Anul 2022 versus anul 2023 - Să încercăm să fim fericiți si s-o știm! La mulți ani !
Suntem fericiți și nu știm? Întrebare retorică pentru final de an, furată din expresia născută la începuturi pandemice.
Nu vom uita 2020, anul orwellian al închiderii lumii, când plângeam planetar libertatea pierdută.
Spaimă și boală, jurnal global în direct, e-breaking news fără “break”, o Italie a morții plânsă în direct.
Apoi, rând pe rând, alte țări, oameni din munți și de peste mări, globul îmbolnăvit bucată cu bucată, până și capătul lumii infectat cu virusul care-a călătorit la clasa-ntâi, cu bilet redus sau cu nașul, pe apă, în zbor sau pe uscat.
Frica de boală și moarte a paraliza planeta, dar a făcut posibil și delfini eco-bucuroși, veneții cu ape curate, cer eliberat de avioane, liniștea întoarcerii în case, timp în familie, cutii de chibrit ce stăteau să facă implozie.
Sunt prea multe de spus despre 2020, iar subiectul de azi e 2022. Am rezumat doar pentru comparație: încheiem anul liber de după doi inundați de potopul covid, dar Arca lui Noe modern vâslește-nainte.
Oricum exersăm cum putem fericirea, de la facerea lumii, chiar dacă am pierdut raiul de la bun început. Ni-l inventăm din ce avem. Azi, privim ecranul din palmă, AI/Artificial Intelligence direct în retină, stăm cocoșați și cu capul plecat.
Se încheie alte 365 de dimineți distribuite uniform, feliat, pe fusuri orare și cu program individual. Răsăritul repetă bucurie, lacrimi, oboseală, splendoare și câte mai câte. Suntem fericiți, oameni buni, trăim! Și încă în una dintre cele mai darnice vremuri. Viața e, ca oricând, cruce și cer.
Încă de dinainte de Lumină, lumea împarte ambrozie inegal. Avem inimaginabile născociri pentru norocoși.
Bătătorim toți același pământ pe care prea mulți copii merg flămânzi la culcare. Poate ne mai măsoară savanții prin sociologii complicate și la anul echilibrăm cântarul.
2022 e azi-ul care trece-n ieri. E bun, cald încă, miroase a pâine, mâine nu mai rămân nici firimituri din el.
Conjugăm în toate limbile viața la prezent, indiferent de gramatica individuală. Anii trec accelerat, fără locomotivă, cu suflet și minte puse direct pe șine.
Of, Doamne, dar eu una nu-mi mai pot ține-n piept pârdalnicul dor. Mai ales de Crăciun, prețul plătit c-am plecat prea departe. Arde mocnit în cenușa anilor trecuți, suflată iar și iar.
Îl sublimez în tot ce-mi cade-n mână sau la îndemână. Sădit sub încropeala de grădină din scurta vară de aici, pământ străin cu semințe românești. Pentru bunici, și-apoi pentru părinți pun roșii, să le sărez toamna-n brânză și să-mi zic în barbă: viezure, barză, varză. Bine, mă mai apucă primăvara mărțișoare naiv inventate pentru doamnele-prietene.
Mușcatele de dor le păstrez ca nebuna și iarna, le-aduc în casă. Normal, florile cred minciuna și-nfloresc întruna.
De fapt, Mamamare, adică bunica maternă, sigur le ‘grijește cu nodurile degetelor mele, încep a semăna cu dânsa.
Am adus peste ocean oale și ulcele, încet-încet mă ascund în ele, doar nu degeaba una e luată direct din gardul Maicăi (cealaltă dragă dusă bunică).
Totul, totul arde la final de an, focul din vene îmi urcă sângele-n obraji, vin nu beau și tot mă-mbăt; umblu “creanga” cu dorul ars până miroase a lemne-scrum ca-n Ardeal sau Argeș. A sobă-ncinsă, cu mămăligă rece și carne-n untură, la borcan. Și iar ajung la Mamamare și la Tatamare, să mă dau cu sania din vârful dealului spre ulița din josul satului.
Of, măcar mă răcoresc puțin!
Alunec din nou direct în mijlocul limbilor de foc din soba albă de atâta var. De data asta, evadez si-o văd pe Maica prin geamul mic și înghețat. Are treabă dis-de-dimineață să le pregătească nepoatelor laptele cald. Știu că pe la amiaz’ voi urca pe furiș în dărăpănatul dar bogatul pod al grajdului, să mai descopăr minunate povești de citit prin caietele, cărțile unchilor și mătușilor.
Of, cred că de la sarmale mi se-ntâmplă. Mi-am fiert în varza lor murată și bruma de minte. E iar Ajun, din nou Crăciun și io vă-ncurc cu vorbe aiurite. Dați-mi o idee, vă rog, cum să fac să sting odată flăcările astea patetice?
Să mai credem în basme cu prințese, zmei, oameni buni, cozonaci în loc de pâine pentru toată lumea? Pilda peștilor, Evanghelia după Matei, ieslea Nașterii lui Isus, muzica cerului, orice gest de bunătate multiplică posibilitatea.
Muzica, valurile, cărțile, tablourile, călătoriile, poveștile de iubire, durerea și toate celelalte nenumărate vagoane se umplu sau se golesc. Noi suntem trenul din carne și oase ce merge-nainte, chiar și pe șinele necunoscutului 2023.
Să încercăm să fim fericiți si s-o știm! La mulți ani!
Amorena Minculescu
Toronto
|
Amorena Minculescu 12/19/2022 |
Contact: |
|
|
