Armonie
Dacă nu ai iertat niciodată
Nu înțelegi câmpul cu flori în îmbrățișarea vântului
Râzând la cer
Cerul răspunzând cu soare și lacrimi de iubire
Sărutînd lutul
Nu înțelegi limpezimea
Nici duhul apei ce-ți da viață
Iarbă moale neplânsă
Strivită sub tălpile muritorilor
Clopotele ce vestesc sărbătoare
Ce înalță sufletul
Răbdarea paserii să-și înjghebe cuibul
Culegând lutul bob cu bob
În ciocul ce-și va hrăni puii
Să-i învețe îmbrățișarea în zbor.
Păpușa din cârpe
Păpușa din cârpe
Insuflețită de a vedea lumea
Evadă
Când toată lumea dormea
Nu a privit în urmă
Aventurată cu misterul lunii
Purcese la drum
A descoperit vântul
Mlădierea câmpurilor
Curgerea apei
Înălțarea în zbor
Pe cerul albastru
Doamne
Atâta frumusețe
Vreau să mă pierd
Să caut
Să trăiesc
Să nu mai preiau comenzile sforilor
Păpușă însuflețită
Dorea
Vroia să știe
Să trăiască
Sensul cuvintelor auzite
Iubire
Mirare
Râs și lacrimi
Măcar câteva clipe furate
Chiar de va durea
La întoarcerea ei
In lumea în care totul e dirijat
Va juca
Rolul resemnării
Monotonia trasă pe sfori
Păpușarul în comandă
Nedumerit a surprins
O sclipire în ochii ei
Ce el nu avuse niciodată.
Gara
Gara tăcută întâmpină călătorii
Unii fericiți, alții înlăcrimați în piept
Îi primește pe bănci unde praful nu se așterne niciodată
Biletele cu secrete nedezvăluite
Îi însoțesc spre destinul încă neurzit.
Gara plină, golită de trecerea timpului
Măsurată în sosiri și plecări
Trenurile fluieră, așteaptă, conduc
Revedere sau rămas bun
Râs sau lacrimi, speranțe împletite.
Vagabonzi și poeți, oameni, vise și valize
Daruri și cântece
Gara tăcută, cu ușile nezăvorâte
Își conjugă trecerea
La timpul prezent.
Trenurile gonesc, oamenii vin și pleacă
Doina călătoriei
Peronul vieții atins cu dor
De pași neostoiti
Gara rămâne doar cu țesătura de fum.
Stația finală
Bucurie
Extaz
Șoapte și lacrimi
Imbrățișări…
Lumini şi umbre
Soarele, îngerul pământului
Pătrunde în casă
Umbra înaripată îl însoțește
În mirajul iubirii
Precum îndrăgostitul își urmează iubita
În eterna îmbrățișare…
Apoi evadează
Nimeni nu știe unde
Doar că sunt îndrăgostiți
Nedespărțiți
Nicio tragedie a lumii
Nu-i poate despica
Răsfrânți, topiți
Ținându-se strâns
Pe vecie.
De vei trăi
De vei trăi inariparea păsării în zbor
Vei simți și durerea aripii rupte
Ce o țintuiește pe loc
De vei deveni tăria stâncii
Vei afla cum spulberă nisipul în orbire
De vei iubi precum soarele înflorește trandafirii
Vei fi împuns de spini
De vei descoperi duhul sfânt al apei de izvor
Vei lupta în nămol
De vei cădea îngenuncheat din toate acestea
Lutul coastei tale sarutand pamantul
Nu vei fi trăit risipit
Vei cunoaste mângâierea îngerilor
De vei iubi
Vei fi nemărgit ca cerul
Intins ca marea
Copt precum spicele
Ce vor deveni hrană.
Credință
Dorința arde ca un foc
Nu poate adormi
Mânată de ursită?
O pasăre întinsă-n zare
Neobosită-n căutare
Iubește ploia și pădurea
Muntele, câmpia, zarea
Visarea-și caută-n mare
Dorința-n inima îi sălășluiește
Iubește florile, cu îngerii tăifăsuiește
Își cânta fericirea, izboarele o învie
În trupul firav
Închisă taina zborului
Neînfricată de un "mâine"
Își crește puii cu credință
Copac ales își face cuib
Zidar își este îndrăzneață
Mâncare ea își va găsi
Învățătoarea puilor devine
Și-a omului o dulce încântare.
Carmen Oltean, Toronto, August 22, 2022
Matei 6:26-28
"Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare. Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele? 27 Şi apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieţii lui?!"
Dincolo de cuvinte
Dincolo de cuvinte
Arde aprins de Dumnezeu un foc
Ce-l îngrijesc fără a taia copaci
Cărora le vorbesc duios, îmbrățișându-i
Pesemne că-n vis îmi deapănă poveștile lor
Dincolo de cuvinte
Mă zidesc din taina pietrelor
Ce adăpostesc clepsidra nisipului nemăcinat
Arătându-mi tăria de a nu mă lăsa învinsă
Indiferent ce îmi ursește destinul
Iar de mă voi prăbuși, învăț a mă reclădi
Dincolo de cuvinte
Mama s-a stins mult prea tânără
Vine, vorbește cu mine blând, mă mângâie
Tata vine și el râzând, cântând
Îmi amintește de pildele din biblie
Arătându-mi cine sunt eu…
Înconjurată de oameni nestatornici sau buni
Întotdeauna mă regăsesc iubind, iertând, nădăjduind
Dincolo de cuvinte
De pe înălțimile unde vulturii tăinuiesc credința
Sau din abisul prăpastiei, împresurată cu lei
Dumnezeu mă ține de mână zâmbind
Mă duce între stele
În lanuri cu maci, în pădurile sălășluite de îngeri
Dincolo de cuvinte
Sălășluiesc iubirea, adevărul, bunătatea.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
“Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.’’
Carmen Oltean, Toronto
|
Carmen Oltean 8/27/2022 |
Contact: |
|
|
