Catrene frigorigene
BINE CĂ N-A FOST O VIZITĂ DE RĂSPUNS Deplângem duca fostului premier. Noroc, dar, de solie, dresuri, freză, Că, de trăia, ce ospitalier Ne trimitea-n … Grădina Japoneză!
IA MAI DU-TE TU-N PIVOT CU GÂNDACII TĂI CU TOT Dacă neam de neamul meu, Chiar murind pe capete, N-a gustat așa fonfleu, Nu crezi c-o să scapete?
REFERENDUMURI SUB OCUPAȚIE? S-a stabilit printr-un addendum Că, dacă vreți alegeri fine, Prezența trupelor străine E faină pentru referendum.
REFERENDUM PE TIMP DE RĂZBOI? În plin război, cu baioneta-n spate, Erupții de șrapnele, foc și fum, Evacuați din urbe și din sate, Valid e referendumul acum?
MAI CEVA CA LEGEA MARȚIALĂ Le-a dat întâi în cap c-o lege care Interzicea a spune că-i război, O alta după, de mobilizare. Nu vrei – la gherlă și-un – de ani – purcoi. CAUZĂ ȘI EFECT S-a amânat comunicatul S-o tundă VIP-urile afară, Apoi, pe loc, bob număratul: Nu zboară-o vrabie din țară!
ORDIN DE MOBILIZARE PARȚIALĂ DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PĂCII Chiar morții se cutremură-n mormânt Când văd ce vrea azi omul pe pământ: O lume-ntreagă – pace generală Și-un ins – mobilizare parțială.
LEGITATE? Ce trist destin, de neinvidiat, Au opozanții unui autocrat: Cu cât mai ‘nalt e postul ocupat, Cu-atât etajul de la care cad!...
MOBILIZAȚII - CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH KIRIL Oare cum, Prealuminate, La omor sfințiri ne dai, Ba ne ierți și de păcate Și-un permis ne dai în rai?
BINECUVÂNTAREA PATRIARHULUI Când îi cântă moldovenii Osanale lui Kiril, Nu văd ei ce drăcovenii El le-nvăluie-n trotil?
UNDE S-AU PIERDUT PROIECTATELE SPITALE REGIONALE? Ani la rând puneau la cale Construirea de spitale. Azi, când banii au venit*, De spitale au muțit. *Prin PNRR.
ÎN DARN VISĂM O ȚARĂ CA AFARĂ Statále instituții căpușate Cu rude,-apropiați, ii decoltate, Un’ să-și mai afle-un loc și-un ins dotat?! Să te mai miri că statu-i eșuat?
UN COMISAR JUDEȚEAN DE POLIȚIE INSTRUINDU=ȘI SUBORDONATUL NOVICE Te legi de cine-ncalcă legea, Dar nu de politician, Iar dacă n-ai s-asculți, ca helgea, Te mut cu postu-n Bărăgan.
CE NU VEDE BINEVOITORUL Ar vrea cergă să se-aștearnă Să nu sufere la iarnă Amărât poporul său. Dar el suferă ... mereu!
SCAD PREȚUL LA PLAFONARE CA APA DIN TĂUL MARE O fixau, întâi, la patru sute Kilowați, apoi, rapid, la trei, Din trei sute scad cincizeci, tot iute, Poate, -ajung la zero, mama ei...
FURNIZORULUI DE AGENT TERMIC Furnizor de apă caldă, Aș vrea să te-ntreb din scaldă: De ce să-ți plătesc eu, blea’, Scurgerile din rețea?
REGULARIZARE SAU REGULARE? Dar cine, Doamne, le-a dat drumul, Năravuri vechi la timpuri noi, Că, regularizând consumul, Ne regulează tot pe noi?
DE CE DUȘ NUMAI ÎN DOI?! Ce atâta zdop și zdup, Măi cucoană helvetina? Poate, facem duș în grup Și mai stingem și lumina?
ARDELEAN PUS ÎN FAȚA DUȘULUI ÎN DOI Smulge-o plantă de costrei Și tot cugetă-ndelung: Pân-acum făceam în trei. Azi – pe care s-o alung?
PREȚUL CARBURANȚILOR Prețul vrei să știi care-i corect? La rafinărie-i ăsta, nu la pompă! Câți deștepți nu-l umflă pe traiect, Chiar și statul cu faimoasa-i trompă!
COMERCIALIZATORUL ACUZĂ ACCIZELE ȘI TAXELE PE CARBURANȚI Mari și fixe, TVA, acciza, Că se umflă ori că scade prețul, Care pentru el să fie miza Să reducă prețul, nătăflețul?!
CE NU NE SPUNE BOSSUL ENERGIEI Tot timpul vine cu asigurarea Că nu-i de noi raționalizarea, Atâta doar: pe când ne liniștește, Nu spune: dacă nu, cine plătește?
PROFITURI URIAȘE TĂINUITE ÎN OFFSHORE-URI În timp ce-n vremuri de urgie Factura la ficat te arde, Băieți deștepți din energie Profituri fac de miliarde.
DE CE NU SE STABILEȘTE DIN TIMP MODUL DE CALCUL AL FACTURILOR LA ENERGIE? Le pasă lor că pruncii fac piroane? Nevoi pe cap că-ți cad ca ghilotine? Plătește, leat, facturile băbane, Că statul se gândește pentru tine!
ORICE TERGIVERSARE DE CALCUL ADUCE BANI ÎN HAZNAUA STATULUI PARALEL CU DURERILE CETĂȚENILOR Să ai – ca să-nțelegi – ce cerebel Că valul de scumpiri lavină vine? Ce nu ne spune statul paralel E că tergiversarea îi convine.
STATUL ÎȘI VEDE DE INTERESELE SALE, NU DE-ALE TALE Grozav de mare-i prețul la facturi? Te doare la ficați numai pe tine, Căci statului din aste-nșelături Profitul cel mai mare îi revine.
O REVELAȚIE PENTRU MINISTRUL MUNCII Salariul minim a stârnit tempesta. A fost surprins și el – și-i omenesc! - , Dar nu atât de cât de mic e-acesta, Ci că seniorii noștri … mai trăiesc.
SĂ EVITĂM CONFUNDAREA DE TERMENI Dacă, după indexare, Leafa s-ar fi majorat, Iată-aceea majorare Ar fi fost cu-adevărat.
MAJORAREA-I CÂND AZI O DUCI MAI BINE DECÂT IERI Există-o lege sfântă: indexarea, Capacitatea-ne de cumpărare. Am semui-o noi cu majorarea De ne-ar rămâne-un zlot în buzunare!
FLIPPING DE MONEDĂ LA MAJORARE? N-ai, ca și dregătorul, două membre? Decizia o ia cum cade banul: Indemnizația și-o crește din noiembre, Iar ție pensioara – de la anul?!
LUPTĂ PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE Criză fie, fúrii sociale, Pus pe foame un întreg popor, Nu se las’ de pensii sociale Chiar de-ar ști că pentru ele mor.
SFATUL UNUI INS SUS-PUS CĂTRE SĂRĂCINDUL POPOR Strângeți, zice-un ins sus-șui, Bani albi pentru zile negre. Noi am face-o, firi integre, De-am avea salariul lui!
NIȘTE AMĂRÂȚI DE PENSIONARI SE-NTREABĂ Scârbiți, nu pot pricepe-un amănunt: Cum pentru ei nu se găsesc câțiva biștari, Iar pentru cei din parlament și demnitari, Și cei cu pensii speciale - sunt?!
NOI NU FACEM PARTE DIN UÉ? Demnitarii-și fac salarii Ca-n UÉ, babane, -oho! Nouă, fără comentarii, Ca în … Burkiná Fasó.
SALARII CA-N UÉ NUMAI PENTRU DEMNITARI? V-ați luat bani onorabili. Pentru alții nu-s. He-he! Nouă nu ne-ați da, stimabili, Măcar pensii ca-n UÉ?
LEGEA LICHIDĂRII PENSIILOR SPECIALE N-AR AVEA EFECT RETROACTIV N-are-o lege, efectiv, Caracter retroactiv. Faceți una, fraților, Să nu mai dea-n viitor.
CARE-I ȘPILUL? Pensiile speciale… Cât le-ar rade de ușor, Doar că vine-alert din vale Și progenitura lor!
SENATORII NU VOR SĂ RENUNȚE LA LEGEA MAJORĂRII PROPRIILOR INDEMNIZAȚII Le-a spus și CCR, de fapt, de lege Că, -n fond, e neconstituțională, Dar ei cu ea vor busuiocu-a-l drege: Ea cum își dase-o lege specială??
BANI PENTRU SENIORI NU SUNT, BANI PENTRU PRIMARI EXISTĂ Majorarea: cei cu votu-n mână - Pentru anul viitor se-amână. Pentru cei care la vot ne mână Chiar acum le stă la îndemână.
DACĂ-AVEM, DE CE-S ATÂT DE SCUMPE? Avem grâu în țară pentru pâine Și porumb avem de mămăligă, Ulei – iară – pentru azi și mâine. Prețul numai – de ce ne-mbârligă?
ALEȘII EMPATIZEAZĂ CU SENIORII Când își tunau salarii cu canopa, Ei motivau că-așa e-n Europa, Iar pensioara c-un șutic când ți-au crescut, Te-alină că atâta s-a putut.
DUPĂ UN MARATON OLIMPIC DE DISPUTĂ PENSIA SE VA INDEXA CU 11 LA SUTĂ! Când prețul azi o ia spre Everest Și viața un cortegiu ni-i funest, Unșpe la sută nu e oareșce: Iár muntele-a născut un șoarece!
LA ALIMENTARĂ – CA LA MUZEU Zilnic, dar cu frica-n spate, Mergi la LIDL ca la muzeu Și te uiți la exponate: Nu s-au ieftinit c-un leu?!
CRIZA NU E PENTRU TOȚI?i Numai dacă demnitarii Ar avea și leafa noastră, Ar pricepe, mandatarii, Cât ni-i viața de salmastră.
LA ACHIZIȚIONAREA A 600 DE BMW-URI PENTRU POLIȚIE BANI SE GĂSESC La pensii Daciile Logan! Le-nlocuim cu BMW, Chit că și dealer-ul vulpan E-amic cu Președintele.
BAIUL DIN POLIȚIA ROMÂNĂ Baiul nu-i prestația Ași că-s în dotație, Ci că licitația E … cu dedicație.
TREI AUTORI – FOȘTI! – RAȘI DIN CARTE, DOMN - EL - PE PATERNITATE Doi dintr-înșii duși pe Styx, Altul – c-un picior în groapă Mai i-ar fi donat din pix Lui moșia, de-i … îngroapă.
EDUCATOR-PLAGIATOR Românie, dulce țară, Cât să fii de educată Ca ministrul să apară Cu lucrarea plagiată?!
PLAGIATORUL ULTRADEMAGOG O tot ține langa și erectă Că nu-i el subiectul situației, Ci că ținta lancei, indirectă, Este legea lui a educației.
ACUM MAI DEMONSTREAZĂ-I C’-A FURAT L-au prins ca pe-un tâlhar la plagiat. Cu rața-n gur’, -a demisionat. De-ndată ce s-a dus rața pe gât, Să-i demonstreze, cere. N-au decât!
OARE CÂT SĂ MAI VORBIM ESOPIC? Dacă unul nu-i vizat de plagiat, Dac’-al doilea nu-i vizat de furluat, Atunci cine-o fi vizat, măi dromadero, Toleranța pentru cine cerem zero?!
UN OBSTACOL ÎN CALEA EVOLUȚIEI Până la realizarea „României educate” Când vine finalizarea „României plagiate”?
PRIMARUL DIN COMUNA CÂRCEA (JUDEȚUL DOLJ) VINDE CĂTRE LIDL UN TEREN CU TOT CU RADARUL CARE APĂRĂ SCUTUL DE LA DEVESELU Pe-un teren atrăgător ca șaiul LIDL și-nalță-un building ca hangarul. Toate bune, doar că „Burj Dubai”-ul Face nefuncțional radarul!
MINISTRUL APĂRĂRII DE CE TACE? Un primar voit periclitează Radarul ce-i straj la Deveselu. Pentru el nimic nu mai contează Când în joc se pune … profițelul!
DOI, DOAMNE, ȘI-AMÂNDOI… Chiar de nu-i la Tisa, nici la Nistru, Rádaru-i prilej de tevatură. Numai prim-ministrul și ministrul Parc’-ar fi luat agheasmă-n gură.
CU OCAZIA INSTALĂRII NOULUI MINISTRU AL EDUCAȚIEI Cum s-a lipit de noi această boală (Că tot vorbim de toleranța zero) De-a fi ministru făr’ un pas prin școală, Va scrie când și care romancero?
ANTIHRIȘTII FARISEI DE PRINTRE NOI Mutra cadaverică-a Iscarioteanului, Lovind în biserică, Dă-n ființa neamului.
NOMENCLATURA DE AZI E MULT MAI ÎNAVUȚITĂ DECÂT CEA DE IERI Noua nomenclatură-i échea Pe pana cârmei navei-plute, Pe lângă care fosta, vechea, Pe șleau s-o spunem, nici nu pute.
LEGEA-I DATĂ CA SĂ FIE FENTATĂ? Angajările la stat Finc’-au fost demult sistate, Și excepțiile pe șart Au ajuns o legitate.
ANGAJĂRI LA STAT ÎNGHEȚATE PENTRU CINE? S-au deschis posturi fertile Pentru rude și pupile. Nu treci chiar și Olofern, De n-ai spate la guvern.
PERFORMANȚA N-ARE LOC Minți avem munți luminate – Nu-i plătită performanța, Căci în posturi, sus, cu spate, Cocoțată-i ignoranța.
INCOMPATIBILITATE De ce pleacă, -ntrebi, afară Toate competențele? Fincă-s promovate-n țară Doar incompetențele!
SĂ NE-NGRIJIM SĂ-I PROMOVĂM ACASĂ! Toți ne mândrim pe drept că, la olimpici, Suntém mai sus și tari decât Olimpul. Nu crédeți oare că venit-a timpul Și la respect s-avem aceiași indici?
NIMENI CHIAR NU SE-ALARMEAZĂ?? Nu vedeți, levinților, Lung, exodul minților? Ce pretinde-un intelect? Pricopseală și respect!
DIN SOLILOCVIUL UNUI ȘEF DE CABINET Ar fi și timp de pile și pupile Și cât de bine-am duce-o ani, decenii, Dacă-n alura zbaterii febrile Nu ne-ar mai fi pe cap și cetățenii!...
CHIRURG LUAT LA OCHI DE ANAF Nu conta că-i cancer, cord: Operá la buzunare. Tunurile-s azi spre tribord: El ce maladie are?
UNUI DOCTOR BUN ȘPĂGAR DIN SPITALUL MILITAR Ți-au dat leafă ca-n Europa. Cine, dar, să-ți fie popa, Dacă scris ți-i în genom: Nu iei șpagă – nu ești om?!
SCHIMBARE DE GEN Juma băiat, jumate fată, Jumate prost, jumate bleg, Dar toate semnele arată Că în curând va fi întreg.
INSTANȚA A DECIS: SFINXUL ȘI BABELE APARȚIN JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA N-o să mai râdă-n barbă linxul Că-și tot dispútă prispulița: De astăzi Babele și Sfinxul S-au stabilit în Dâmbovița!
AJUTOR PENTRU DEPLASARE LA COMPETIȚIE Cum l-întrebi câți bani oferă, Cum o dă prin fâscă. Sie – rentă viageră – Asta-i altă gâscă!
MARELUI TENISMEN AL LUMII NOVAK DJOKOVIČ Unul dintre tenismenii lumii Cei mai renumiți erai, Novak, Iar de astăzi – a glumi, zău, nu mi-i – Și un fel – tot nou -, dar de ... gândac.
DECIZIA FERMĂ A UNEI MARI CAMPIOANE Dup’-un șir de-nfrângeri – pas! Nu mai joacă: n-are nas. Anul nou când da-va-n floare, Reia jocul: nasu-l are! Nicolae MĂTCAȘ
Expediate pe 18.10.2022.
|
Nicolae Mătcas 10/19/2022 |
Contact: |
|
|