Gânduri pentru noul an
La ce te gândesti când auzi cuvântul “Inspiratie”? Viată, bucurie de a fi, sentimentul minunat care îti umple fiecare celulă a corpului când simti că poti să faci orice? Nu stiu care dintre cate lucruri rezonează mai bine cu tine dar cred că esti de acord cu mine când zic că atunci când inspiratia apare în jocul vietii, lucruri cu adevărat magice si mărete se întâmplă. Nu cred inspiratia să aibe vreo definitie oficială, cred că mai degrabă fiecare om o denumeste asa cum simte sau cum rezonează el mai bine cu acest cuvânt. În fond, suntem diferiti si fiecare vede lumea prin propriul său filtru.
E ceva magic legat de inspiratie. Toate lucrurile extraordinare care s-au construit vreodată, s-au făcut sub bagheta misterioasă a inspiratiei. La fel se întâmplă si cu oamenii; oamenii extraordinari se deosebesc imediat de ceilalti. Felul lor de a fi, ceea ce fac, riscurile pe care si le asumă... sunt interpretate drept a fi fantastice de către restul oamenilor cre nu actionează sub imperiul inspiratiei.
Când esti inspirat, toată fiinta ta e schimbată. Cum gândesti, cum actionezi, chiar si felul cum mergi pe stradă, toate poartă o altă culoare. Si cel mai interesant e că esti observat de către oricine, oriunde ai merge. Ai acea strălucire în ochi care pare a spune:” Inspiration is on charge!”. Si când te simti asa ai putea spune că ai toată lumea la picioare. Nimic nu te poate da jos din vârful muntelui pe care te afli! Dacă seful îti dă mai multe sarcini de îndeplinit, tu le accepti zâmbind ba chiar îi multumesti pentru faptul că îti arată atâta încredere în tine.
Dacă apare vreo problemă, găsesti cele mai creative si neobisnuite solutii de a le rezolva; si dacă întreb la urmă cum ai făcut acest lucru, mi-ai răspunde râzând:” Nu stiu cum, asa mi-a venit să fac, pur si simplu!”. Apare vreun gând negative, imediat renunti la el; dacă vine o încercare mai grea, vei trece cu mai mult optimism peste ea.
De aceea oamenii de succes par a nu se mai sătura vreodată de ceea ce fac. Ei sunt inspirati si pun multă pasiune în orice fac, făcându-I astfel să treacă usor peste dificultăti. Inspiratia este un lucru minunat si chiar suntem binecuvântati să putem experimenta o astfel de trăire. Partea mai putin bună este că nu o ai tot timpul, adică trebuie să tragi inspiratia spre tine, să ti-o generezi. Cum faci asta?
Păi, inspiratia poate veni la tine prin multe forme si de cele mai multe ori, foarte neobisnuite. Auzi o melodie frumoasă si brusc, te simti inspirat. Auzi niste cuvinte pozitive de la cineva, si te simti inspirat, parcă ai vrea să faci ceva ce nu ai mai făcut, să treci dincolo de ceea ce stii tu că e posibil. Sau vezi un peisaj frumos si simti cum creste în tine dorinta de a picta.
Această dorintă este inspiratia care doreste să se exprime si toate caste lucruri se pot întâmpla, tot la fel cum noaptea îi urmează zilei. Însă eu cred că drumul cel mai sigur de a atrage inspiratia este să faci ceea ce tie îti place. Asta te pune în directă legătură cu ea si vei crea lucruri de care te vei uimi si tu, dar asa functionează. Eu trăiesc acest lucru de fiecare dată când mă apuc să scriu. E ca si cum mintea mea ratională se dă la o parte si inspiratia, dragostea de a scrie pe care eu o am, preiau conducerea.
Cred că asa se întâmplă cu toti oamenii care au creat vreodată ceva fabulos pe acest pământ. Inspiratia cântă un cântec. Ascultă-l cu atentie si-l vei auzi. Atunci vei simti cum aripile spiritului tău se eliberează înăltându-se, iar tu te vei minuna si mai mult de fiinta umană magnifică pe care o esti.
2023 in inspiratie !
Cistina Istrat
|
Cristina Istrat 12/30/2022 |
Contact: |
|
|