Toamnă canadiană
Mii de veverite muscă roscat din frunze de-artar;
O briză-mi răcoreste obrajii,potolindu-mi tristetea…
În ograda sufletului meu, sângerează pe uliti ciresii
Iar nuci uriasi,în uimire,se fac galbeni la fată…
Se-nvăluie -n mine,Doamne,mai multe zeci de toamne !
Cele de- acasă cu-ai mei,apoi cele cu tine,iubito…
Mă văd clar, cu tine la brat, zâmbind aproape fără motiv,
Vremea tesea sperante pe portativ,dar acum
Merg singur pe drum,năpădit de-amintiri si de vise…
Erau destrămate marame si garduri căzute,
Erau oameni la cozi în dimineti răcoroase,
Apoi dupăamieze-aiurite si văi înecate de frunze…
Dar aici,cu alura de parc si fatadă cochetă,
Mă-ntâmpină-amabil o priveliste de operetă…
E toamnă în mine si-afar’,dar pe trotuare,
Mă-ntreb abătut,privind la copaci si la lume :
Care din ele-i părere si care-i de-anume.
Ion Georgescu
|
