Separarea luminii de întuneric
Cine ar putea să ne spună cum arată lumea de dincolo în afară de cei care realmente au fost acolo? De obicei, când vorbim de acel spatiu avem în minte fie ceea ce urmează dincolo de moarte, fie imaginea unor universuri paralele. Modalitătile de invocare a persoanelor sau „spiritelor” care populează celălalt univers nu par a fi altceva decât aducerea nevinovată, în plan palpabil, măsurabil senzorial, pentru câteva momente, a lumii respective. Fiind pe pământ în urmă cu 2000 de ani, Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat, a avut o discutie interesantă cu cativa dintre liderii evrei ai partidului religios al saducheilor. Întâmplarea este relatată în Evanghelia lui Luca 20, 27-38. Oamenii acestia, care negau realitatea învierii, au crezut că reusesc să-I adreseze Mântuitorului o întrebare la care să nu aibă răspuns. Probabil că era unul dintre argumentele lor forte folosite în discutiile purtate cu celelalte partide religios-politice din Israel. Întrebarea lor era bazată pe Legea Mozaică: „Învătătorule, iată ceea ce ne-a scris Moise: <>. Au fost dar sapte frati. Cel dintâi s-a însurat, si a murit fără copii. Pe nevasta lui a luat-o al doilea si a murit si el fără copii. A luat-o al treilea, si tot asa toti sapte; si au murit fără să lase copii. La urma tuturor, a murit si femeia. Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toti sapte au avut-o de nevastă”. Argumentul lor părea fundamentat puternic, răspunsul dat de Domnul însă i-a lăsat fără replică: „Fiii veacului acestuia se însoară si se mărită, dar cei ce vor fi vrednici să aibă parte de veacul viitor si de învierea dintre cei morti, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii [...] Dar că mortii înviată a arătat însusi Moise [...] când numeste pe Domnul: <>. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii, căci pentru El toti sunt vii”. Multe adevăruri privind lumea de dincolo pot fi extrase din spusele Mântuitorului, dar unul foarte important este acela că, desi pentru noi, cei trecuti în vesnicie, sunt asimilati nefiintei si pierderii vesnice, în fata lui Dumnezeu ei sunt vii, persoane care continuă să existe. Moartea se dovedeste astfel doar o trecere spre altceva, un prag ce separă vizibilul detectabil prin simturile noastre, de o lume a celor vii pentru vesnicie. Această lume este guvernată de alte legi decât cele ale universului nostru fizic. Cu acceptul sau negarea din partea noastră, ea există si cu toti vom păsi în eternitatea cu Dumnezeu, de fericire si împlinire vesnică (raiul), sau de pedeapsă vesnică (iadul). Un alt fapt uimitor este acela că nu există universuri paralele, ci doar locuri decise de Dumnezeu pentru existentă, unul pentru o perioadă limitată (acest pământ) si unul care nu este construit în coordonatele spatiu-timp. Problema fierbinte pentru majoritatea nu este vesnicia si împăcarea cu Dumnezeu (desi ea ar trebui, potrivit învătăturii Bibliei, să fie căutarea fiecărui om – pregătirea se face prin acceptarea prin credintă a lucrării Domnului Isus de la Golgota în locul nostru, prin pocăinta de păcate si întoarcerea la Dumnezeu si trăirea unei vieti după voia lui Dumnezeu). Problema care suscită foarte mult interes este comunicarea cu lumea de dincolo, aparitiile angelice sau demonice, posedările demonice, vorbitul cu mortii, paranormalul si tot ceea ce tine de aceste domenii. O accentuare gresită a interesului pentru lumea spirituală este o stratagemă a „duhurilor răutătii care sunt în locurile ceresti” (Epistola lui Pavel către Efeseni 5,12) de a directiona interesul oamenilor spre scopuri secundare, pierzând din vedere adevarata problemă care trebuie rezolvată în viata lor: împăcarea cu Dumnezeu. Si totusi, câteva idei pot si trebuie trasate, asezând orice discutie privind lumea spirituală pe coordonate corecte. „Experientele” cu lumea de dincolo sunt în parte valide pentru că ea există, dar modalitatea în care această lume se revelează este credibilă în măsura în care este circumscrisă învătăturii biblice. Biblia este singurul Cuvânt Inspirat al lui Dumnezeu. Ea fixează limitele, dincolo de care orice afirmatii sunt elemente ale imaginarului uman sau efecte ale influentei sau manipulării demonice. Dumnezeu este Acelasi, nu se schimbă, lumea de dincolo nu este o confruntare dintre bine si rău în care balanta cade când într-o parte, când într-alta, iar felul în care noi actionăm nu schimbă cu nimic raportul între cele două. Din perspectivă biblică, Dumnezeu este Suveranul desăvârsit, El a îngăduit răul cu un scop (Proverbele sau Pildele 16,4 “Domnul a făcut toate pentru o tintă, chiar si pe cel rău pentru ziua nenorocirii”), l-a legat de lumea aceasta si, o dată cu atingerea scopului divin, El va încheia pentru totdeauna actiunea lui Satan prin a-l închide vesnic în iad. Dumnezeu a interzis comunicarea cu universul spiritual ce depăseste cadrul relatiei, legăturii cu El, pentru că acestă experientă este devastatoare si distrugătoare pentru om, fiind o legătură directă cu duhurile rele. Din perspectivă biblică orice comunicare cu lumea spirituală gen spiritism, vrăjitorie, vorbitul cu mortii, magie albă sau neagră etc. nu este fie malefică, cu Satan, fie direct cu Dumnezeu si Împărătia Sa, ci exclusiv demonică (indiferent de metodele folosite pentru a contacta lumea spirituală). E cert că există foartă multă sarlatanie si iluzionism care încântă masele, activităti atribuite lumii spirituale, dar care au cauze pur pământesti. În acelasi timp e cert că există o activitate spiritistă care nu poate fi negată, dar ea e condamnată de către Dumnezeu în termeni duri: „Pe vrăjitoare să nu o lasi să trăiască” (Exod 22,18) era porunca Lui pentru poporul evreu care urma să intre în Canaan, popor a cărui tară trebuia să fie sfântă; „Să nu ghiciti după vârcolaci, nici după nori” (Leviticul 19,26); „Să nu vă duceti la cei ce cheamă duhurile mortilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebati, ca să nu vă spurcati cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19,31); „Să nu fie la tine [...] nimeni care să aibă mestesugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morti. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciunea înaintea Domnului” (Deuteronomul 18,10-12). Nu există un spatiu neutru în care contactul cu lumea demonică să nu influenteze pe cei care au decis să intre în legătură cu ea. Demonicul are tendintă acaparatoare, opunându-se lui Dumnezeu, scopurilor Sale si slujitorilor Lui (lumea angelică sau oamenii Săi). Este o reală fortă, pare manipulabilă în mâna oamenilor, fără ca multi să realizeze că ei au fost cei manipulati, chiar posedati. Jocuri ce par nevinovate la suprafată sunt extrem de periculoase, ce deschid usi ce de multe ori nu mai pot fi închise niciodată. Horoscop, iluminări dincolo de revelatia biblică, ghicit în palmă etc. par clipe de „fun”, dar sunt ele chiar asa de inocente cum par? Crestinismul nu a subapreciat niciodată această redutabilă putere si, în termenii vietii de zi cu zi, îndemnul biblic este: „Îmbrăcati-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteti tinea piept împotrivirilor diavolului. Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii si sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutătii care sunt în locurile ceresti” (Efeseni 6:11-12). Hristos este Cel care a venit de la Tatăl, făcându-Se asemenea oamenilor pentru ca noi să ne putem apropia si împăca cu Dumnezeu. El a vorbit de la Tatăl, despre Tatăl si Împărătia Lui. Dumnezeu vorbise adesea de-a lungul vremurilor, profetii fiind oameni care s-au adresat contemporaneitătii lor cu elemente care aveau nevoie de rezolvare imediată, dar au descoperit si viitorul, pentru că primiseră întelegerea lucrurilor care urmau să vină. Descoperirile lor au fost consemnate în Biblie. Dar Hristos este Cel care aduce descoperirea completă privind planurile lui Dumnezeu. Biblia este o carte închisă. Vechiul Testament Îl avea în centru pe Mesia, Hristosul care urma să vină. Noul Testament Îl are în centru pe Mesia care a venit, Fiul lui Dumnezeu care a luat trup omenesc pentru mântuirea oamenilor. Pentru viata aceasta, Biblia contine atât planul lui Dumnezeu de mântuire, cât si principiile necesare pentru a trăi cu Dumnezeu, după voia Lui, pentru slava Lui. Nu există o altă mântuire, o altă iluminare, o altă pace cu Dumnezeu, pentru că Hristos, Dumnezeu pe pământ, a adus totul. El ne-a vorbit si despre lumea de dincolo, iar cuvintele Sale sunt adevărul. A fi crestin nu înseamnă doar a-l urma pe Hristos, ci si faptul ca Duhul lui Dumnezeu să fie prezent în viata omului. Prezenta celei de-a treia persoane a Trinitătii, a Celui numit Duh Sfânt, nu este compatibilă cu prezenta duhurilor demonice. A-L urma pe Hristos nu este compatibil cu a cere părerea demonilor, a mortilor, a vrăjitoarelor, ghicitoarelor si a prezicătorilor. Lumina lui Hristos nu stă în aceeasi inimă alături de întunericul maleficului. A fi crestin înseamnă a umbla sub autoritatea lui Dumnezeu, călăuzit de către Dumnezeu, în relatie personală cu Dumnezeu, fiind păzit de El – I Petru 1.5 “Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mântuirea gata sa fie descoperita în vremurile de apoi!”. Nu este treaba crestinului să se „ia la trântă” cu demonii, la fel cum nu e treaba lui să pornească o vânătoare a vrăjitoarelor. El este chemat la o viată nouă cu Dumnezeu, pentru ca lumina Lui să vină pe acest pământ si, prin viata si mărturia lor, din inima a câti mai multi oameni să fie alungat întunericul. Multe aspecte privind contactul cu lumea de dincolo sau experiente extrasenzoriale par interesante si importante. Cu întelepciune se cuvine a ne delimita pozitia. Singurul care a fost ACOLO când începutul a fost fixat ca început, care cunoaste cu adevărat si pe deplin lucrurile si care ni le-a transmis nealterate, este Hristos. El este Adevărul. Biblia fixează cadrul, vestindu-ne de pericole si arătând ce este bine pentru noi. În fond, nu părerea oricăruia dintre dintre noi este garantia că anumite lucruri sunt ceea ce par a fi, ci Cuvântul Celui care cunoaste totul. Pozitia fiecăruia trebuie stabilită în functie de El: Îl credem cu adevărat sau nu? Să nu uităm, chestiunea importantă pentru noi nu este cum arată lumea spirituală si felul în care stabilim contact cu ea, ci împăcarea, comunicarea si stabilirea unei relatii persoanale cu adevăratul Stăpân, Dumnezeu.
Mircea Toma
|
Mircea Toma 8/1/2022 |
Contact: |
|
|