„Fulguraþii tihnite” de Vasilica Grigoraș (cronicã de carte)
„Fulguraþii tihnite”, publicatã recent la editura Pim, Iași, cu o prefațã semnatã de Florin Grigoriu și coperta creatã de Luminița Ludmila Zuran este a douãsprezecea carte de versuri semnatã de Vasilica Grigoraș.
Titlul volumului, pare la prima vedere un paradox, dar cum poeta exceleazã în lirica niponã, unde paradoxul este instrumentul redutabil al haiku-ului, mi-am explicat cã fulgurațiile sunt erupțiile care vin din mintea vulcanicã a poetei, iar inima ei încãrcatã de sentimente pozitive, le percepe cu calm și acceptare și le tihnește.
Dupã prima lecturã, m-am gândit cã acest volum este un experiment liric, mai ales prin forma de prezentare a poemelor, absolut toate având aceeași structurã: patru strofe, fiecare strofã de câte cinci versuri. Altfel spus, fiecare poezie încorporeazã patru poeme Gogyohka.
Dorința de originalitate este evidențã și în crearea figurilor de stil, unele trecute de autoare prin filtrul armonios al sentimentelor și inspirației. Altele, curajos construite, mi-au dat impresia cã au fost create de autoare cu intenția de a epata, „potrivind” cuvinte care, semantic, par sã se respingã. Dar aceastã ultimã afirmație nu trebuie receptatã ca ceva negativ. Recitind cartea „99 Ways into New Zealand Poetry”, Random House/Vintage, Auckland, New Zealand, 2010, scrisã de Harry Ricketts în colaborare cu Paula Green, ideea importanței diversitãții și a valorii literare pe care o pot avea diferitele voci a ieșit și mai mult la suprafațã.
Pentru poetã, inspirația este pretutindeni, în jurul nostru, dacã avem sufletul și mintea deschise sã-i vedem ferestrele iluminate de noi idei și perspective când: „Literele învârtejite/ asemenea pãsãrilor cântãtoare/ se-nșirã pe brâul cuvintelor/ depunând ouã/ în cuiburile unor noi poeme.” (Cuiburi de poeme)
Câteva exemple din tematica extrem de variatã a poeziilor acestui volum sunt: provocãrile lumii în care trãim, bucuria vieții, cãutãrile și regãsirea de sine, reflecții asupra existenței și a lecțiilor primite, nostalgia trecerii noastre prin aceastã cãlãtorie pãmânteascã, natura cu anotimpurile ei, actul creației, credința și dragostea pentru Dumnezeu, elogiu adus mamei, bunicii, copilãriei și vieții în general.
În universul poetic al Vasilicãi Grigoraș, natura are puteri miraculoase, doar viziunea ei poate potoli arderea unui „dor nãpraznic” care „îneacã pentru totdeauna/ plânsul în surdinã/ eliberându-și lutul firii de durere.” (Nu, plânsului în surdinã). Dragostea și natura par sã aibã o relație intrinsecã: „Pe cerul senin/ al rostirii emoției/ uneori se ciocnesc nori trecãtori/ însã textura iubirii-i/ tot mai trainicã.” (Trãinicia alintului). La depãºirea stãrii de melancolie contribuie atât natura, jucãuºul „coltuc de lunã”, cât ºi voința de înãlþare a poetei „îmi rostuiesc abil cugetul/ și m-avânt într-un zbor vivace.” (Rostuirea cugetului)
Puterea magicã a iubirii inspirã ºi stimuleazã creația : „Cu un singur declic/ palpitațiile iubirii/ împrospãteazã muza/ unui poem înfloritor/ cu însemn de neuitare.” (Fiorii unui poem)
Acceptând cu seninãtate cã în cursul vieții pot fi și inerente dezamãgiri și privaþiuni în dragoste, poeta afirmã „râvnesc la o viațã-n iubire.” (Râvna iubirii)
Florin Grigoriu, autorul prefeței „Povãțuire de cetire”, propune: „Fie ca iubirea cuprinsã în aceastã carte sã învingã vremurile, iar dragostea noastrã, fațã de ființele cerești, invizibile și vizibile, printre care și porumbeii, dar și de cele pãmântene, tot vizibile și invizibile, sã învingã.”
Natura și credința sunt aliații care ajutã poeta sã se autodescopere, sã se defineascã și sã-și atingã idealurile: „În dogoarea pojarului/ din sprinceana pãdurii/ buºtenii noduroși/ sprijinã cerul/ ca semn al dãinuirii// Dacã braþele/ arborelui genealogic/ sunt lipsite de roade/ sã îmbrãþiºãm tainic/ rãdãcina rugãciunii.” (Cuminþenie)
În spiritul autoarei, poezia este sfântã și e o reflectare a credinței și dragostei pentru Dumnezeu: „Poezia/ cea dintâi catedralã/ în care îngerii/ ne-adapã/ la izvorul luminii.” (Catedrala îngerilor). Sau: „Într-un pumn/ de cuvinte ºlefuite/ Lacrima Maicii Domnului/ confirmã fãrã tãgadã/ sfinþenia poeziei.” (Sfinþenia poeziei).
Pentru depãșirea provocãrilor vieții, soluțiile gãsite relevã gradul înalt al inteligenței emoționale a Vasilicãi Grigoraș: „Pentru a traversa/ un viscol neanunþat/ avem nevoie/ de-o cârjã strãjuitã/ de un licãr de empatie.” (Lumina din umbrã)
Nostalgia trecerii noastre prin aceastã viațã pãmânteascã este luminatã de conștiința realizãrilor pe plan literar și a acceptãrii: „Mi-e dor de mine/ cea de ieri, de azi, de mâine/ scrisã în paginile tomului/ cu mai multe volume/ așteptând cuminte ultimul gong.” (Mi-e dor de mine) cât și de înțelepciunea de a trãi în clipa prezentã bucuria vieții: „Sã ne bucurãm de viaþã!/ Ea este tot ce nu putem lua cu noi.” (Pași spre evoluție)
Actul creației este o preocupare majorã a poetei care freamãtã de „azurul liric”. În poezia „Împrimãvãrare”, Vasilica Grigoraº se descrie metaforic: „Rãsaduri de versuri/ torþe purtate de vânt/ eu doar/ un licãr de opaiþ/ iþit prin timp.”
Nãscutã sã slujeascã cuvântul scris, Vasilica Grigoraș este conștientã de harul sãu, de rolul pe care îl are pe scena poeziei și de toatã munca din culise: „îmbrac redignota poeziei/ ºi hrãnesc pana scrisului/ cu lapte de pasãre.” (Redignota poeziei)
Un vibrant elogiu este adus limbii române. În poezia „Feeria metaforelor”, poeta mãrturisește: „Însoritã peste poate/ de licența și licoarea limbii/ care ne-nfrãțește/ dansez pe slove de poem/ cu sâmburi românești.”
Vasilica Grigoraș sãrbãtorește cuvintele fãrã discriminare prin bogãția vocabularului folosit. În versurile ei sunt prezente: cuvinte livrești (mirobolant), cuvinte rare (trevzie), cuvinte din alte limbi (dandy, femme fatale), arhaisme, cuvinte învechite (þânc), regionalisme (îmbucura).
Figurile de stil abundã în experimentul liric al Vasilicãi Grigoraº. Câteva exemple ar fi: arhiva neuronilor, arheologia emoției, gânduri colțuroase, umblet meșteșugit, zbor vivace, autostrada neuronilor, o strașnicã înãlțare. pontonul poeziei, opaițului personal, timpul stufos, stavilã hidoasã, suflului oximoronic, amurg precoce, sfielnica miroznã, giulgiu creponat, ifose pestriþe, paraclisul luminii, stele noctambule, constelaþia senectuții, chiote bitonale, viscolul șchiopãtãrilor, tomniul prag, imaºul senectuțiii, lebãdã valsãtoare, iederã slãbãnoagã.
Discursul liric poartã amprentele mediului în care Vasilica Grigoraș s-a format, ale educației și culturii acumulate în timp, ale experienþelor trãițe, ale personalitãții sale înclinate spre introspecþie, filosofare, acceptare și iubire. Influenþa credinței, a culturii nipone, a valorilor ce-i definesc caracterul și calitãțile ei de scrib neobosit alcãtuiesc o puternicã temelie care-i permite sã experimenteze noi cãi de exprimare și sã deschidã noi orizonturi în universul poeziei. Limbajul poemelor este sofisticat, surprinzãtor și în acelaºi timp clar, articulat, cu mesaje pline de sensibilitate și înțelepciune. Talent, disciplinã și tenacitate, calitãți care s-au manifestat în acest volum de versuri și care vor genera noi apariții editoriale, pe care le aștept cu drag și interes.
Valentina Teclici,
Membrã a Uniunii Scriitorilor din România
Napier, Noua Zeelandã,
Octombrie 2023
|
Valentina Teclici 10/18/2023 |
Contact: |
|
|
