Mărturisiri - Politica de telenovelă
Privind la „spectacolul” politic al ultimilor ani, pe diverse „scene” ale lumii, se observă că liderii populiști, și nu cei charismatici, au întâietate și succes. Acesta pare a fi o caracteristică a zilelor noastre, a globalismului pe cale de dispariție. S-au dus vremurile când pentru a câștiga alegerile trebuia să ai un program, o platformă, și propuneri legislative concrete pentru suportul acestora.
Astăzi pare a fi suficient să-ți consulți rețelele sociale și să-ți orientezi discursul politic după cum bate vântul opiniilor, promițând vrute și nevrute, căci oricum nu intenționezi să implementezi nimic din ceea ce ai promis. Nici dacă ai vrea să-ți ții promisiunile nu vei reuși, pentru că acestea nu erau bazate pe nici o realitate economică, socială sau pe vreun program politic, ci doar pe like-uri și bezele.
Aceasta este politica de tip „telenovelă”, care aparent poate merge la nesfârșit, cu intrigi și trădări, cu reveniri spectaculoase prin schimbarea orientării politice, a partidului sau a grupului parlamentar, cu declarații sforăitoare la adresa opozanților sau a manifestanților, cu ascunderea ori de câte ori este nevoie în vreun loc ferit de privirea poporului, „and the show goes on” (și spectacolul merge mai departe).
Politicianul este aparent de succes, doar cetățeanul are de suferit, ca și privitorul de telenovelă, care la un moment dat nu mai are ce mânca, pentru că nu mai merge la muncă de când a început telenovela, sau zice că muncește de acasă cum e la modă acum după ultima ecranizare pandemică.
Sunt și alte asemănări între spectacolul politic mediatic și poveștile de adormit oamenii mari, care sun telenovelele, și anume aceea că se creează în rândul populației o dependență și o așteptare de nivel scăzut, privitorul urmărind emisiunea politică la ora și minutul programat, pentru a-și întări convingerile deja formate, indiferent de calitatea și obiectivitatea acestora, la fel cum funcționa și programul de „știri” de pe vremea răposatului.
„Circul” mediatic ar putea să schimbe programul, sau măcar ora de difuzare, dar acum susține că acesta este la cererea telespectatorilor, că are audiență maximă, și că ar fi o greșeală să-i iei omului distracția zilnică, picătura de otravă care îl ține într-o stare nedefinită între obsesia de a fi informat și credința în bunele intenții ale realizatorului. Astfel și politicianul minte de îngheață apele la cererea alegătorilor, ce să-i faci așa s-au obișnuit, cu minciuni și pomeni electorale.
Pare un cerc vicios dar nu este, sunt doar interesele clasei politice care a descoperit un mod convenabil de a rămâne la putere fără a face mare lucru, pe deasupra având avantaje substanțiale. Și iată cum dezvoltarea tehnologiei, a televiziunii, a internetului, a rețelelor sociale, facilitarea comunicației între oameni, este folosită astăzi pentru a promova un alt fel de politică, o politică de tip telenovelă în care imaginea contează mai mult decât realitatea.
Adevărul devine multiplu, ca și cum ar exista mai multe „adevăruri”, fiecare cu adevărul lui, hotărât și de neînduplecat. De aici și până la o nouă formă de fascism nu este decât un pas, și anume trecerea la susținerea violentă a „adevărului” propriu. Adevărul meu contra adevărului tău, tribul meu contra tribului tău, țara mea contra țara ta.
Și când te gândești că, cel puțin la nivel declarativ, fiecare vrea doar binele pentru el și ai lui, ai un sentiment de neputință și disperare, văzând cum ne întoarcem de unde am plecat, la războaiele de jaf și cotropire, pe care în imaginația noastră de telenovelă, credeam că le-am depășit.
Telenovela politică și politica de telenovelă merg mână în mână, se ajută și se acoperă reciproc, unii actori schimbând rolurile de jurnaliști cu cele de politicieni în mod repetat, de nu mai știi de pe ce poziție își strigă revendicările. De fapt nici nu contează, pentru că nici unii nici ceilalți nu mai reprezintă de mult interesele cetățeanului, ci mai mult interesele tribului, trustului sau partidului căruia îi slujesc.
Așa se duce democrația pe apa sâmbetei și vezi cum trece pe lângă tine fără să te observe, de parcă „demos” ar veni de la „demon” și nu de la „popor”. Totul se reduce tot la lupta între bine și rău, între întuneric și lumină, între credința în Dumnezeu și credința în supremația omului. Mai rău e de când părerea „experților” devine literă de lege fără a mai conta cât adevăr conține și ce efecte are. Poate să ne trezim din somnul rațiunii până nu e prea târziu.
„Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura./ Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci - dornici să-și desfăteze auzul - își vor grămădi învățători după poftele lor,/ Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.” - Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel.
Ioan Cojocariu
Octombrie 2022, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 10/8/2022 |
Contact: |
|
|
