Scrisoare de dor cãtre tara mea
Oricât de greu mi-a fost Țara Mea, din depãrtare sã-ți scriu Cu sufletul rupt în bucãți și mintea plecata-n adânc pustiu Am scos din inima mea, arsã de dor, sã-ți dau de știre, O geana de lumina în care, era ascunsã o tainicã amintire. Am pus o panã de foc în penițã și-un gând ce l-am gãsit mai târziu Și-am muiat-o în sângele-mi, aproape închegat, pãmântiu , Sã-ți pot scrie o scrisoare de dragoste, înfãșuratã cu dor, Implorând pasarea de argint mãiastrã, sa mã ia cu ea în zbor, Pe plaiurile unde, mã iubesc oamenii și mã încânta locurile, Acolo unde, în straie de sãrbãtoare, ies la hore primãvara, fetele Acolo unde pãsãrilor, de toate neamurile, tot cerul este al lor, Pânã dincolo de nemãrginitul univers, unde iubirile nu mor. Unde-s doar câmpuri nesfârșite de flori, jucându-se-n raze auri Acolo unde nu se vorbește de moarte, doar de jocuri de copii. Acolo vreau sã-mi odihnesc sufletul, la umbra cereștilor lumini Ele îmi vor liniști dorurile, ce le-am purtat departe, printre strãini.
Acolo, Țara Mea!...cu roua de pe florile tale, mã voi adãpa Si-mi voi odihni trupul, la lumina stelelor, în grãdina mea. Purtãtoare a seminției vieții, vom duce visele prin Galaxy Și vom aduce la legi vechi, legi noi, pentru multe seminții.
Vise…vise…dorințe ce vor fi tot mai greu și mai rar împlinite Sub tãceri ascunse, țesute din speranțe, în taina gândite Alunecând pe o panta abrupta, ce-i plina de bolovani și de spini Dar tuȚara Mea, tu poți alunga raul, sã mai trãiesc ani de fericire plini.
Hai!... Vino speranțã!.. încãlzește-mi sufletul cu rãsuflarea ta, Pe aici este frig, dar se topește zãpada multã, rece și grea. Întindeți brațele!,,, Ia-mã la tine!...Vremurile mele-s atât de târzii… Printre nori se strecoarã de ieri, strãlucitoare, raze de soare arginti Oare vine primãvara?...de sub zãpadã au ieșit gingașii ghiocei Primește-i de la mine Țara Mea…primește-mã și pe mine cu ei Sunt florile zãpezii și dragostei, ce-ti dãruiam mereu…Mai ști?... Din care, în dimineți cu soare, coronițã cu razele lui îți va împleti. Acolo în munții mei, voi gãsi liniște binefãcãtoare și apa de izvor În care îmi voi scalda visele și îmi voi hrãni clipele uscate de dor.
Nu vrei?.. sau nu mai poți?... Acesta sunt eu, minunatã Țara Mea!... Din tot ce-am fost, am rãmas, un crampei de viațã scurtã și grea Hrãnit doar cu dorul și cântecul tãu, slãvit de cuvântul lui Dumnezeu Înfãșurat cu focul iubirii, adus oamenilor, de mitul creației, Prometeu.
Acum… cred ca totul a fost doar un vis, Un vis, cu o prințesã care în noapte mi-a zis Ca niciodatã nu mã va pãrãsi și uita Și mã va duce, pe aripile ei cerești, în Țara Mea… Sã-mi alint la lumina zilei, dorurile în tainã ascunse Sã-mi simt gândurile toate, de fericire pãtrunse.
Dar ele stau triste, luptându-se încã, în imaginația mea Sau poate, mi-a bãtut noaptea, la geam o stea Iar eu am crezut ca roata timpului s-a întors înapoi. Sau luceafãrul ce-si odihnea razele-n geam uneori Obosite de iarna, ce nu mai pleacã, dandu-ne grei fiori
Privesc pierdut spre rãsãrit, acolo unde-i Țara Mea Unde în nopțile copilãriei m-am îndrãgostit de o stea. Aici viscolul, invita la dans fulgii de nea, frumoși dar strãini Mintea mea m-a dus departe, în anii de fericire plini Dar eu sunt tot aici singur, trist și n-am sa mai pot învia Prințese rãpite de zmei Plecate la cules de ghiocei. Prin grãdinile dinTara Mea. Plâng dorurile din inima mea. Am ucis visele, dragostea și pe ei Minunatii mei ghiocei!…
SLÃVITE FIȚI CUVINTE!...
As fi vrut mereu sa renunț la nostalgia scrisului La obiceiurile desprinse din lumea necuprinsului Dar nimeni nu mi-a putut întoarce roata destinului Sã-mi astupe izvorul minții, nesecat al cuvântului.
În fiecare dimineața credeam ca elanul mi s-a oprit Dar orice sfârșit își aratã calea unui nou început, Cãci umbra mea este luminata de CEL ce ne-a dorit Sã-mi ia de pe sufletul osândit, tot ce m-a durut.
Mulțumesc Doamne pentru viața ce mi-ai dat Pentru lungul drum greu în care mai însoțit Am cerut fericire și la cumpãna vieții am aflat De la cuvinte, care în împãrãția lor m-au primit.
Le-am cerut rãbdare, pentru a avea puterea sã rezist, Unui șir lung de neîmpliniri, pe care nu mi le-am dorit Ele mi-au dat curajul, sa lupt cu mine și sã insist Sã-mi alung temerile din gândul meu prea istovit.
Le-am cerut dragoste și ele deseori m-au copleșit Arãtându-mi ce înseamnã un om bun sa fie iubit. Mulțumesc vouã și lui Dumnezeu pentru ce mi-ați dãruit Înțelegând prin voi, ca viața mea încã nu s-a sfârșit.
Mi-ați dat totul, iar visele mele, în focul vostru s-au topit Alungându-mi tristețea care puse stãpânire pe mine Mã simțeam de valurile tulburi ale vieții și soarta strivit. Azi mã închin în fața voastrã și va mulțumesc pentru bine.
Slãvite, fiți cuvinte, cãci drumul în viața prin voi mi-am rostuit Iar puterea voastrã, îmi va arata calea, spre un nou început Cãci IATÃ!...vechiul an se apropie cu noi speranțe de sfârșit Iar trãsura timpului, ne va duce spre altul, ce în zori l-am vãzut
Slãviți fiți și voi, cei ce așezați, în rânduri și coloane cuvinte Pentru a arãta lumii, valori umane, spre a nu pieri nicicând Și voi ce prin viu grai, rostiți , cuvinte de bune învãțãminte Cu înțelepciune, harul cunoașterii, în multe generații sãdind.
ȚARA ÎN CARE…
Țara în care… de ani buni, noi cu respect trãim Cu aceeași aleasã demnitate din suflet o iubim Cãci EA…ne-a dat pâine buna, lumina și casa. De durerile sufletești și medicale mereu îi pasã.
Ne-a oferit oportunitatea, de a ne face propriul plan Și capital bun ne-a dat, pentru binele nostru an de an Cu care i-am mulțumit omenește, pe ai noștri nepoți Și câte o bucurie le-am mai fãcut. mai rar, la toți.
Aceasta e țara, CANADA... cu legi riguros respectate Ce-i face oricãrui cetãțean, de-i bun sau rãu, dreptate. Pe noi, cei veniți din lumea veche, ne-au primit cu rãbdare Cãci și ei au rãdãcinile, mai vechi sau mai noi, fiecare.
Sângele este la fel, normal, în toata ființa omeneasca Vrem nu vrem, doar pe acest pãmânt poate sa trãiascã Dar dacã pãsãrile cerului pot zbura, în orice parte de lume Și fiii pãmântului, au dreptul sa lase oriunde, pe EL... urme.
Important este ca acolo unde, cu credințã, vei lãsa urma ta Din îngemãnarea ființei tale, cu cei ce ti-au deschis poarta Sa emane dragoste și respect, cãci doar așa prin viața rãzbesc Sã-și ducã viața în pace și liniște, sub harul Dumnezeiesc.
DOR DE PRIMÃVARA
Acum când totul este înghețat pe afarã Când mantia albã acoperã pãmântul, Eu mã gândesc la sfânta primãvarã Sã o aducã în valuri din sud vântul. Sã curgã în ropot apele turbate, Sã iasã grâul verde, de sub glia surã Copii țãrii, ca în vremi de toți uitate, Desculți sã joace hora-n bãtãturã. Gingașe flori sã explodeze în soare, Albinele sã-și strângã în zbor nectarul, Sã umble fetele în strai de sãrbãtoare Pe drumul cald sã scârțâie încet carul. Fluturi de argint cu aripi de mãtase, Sã zboare neîncetat peste câmpie, Cu plugul prin ogoarele mãnoase, Sãrac românul, sã nu vrea sã mai fie! La gârlã în sat, cu poalele sumese Sã-și spele pânze albe gospodina, Sã vadã lumea toatã, ce își țese Uscânde valuri împânzind grãdina. În vârf de deal, sã creascã hora mare Sub stejarul care, abia a înmugurit. Din sat sã vezi cum urcã-n deal ciopoare, De fete și flãcãi, la joc și la iubit. Acolo-n cerc, frãmânte iar pãmântul, Cu jocul lor tineresc, primãvãratic, Feciorii cãutând, la fetele iubite sãrutul, Cu buze mai arzânde, ca bobul de jãratic. Sã vãd venind din alte țãri cocorii Sã fie cerul negru de pãsãri cãlãtoare, Sã vãd luptându-se cu sãbii de foc norii Sã vãd grãdinile pline de flori mirositoare.
Unde ești frumoasã primãvarã? Te aștept sã vi ca pe-o mireasã la altar În toatã dimineața mã uit pe cer afarã Dar nu te vãd și ochii mei, se tulburã-n zadar. O!...gând sau vis, as vrea sa devi realitate, Cãci coardele simțirii de frig ele mã dor Sã te inspir naturã de foc, pe sãturate Și apoi sãtul de tine, naturã pot sã mor!...
Toronto. ON/
|
Achim Bucutea 2/25/2023 |
Contact: |
|
|