Salonul cărții din Montreal
Salonul cărții este un eveniment anual care promovează lectura, punând în contact autorii cu publicul, editurile, librăriile și bibliotecarii, care a sărbătorit a 45-a ediție anul acesta. Acest eveniment a avut loc la Palatul congreselor din Montreal care are o arhitectură unică și figurează în palmaresul celor 1001 minuni arhitecturale pe care trebuie sa le vezi în viață, fiind o icoana a arhitecturii montrealeze.
Din 23 pâna în 27 noiembrie 2000 de autori, scriitori, poeți, eseiști, v-au așteptat, cu nerăbdare la marea sărbătoare a cărții.
Tematica de anul acesta a fost « prendre corps » a fi prezent, lectura este un act fizic care trece prin corp.
Au fost o pleiada de romancieri, actori, dramaturgi, eseiști care au citit un text, au avut loc lecturi publice, mese rotunde, dezbateri pentru iubitorii de literatură.
Când spui salonul cărții trebuie sa te gândești la sesiunea de autografe (dédicaces), o întîlnire cu cei 3000 autori, printre care am fost și eu, cu cartea mea Les fantômes du passé, Essor-livres Editeur.
Oamenii vin aici pentru a trai o experiență, asista la un eveniment, a intâlni autorii preferați în carne și oase, nu e de mirare că salonul este frecventat de peste 115.000 vizitatori anual.
Doi finaliști ai premiului Goncourt au participat la sesiunea pentru cărți, pentru lectură, Makenzy Orcel cu romanul Une somme humaine și Giuliano da Empoli, Le mage du Kremlin.
O armată de 600 de edituri s-au deplasat cu cărțile lor. Cunoșteam numai câteva dintre edituri, de exemplu David unde mi s-a publicat doua lucrări în două antologii de proză scurtă. Eram familiară cu edituri de cărți pentru copii, pe care le-am folosit în cariera mea de profesor de franceză.
Nu am crezut niciodată că voi participa la sesiune de autografe la acest fabulos salon al cărții. O mulțime de oameni, o avalanșa fără sfârșit, veniți de peste tot să adulmece mirosul cărților proaspăt ieșite din tipar și să frunzărească noile romane. Este a treia mea participare la un salon al cărții. Primul contact a fost la București, apoi la Sherbrooke și acum la Montreal. Oamenii vin, îți pun întrebări, sunt curioși. În cazul meu i-a atras coperta și s-au întrebat dacă este vorba despre o carte istorică. Bineînțeles că am atras și români.
Am fost acum doi ani la Bookfest, salonul internațional de carte ediția 15, mi s-a părut mare, impunător, mai degajat și mai mic în comparație cu gigantul salon de carte din Montreal.
La Sherbrooke, un salon mai modest, am fost uimită sa văd multe familii, cu copii, cu cărți în mână, tineri, dovadă că se citește în Canada. Montrealul adăpostește totuși cel mai mare salon al cărții francofone din America de Nord.
Paulina Popescu Kitchener
|
Paulina Popescu 11/29/2022 |
Contact: |
|
|