Pe teme de educatie ( xxxix) - Psihologia si cunoasterea persoanei umane
De cativa ani, articolele publicate la aceasta rubrica staruie asupra unor precepte de ordin pedagogic, necesare, zicem noi, in cresterea si educarea copiilor, in indrumarea tinerilor aflati in fata alegerii unui drum in viata, fara a se ignora ideile, curentele de opinii si evenimentele lumii contemporane, exprimandu-se, dupa caz, fie adeziunea, fie dezaprobarea fata de acestea. Si pentru ca demersurile facute sa nu se transforme intr-un instructaj anost si , poate, nu lipsit de o presupusa pretentie de a vorbi “ex cathedra”, am alternat indrumarea cu indemnul adresat tinerilor de a invata din exemplul unor inaintasi de marca sau din trecutul unor institutii de invatamant, de cultura si de simtire romaneasca, date la lumina cu prilejul unor aniversari sau comemorari.
Intreaga aceasta stradanie a avut si are in vedere faptul ca omul, a carui ideala formare pentru viata se urmareste, este o fiinta sociala care, pentru a fi bine indrumata, trebuie sa fie, mai intai, bine cunoscuta. Daca avem, din scoala sau din studiul propriu, cunostintele necesare de anatomia si fiziologia omului, s-ar impune sa ne insusim problematica psihologiei umane, stiinta bazata pe fiziologie si care prilejuieste cunoasterea de sine si cunoasterea altora, cu scopul de a asigura insertia in societate, adaptarea la mediu si eficienta activitatii desfasurate. Intemeiata pe psihologie, problematica pedagogiei isi afla cu adevarat obiectul. Asadar, “inapoi la psihologie”!
Publicatia noastra a facut, de altfel, direct sau tangential, referiri sau trimiteri la multe probleme de psihologie – la rubrici ca “Pagini crestine”, “Studii traditionale”, “Sublinieri”, “Contrapunct in cotidian”, “Prin sita vremii”, “Carpe Diem”, “Note personale”s.a., precum si in prezentarea unor personalitati din domeniile filozofiei si psihologiei, asa cum a fost, recent, medalionul redactional consacrat lui Sigmund Freud.
Psihologia se afirma pe deplin ca stiinta in secolul al XIX-lea, cercetarile din domeniul respectiv bazandu-se pe realitate, pe activitatea oamenilor si incluzand cu precadere lucrari de laborator (psihologia experimentala). Se ridica, insa, si probleme cu totul noi; Freud, de pilda, este fondatorul psihanalizei si descoperitorul inconstientului in psihicul uman. Privind definirea psihologiei, ea apare ca “stiinta despre suflet” sau “disciplina care studiaza fenomene psihice (fapte externe – gesturi si fapte interne – ganduri)”, asa cum se spune in “Memorator de psihologie” de Maria Halmaghi (Editura Booklet, Bucuresti, 2004). Definitii mai vechi apar in Enciclopedia Minerva (Cluj, 1930), astfel : “1) Stiinta vietii sufletesti, asa cum aceasta se traieste in experienta individuala (colectiva) si cum se manifesta prin expresiile, atitudinile si alte reactii interne si externe. 2) Stiinta comportamentului, intelegandu-se prin comportament latura interna a vietii, traita imediat si latura extern` exprimata prin reactii totale ale organismului.” Potrivit The Canadian Oxford Dictionary (Oxford University Press Canada, 2001), “Psychology = the scientific study of the uman mind and its functions, especially those affecting behavior in a given context.” Dictionarul Larousse (Petit Larousse en couleurs, Librairie Larousse, Paris, 1979) defineste psihologia ca “ etude scientifique des faits psichiques”, psihicul – “qui concerne l’esprit”, spiritul – “principe immateriel, ame”, sufletul fiind “principe spirituel dans l’homme par opposition au corps; qualites morales.”
Deci, fenomenele psihice sunt “fapte externe” si “fapte interne”. Comportamentul (behavior) este prezent in majoritatea definitiilor. Din cercul psihic – spirit – suflet, la care se refera Dictionarul Larousse, rezulta ca spiritul (l’esprit) este principiu imaterial, ca sufletul (l’ame), este principiu spiritual, in opozitie fata de corp. Aici, diferitele dic\ionare, enciclopedii si lucrari de psihologie oscileaza, sau eludeaza problema. Ar trebui ca lucrarile de referinta sa fie transante si sa-si precizeze pozitia. Este corpul – corp si sufletul – suflet, separat de corp ? Se poate afirma in continuare ca psihicul (spiritul, sufletul) este produs al creierului (al “materiei superior organizate”), cum se sustinea oficial in Romania – si nu numai – sub regimul comunist, sau spiritul este cauza existentei creierului care trebuie sa-l adaposteasca in timpul vietii omului ? Odata cu disparitia individului uman, dispare efectiv si spiritul (sufletul) sau ? Trebuie sa ignoram orice consideratii de natura teologica, abisala, transcedentala, metafizica in aceasta problema, sau sa fim receptivi si in prezenta unor asemenea orientari ? Si extinzand dilema la problematica intregii societati, trebuie oare sa subscriem la laicizarea, la secularizarea tot mai accentuata a acestei societati ?
Nu este lipsit de importanta sa amintim ca in Romania, in 1977, s-a scos psihologia din planurile de invatamant pentru licee, ramanand, intr-un numar redus de ore, doar la liceele pedagogice (scolile normale) ; de asemenea, s-au desfiintat sectiile de psihologie din universitati, iar [n 1982 s-a desfiintat si Institutul de cercetari psihologice si pedagogice, dupa scandalul “Meditatiei Transcedentale”. De ce toate acestea ? Fiindca psihologia studiaza si gandirea umana ca proces psihic si, deci, promoveaza cercetarea obiectiva, exprimarea de opinii, dezbaterea si finalizarea prin concluzii adevarate, dar care puteau sa nu convina, sa fie incompatibile cu sabloanele totalitarismului. Din 1990 si in continuare, psihologia a fost repusa in drepturile ei, alaturi de celelalte stiinte socio-umane veritabile.
Pentru inceput, orice tanar, orice persoana interesata de studiul psihologiei va incepe, desigur, cu psihologia generala, cu procesele psihice privite in general – definite, clasificate, caracterizate, exemplificate si comparate in lumina unor fapte de viata. Dar fiecare individ uman are trasaturi specifice, proprii, evolueaza in timp, se constituie intr-o unicitate care-l diferentiaz` de alti indivizi. Patrunderea naturii umane care, la o atenta privire, ascundea un anume mister, a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri – si exemplele din filozofie si literatura abunda. Psihologia, la inceputurile ei, a studiat mai mult fenomenele psihice elementare – senzatiile, reflexele, perceptiile, reprezentarile, emotiile primare. Se spera sa se studieze analitic si procesele psihice superioare, mai complicate, sa se epuizeze, asadar, studiul tuturor elementelor disparate, pentru ca, in final, sa se prezinte intregul, persoana umana, ca o sinteza a partilor care o compun. Or, a]a cum a aratat Nicolae Margineanu in valoroasa sa lucrare “Psihologia persoanei” (editia a II-a, Editura Universitatii din Cluj la Sibiu, 1944, p.4-5), sufletul, socotit ca unitate, nu e atat o sinteza a partilor, rezultat din parti si conditionat de ele, adica o realitate derivata, ci mai mult una primara, care – dupa toata probabilitatea – a premers partile si in cea mai mare parte le explica.” Iata, deci, ca psihologia experimentala pierzand teren, incepe sa se afirme psihologia persoanei. Totodata, apar, insa, psihologii neexperimentale pe domenii – istorie, literatura, arta etc., aproape fiecare domeniu de activitate avandu-si psihologia lui. Reprezentantii fiecarei psihologii pe domenii s-au preocupat de domeniul respectiv, ignorand atat psihologia experimentala, cat si psihologia altor domenii de manifestari umane. Multe teorii, multe scoli psihologice, fiecare cu sustinerile proprii. Psihologia experimentala a suferit, in timp, doua mari crize. O criza a fost odata cu aparitia, in Germania, a psihologiei configuratiei (gestaltpsychologie) care considera procesele psihice ca structuri unitare, ce nu pot fi analizate pe parti. Alta criza a fost odata cu aparitia, in America, a psihologiei behavioriste care sustinea comportamentul, conduita umana. Din pacate, psihologia behaviorista pastreaza una din ideile de baza ale psihologiei experimentale, anume ideea de element si suma, dar nu suma de senzatii, ci de acte si obisnuinte. Din acest punct de vedere, psihologii behavioristi sunt aproape , dupa parerea lui N.Margineanu, de teoria reflexelor a lui Pavlov. Asadar, psihologiile pe domenii vad psihologia persoanei prin prisma preocuparilor lor specifice, straine domeniului propriu zis al psihologiei, iar teoriile emise de psihologia configuratiei, de psihologia behaviorista si de alte cateva orientari psihologice vad psihologia persoanei prin prisma domeniului strict al psihologiei. Privind multitudinea teoriilor de psihologie a persoanei, lucru firesc in definitiv, tinand seama de complexitatea acestei realitati care este persoana umana, s-a pus problema gasirii unei baze comune, a unor punti de legatura, retinandu-se tot ceea ce este valoros – si s-au f`cut si eforturi in acest sens, incununaste de succes, asa cum este cazul doctrinei lui G.W.Allport.
Problemele de psihologie care pot fi utile pentru noi toti sunt multe si complexe. Vom incerca sa ne oprim mai explicit, in viitoarele interventii, asupra unora dintre ele. Pana atunci, sa reflectam asupra necesitatii de a ne cunoaste pe noi insine si de a-i cunoaste pe cei din jurul nostru, in vederea dezvoltarii achizitiilor si valorilor personale si a armonizarii vietii comunitare si sociale.
|
Prof. Silvestru MORARU 8/14/2005 |
Contact: |
|
|
