Lăsa-voi dar
O tânără iubire-mi dă târcoale
Și frică îmi e, Doamne, să nu orbesc.
De mă privește, sunt mut, și să-i vorbesc,
Îmi ameţește mintea-n rotocoale.
Mi-e inima în juguri ce mă-nrobesc
Iar sufletul, pe rând o să răscoale
Mulţimi de patimi care-mi dau ocoale –
Să pot păcatul astăzi, să-l răzbesc.
Am să iubesc profund, ca niciodată
Făptura-ţi fragedă, plătind tributul;
Și nu voi șterge gândului vreodată,
Că tu mi-ai alungat pe veci urâtul.
Lăsa-voi dar - iubirea înnodată -
Ispitei care-mi cere azi sărutul.
Mă pândea un poem
Mă pândea un poem
Prin destinul boem,
Ascuns între şoapte
Risipite-n noapte.
Tăcerea, spre seară
Mă-nvăluia iară;
Și rima, pe-o treaptă
La uşă sta dreaptă.
Mă striga nebună
O muză străbună,
Împingând poemul
Să-mi fie tandemul.
Și din locul ferit
Către mine, smerit,
Mă pândea un poem
Să-mi dea versul suprem.
N-am așteptat
N-am așteptat ca muze să mă cheme,
Cerneala risipind-o doar cu pana.
Nu eu, în zid, am nemurit pe Ana
Și viaţa n-am trăit-o din poeme.
Nu am lăsat șuvoi de rime-n vrana
Ce muzele o destupau devreme,
Nu m-am dedat la întâlniri boeme –
Nu versurile scrise mi-au fost hrana.
Dar, într-o zi, am auzit chemări
Venite din Olimp, ca un descântec;
Eram departe pe un ţărm de mări,
Iar Caliope desfăta c-un cântec
Metecul beat cu vin din călimări.
De-atunci sărut al Poeziei pântec.
|
Alexandru Dospinescu 8/12/2022 |
Contact: |
|
|
