Sfârsit de toamnă
Clopote de aramă, răsună-n vechiul drum
Codrii cântă cu ecoul în fund de văi,
Sus pe cer, sunt prinși doar nori de fum
Cu gândul pierdut, pășesc spre ochii tăi.
Fulgere de foc îmi taie mereu calea,
Nu mai pot înainta pe vechiul drum,
Potopul a umplut iar de sălcii valea
Visele-mi sunt arse toate scrum.
De la Piatra Craiului vin vijelii turbate,
Prinse-n șuvoaie, frunzele or să moară
Sufletul meu strigă a pustiu în noapte,
Te mai caută iubire de astă vară.
Din răsărit vin fluturi albi, zburand pe cer,
Ei vor așterne liniște pe valea iubirii pustie,
Și totul va fi prins ca într-un tainic mister.
O altă viață, în mersul vremii, cu o altă poezie.
PE VALEA CERBILOR
Am fost odată-n Plaiu Foii, la vânătoare, pe valea cerbilor uciși,
Sa vad, sa simt, cum se arunca cătările puștilor, spre animalul blând,
Ce-și căuta în boncănit aleasa lui, să-i facă cuib, din frunzare în lăstăriși
Dar gloanțele îi opri chemarea, iar falnicul cerb, căzu în genunchi mugind.
O bucurie neînțeleasă, porni spre el, cu râs nestăpânit, al noilor victorioși.
Luceau cuțitele deasupra ochilor lui, ce încă-i mai privea pe hulpavii nesătui,
Ce zdrobeau sub cizme frunzele toamnei, ce-n grabă tăiau, flamanzii
bărboși
Sa se înfrupte din carnea caldă, când inima , încă se mai lupta cu viața lui.
Priveam la ei cu gând neînțeles și speriat, când un vultur pe cer se rotea,
Așteptând să-și strângă prada, în urma măcelului, din sângele închegat.
Din munte un aspru vânt, aduna frunzele toamnei, peste ce mai rămânea,
Din urmele celui ce a fost cândva, un mândru cerb, plecat la împerecheat.
COCOȘUL SPÂNZURAT *
( fabula )
(celor ce-și căuta plăceri în curți străine)
Un cocoș moțat și pintenat
Din primăvară-n toamna a cântat
Scoțând găinile de prin ograda lui,
La muncă sau să fie cloști cu pui.
Dar...după ce-a văzut că-i singurel
Stăpân pe ele, dar mai ales pe el,
Nu-i mai ajunse ograda lui bogată
Sări pe gard, făcu privirea roată,
Bătu din aripi și cântă fălos,
Așa cum îi stă cocoșului frumos.
El nu cânta să-și laude munca lui de-o vară,
Ci pentru că văzu ieșind prin gard afară
Moțata și pestrița, certată cu vecinul.
Sări la EA… EL...să nu o mănânce uliul.
Se sperie pestrița, dar nu-i păruse rău
Vezi bine căci cocoșul, era pe placul său.
Începură îndată, planuri pe vecie,
Să-și strângă multe boabe, acolo jos sub glie,
Un cuib cald, după șură, doar singurei să-și facă
Și numai în fericire iarna o să-și petreacă.
Dar... planurile-s planuri, cuvântul e cuvânt
Din miazănoapte veni prea repede un vânt.
Peste noapte căzu zăpadă multă, afânată
O mantie albă se făcu grădina toată
Grăunțele-s ascunse, tocmai sub zăpadă
Iar el cum e fălos, la munca de jos să cadă?
Vecia fericirii trecu ca o scânteie,
E greu să vezi reală o trufașă idee,
Când trebuie pentru ea, ca să-ți strici rostul
Și abia la urma urmei să tragi încet folosul.
Luă deci învățătură și își certă pestrița
Se învârti pe dată să sară grădinița,
Unde auzi găinile lui cum ciuguleau
Grăunțele din troacă ce de ajuns aveau.
Își luă avânt cocoșul, gardul ca să-l sară,
Dar scăpă tot în zăpadă și ce frig e afară!
Să treacă înapoi dorințele lui ard,
Dar ultima sforțare-l propti cu capu-n gard
Și se zbătu acolo, o seară aproape întreagă,
Fără să-l ajute, sau cineva să-l vadă.
Găinile lui din curte, nu se uită la el
Căci de acum era de pază un tânăr cocoșel
Și apoi se luptară singure toamna toată
Să-și apere avutul, de vulpea cea șireată.
*
Pestrița-și adunase în ea toată sfiiciunea,
Și plânse de cu seară, că nu-i ce spune lumea,
Căci ea de când se știe, e numai suflet toată
Pentru soț și casa lor, dragă și bogată.
Uitase de cocoșul ce se agățase în gard,
Promisiuni, dorințe în suflet nu-i mai ard
Jură că niciodată, nu... na fost ea, nicicând
Cu capul sus la braț, o vezi cu al ei soț trecând
*
-Tu vei rămâne spânzurat de-al vieții laț
Iar noi vom privi la tine cu nesaț!
Își ziceau găinile râzând, ce au fost ale lui,
Trimițându-i la culcare ai lui dolofani pui.
-Cocoș moțat și pintenat, cu pene pestrițe, argintii,
Oare ce-ai fost odată, putea-vei astăzi să mai fi?
Oare îți va mai da cineva, vreodată dreptate,
După ce pe noi ne-ai aruncat deoparte?
Zise o gaina bătrână, ce-și scutura aripile pătate.
*
Cocoșul bătând din aripi, salvare a strigat
Dar până la urmă, rămase spânzurat.
MORALA
Luați aminte, cine sare la vecină gardul,
Îl copleșește peste tot păcatul
Și până la urmă cu capul în gard agățat
Degeaba a fost mândru, moțat și pintenat.
Achim Bucutea Toronto
|
Achim Bucutea 11/7/2022 |
Contact: |
|
|
