Gânduri despre frumusete
După părerea ganditorilor ,Frumusetea este ceeace place universal,tuturor,fără concept,fără prejudecată și,în același timp ,frumosul este o finalitate fără scop utilitar.În chip foarte interesant,Ernst Junger,probabil cea mai reprezentativă personalitate a culturii germane a veacului XX și care,fusese și un respectat entomolog (câteva insecte ,de el descoperite,îi poartă numele),spunea că în creație mai puțin de 10% are scop utilitar iar restul este strict frumusețe.
Au fost și alte mari personalități care au exprimat acest adevăr în alte cuvine:
Frumosul va mântui lumea(.Dostoievski,Idiotul)Și tot Dostoievski spunea:
Viața este frumoasă, tu trebuie doar să trăiești în așa fel încât tot ceea ce faci să confirme acest adevăr.
Marele teolog Rus,Serghei Bulgakov numea Ortodoxia,Raiul pe pământ,căci ea se descoperă doar celor mai buni:prin lumină și frumusețe.Iar aici,iarăși,să nu uităm că frumusețea exterioară,fizică,este doar o umbră palidă a frumusețîi lăuntrice,duhovnicești,care este Dar al lui Dumnezeu.
Deci,prima întrebare despre frumusețe vizează legătura dintre ea și Dumnezeu.
La începutul Sfintei Scripturi,la începutul Facerii, citim că atunci când Dumnezeu a chemat la existență ființele una după alta dintr-o absență absolută, din nimic", El a decis că ele sunt :bune. Cuvânt care înseamnă și în ebraică, și în greacă veche atât bun", cât și frumos".
Întrebarea următoare este: cum putem concepe noi faptul că ceea ce era bun, ceea ce era frumos, adică într-o armonie desăvârșită cu viziunea divină și lumea creată de Dumnezeu, ar putea să se strice și să ajungă o lume căzută?
Când citim despre căderea protopărinților noștri, nu ni se pare ciudat că există un șarpe, dar de unde și-a luat șarpele această viclenie?
Cum se face că putem vorbi în teologia creștină și în cea iudaică despre căderea îngerilor?
Ce se întâmplă cu binele încât să devină rău?
Evident, există două moduri de a aborda problema această. Fie putem spune că un rău din afară a intervenit în lumea creată, dar atunci trebuie să îl tragem la răspundere pe Dumnezeu că a creat deopotrivă răul și binele, creând atât stricăciunea, moartea, osândirea, cât și frumusețea, armonia și chemarea la desăvârșirea pe care o numim împărăția lui Dumnezeu; fie, trebuie să ne punem întrebarea dacă există un mod în care, cumva, ceea ce e bine este posibil să ajungă rău.Iar această a două întrebare este cea corectă și ea are un răspuns.
Unii Părinți au arătat că apropierea de Dumnezeu, urcușul sau creșterea pe treptele slavei, pe treptele frumusețîi - căci cuvântul slavă înseamnă strălucire, splendoare - de la o măsură a sfințeniei către o măsură și mai înaltă, toate acestea nu înseamnă doar o creștere naturală, organică. Ci înseamnă că la fiecare pas o făptură chemată la îndumnezeire în adâncul părtășiei cu Dumnezeu cel viu trebuie să fie pregătită să renunțe la măsura de frumusețe, de desfătare la care se află, să se lepede pentru a ajunge la starea, necesară devenirii, de a fi întru totul goală și descoperită și să înainteze în necunoscut.Prin smerenie desăvârșită persoană trebuie să fie gata să treacă din genune în genune,din Lumina în Lumina.
Și sugestia care s-a făcut este viziunea că îngerii lui Dumnezeu, urcând din slavă în slavă, din frumusețe în frumusețe, la un moment dat - unul dintre ei sau mai mulți - s-au uitat la ei înșiși, minunându-se de frumusețea lor și s-au întrebat: Merită oare? Merită să riscăm să pierdem toată această frumusețe, toată slavă această, toată această strălucire și splendoare, pentru a porni iar, goi și descoperiți, să urcăm și mai sus? Și dacăcumva primul pas mai departe nu este așa cum ne așteptăm noi să fie? Era vorba de libera voie si de pervertirea ei in mândrie și roada ei otrăvită indoiala, în puterea infinită și bunătatea infinită ale lui Dumnezeu,cel în Treime mărit de Ortodocși.
Aici deslușim în mod obligatoriu, în mod necesar, vocația și chemarea noastră care, clipă de clipă trebuie să ne spună: Indiferent cât de frumos, cât de strălucitor ar fi acum, e un nimic pe lângă adevărata mea chemare, și eu trebuie să fiu pregătit să renunț chiar și la măsura de sfințenie și strălucire care e a mea acum, pentru a înainta oriunde mă va duce Dumnezeu."Altfel spus, numai prin renunțare la noi înșine, prin supunere față de Dumnezeu îl putem dobândi pe Dumnezeu.
În același timp să nu uităm niciodată că descoperirea frumosului este un dar al lui Dumnezeu și deci semn de iubire.
Rebeca i-a fost dată lui Isaac printr-un act de revelație dumnezeiască. Vă amintiți că, atunci când Avraam și-a trimis slugă în Mesopotamia să îi găsească o soție fiului său, i s-a spus că această soție va fi arătată printr-un semn, iar acest semn era că femeia va veni la fântână cu un ulcior. A fost un semn, un semn divin. Iar asemenea semne sunt mai frecvente decât ne imaginăm.
Oamenii se întâlnesc - bărbați și femei, băieți și fete - și, de multe ori, poți vedea pe cineva zi de zi fără să descoperi nimic deosebit la această persoană; iar într-o zi să te uiți la acea persoană și să o vezi - în slavă", în lumina transfigurării. Nu o mai vezi pe această persoană ca pe una dintre cei mulți, ci având o unicitate de care nu mai poți face abstracție și pe care nu poți să o uiți.
Asemenea cu locurile pe care le iubim .Ele nu sunr frumoase în sine,sunt frumoase deoarece le iubim.Sau,cum zicea un Părinte al pustiei,frumusețea este în tot locul,dar ea se dezvăluie doar dragostei.
Iar această vedere transfigurată a frumuseții artă un singur lucu:Dragostea infinită a lui Dumnezeu pentru Creația Lui.
Din același motiv urâțenia(inelele în nas,tatuajele cretinoide, muzica metalica,sodomia,etc.) sunt manifestări demonice,menite să batjocorească sau chiar distrugă persoana și sa pangareasca creația.Prin frumusete Dumnezeu îi dă privitorului să vadă ceea ce El vede pururea și clipă de clipă. Dar El îi dă unui privitor să vadă această minune a lumii transfigurate într-o singură persoană sau cateva "persoane", a unui "loc". Iar acesta este semnul pe care noi îl numim dragoste"; îi spunem dragoste", dar el implică faptul că dragostea este o revelație, o dezvăluire a frumuseții și a sensului
Frumusețea este slujba tainică, tăcută a lumii.
Suntem chemați să o căutăm și să o prețuim în tot locul. Iar nicăieri nu o vom află mai repede decât în lucrarea vie a Bisericii Ortodoxe căreia avem privilegiul de a îi aparține,cu umilință și dragoste.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA, Michigan
|
Alexandru Nemoianu 11/23/2022 |
Contact: |
|
|
