Învățături din Biblie despre familie
1. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup. Acest mesaj din Biblie este înscris în: Geneza 2:24; Matei 19:5; Marcu 10:7; Efeseni 5:31, după cum urmează: 1.1. Geneza 2:24: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup. Va lăsa pe tatăl său și pe mama sa pot fi privite ca niște cuvinte ale lui Dumnezeu Însuși. Ele fac parte din declarația făcută de Dumnezeu la ceremonialul căsătoriei (vezi Matei 19,4.5). Aceste cuvinte exprimă cea mai adâncă unire fizică și spirituală dintre un bărbat și o femeie și susțin înaintea lumii monogamia ca formă de căsătorie întocmită de Dumnezeu. Aceste cuvinte nu recomandă o renunțare la datoria și respectul filial față de tată și mamă, ci în primul rând se referă la faptul că afecțiunile bărbatului urmează să fie mai întâi față de soția sa și că prima lui datorie este față de ea. Iubirea lui pentru ea urma să crească, totuși, cu siguranță nu trebuia să anuleze o iubire cât se poate de îndreptățită pentru părinții lui. Și se vor face un singur trup: exprimată în cuvinte clare unirea bărbatului și femeii, existând ca atare într-o unire de corpuri, într-o comuniune de interese și o reciprocitate de afecțiuni. 1.2. Matei 19:5: și a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup»? Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa. În cursul copilăriri și tinereții răspunderea primară a unei persoane este față de tatăl și de mama lui. Răspunderea aceasta continuă în decursul vieții (vezi la Marcu 7,11). Totuși, în ciuda importanței acestei obligații ea este subordonată legii căsătoriei și acolo unde cele două ar putea veni în conflict, ca rezultat al slăbiciunii și greșelilor omenești, răspunderea ceea dintâi a bărbatului este față de soția sa. Un singur trup. Cu cât un bărbat și o femeie au mai multe în comun chiar înainte de căsătorie, cu atât mai mare va fi asemănarea pe care o vor afla că o aduce asociația căsătoriei și unirea va avea un deplin succes. Invers, acolo unde sunt mari deosebiri în antecedente, educație, atitudini, principii, simpatii și antipatii, este mult mai dificil de a fi una în gând și în spirit și astfel de a avea succes în legătura de căsătorie. 1.3. Marcu 10:6-9: 6 Dar de la începutul lumii Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. 7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa. 8 Și cei doi vor fi un singur trup. «Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. 9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.». Aceste cuvinte exprimă cea mai adâncă unire fizică și spirituală dintre un bărbat și o femeie și susțin înaintea lumii monogamia ca formă de căsătorie întocmită de Dumnezeu. Iubirea dintre soți nu trebuia să anuleze iubirea față de părinții lor. Soții se vor unire într-un singur trup, din care se va perpetua viața prin copiii pe care îi vor naște. 1.4. Efeseni 5:31: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. Un singur trup. Partea bărbătească și partea femeiască sunt complementare, făcând ca să zicem așa, o singură ființă desăvârșită. Orice contemplare serioasă a gândului acestuia ar putea să preîntâmpine felul frivol în care multe căsători sunt contractate, uneori cu intenția deliberată de divorț, dacă nu ar reuși. Dumnezeu intenționa să facă din căsătorie o întovărășire de o viață întreagă și orice societate care tratează ușuratic instituția aceasta are în sine semințele propriei sale distrugeri. Familia este o unitate de bază a societății și trebuie respectată ca atare.
2. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. (Exodul 20:12). Cea de-a cincea din cele Zece Porunci îi cheamă pe copii să-și onoreze tatăl și mama, tratându-i cu respect și cu ascultare. Este prima poruncă care vine cu o promisiune divină: pentru copiii care își ascultă părinții li se vor lungi zilele. Această comandă divină este subliniată și adesea repetată în Biblie și se aplică și copiilor crescuți. În spiritul acestei porunci este cuprinsă ideea că aceia care au autoritate în cămin și în afara lui să se comporte ei înșiși așa fel încât să fie vrednici întotdeauna de respectul și ascultarea celor aflați în grija lor.
3. Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbe 1:8). Fiule, folosită ca o formă comună de adresare din partea unui învățător către elevii săi; cu acest sens este folosită aici. Dar menționarea mamei sugerează o legătură mai personală dintre fiu/fiică și mamă. Alături de frica de Domnul se află ascultarea respectuoasă de părinți. Învățătura cuprinde în sine ideea de disciplină, sugerând faptul că tatăl ar trebui să fie autoritatea fundamentală din cămin. Cu toate acestea mama are cel mai mult de-a face cu educarea copiilor, și adesea se întâmplă că delicata călăuzire a mamei ține pe un tânăr pe cărarea binelui sau îl aduce înapoi când se rătăcește.
4. Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău. (Proverbe 1:9). Căci ascultarea de părinți sunt o cunună plăcută pe capul copilului, adică podoaba gingașă a ascultării cu sufletul, cu inima și cu mintea!, care sunt și o mare onoare (și pentru copii și pentru părinți) în societate.
5. Cine își tulbură casa va moșteni vânt, și nebunul va fi robul omului înțelept! (Proverbe 11:29). Scriptura sugerează că, în cele din urmă, cei care își aduc probleme în propria familie, sau nu au grijă de membrii familiei lor, vor moșteni numai o rușine și vor ajunge în ruină. Un om poate produce tulburare în propria sa casă în mod indirect prin administrarea incapabilă a treburilor sale,prin lenevia sa sau prin vicii. În cazul acesta atât el cât și familia lui nu vor avea altceva decât vânt din care să trăiască. Sau s-ar putea ca să și-o tulbure direct prin stăruința lui neînduplecată de a se face economie, prin nerăbdarea și irascibilitatea lui ca nu cumva scumpii lui bani să fie irosiți. O astfel de atitudine nu câștigă colaborarea familiei și a slujitorilor. În ambele cazuri nu există nici un profit, nici un alt câștig decât vânt. Un asemenea nebun, care aduce ruina asupra familiei sale, este în pericol să-și pierde avuția și să fie obligat să lucreze ca slugă a omului înțelept, care a câștigat iubirea și sprijinul casei sale prin blândețea și generozitatea lui. Compară cu experiența fiului risipitor (din Luca 15,11-32) este edificatoare.
6. O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face rușine este ca putregaiul în oasele lui. (Proverbe 12:4). Pe timpuri, părinții îi îndrumau pe copiii lor în alegerea tovarășilor lor de viață. Astăzi tinerii se ambiționează (și nu totdeauna în bine) să facă propria lor alegere. Alegerea partenerului de viață ar trebui să fie chibzuită cu judecată pentru a fi cruțați de o alegere necugetată și de un regret de o viață. O soție slabă, clevetitoare, lipsită de modestie, cheltuitoare, plină de vicii, face de rușine soțul și familia, pe care subminează până la a o nimici. O soție virtuoasă, care este înzestrat cu multe virtuți, este o coroană a soțului ei. Această coroană a soțului ei este, pentru soțul ei și pentru familia sa, un simbol al onoarei și al autorității.
7. Un fiu înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit disprețuiește pe mama sa. (Proverbe 15:20). Numai cel care e nebun ajunge să-și disprețuiască părinții șu cu atât mai mult pe aceia care i-a dat viață, pe mama lui.
8. Cel lacom de câștig își tulbură casa, dar cel ce urăște mita va trăi. (Proverbe 15:27) Subiectul acestui verset pare a fi mai ales luarea de mită pentru a denatura judecata (vezi Deuteronom 16,19; Isaia 1,23; Ezechiel 22,12). Omul care este atât de lacom după câștig ajunge să se înjosească, să renunțe la onoarea lui, numai pentru a aduna o bogăție, care nu este de durată. Mai curând sau mai târziu, acțiunile lui ajung să fie cunoscute, iar familia care a trăit în lux nemeritat se trezește în sărăcie.
9. Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbe 22:6). Acest verset subliniază importanța educării copiilor în modul corect de a trăi. Versetul acesta nu trebuie interpretat ca un îndemn pentru părinți de a forța un copil să aleagă profesia sau meseria pe care cred ei că acesta ar trebui să o aleagă. Părinții care ar proceda astfel ar produce întristare și dezamăgire, atât pentru ei, cât și pentru copil deoarece copilul, după ce crește, alege adesea o cu totul altă cale. Versetul sfătuiește pe părinți să afle calea care este în acord cu înclinațiile naturale ale copilului, care ar putea să-i aducă cel mai mare folos, și lui și altora, și pe care acesta va afla cea mai mare fericire. Altfel spus, succesul în viață și condiția socială la care va ajunge un copil este determinată de însușirile lui. De aceea alegerea unei ocupații în viață, de către un copil, trebuie să fie în acord cu înclinațiile naturale ale sale. Eforturile părinților și ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcția descoperirii înclinațiilor, a vocației cu care a fost născut și prin exercitarea căreia poate atinge cele mai mari performanțe. Părinți au datoria și obligația să îndrume, să educe, să dezvolte calea pe care copilul trebuie să meargă, dar pentru ca să facă aceasta ei trebuie să înțeleagă corect care sunt ocupațiile acestuia în acord cu înclinațiile naturale ale sale.
10. Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. (Efeseni 6:1). Ascultarea este un cuvânt mai puternic decât supuneți-vă, care este folosit pentru a exprima relația soției cu soțul și arată o relație diferită. În toată Scriptura, neascultarea de părinți e tratată ca unul dintre cele mai mari rele. Dintre toate făpturile care se nasc, un copil e cel mai neajutorat (de propriile puteri) și ani de zile e cu totul dependent de bunătatea și iubirea părinților. Nu poate să fie viață de familie ordonată fără ascultare din partea copiilor, deoarece copilul nu e competent să judece cauza anumitor lucruri. Ascultarea copiilor e rațională și justă, dar nu numai față de părinți, ci și față de ordinea socială, de legi. Dar lucru și mai important este că un copil neascultător de părinți cu siguranță va fi neascultător și față de Dumnezeu și față de ordinea socială, de legi, din cauză că el nu va înțelege și nu va respecta acele discipline și restricții care sunt absolut esențiale trăirii unei vieți corecte, frumoase. Cuvântul ascultare nu sună plăcut tot mai multor urechi moderne, dar aceia care au un fel de repulsie față de el spre a se conforma rămân răspunzători pentru creșterea alarmantă a delincvenței juvenile din ultimii ani. A asculta în Domnul înseamnă a asculta din convingere și nu din interese meschine. Părinți trebuie să ia asupra lor răspunderea pentru orice greșită îndrumare morală a copilului. Ascultarea copiilor e rațională și justă, atât față de părinți, cât și față de ordinea socială, de legi deoarece, în caz contrar, ar fi anarhie și haos, atât în fiecare familie, cât și în întreaga societate, exemplele fiind numeroase în acest sens.
11. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta este cea dintâi poruncă din Decalog însoțită de o făgăduință. (Efeseni 6:2). Atitudinea unui copil de a cinstești pe tatăl său și pe mama ta este o mare onoare pentru el, izvorâtă dintr-o ascultare faptică. Această onoare e datorată atât tatălui, cât și mamei, în mod egal, fără să fie așezat unul mai pe sus de altul. Onoarea poate fi considerată ca atitudinea din care izvorăște ascultarea și trebuie să se observe că această onoare e datorată atât tatălui, cât și mamei. 12. ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ. (Efeseni 6:3). Copiii sunt mai fericiți când au deprins ascultarea față de părinți și toți sunt mai fericiți când au deprins ascultarea față de Dumnezeu. O viață sănătoasă de familie, din care ascultarea face parte, este și spre binele societății și al națiunii. Ascultarea de părinții creștini înseamnă cumpătare, hărnicie, stăpânire de sine și toate celelalte virtuți care aduc , atât fizică, cât și spirituală. Viciile care scurtează viața nu se găsesc într-un cămin creștin. 13. Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului. (Efeseni 6:4. Vezi și Coloseni 3:20-21). Termenul părinților este folosit atât pentru tați, cât și pentru mame. Cea dintâi răspundere pentru disciplină revine, de obicei, tatălui, care este mai sever, în timp ce mamele sunt mai indulgente. Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, este un sfat care îndeamnă părinții să nu dea pedepse (1) care provoacă la mânie și la ură, (2) pentru fapte mărunte, specifice copilăriei și, foarte grav, pentru fapte pe care le fac chiar părinții, iar copii le copiază de la ei, precum consumul de vicii. Unii părinții nu pedepsesc propriul copil atunci când se impune, ceea ce provoacă la mânie alții. Nu trebuie să întărâtăm la mânie pe copiii noștri, dar nici pe ai altora, sau pe părinții altor copii printr-o atitudine reprobabilă a noastră. Nivelul scăzut al autorității unor părinți pornește uneori din cereri nedrepte și iritante sau chiar brutale adresate copiilor de părinți. Prea adesea copiii sunt socotiți ca tulburători ai liniștii căminului. O altă cauză producătoare de sentimente ostile ale copiilor față de părinți sunt cauzate de cererile pe nedrept, capricioase, inconsecvente ale unora dintre părinți. Chiar dacă ascultarea e obținută prin mijloace violente, aceasta este în dauna onoarei și respectului acelor părinți, atât din partea propriilor copii, cât și din partea celor care îi cunosc că folosesc asemenea mijloace de educație brutale. În lumea civilizată, educația și disciplina se face prin cuvânt, și numai în cazuri extreme și/sau la copii cu probleme, se recurge la alte mijloace. Anumiți educatori și părinți susțin că un copil ar trebui să fie lăsat să-și formeze propriile sale idei și convingeri religioase, întrucât este necinstit a i le impune când el nu este în stare să gândească singur. Argumentul acesta, care este foarte mult controversat, este considerat greșit de biserică de unele biserici.
14. Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. (Coloseni 3:20). Ascultarea copiilor de părinții lor în toate lucrurile nu trebuie să includă și poruncile care sunt împotriva voinței lui Dumnezeu. O poruncă păcătoasă (care nu poate fi decât din partea unor părinți păcătoși, căzuți în vicii etc.) nu aduce nici o obligație din partea copilului.
15. Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. (Psalmul 127:3) Ca săgețile în mâna unui războinic așa sunt fiii făcuți la tinerețe. (Psalmul 127:4) Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei! Căci ei nu vor rămâne de rușine când vor vorbi cu vrăjmașii lor la poartă. (Psalmul 127:5) În aceste versete: Săgețile simbolizează atât protecție, cât și biruință. Fiii făcuți la tinerețe are sensul de copiii unor părinți tineri. La poartă are sensul de spațiul deschis de la locul unde erau rezolvate chestiunile obști. Acestor copii nu le era rușine să apere cauza tatălui lor. Ei erau gata să-l apere împotriva unor acuzații false. O familie numeroasă își are grijile ei, dar își are și răsplătirile ei. Deci, copiii bine crescuți sunt o binecuvântare pentru părinții lor și asigură securitatea și protecția familiei. Aceasta deoarece dragostea și mila lui Dumnezeu durează pentru totdeauna pentru cei care se tem de El și se supun preceptelor Lui. Bunătatea Lui va curge prin generațiile unei familii. Sunt binecuvântări pentru generații. 16. Nevasta ta este ca o viță roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin împrejurul mesei tale. (Psalmul 128:3). O soție nobilă și copii ascultători sunt cele mai mari daruri pe care le poate avea un om pe pământul acesta. Dumnezeu îi cheamă pe oameni la slujirea credincioasă, cu sinceritate, inclusiv prin se închina din toată inima, cu devotament nedivizat.
17. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. (1Timotei 5:8). Atât bărbatul, cât și femeia, dar în special bărbatul, trebuie să asigure cele necesare familiei (material, bănește, educațional), inclusiv pentru situația în care părinții mor fără ca urmașii lor să fi ajuns să se realizeze prin proprie muncă. Moarte părinților nu trebuie să pricinuiască greutăți materiale copiilor care rămân în viață, care trebuie să aibă cele necesare până la terminarea studiilor, până la o anumită vârstă. Cod civil al țării noastre prevede, la art. 499 alin. (3), că Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. Nu intră în obligația părinților să mai asigure cele necesare copiilor majori care duc o viață în lenevie, în vicii, care sunt apți de muncă dar care refuză să muncească. Din momentul în care un copil a devenit major trebuie să fie tot mai conștient de obligația sa de a face tot posibilul pentru a-și asigura, prin propria muncă, cele necesare traiului său și a familiei, în special pentru situația în care moartea va interveni brusc la cei care îl întrețin. În cazuri mai deosebite (precum a unor copii rămași orfani etc.), rudele cele mai apropiate trebuie să aibă grijă de cei nevoiași. Cei care s-au lepădat de credința creștină, s-au lepădat și de răspunderea față de părinți, de membrii familiei lor și față de rudele apropiate, aceștia nu mai sunt oameni.
18. Din diferite versete din Biblie rezultă că UN BĂRBAT trebuie: 1. Să fie fără prihană, să fie un om a cărui viață este mai presus de reproș, să fie un model vrednic de urmat. 2. Să fie bărbatul unei singure neveste, credincios soției sale, blând cu aceasta. 3. Să știe să-și administreze bine propria familie, să crească copiii astfel încât să se bucure de respect și de ascultare din partea lor. Căci dacă un om nu-și poate conduce casa, în onoare și cu succes, cum poate să aibă grijă de alții? Un părinte ai cărui copii au reputația de a fi sălbatici și/sau rebeli, cum poate să educe pe alții? 4. Să-și exercite auto-controlul, să trăiască cu înțelepciune și să aibă o bună reputație. 5. Să nu fie căutător și trăitor de plăceri imorale și nici doritor și profitor de câștiguri mârșave. 6. Să fie dispus să învețe mereu, dar trebuie și să poată să-i învețe și pe alții. 7. Să fie un model de cumpătare, un spirit conciliator, împăciuitor, bucuros să aibă oaspeți onorabili în casa lui. 8. Să fie blând, fără capricii, să combată fanatismul religios, corupția, imoralitatea, ipocrizia și viciile.
Bibliografie
https://mybible.ro/ Versiunea Dumitru Cornilescu împreună cu Comentariile Biblice. Fiecare verset în parte, care are comentariu, poate fi deschis și poate fi văzut, păstrând deschisă Biblia acolo unde citești. Biblia versiunea Dumitru Cornilescu, de pe https://mybible.ro/, fiind (1) în format electronic, cu acces liber și ușor de folosit, (2) cu comentarii și cu explicații foarte importante după aproape fiecare verset și (3) având un limbaj mult mai pe înțelesul omului de rând (față de altele), a fost folosită în întocmirea acestui material. Din partea unor fanatici religioși se fac multe reproșuri la adresa celor care folosesc această Biblie, chiar și în condițiile în care aceasta prezintă marile avantaje menționate anterior. https://ro.eferrit.com/25-versete-biblice-despre-familie/: 25 de Versete biblice despre familie. https://caleaingusta.com/32-de-versete-biblice-despre-familie/: 32 de Versete biblice despre familie. https://ro.ndu.ac/25-bible-verses-about-family: 25 de versete biblice despre familie - N D U. https://alsina-sa.com/ro/sobre-religion/que-es-la-familia-desde-el-punto-de-vista-religioso.html: Ce este familia din punctul de vedere religios? http://theophilos-carti.blogspot.com/2014/07/biblia-in-familie-continut.html: Biblia în familie, de dr. teolog J. Rice. Un îndrumător practic pentru creștini. https://minikar.ru/ro/health/chto-takoe-semya-po-biblii-bibliya-o-seme-muzh-svyashchennik-v-seme/: Ce este o familie conform Bibliei. Biblia despre familie. Jay E. Adams Read.
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
|
N. Grigorie Lăcrița 12/4/2022 |
Contact: |
|
|