In memoriam: Generalul Corneliu Dragalina.
A fost fiului marelui comandant de oști românești, Generalul Ioan Dragalina(1860-1916). S-a născut în anul 1887. A urmat cariera militară și în Primul Război Mondial a luptat cu grad de căpitan pe frontul din Dobrogea, participând și la luptele de la Turtucaia. În perioada interbelică și-a perfecționat pregătirea profesională. În anii 1943-1944 a fost guvernator al Bucovinei. În Cel de-al Doilea Război Mondial deținea gradul de general de corp de armată. În această calitate a condus Corpul 6 de Armată, luptând în Crimeea, pe Don și la Stalingrad. În ziua de 7 septembrie 1982 călătoream cu trenul de la Timișoara la Tr. Severin. Am avut atunci prilejul să discut cu un veteran de război, care luptase sub comanda generalului Corneliu Dragalina. Îl cunoscuse atât în timpul războiului, dar și după război. Dezvăluirile veteranului au fost emoționante. În U. R. S. S. armata română a întâmpinat greutăți extraordinare cu frigul. Erau grupuri de soldați, care numai săpau la gropi, iar alții care cărau morții cu roaba. Populația rusească i-a simpatizat pe români și când s-au dus, și la retragere. Ba chiar dădeau mâncare soldaților și-i considerau ca pe niște eliberatori. Nu am avut înaintarea bine pusă la punct, dar retragerea a fost dezastruoasă. Am pierdut efective mari în timpul retragerii. Generalul Cornel Dragalina era mereu în apropierea armatei. Mergea cu elicopterul, cu mașina sau călare și încerca să ridice moralul trupelor. El fusese guvernator în Bucovina și se dovedise a fi un român adevărat. Când erau pe frontul din Rusia și chiar până la retragere, încerca să-i convingă pe ofițeri și soldați că un alt front îi așteaptă: cucerirea Ardealului. Când dintr-o armată decimată de frig, de foame și de război, o armată care se retrăgea în dezordine, reușea să smulgă câte un cântec ca acela ,,Ardealul, Crișana, Banatul ne cheamă!” parcă Dumnezeu cobora pe pământ, alinând toate rănile și înflăcărând până și sufletele lașilor. După capitularea noastră din august 1944, generalul Dragalina a intrat în umbră. Din alte surse, am aflat că Generalul Corneliu Dragalina a fost numit pe 15 noiembrie 1944 inspector general al trupelor motorizate. În martie 1945, în baza decretului 860/1945, a fost trecut din oficiu în rezervă. A fost hărțuit după aceea tot timpul de securitate, dar n-a fost întemnițat. I s-a confiscat casa din Timișoara. Sora sa Viorica, fiica eroului General Ioan Dragalina, a fost condamnată la cinci ani închisoare pentru ,,uneltire contra statului”; în realitate, fiindcă a fost descoperită că …. studia Filosofia lui Rudolf Steiner! Unii zic că l-ar fi văzut pe Generalul Corneliu Dragalina, îmbrăcat cioban, printre cei care asistau la parada trupelor române prin Timișoara spre frontul de vest. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Un mare erou, odraslă a unui alt corifeu al Armatei Române, a fost aruncat pe nedrept la coșul de gunoi al Istoriei. Asemenea oameni s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și independența Neamului Românesc!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 8/30/2022 |
Contact: |
|
|