toamna, comitetul nu-i prea entuziast de cum arata Eliade in lucru. Propun ca pentru august sa-l ridic pe Eliade pe soclu, in gips patinat in bronz, urmind ca in vara lui 2006 sa incerc si alta varianta. Desigur ma intereseaza ca in bustul acesta privitorul sa-l recunoasca, sa-l vada pe Eliade, dar nu uit, nu trebuie sa uit; bustul sa nu arate ca o momiie frumos rafistolata si parfumata, o fotografie de pasaport ci o sculptura, si mai mult decit atit o sculptura semnata Nicapetre, sculptura in stilul meu, sculptura ce trebuie vazuta impreuna cu celelalte din “Rotonda Scriitorilor din Diaspora”, creiata acum in zilele noastre. “Ei maestre... pe unde scoti camasa!”
Miercurea lui 24 august, dizdedimineata, se arata a fi frumoasa. La “trei ace” ajung cu Anca devreme la Cimpul Romanesc. Pentru masa de prinz, in sala mare se serveste ciorba de perisoare “ca la mama acasa”. Anca este incintata. George Balasu da semnalul de incepere, lumea se aduna, preotul Ichim cu cadelnita inalta o rugaciune de “vesnica pomenire”, tricolorul ce “ascunde bustul” cade, sunt invitat la microfon. “Ce am avut de zis este sub privirile celor de fata...” “Protocolul maestre!”
Citeva voci ma sfatuiesc sa nu mai incerc alta varianta; “Acesta este Mircea Eliade!”
Am scris aceasta la dorinta prietenului meu, Puiu Popescu editorul “Observatorului roman canadian”
|
Nicapetre 9/10/2005 |
Contact: |
|
|
