Observatorul

Poveste - Insemnări de lectură

„Eminescu, a scris N. Iorga într-o definiţie-aporie, este sinteza sufletului românesc, sinteza sfintei cugetări, simţirii şi instinctului acestui neam”.Orice încercare de a submina această afirmaţie nu exprimă doar o atitudine antiromânească, ci loveşte violent în literatura universală. Din sinteza eminesciană a ieşit şi poetul Iosif Băcilă din Valea Almăjului. Fiecare poet român, în limitele personalităţii sale, trăieşte un moment în păstrarea şi dezvoltarea spiritualităţii naţionale.
Versurile: „Fântânarul a venit / În obor la noi cândva, / Eram plini de sărbătoare - / Câtă apă vom avea! // Şi-au lucrat ortaci cu el / Nişte zile, - o săptămână, / Au zidit în piatră groapa / Cerului zvonit fântână! // Şi vecinii-au dat ocol, / S-au uitat cu-nminunare - / Apa gâlgâia-n adâncuri, / Gâlgâia şi-n lăcrămare! // Doamne, totu-i o poveste / S-ai izvorul în obor - / Unde-s bunii, să m-audă / Că le-o spun, acum, şi lor?!” , o alegorie lirică, devin o poezie a creaţiei. Stelele lui Blaga din apa fântânii, mai mult sau mai puţin strălucitoare, intensifică lumina creaţiei seminţiei noastre.
Imaginea semantică şi estetică se deschide cu primul cuvânt, fântânarul, nume de agent, prin care poetul dezvoltă valori conotative printr-o naraţiune concisă, devenită reflecţie lirică. În mod indirect apare lexemul fântână, termen cu definiţia lexicografică „construcţie alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereţii pietruiţi) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat”acvifer (DEX, fântână < lat fontana < fons, -tis). Pentru cine nu cunoaşte realitatea lingvisică din sudul Banatului precizez că aici se utilixează vocabula bunari (cu i, apendice palatal, la singular), care nu poate proveni direct din tc. lunar (MDA) sau prin intermediar sârbesc (Scriban). Se propune PIE *bhreur- sau *bhreum-t (DELR, cf Walde-I, 525, respectiv Kluge-155).
Intensitatea emoţiilor în structura stilistică sporeşte din amplificarea lor prin vocabularul poetic. Din acest lexic, cu valoare semnificativă, se manifestă, alături de fântânar, obor (regionalism), (a) zvoni, (a) gâlgâi şi lăcrămare (variantă , învechit şi regional).
Reconstruirea spaţiului spiritual şi natural din Valea Almăjului trece în forma unică a poeziei. Deşi domină manifestarea materialistă a vietii, metaforele încă vorbesc prin conştiinţe idealiste. A salva cuvintele de la uitare este a ridica o coloană în templul frumuseţii cutremurat de vrăjmăşia sufletelor negre. Memoria cuvântului, aşa cum şi-o închipuie poetul, se întruchipează în poezia creaţiei. Puterea umană de a crea o rază de lumină în veşnicie menţine lumea noastră spre împlinirea idealului din basmul românesc: binele învinge răul. Trebuie să se întâmple o schimbare radicală în ceea ce vedea poetul nostru naţional: „Toate s-au schimbat în lume, numai răul a rămas”. Altfel culoarea albastră a pământului nu va rămâne nici măcar o pată în eter.
Frumuseţea din cuvinte, dintre cuvinte; durerea că nu se mai poate trăi asemenea naturii sau se trăieşte si eu nu ştiu unde, se revarsă din simplitatea desăvârşită a poemului. De dincolo de simplitate se face auzită povestea lirică a creaţiei: să descoperi lumea cuvintulor şi, prin ele, propria existenţă, să întreţii flacăra credinţei în frumuseţe chiar din momentul naşterii e ceva pur omeneşte. Nu pot accepta existenhţa fără sens natural
Din sensurile înregistrate în dicţionarele MDA şi DER, reţinem că în graiurile din Ţara Almăjului şi Craina termenul obor defineşte „loc îngrădit”. Se crede că termenul ar proveni din bg., sb. obor (< sl. obora, după Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 2221; Conev 81, cf. DER). Termenul se găseşte şi în neogreacă şi albaneză. M.Vinireanu obsercă în dicţionarul său: „Formele sud-slave sânt identice ca sens şi formă cu formele din celelalte limbi balcanice „ şi nu au, probabil, nimic în comun cu vsl. obora, oboriti obora”frânghie”.Sensul „a distruge” invocat de Cihac nu intră în relaţie cu înţelesul „a aduna”. Se neglijează o realitate: în contact cu o civilizaţie de prestigiu, slavii au învăţat limba strămoşilor noştri.¹
Totul este semnificatie. Chiar perechea de adiacenţă „zvonit( participiul verbului a zvoni, intranzitiv, cu sens rar „a susura”, folosit , surprinzător, ca epitet cu valoare esenţială în exprimarea cerului coborât în apă) – gâlgâia” (derivat ditr-o formaţie onomatopeică) în succesiunea imaginilor pe direcţie semantică. Verbul „a gâlgâi” uneşte planuri deosebite: adâncul pământului („în adâncuri” şi profunzimea sufleteasă, „lăcrimarea” de bucuria în apologia unei sărbători). Cuvântul sărbătoare în sine face parte integral din tradiţie şi prin sugestie aduce o imagine puţin cunoscută astăzi: ritualul arhetipal al construirii fântânii.
În fenomenologia sensului, sugerând un caracter expansiv, poetul aduce în oglinda fascinăţiei faptul de a se minuna prin forma neaşteptată „înminunare”.
Cuvintele semnificative, forme de sugestie, adevărate nostalgii din copilărie, fulguraţii lirice, în povestea „facerii”fântânii, duc la eliberarea iminentă a sensului prin retorica simbolică din finalul poemului
Neliniştea interogaţiei: „Unde-s bunii, să m-audă / Că le-o spun, acum, şi lor?!” se transformă în tonalitate conceptuală. La ceremonialul arhetipal al bucuriei vin şi vecinii. Semn că se păstrează sacralitatea ritualică a tradiţiei, credinţa în ideea naturală a vieţii. Vocile lirice, personajele naraţiunii, se aud în simfonia sărbătorii, venind dintr-un timp neprecizat („cândva”), timpul tradiţiei, mitic (illo tempore, la Mircea Eliade), în planul creaţiei lirice, cu recuperarea memoriei, a valorilor etnice perene. Gloria celor rămaşi în viaţă şi-ar pierde din strălucire dacă uităm de cei care ne-au adus şi purtat în lume.
Poetul nu poate renunţa la identitatea eului, expresia viziunii tradiţionale este instrument şi trăire artistică, etnic şi ontologic, pe dimensiune istorică. Vede dincolo de orizont. Avantajul orizontului: văd departe ce-aş vrea să admir, să contemplu; dincolo de zare proiecţia sufletului se dizolvă în lumină A ieşi din existenţa limitată, imediată prin poezie e o rară dispoziţie sufletească.
Structura imaginarului poetic prin ţesătura amintirii rămâne o constantă definitorie pentru poetul din Valea Almăjului. Amintirea este element statornic ca răsăritul soarelui în existenţa pământului.
Dacă poetul George Suru credea că este un pământ „în care izvorul poate să se veşnicească” ², poetul Iosif Băcilă ştie că izvorul curge în veşnicia creaţiei.

SIGLE: DELR – Dicţionarul etimologic al limbii romàne pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinireanu); DER – Dictionarul etimologic al limbii romàne. DEX - Dicţionarul explicativ al limbii romàne; MDA – Micul dicţionar academic.

1. Vezi Alexandru Rosetti, Schiţă de istorie socială a limbii româ, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1982, p. 18-19:”Slavii, nou veniţi, au învăţat limba populaţiei romanizate , dotate cu o civilizaţie de un înalt prestigiu.”Reputatul lingvist vorbeşte de „bilingvismul slavo-român. Normal ar trebui vorbit de bilingvismul româno-slav, având în vedere limba ţintă din relaţie, apoi de protoroâni, nu de populaţie romanizată. Se spune că „slavii au introdus în limba protoromână particularităţi proprii graiului lor”. Se spune ca limba noastră era deja formată înaintea contactului cu slavii, deci protoromâna era limba unui popor, nu a unei populaţii romanizate.
2. George Suru, Când dragostea e pasăre cântătoare, Facla, Timişoara, 1976, p.65

Constantin Teodorescu. Kotchener ON

Constantin Teodorescu 12/29/2022

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian