S-a ivit pe culme ...
Se-arată diafan la curmătură
O toamnă cu nuante desuete;
Iar un poet, nu chiar de anvergură,
Încearcă s-o alinte cu versete.
Sfioasă si modestă prin natură,
Trimite s-o anunte un erete;
Castanii-n pârg, a toamnei uvertură,
Plesnesc, si ei discret, din castaniete.
În transmutații de coloratură,
Îmbracă frunza ruginii palete,
Si cade – filă ruptă din caiete
Care sfârseste drept maculatură.
Pe ţarină, pe fosta arătură,
Aleargă ciumăfăile bugete
Nomadă, zăpăcită-ncrengătură,
Stârnind în suflet jale si regrete.
A ciorilor funestă-adunătură,
Tronează pe zăvoi în negre pete;
Mai dau, în zbor planat, câte o tură
În sumbre, sibilinice, stafete.
Pe scripca-i hârbuită de uzură,
Un greiere jeleste-n triolete;
Furnica, din insecte cea mai dură,
Îl scaldă în vexante epitete.
Rujate, machiate… manichiură,
Au mai rămas stinghere, două fete;
Cum rar mai trece TIR-ul pe centură,
Nu-i nimeni să le-admire că-s cochete.
La crama încropită într-o sură,
Drapată în cununi de stiulete,
Pastrama cu parfum de-afumătură
Asteaptă mustul care s-o îmbete.
S-a scris, chiar abundent, literatură:
Rondeluri, madrigaluri si librete;
Din toamnă si-au făcut o sinecură
Stihuitori cu rime în buchete.
Poetul de ambiguă carură,
Cu bruma ce i-a mai rămas de plete,
Îsi pune încâlcita semnătură
Pe-aceste versuri fade, desuete…
Sorin Finchelstein
Toronto, Octombrie 2022
|
