Sã le respectãm "bãtrânilor nostri" îndârjirea de-a exista.
Se spune cã atunci când un bãtrân moare, e ca si când o bibliotecã ar arde.
V-ati întrebat vreodatã ce e în mintea unui bãtrân? Nu, nu vã gânditi la bunicii vostri, n-o sã-i vedeti niciodatã altfel decât sfãtosi, bucurosi sã vã vadã. Gânditi-vã la cei pe care îi vedem trecând printre noi, cu pasul greoi, legãnat, cumpãnind parcã vremurile prin care-au fost si întelegerea rosturilor lor.
Merg încet prin multimea grãbitã, unii încã zvelti, altii gârboviti, ducându-si, însã, cu totii demnitatea adunatã toatã într-o fãrâmã de om acum.
Uneori îi înghiontim alergând, alteori ne lovim de-a dreptul în încetineala lor si le aruncãm priviri mustrãtoare, nervosi cã ne-ncurcã.
Dar ei trec cu încãpãtânare mai departe, îsi fac cu greu drum prin graba noastrã zilnicã - si privesc drept înainte, parcã urmãrindu - si consecventi crezul de-o viatã, destinul asumat, parcã urmãrindu-si, cu încrâncenare, un vis entuziast din tineretea lor luptãtoare.
Ii vedem pe "bãtrânii nostri" la biserici, nemiscati si rugãtori, îi vedem prin multime, prin aglomeratia strãzii, pe sub cerurile sumbre ale oraselor de acolo sau de aici, cuminti, nebãgati în seamã, ducându-si cu ei amintirile unor lupte de-o viatã.
Pânã-n ultima zi a trecerii lor printre noi, nu vor renunta sã mai scrie câte-o carte, sã picteze, sã meargã la un concert, sã ne mai povesteascã nouã, celor ce vrem sã-i ascultãm, întâmplãri de demult si sã-i întelegem.
Cât de pãrãsiti sunt ei în preocupãrile noastre !
Si cât de vãduviti, de secãtuiti trebuie sã fim noi, dragii lor, de pierderea comuniunii permanente cu ei !
Ar trebui, câteodatã, când suntem nãpãditi de durere, de griji, când suntem descumpãniti, sã ne furisãm în preajma lor doar pentru a le privi chipul. Sã le sorbim din inimi frumusetea bucuriei lor la vederea noastrã.
Ar fi de ajuns.
Nici nu ar trebui neapãrat sã mai spunem ceva. Pentru cã, în iubire, nu întotdeauna e loc de cuvinte. Oare de ce ne este dat ca, aproape mereu, sã ne mãrturisim iubirea atunci când e deja târziu, când cel de lângã noi s-a mutat dincolo, în cealaltã calitate a fiintei ?
In adolescenta noastrã, multi dintre bãtrânii de astãzi au însemnat exemple de curaj, demne figuri ale urbei în care am trãit, personalitãti care impun respect si apreciere.
Acum afiseazã resemnare, o undã de tristete.
Poate nu am fost si nu suntem, de fiecare datã, de acord cu ei, poate ni se par uneori cam naivi, poate senili alteori, poate-i considerãm, în sinea noastrã, tristi cavaleri ai unei cauze pierdute.
Poate, inconstient, ne înfurie faptul cã ei sunt mãrturia vie a ceea ce noi vom deveni, cãci, inexorabil, timpul nu iartã si noi suntem bãtrânii de mâine.
Pe de altã parte, cu cât viata ne depãrteazã de ei, ne amintim tot mai mult fapte, întâmplãri care-i fac speciali si iubiti, care-i fac asa cum sunt, întelegând cã noi suntem o tortã menitã sã ducã mai departe flacãra iubirii lor.
Niciodatã bãtrânii nostri nu rãmân singuri.
Dacã noi uitãm sã le sãrutam mâinile obosite de truda cãutãrii lor, obrajii sidefati în asteptare, Dumnezeu îi cheamã la El sã le restaureze iubirea fracturatã de nepãsare.
De aceea, cu atât mai mult, trebuie sã le respectãm "bãtrânilor nostri" îndârjirea de-a exista - si sã le recunoastem vointa cu care-si duc misiunea pânã la capãt, ca sã ne lase nouã mostenire idealurile lor .
Nota Observator :
La 1 Octombrie este Ziua Seniorilor in Nord Amerca
Dumitru Puiu Popescu
Toronto , 1 0ctombrie 2022
|
Dumitru Puiu Popescu 10/1/2022 |
Contact: |
|
|
