Nota de dragoste catre New Orleans
"Mi se rupe sufletul cand vad cum se duce la fund frumosul meu oras,
dar eu sunt in siguranta, la vreo 90 de mile distanta si sufletul
meu indurerat nu inseamna nimic in comparatie cu suferintele celor
care sunt inca in New Orleans. New Orleans-ul va fi reconstruit, dar
nu va mai fi niciodata asa cum l-am cunoscut si l-am iubit. Deseori
l-am comparat cu Venetia, pentru frumusetea si subrezenia lui,
pentru dragostea lui fata de muzica, arte si carnaval. Secole la
rand, intreaga lume s-a chinuit sa gaseasca o solutie inginereasca
pentru supravietuirea Venetiei, dar putini s-au gandit astfel la New
Orleans.
New Orleans a fost, si poate mai si este, un centru comercial
trepidant, crucial in controlul asupra gurilor fluviului
Mississippi, vital pentru industria americana si pentru accesul la
Golful Mexic.
Jean de Bienville a fondat orasul in 1718 in aceste locuri, ignorand
avertismentele inginerilor sai despre pericolele de a pune o asezare
pe un teren mlastinos, intre Mississippi, Golful Mexic si marele lac
de la nord. Nevoile republicii americane au continuat sa
construiasca pe "pacatul originar" al lui Bineville, cerand tot mai
multe amenajari pentru a corecta natura intr-unul dintre cele mai
marete puncte de convergenta ale sale.
Mlastinile, care odinioara imblanzeau furia vanturilor, au disparut,
victime ale marilor companii petroliere si incalzirii globale.
Marile sunt mai calde, oameni buni, si iata cu ce ne-am ales! Fiti
atenti, voi cei care negati incalzirea globala, e pe bune!
Mantuirea New Orleans-ului venea din muzica lui, din bucataria,
festivalurile si saracii lui. Aici a functionat cea mai brutala
piata de sclavi din America si tot aici isi aveau capatul cel mai
nordic filierele caraibiene de trafic cu arme, rom si fiinte umane.
Sclavii si, mai apoi, refugiatii, imigrantii, piratii si artistii
care impuscau francul si-au adus aici cultura din Africa sau de prin
locurile de pe unde fugisera.
Muzica New Orleans-ului a calatorit apoi pe fluviu in sus si a
devenit muzica Americii.
Timp de secole, noi am fost un generator de energii culturale si
umane, dar toata aceasta revarsare nu a adus orasului nici un fel de
amenajari funciare, nici o gandire strategica pentru viitor, nici un
strigat global de ajutor pentru a-i impiedica pieirea.
Genistii armatei au salvat eroic orasul cel putin o data, la
inundatiile din 1927, dar atunci, ca si acum, a fost un raspuns la o
situatie de criza, nu un plan deliberat, o preocupare pentru viitor.
Si iata-ne acum, scufundandu-ne in apele care ne impresoara,
inecandu-ne in propriile reziduuri, in saracie, in incompetenta si
lacomia inaintasilor nostri.
E vremea relatarilor seci, a povestilor sfasietoare, a salvarilor
eroice si a eforturilor supraomenesti ale unor indivizi cu suflet
mare si a organizatiilor caritabile, ostenite, dar oricand gata de
actiune.
Nu e timp acum pentru manie, dar nu pot sa nu ma intreb: ce va
supravietui din cultura noastra? Stim deja cine va plati pentru tot
ce se intampla: cei saraci.
Ca intotdeauna. Gunoaiele intregii tari curg in jos pe Mississippi
catre ei. Pana acum, au transformat toate aceste zoaie in cantec, au
luat asupra-le toate pacatele Americii.
Dar de data asta blues-ul acesta va fi cu mult prea mare."
|
Andrei Codrescu 9/7/2005 |
Contact: |
|
|
