Despre renasterea Isichastă
După căderea Constantinopolului și ocuparea întregului Orient Apropiat și Europei balcanice de către Turci,această zonă georgafica,culturala ortodoxă, a intrat în criză.Era rezultatul asupririi otomane și a sărăcirii creștinilor din acest teritoriu.
Cele două țări române,Moldova și Țară Românească, au fost cele care au menținut economic Locurile Sfinte și toate așezămintele Ortodoxe din teritoriul pomenit.Acesta a fost un rol istoric colosal și cu urmări istorice decisive.Un rol pe care țările române l-au împlinit fără larmă,fără fală,ca mărturisitorii Ortodocși desvarsiti.Noi nu putem ști ce fel de răsplată vor primi Românii pentru ceeace au făcut.Dar știm că Dumnezeu nu i-a uitat niciodată pe cei care au mărturisit pentru El.
Dar criza de conștiința și nevoile sub care se zbăteau crestinii au făcut ca intesitatea vieții spirituale să scadă.Mânăstirile Ortodoxe au început să aibă tot mai puțini vietuitori.Chiar Muntele Sfânt,Athosul,”Grădina Maicii Domnului” se afla în criză.Athosul era apăsat de cerințe ficale tot mai mari cerute de Otomani și numărul de vietuitori scădea dramatic nu numai în cifre dar și calitativ.Tot mai puțini erau cei care știau și urmau rânduielile vechi,ale vieții contemplative profunde.Aceiași criză,din motive diferite,exista și în spațiul orthodox vast care era Imperiul Rus.
Din motive politice,pentru a avea stăpânire deplină,Împăratul Petru “cel Mare”,desfintase Patriarhatul Rus și în loc instaurase o autoritate “sinodală” în care cuvântul decisiv îl avea trimsiul imperial.Iar Împărăteasa Caterina a ÎI”a,”cea Mare”, a dezlănțuit o persecuție anti-monastică a cărei virulenta a fost în totul asemănătoare celei din vremea lui Stalin.Multe mănăstiri au fost închise,proprietăți mănăstirești au fost confiscate,călugării tineri au fost alungați din mănăstiri,doar cei trecuți de cincizeci de ani mai primeau incuvintare să intre în viață monahală.Era o criză monastica profundă și generalizata.
Această criză spirituala se manifesta în Răsăritul Europei în condițiile în care în Apusul Europei “iluminismul”,mișcare anticlericală și masonică,surpa din temelie utlimele rămășițe de trăire spirituala de acolo.Veacul al XVIII-lea părea că lichidează viață monastică.
Dar în același timp aceste forțe ale răului nu puteau schimba ceeace a fost și a rămas sensul istoriei.Iar sensul istoriei este acela ca Popoarele să afle,să deslușească,rostul pentru care Dumnezeu le-a adus în existenta.În momentele de maximă criză,când acest înțeles pare a se pierde, au loc evenimente fulgerătoare,aparent fără explicație:ele sunt manifestări ale voinței divine,izbucniri ale transcendentului in lumea vazuta.
Un asemenea eveniment a avut loc în lumea ortodoxă în a două jumătate a veacului al XVIII-lea și el a fost Renașterea Isichasta.
Isichasmul a fost răspunsul la dorul esențial al credincioșilor de a zări un ‘pod” între lumea aceasta și cea viitoare.Călugării și teologii Răsăritului Ortodox au aflat răspuns, iar cel care a așezat temeinic învățătura isichasta a fost Sfântul Grigore Palama,Arhiepiscopul Thesalonikului.
Sfântul Grigore Palama a arătat că după o perioadă de “praxis”,nevoință călugărească intensă,ființa interioară se regenerează, se apropie de “starea dintâi” și în unele clipe, poate zări”lumina taborica”,lumina văzută de către ucenicii la Schimbarea la Față a Domnului.Către acest drum și spre vederea acestei Lumini neapropiate,esențială era folosirea necontenită a “rugăciunii inimii”,”Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,milieste-mă pe mine păcătosul”.Concentrarea asupra acestei rugăciuni și ,cu ajutorul lui Dumnezeu,coborârea ei în “inimă”(centru esențial al finite omenești) conducea spre vederea Luminii neapropiate.Foarte limpede Sfântul Grigore Palama arăta diferența dintre “esența” lui Dumnezeu,care nu poate fi văzută și “energiile” divine,care sunt manifestările Dumnezeirii,deci nu sunt create,între care este și Lumina neapropiata.Deci clar se arată că “esența”,”ființa” lui Dumnezeu nu putea și nu poate fi văzută de creaturi,dar poate și pot fi văzute”energiile”Lui,’prezența”Lui lucratoare,iar aceste “energii” nu sunt create sunt manifestare deplină a lui Dumnezeu.Această învățătură și înțelegere a făcut cu putință ca pentru Ortodocși lumea această să fie resacralizata și cu putință de a fi mânuită.Este de reținut că cele mai vechi mănăstiri românești poartă hramul “Schimbarea la Față”,exact datorită faptului că fuseseră întemeiate în duh isichast și mai trebuie reținut că “sihastru”,vine de la “isichast”.Pământul românesc a trăit isichasmul în chip fierbinte și nu întâmplător din acest pământ a țâșnit renașterea isichasta din veacul al XVIII-lea.
Învățătura isichasta,în condițiile istorice dramatice de care am pomenit,fusese uitată și se mai păstra în câteva mănăstiri ortodoxe.
În veacul al XVIII-lea această învățătură a fost din nou răspândită,în toată lumea ortodoxă,prin efortul a doi Sfinți:Sfântul Nicodim Aghioritul,pentru lumea ortodoxă grecească și Sfântul Paisie Velichikovschi pentru lumea ortodoxă slavo-română.
Sfântul Paisie Velichikovschi,cu nume de botez Platon,s-a născut în 20 Decembrie,1722 la Poltava.El a învățat la academia teologică din Kiev și și-a făcut ucenicia monastică la mănăstirea Lavra Pecherska și în jur de 1743,pentru a dezvolta viață lui spirituală el a plecat în Moldova și Țara Românească, unde a stat sub ascultarea unuia dintre puținii cunoscători ai “rugăciunii inimii”,Sfântul Vasile cel Mare de la Schitul Poiana Mărului.În 1746 se aseaza la Muntele Athos unde duce o neobosită muncă de adunare a scrierilor sfinte și mărturiilor marilor părinți atoniti.Tot atunci este sfințit ca preot monah sub numele de Paisie.În 1764 Paisie Velichikovshi revine în Moldova, se așează,cu câțiva ucenici,la Dragomirna,iar în 1779 la Neamțu, și începe colosala sa activitate de înnoitor al viețîi monahale ortodoxe.Textele patristice și de învățătură aduse de la Athos au fost traduse și tipărite,în slavonă și română.Acolo s-a alcătuit și Filocalia.Iar un exemplar tipărit la Neamțu a fost purtat de către Părintele Arsenie Troiepolski,vestitul”pelerin rus”,care a contribuit enorm la răspândirea, de înaltă trăire duhovnicească de tip isichast, în tot spațiul orthodox.
În 15 Noiembrie,1794 Sfântul Paisie Velichikovschi a trecut la viața de veci.
Urmările activității lui au fost closale.Ca singure exemple pomenesc că mișcarea “staretilor” de la Mânăstirea Optina ,cea care a condiționat întreaga gândire teologică rusească din veacul XIX și XX ,a fost pornită de către Părintele Feodor Ushakov,un ucenic al Sfântului Paisie,și că un alt ucenic al Sfântului Paisie,Dosoftei de la Lavra Pecherska,l-a povățuit la începutul vieții sale monastice,pe Sfântul Serafim din Sarov .În spațiul românesc influența mișcării de renaștere isichasta a fost colosală.De fapt renașterea isichasta a fost pentru spațiul românesc și pentru sufletul românesc o mișcare definitorie,esențială .Importanțaacestei renașteri,cu mare grijă ascunsă de către cărturari secularist-masoni,nici nu are egal în istoria Românilor.
La Neamțu Sfântul Paisie ajunsese să aibă peste o mie de călugări în ascultare.Nenumărate cărți de învățătură au fost tipărite și modul de viață și rugăciune isichast s-a întins peste tot spațiul românesc.Acest duh a fost și este viu și lui îi este datota apariția unor mari teologi ca Nichifor Crainic sau Dumitru Stăniloae,apariția unor mari părinți duhovnicești și apariția cutremuratoarei mișcări “Rugul Aprins”.
De fapt întreaga viață ortodoxă românească a stat și stă sub semnul renașterii isichaste înfăptuită de Sfântul Paisie Velichikovchi și urmașii lui.
Iar această învățătură isichasta are o importantă încă mai mare în zilele pe care le trăim.De fapt această viață spiritual și înțelegere isichasta a lumii este opțiunea care ne poate mântui din mizeria politică și culturală pe care o străbatem și îi suntem martori.
În primul rând trebuie să înțelegem că actuala stare din lume este datorată crizei spirituale.Nicodată nu păcătuiește “materia’împotriva spiritului,ci spiritul împotriva “materiei”.Iar criza de care pomeneam este actul de “profanare” al omului, a propriei finite și a mediului înconjurător.Rupând legătura firească,legătura cu transcendental, omul s-a deschis voinței negativității pure, a “necuratului”.Iar această profanare s-a petrecut relativ recent,din veacul XVIII încoace.Iar în momentul de față profanarea a luat dimensiuni planetare și tot mai deschis forma satanismului.Iar satanismul nu poate face decât rău sub trei forme principale:parazitismul,impostură și parodia.Le vedem la tot pasul.Amenințătoare din punct de vedere tehnic și goală spiritual,actuala lume condamnă omul la izolare deplină, într-un univers unde rachetele balistice caută să înlocuiască îngerii și în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.Vedem aceasta în sinistra urâțenie care domină.O urâțenie diabolică,lipsită de conținut,pur formală,cadaverică și monstruasa,pentrucă este mincinoasă și parazitară;este impostura care ascunde lipsa de conținut;perversiunea existențială și confuzia supremă.Confuzia în relația cu Dumnezeu, care se repercutează și reflectă în planul fizic și în căderea în cea mai cruntă confuzie: homosexualitatea,care atentează la cea mai clară distincție existentă,cea dintre bărbat și femeie.Căderea de la “adevăr” conduce inevitabil la căderea morală,la păcat.Astfel pas cu pas se ajunge la forma,superb numită de înțelepciunea românească,”omul care nu are nimica sfânt”.Sunt cei despre care limpede avertiza Proorocul Isaia:..”vai de cei ce zic răului bine și binelui rău;care numesc lumina întuneric și întunericul lumina;care socotesc amarul dulce și dulcele amar”(Isaia 5;20)
Din acest întuneric pierzător Ortodoxia și isichasmul ne pot scoate.Omul poate să ajungă din nou la starea “dintâi” și acolo, să aducă și lumea căzută.Dacă ne vom strădui și vom vrea din tot sufletul , deschisă ne va fi calea spre, “Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA, Michigan
|
Alexandru Nemoianu 11/18/2022 |
Contact: |
|
|
