Demostene Andronescu - scriitor, poet, pătimitor al Crucii lui Hristos
„Sufletul întreg al românilor este ortodox!”
(Sfântul Valeriu Gafencu)
Demostene Andronescu s-a născut sub vesmântul Anotimpului Alb, din care s-a tesut/se tes Scutecele serafice ale Sfântului PRUNC Iisus, la 3 Decembrie, care a devenit ulterior Ziua de prăznuire a Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica si Căldărusani, în anul 1927, în comuna Cîmpuri, judetul Vrancea, tărâm de cumpănă milenară între cele două Tări valahe surori, Moldova si Muntenia, din însusirile cărora si-a plămădit, înfrumusetat si înnobilat caracterul ales, ce poartă efigia acelui inegalabil, sublim si universal FRUMOS ROMÂNESC.
„Eroic si lucid, mistic si pasionat, omul e făurit ca o piatră, misterios alintată de valuri, de elementele pământului său. Si tot asa gândurile sale.” (Dan Botta, Frumosul Românesc, în Limite si alte Eseuri, Ed. Crater)
Blând si zelos, tăcut si iscoditor, nevăzut si strălucitor, apă si piatră, adiere si rug aprins, DEMOSTENE - Copilul Dumbravei sale minunate, s-a întrupat în tânărul temerar care si-a adunat în sine toate Darurile primite de la Dumnezeu, pentru a le dărui poporului său ales si binecuvântat prin Mosii si Strămosii săi legendari.
A fost o vreme copil de trupă, devenind flamură verde a Crucii, în paralel cu studiile medii si superioare din Capitală. A absolvit eminent Facultatea de Istorie, din cadrul Universitătii Bucuresti, în anul 1952, dar regimul rosu i-a intrezis să-si sustină Licenta până în anul 1969, prestând astfel muncă necalificată până în anul 1972, când a putut să-si exercite profesia, misiunea, vocatia de profesor.
Făcând parte din Elita spirituală a Patriei crestin-ortodoxe, tânărul Demostene a urmat Calea Robilor spre Cer, mărsăluind între anii 1952-1964, prin Pădurea cu fiare si Mlastina disperării ale fioroaselor închisori Jilava, Gherla si Aiud.
După eliberare, în Patria neliberă spiritual, s-a căsătorit si asa s-a născut Mălina- Stefana care, va deveni o reputată traducătoare si o strălucită jurnalistă.
Sacra Suferintă, pe care Elita detinutilor crestini ortodocsi au substituit-o momentului Durerii psiho-fizice, a rodit în Altoiul IUBIRII Hristofore, din care a purces înăltarea mistică a trăirii carpatino-sofianice, a mărturisirii serafice, a rugii de foc jertfelnice în paralel cu fenomenul creatiei spirituale, al liricii sublime-filocalice.
Harul Duhului Sfânt l-a pregătit pe prigonitul, persecutatul luptător-erou Demostene să urce culmile celeste ale POEZIEI culte, devenind astfel Sacerdotul Mărturisirii.
Demostene Andronescu este unul dintre CAVALERII DEMNITĂTII ROMÂNESTI care a supravietuit gulagului comunist din România. El face cinste Cavalerului trac si Cavalerului medieval. Onoarea Cavalerului trac se apropia de demnitatea umană absolută, desăvârsită arhetipal în Marele Mucenic GHEORGHE.
„Onoarea cavalerului medieval, spunea Ernest Bernea, mergea atât de departe, încât atunci când îsi întâlnea un adversar dezarmat, îi întindea sulita, cobora de pe cal si se lupta cu el în conditii egale. Uneori se luptau nu cele două formatii adverse, ci numai căpeteniile lor.” (cf. Gabriel Stănescu, Dumnezeu m-a salvat din Iad! O mărturie cutremurătoare: reeducarea prin tortură Pitesti, Gherla, Canal. Convorbiri cu Traian Popescu. Criterion publising-2008, p. 65)
Faptul că istorici de marcă ori de castă, nu s-au încumetat să trudească putin asupra gulagului românesc, care prin latura sacră a adus cinste si noblete Neamului dacoromân, în afara celor persecutati, supravietuitorii, a familiilor lor si a câtorva iubitori de Adevăr, majoritatea covârsitoare nu stie nimic sau mai nimic despre reeducările prin teroare, tortură si ucidere din temnitele Pitesti, Gherla, Aiud,Mislea, Miercurea-Ciuc, Jilava, Tirgusor si Canal.
Alături de majoritatea covârsitoare stă însă si constiinta cetătii – intelectualitatea subtire ori Clerul înalt - Sinodul B.O.R., care n-a catadicsit si nici nu-i pasă să afle despre oribilele fapte, de crimele mârsave si diabolice petrecute în mandatul ateu al celor două decenii de gulag românesc, dar care prin Iubirea de Dumnezeu a umplut Cerul Mântuitorului si Maicii Sale, cu Eroi, Martiri, Mărturisitori, Cuviosi, Poeti si Sfinti.Peste 8 000 dintre acestia fiind preoti ortodocsi si monahii sau monahi români !
După ce a avut loc premiera Revolutiei din Decembrie 1989, la sfârsitul lui Decembrie si Ianuarie 1990, s-a jucat fără mască, la scenă natională, Lovitura de stat.
În atmosfera obscură a începutului de an 1990, au început să iasă la suprafată, gratie supravietuitorilor, crimele abominabile, programate si executate de bestiile regimului rosu în cadrul închisorilor din tară si în mod expres în temnitele în care s-a aplicat reeducarea prin tortură fizică, morală, psihică, religioasă destul de îndelungat.
Eroul român-macedonean Dumitru Bacu, care a trecut prin infernul concentrationar din tară, a reusit să fugă în Occident, dezvăluind după anul 1960, într-o carte-document „modul abject în care fiinta umană era supusă torturilor fizice si morale în închisorile comuniste din România, tară care devenise ea însăsi o închisoare.” (Gabriel Stănescu, Experimentul Pitesti, în op. cit., p. I)
Metoda reeducării a fost decupată după Modelul original al pedagogiei lui Makarenko, bine primit în Rusia sovietică si în tările satelit după cel de-al doilea război mondial. La noi în tară procesul de reeducare a fost dirijat de ocupantii sovietici prin instructorii experti si orchestrat de securitatea obedientă Kominternului.
În malaxorul mortii au intrat sute de victime condamnate pentru crezul lor nationalist-crestin din toate categoriile, elevi, studenti, tărani, muncitori, intelectuali.
„Fenomenul” a fost un „adevărat exercitiu apocaliptic având drept tel distrugerea a tot ceea ce era înscris în gena bună a fiintei umane: binele, frumosul si adevărul.”
(Mihai Buracu, Tăblitele de săpun de la ITSET-IP)[ultimul cuvânt se citeste invers]
Comentând incredibilele mărturii ale lui Dumitru Bacu, Virgil Ierunca a scris la rândul său o carte despre acel infernal exercitiu apocaliptic.
Strigătul lui Virgil Ierunca din lucrarea sa Fenomenul Pitesti, apărută la Humanitas în anul 1990, a rămas aproape fără ecou, fiindcă în urechile tuturor răsuna încă fierbinte si înghetat Arhipelagul Gulag al mărturisitorului savant Alexandr Soljenitîn, el însusi „beneficiarul” celor 8 ani, al sinistrului Gulag, apoi trimis în exil pe viată în aulul Kok Terek din Kazahstan.
„Kolîma era cea mai mare si cea mai celebră insulă, polul ferocitătii acelei uimitoare tări, numită GULAG, ciopârtită de geografie într-un arhipelag, dar ferecată de psihologie într-un continent, al acelei tări aproape invizibile, aproape imperceptibile, locuită de poporul zeki-lor... O cotitură neasteptată a istoriei noastre a făcut ca niste lucruri, extrem de putine, despre acest Arhipelag să iasă la iveală. Însă aceleasi mîini care ne puneau cătusele, acum întind palma conciliant: <
La noi, după ce ni s-a cerut conciliant si imperios să nu răscolim trecutul, neoateii au legiferat Fără-de-legea 217/ 2015, prin care au condamnat definitiv MEMORIA SACRĂ a PANTHEONULUI DEMNITĂTII si SPIRITUALITĂTII ROMÂNESTI, iar nouă celor vii ni s-au luat libertatea si dreptul la cinstirea Eroilor-Martirilor-Sfintilor.
„Toată lumea, spunea Virgil Ierunca, cunoaste azi Arhipelagul Gulag... Ceea ce n-a ajuns însă – si încă – la cunostiinta tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Pitesti. Acolo a început la 6 decembrie (ca o blasfemie, în Ziua Sfântului Ierarh Nicolae – unul dintre cei mai iubiti Sfinti a românilor ortodocsi n.a.) 1949 o experientă de o sumbră originalitate denumită reeducare si tinzând la distrugerea psihică a individului.”
Mărturisitorul Demostene Andronescu a făcut radiograma fenomenului Pitesti pentru a scoate în evidentă problemele legate de acest fenomen cu specific aparte, realizând un algoritm de studiu fundamentat pe următoarele aspecte:
I. Identificarea initiatorilor care au conceput acel proiect.
II. Identificarea celor care l-au pus în aplicare, supraveghind îndeplinirea lui.
III. Identificarea cauzelor pentru care doar detinutilor politici, în spetă cei religiosi, crestin-ortodocsi din România Penitenciară, li s-a aplicat acel diabolic tratament.
Întreaga ratiune a faptelor, sprijinită pe date indubitabile, atestă că, „Reeducarea” a fost initiată de Moscova si minutios pusă la punct în birourile Ministerului de Interne si ale Comitetului Central, sub directa îndrumare a consilierilor sovietici, de către comunistii care erau în posturile de conducere, în marea lor majoritate alogeni... Desigur, au fost si destui români, cozi de topor, care au participat la această criminală actiune... Asadar, reeducarea de la Pitesti nu apartine – nici ca initiativă, nici în conceptie – românilor, ci are cu totul alte origini.” (Demostene Andronescu, op. cit., p.20-21)
Este cunoscut faptul că DACOROMÂNIA – ESTE GRĂDINA MAICII DOMNULUI – GRĂDINA MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS si-a tuturor FIILOR Alesi, Tară aflată sub oblăduirea lui Dumnezeu, unde Credinta, Nădejdea, Iubirea, Jertfa, Crucea, Adevărul, Învierea, Libertatea, Omenia întru Atotcreatorul sunt cele mai puternice din întreaga omenire.
După resfâsierea TRUPULUI Tării în prima conflagratie mondială si prin cicatrizarea rănilor după Sfânta Întregire a Neamului, pentru a reavea si SUFLETUL întregit, frumos cum i-a fost hărăzit, s-a creat sub binecuvântarea Proniei divine FENOMENUL de renastere crestin-ortodoxă prin trăire, asumare si mărturisire în cadrul Miscării Studentesti Crestin-Ortodoxe, respectiv Miscarea Nationalistă, care bara ascensiunea comunismului în Tara lui Dumnezeu, în Tara Fecioarei Maria.
Este cunoscut faptul că trei Entităti din Cosmos, de peste 2000 de ani sunt cele mai urâte, sunt cele mai denigrate, sunt cele mai profanate, sunt cele mai blamate: IISUS HRISTOS, MARIA si Neamul DACOROMÂN, prin Fiii si Fiicele lui de seamă.
Dar, tot la fel de cunoscută este evidenta că această Triadă a Entitătilor divine este hărăzită de Dumnezeu cu FRUMUSETEA DARURILOR IUBIRII dumnezeesti.
Aceste Entităti Trinitare, IISUS – MARIA – DACIA, în care a odrăslit Fenomenul FRUMUSETII absolute, explică de ce asupra Neamului primordial pelasgo-geto-dac au existat cele mai multe conspiratii, care au trebuit să ucidă pe cei mai mari Fii ai lui: împărati, regi, voievozi, cnezi, comandanti, poeti, filosofi, teologi, monahi, vlădici, profeti, care s-au jertfit pentru UNITATEA, ÎNTREGIREA, SUVERANITATEA, SUZERANITATEA, CREDINTA, TRADITIA si DĂINUIREA pururea a Natiei lor.
Cauza principală, pentru care detinutii politici-religiosi au beneficiat de tratamentul aparte, unic, diabolic si ucigas a fost exterminarea totală a Miscării Nationaliste Crestin-Ortodoxe, care mai rămăsese si care aproape integral se afla în închisoare.
„Pentru a-i anihila pe cei mai înversunati adversari ai lor, care erau membrii acestei miscări, cotropitorii bolsevici si năimitii lor dinăuntrul tării au născocit si au pus în aplicare metode de exterminare fizică si siluire sufletească fără egal în universul concentrationar al sângerosului secol XX. Subliniem că această monstruozitate a fost cu atât mai cumplită cu cât tortionarii nu s-au multumit numai cu suprimarea fizică sau cu pervertirea constiintelor si schilodirea sufletelor adversarilor lor, ci si-au propus să ucidă si ideile – fortă care au făcut posibilă aparitia, în tara noastră, a acestei stări de spirit care a fost Miscarea.” (Demostene Andronescu, op. cit., p. 21)
Sursele sigure – scrierile memorialistice, memoria orală, atestă interesul deosebit manifestat de către NKVD, de către serviciile de informatii ale armatei sovietice în perioada celui de-al doilea război mondial, încă din prima parte, când nu se întrezărea nicidecum posibilitatea ocupării tării noastre, scormonind printre ofiterii români căzuti prizonieri, stiindu-se că multi dintre ei, ofiteri în rezervă, învătători, preoti, profesori, avocati, medici, făceau parte din Miscare.
În lagărele sovietice apăreau periodic comisii NKVD, bine instruite, manierate chiar care se interesau de întregul fenomen al Miscării, lider, elită, doctrină, crez, tel etc.
„Acelasi lucru îl relatează si Eugen Cristescu, seful fostului Serviciu Român de Informatii, una dintre cele sase persoane arestate si duse, după 23 August 1944, împreună cu maresalul Antonescu, la Moscova, pentru anchetă. Acesta povesteste (vezi, printre altele, Gabriel Bălănescu, Din împărătia mortii, Ed. Dacia, Madrid, 1981*), că un mare număr din sedintele de anchetă la care a fost supus, a fost consacrat Miscării si că, atunci când era anchetat despre altceva (alte partide, diferite personalităti politice, diplomati etc.), la anchetă asistau 2-3 persoane. Când era însă vorba de Miscare, ancheta avea caracter documentar într-un mare amfiteatru, în fata unei asistente de până la o sută de persoane, care notau constiincios tot ce spunea el, unii dintre acestia punând si întrebări lămuritoare. La aceste sedinte participa întotdeauna si un general, Vinogradov, care conducea ancheta. Îi interesa în mod deosebit, modul de organizare al Miscării, sistemul de educatie a membrilor ei, idealurile acestora, statutul lor social, precum si ponderea cadrelor militare în rândurile lor.” (Demostene Andronecu, op. cit., p. 23-24)
După scurta si sângeroasa retrospectivă a „Fenomenului Pitesti”, marele Senior, supravietuitor Demostene Andronescu, ne aduce în fată, în memorie, celălalt seism demonic, „Fenomenul Aiud.” În ultimii ani de detentie penitenciarul Aiud a devenit OROAREA ororilor, la întrecere cu cea de la Pitesti. Dacă la Pitesti, detinutii-cobai o formau tinerii proaspăt arestati, la Aiud erau seniorii cu ani grei de carceră, frânti de anchete, de regimul de exterminare, de boli, de camarazii ucisi, de dorul de acasă. Frânti dar nu îndoiti!
La Aiud tortura fizică s-a substituit cu cea „umană”, psihică, morală, religioasă.
„Atunci, în timpul reeducării, aici s-a intrat cu cisma în sufletele oamenilor. Atunci au fost ucise vise si au fost împinse la sinucidere sute si mii de constiinte.” (p. 26)
Dar, tot de acolo însă, si din alte părti concentrationare, cu Voia si harul lui Dumnezeu s-a deschis CALEA EROILOR, MARTIRILOR, MĂRTURISITORILOR, SFINTILOR, CUVIOSILOR spre Cerul lui HRISTOS si al Maicii Sale MARIA.
LOGOSUL - Obârsia POEZIEI Culte
LOGOSUL dumnezeiesc – Rădăcina, Tulpina, Ramurile, Mugurii, Frunzele, Florile, Fructele – Mierea POEZIEI filosofice crestine-ortodoxe.
„Întru început este Cuvântul si Cuvântul este la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvântul!” (Evanghelia după Ap. Ioan 1,1)
La Început este Iubirea si Dorul ei - Cuvântul dătător de Viată!
Cuvântul lui Dumnezeu, literă cu literă s-a gătit în Iie de Sfântă Sărbătoare prinzându-se în Hora mare, divină a Creatiei Cosmosului.
Cuvintele tesute din borangicul Luminii, sunt brodate apoi pe stergarele trandafirii ale surâsului divin. Înfiorate în sinele smereniei, toate cuvintele cucernice, înmiresmate au venit Cuvântului Sfânt să I se închine.
Cuvintele trebuie să fie cuminecare de foc si înviere de har divin!
Cuvintele cântă, încântă, cuvântă, binecuvântă!
De n-ar fi suferit CUVÂNTUL, nu s-ar fi risipit în cuvinte si noi am fi rămas lut fără flacăra duhului.
De n-ar fi suferit LOGOSUL, noi nu ne-am fi adunat în litere si am fi rămas fără graiul viu, despărtiti, fără foc, fără apă, fără lumină.
De n-ar fi suferit Omul-Iisus, cuvintele n-ar fi ajuns Cer si n-ar fi picurat pe pământ mărgăritare de gând.
De nu ne-ar fi iubit Dumnezeu, Cosmosul n-ar fi devenit prin Cuvânt si pământul n-ar fi rodit, n-ar fi devenit Om, floare, pasăre, nici mireasmă, nici cântare, nici dor.
În această zbatere a firii, gândurile gătite trandafirii ale poetului-mărturisitor ating zorile de nuntă ale Cuvintelor.
Lumina serafică din poet cade din sine afară, slobozind duhul literei si-n platosa-i de aur a inspiratiei, lacrima creatiei sale suspină după sublim.
La Început este Cuvântul dumnezeiesc - Obârsia tuturor cuvintelor-făpturi: Cerul cu puritatea Îngerilor lui, Pământul cu splendoarea odraslelor sale, Lumina cu unduirea-i serafică, Ziua cu bujorii zorilor, Noaptea cu întelepciunea ei, Apa cu susurul surâsului de cer, Iarba verde cu miresmele florilor, Pomii cu mugurii suavi de viată, Plantele legănându-se îmbobocite, Codrul cu rapsodiile păsărilor măiestre, Soarele cu strălucirea poemelor sale, Luna cu tainele amorului ei, Stelele cu soarta muritorilor si destinul alesilor si sus peste toate acestea, în vârful Kogaionului, ca un monarh învesmântat în splendoarea frumusetii este asezat Omul geto-dac – Regele carpatin – chip al lui Dumnezeu!
Purtăm în noi această dumnezeiască mirare în fata Fiintării Sfinte, în care Poetul Iubirii absolute – Iisus Hristos a înfrumusetat cu Adevărul Său, Poemul Vietii Sale!
Din Caierul LOGOSULUI divin se torc Literele mistice, cu rugă de foc, în fir subtire, ales, în culorile regalului păun, cu care se vor tese CUVINTELE sublime pentru a înfrumuseta Iia POEZIEI, brocartul FILOSOFIEI si purpura TEOLOGIEI.
Restul literelor rămase se împrumută celor două genuri literare, muzicii, istoriei etc.
Tot ce este în afara Miracolului creatiei, apartine celor cu suflet crud, amar si sterp.
Demostene Andronescu poetul cult al Crucii lui Hristos
Întregul său fenomen liric a odrăslit în închisoare, sub zodia harului divin.
Poezia lui Demostene Andronescu este o Psaltiră crestină din care se revarsă splendoarea încântării unui poem mistic ca o cântare de Liturghie ortodoxă valahă.
În aula memoriei din amfiteatrul concentrationar a „scris” câteva sute de poeme pe care le-a dăruit tuturor camarazilor de suferintă, de luptă si de iubire.
Când a iesit pe poarta eliberării mai avea în tolbă vreo sută de poeme sublime, pe care le-a înfrătit în volumul Peisaj Lăuntric, dăruindu-l Românilor iubitori de frumos.
Si-a sters lacrimile cu rugăciuni de foc.
Si-a înfundat suspinele cu iertare pentru cei căzuti.
Si-a acoperit gemetele cu marama gândului înlăcrimat.
Si-a alungat foamea cu psalmii izbăvirii.
S-a acoperit de frig cu tremurul nădejdii.
Si-a cuminecat sufletul cu slova de foc a Filocaliei.
Si-a împletit durerea sofianic în suferinta Iubirii.
S-a asumat libertătii si dăinuirii Neamului valah.
S-a asumat Crucii si Învierii Românilor ortodocsi.
Peste toate durerile si Darurile Eroului Demostene, Dumnezeu Si-a pogorât Harul întru creatia lui, ca o încununare permanentă a sufletului său brodat în frumos.
De vorbă cu sufletul meu
„O, suflete al meu, de ce ti-ascunzi,/ Plângând cu hohote, în palme fata?/ Hai, strege-ti ochi-albastri si povata/ Ca pe un psalm ascultă-mi-o! M-auzi?// De-atâtia ani, de-atâtea vesnicii/ Noi n-am mai stat de vorbă pe-ndelete/ Si nu te-am mai văzut zâmbind, băiete,/ Demult, demult, de când eram copii.// Mereu înfrânt, tu freamăti ca un pom/ Pe care vântu-l biciuie si-l pradă,/ Te risipesti prin spini, te-aduni grămadă/ Si plângi, sărmane, plângi si treaz, si-n somn.// Te potoleste, pentru Dumnezeu!/ Ce-atâta bocet? Doar nu esti muiere!/ Te înteleg, esti munte de durere,/ Dar nu uita, durerea nu-i un rău.//...........
O, suflete al meu, fii tu ulcior,/ Fii amforă durerii, vesnic plină,/ Si, sângerând celor din jur lumină,/ Învată blând, să mori în locul lor!// Pricepe că cu fiecare spin/ Ce dureros în carne ti se-mplântă,/ Pe un obraz o lacrimă se zvântă/ Si-n lume-i o durere mai putin.// Cu fiecare suferintă-a ta,/ O suferintă undeva se stânge,/ Cu fiecare picur ros de sânge/ Se-nchide-o rană si s-aprinde-o stea.// Si-n fiecare limpede apus,/ Cu fiecare-ngenunchere-n tină,/ Ti-agonisesti, departe-n cer, lumină/ Si-n cartea vesniciei-nscrii un plus.”
(Demostene Andronescu, Peisaj Lăuntric – versuri din închisoare, Fundatia Sfintii Închisorilor, Pitesti-2014)
Cu aleasă pretuire si nepretuită admiratie!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
7 August 2022
+ Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 8/7/2022 |
Contact: |
|
|
