Iarna *
În ușoare voaluri able, de crăiasă, cu cercei de țurțuri și pantofi de-argint a-mbrăcat orașu-n sticlă și mătasă și-a adus pe sănii năzdrăvan colind.
A gătit copacii ca de sărbătoare, caselor, scufițe albe le-a croit. Sună zurgălăii vesel sub ninsoare, gardurile toate au încărunțit.
A clădit din ghețuri peste râu o punte, amuțind al apei cristalin șuvoi, iar în bradul falnic cu-o steluță-n frunte, a adus voioasă daruri pentru noi.
JOCURILE IERNII
Iarna este minunată în hermină îmbrăcată. Știe jocuri prin nămeți pentru fete și băieți.
Și-i învață cum să zboare cu patinele ușoare și pe pârtie, viteze, schiurile par sfârleze.
Săniuța râde iară, i-am pus clopoței pe sfoară, cetele lui Pițigoi fac război cu bulgări moi.
Stau bățoși, ca la paradă grașii oameni de zăpadă și se miră sub tichie: -Ce consum de energie!
Iarna multe jocuri știe prin zăpada argintie și-mpreună le jucăm și deloc nu înghețăm.
HORA BRADULUI Bradul nostru este gata. Hai, în jur să facem roata, să-i cântăm în cor, copii, și să-i spunem poezii.
Globurile au prins viață și se leagănă pe ață, artificiile ard și steluțe pun în brad.
Clopoțeii sună, sună spun băieții-o urătură. Bate toba: bum! bum! bum! Moș Crăciun e pe drum.
Hai, copii, cântați mai tare și întindeți hora mare, hora noastră românească, Moșul să întinerească.
Și să-i facem dar și noi, ochii, zâmbetul vioi, glasul nostru cristalin, de urări și cântec plin.
CȂNTECEL DE CLOPOȚEI
Bradul cu miros de munte, trei steluțe are-n frunte. Singură le-am decupat și frumos le-am colorat.
Și pe ramuri, câte trei am prins veseli clopoței care cântă: Cling-clang, Moșul drag pune-n prag un rucsac cu bucurii, jucării pentru copii, și-un răvaș nărăvaș, pentru cine-a fost poznaș, ca să fie toți cuminți să-i asculte pe părinți. Cling-clang oare vine Moș Crăciun și la mine?
Valentina Teclici, Noua Zeelandă
*Copyright © 2022 Valentina Teclici. Poezii publicate inițial în De la noi din grădiniță, Editura Ion Creangă, București, 1986, Ilustrații © Stela Crețu; cartea a primit un premiu național în 1987.
|
Valentina Teclici, Noua Zeelandă 12/7/2022 |
Contact: |
|
|