Gânduri mãrturisite - Capul lui Moțoc vrem
Titlul acestui articol este și titlul capitolului al treilea din nuvela istoricã „Alexandru Lãpușneanu”, publicatã de Costache Negruzzi la Iași, în paginile revistei „Dacia Literarã” din 30 ianuarie 1840. Nuvela „Alexandru Lãpușneanu” a fost scrisã într-o limbã românã literarã și este prima nuvelã istoricã din literatura românã.
Sursele de inspirație ale autorului au fost „Letopisețul Țãrii Moldovei” de Grigore Ureche, referitor la personalitatea domnitorului Alexandru Lãpușneanu pe durata celei de a doua domnii (1564-1569), și „Letopisețul Țãrii Moldovei” a lui Miron Costin, de unde autorul construiește episodul uciderii lui Moțoc de cãtre mulțime, asemãnãtor cu uciderea lui Batiste Veveli în timpul domniei lui Alexandru Iliaș. Costache Negruzzi surprinde atât caracterul crud al domnitorului pe durata celei de a doua domnii, când a ordonat uciderea fãrã judecatã a 47 boieri la un ospãț, cât și transformarea acestuia din Petre Stolnicul (numele original al viitorului domnitor) în Alexandru (amintind de Alexandru cel Bun) Lãpușneanu (provenind de la ținutul de naștere - Lãpușna), prin cãsãtoria acestuia cu Ruxandra, fiica Elenei Rareș.
Nuvela cuprinde patru pãrți: „Dacã voi nu mã vreți, eu vã vreau”, „Ai sã dai samã, doamnã!”, „Capul lui Moțoc vrem” și „De mã voi scula, pre mulți am sã popesc și eu”. Titlurile capitolelor nuvelei au intrat în conștiința popularã fiind considerate vorbe memorabile folosite adesea ca motouri. Expresia „Proști, dar mulți” este pusã de autor în gura lui Lãpușneanu, explicându-i lui Moțoc de ce trebuie sã moarã el, în locul mulțimii. Capitolul al treilea cuprinde participarea lui Lãpușneanu la slujba religioasã, invitația boierilor la ospãț, mãcelãrirea acestora, discuția cu norodul rãzvrãtit, scoaterea ca țap ispãșitor a lui Moțoc și predarea acestuia mulțimilor „care întru o clipalã îl fãcu bucãți”. „- Iatã cum plãtește Alexandru-vodã la cei ce pradã țara! - Sã trãiascã mãria-sa vodã! rãspunse gloata. Și mulțãmindu-se de astã jertfã, se împrãștii”. Prezentând sfârșitul lui Moțoc la cerea mulțimii, Negruzzi descrie pentru prima datã în literatura românã (cu mult înaintea lui Rebreanu), psihologia gloatei rãzvrãtite, fãrã un țel precis, fãrã vreun obiectiv revoluționar cum am zice astãzi, dezorganizatã, fãrã conducãtor și numai bunã de manipulat.
Înlocuind numele lui Moțoc cu numele oricãrui lider contestat al lumii moderne observãm cã nu s-au schimbat prea multe de la Lãpușneanu pânã astãzi. Pentru acoperirea fãrãdelegilor, mulțimea trebuie asmuțitã, dupã care i se oferã un „țap ispãșitor”, o „jertfã” pentru spãlarea pãcatelor. Așa au fost lucrurile și cu Revoluția Francezã, cã nu degeaba au ca simbol național „cocoșul galic”, au fost întotdeauna mai cu moț, au inventat ghilotina, nu era de ajuns sã-i trimiți pe foștii conducãtori la închisoare sau în exil, trebuia sã le vezi capetele rostogolindu-se în țãrânã.
Și cum nici noi ca români nu suntem departe, cã doar Bucureștiul e micul Paris, ne-am omorât fostul conducãtor de Crãciun, și ne întrebãm astãzi de ce vin atâtea nenorociri peste noi. Doar nu o fi ars Catedrala Notre-Dame din Paris fãrã rost sau vom fi trecut prin ”pandemie” degeaba?. Sunt semne în cer și pe pãmânt la care ar trebui sã luãm aminte, mãcar în ceasul al doisprezecelea.
Și in Quebec ard focurile „naturale” ca într-un fel de rezonanțã peste ocean și peste veacuri cu nemulțumirile franceze și ca o prevestire a rãului care stã sã cadã mai ceva ca „drobul de sare” din „Prostia omeneascã” a lui Ion Creangã. Motivul inițial al actualei revolte franceze nu mai conteazã, faptul cã tânãrul ucis conducea o mașinã furatã, cã nu poseda permis de conducere, cã nu respecta regulile de circulație, cã nu a oprit la cererea autoritãților și cã era un infractor cunoscut nu mai au nici o valoare. Se dorește transformarea acestuia într-un simbol revoluționar și a mulțimii în gloatã, pentru a fi mai ușor manipulatã.
Nici nu știi dacã noua lege cu activarea microfonului, camerei și GPS-ului oricãrui telefon mobil fãrã acordul proprietarului sau din ordin judecãtoresc, este un rãspuns la dezordinea socialã, sau dacã revolta socialã este un mijloc de facilitare a legii. Ascultarea telefoanelor pe timpul comunismului era un joc pe lângã supravegherea totalã care ni se pregãtește. Cât despre „republicã” vom mai vedea, francezii sunt la a cincea încercare, care pare a fi în moarte clinicã, eșuând lamentabil în sãrãcie, corupție și chiar rãzboi civil, în timp ce Monarhia Britanicã, de exemplu, rezistã peste veacuri. „Sans-culottes” sunt pricepuți în timpul revoluțiilor dar nu înțeleg bunãstarea și stabilitatea.
Și România a experimentat câteva „republici”, una „popularã” și mai apoi „socialistã” provenitã din „dictatura proletariatului” și cea curentã „originalã”, nãscutã din focul „revoluției decembriste”. Poate o a treia republicã sã fie mai cu noroc, ca în basme, la a treia încercare Fãt-Frumos rezolvã problema.
Sã privim cu atenție Franța, ar putea fi și de aceastã datã un exemplu, care s-ar putea extinde la nivel european, afectând întreaga Uniune Europeanã, sau ce va mai rãmâne din ea, dacã unul din motoarele principale se gripeazã. Și pentru cã se apropie Ziua Naționalã a Franței, nu putem spune decât: Vive la France!
Ioan Cojocariu Iulie 2023, Toronto, Canada
|
Ioan Cojocariu 7/19/2023 |
Contact: |
|
|