Amintiri în trei timpi - În memoria lui Cristel
Zidurile Sălii „Oscar Peterson” din Montréal, vor purta peste ani amprenta sonoră a „Suvenirurilor” lui Cristache Zorzor, întruchipată într-o sculptură nevăzută, modelată prin frecarea arcusului nu pe corzile unei viori, ci pe corzile sufletului, la vremuri de taină, acolo unde vremelnicul întâlneste vesnicia.
Sensibil până la lacrimi în ascultarea unei melodii, fără a cunoaste lucruri elementare – notele pe portativ îmi par si acum un stol de vrăbii asezat pe sârmele de telegraf –, am trăirile mele, transferate în te miri ce bizarerii ale putinelor mele „cunostinte” muzicale.
Literatura, în schimb, mi-a dat idei la acest concert simfonic.
Există un pasaj în Craii de Curtea Veche (Mateiu Caragiale), la care m-am gândit ascultând acordurile tale, dragă Cristel.
Si cum se mai potrivesc!
„Era spre căderea iernii, o vreme de lacrimi… Lăutarii nu uitară să cânte acel vals domol care era una din slăbiciunile lui Pantazi, valsul voluptuos si trist în legănarea căruia pâlpâia, nostalgică si sumbră fără sfârsit, o patimă asa sfâsietoare, că însăsi plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferintă. De îndată ce coardele încălusate porniseră să îngâne amara destăinuire, întreaga sală amutise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duiosii si dezamăgiri, rătăciri si chinuri, remuscări si căinte, cântarea înecată de dor se îndepărta, se stingea, suspinând, până la capăt pierdută, o prea târzie si zadarnică chemare”.
Generatii de cititori si de exegeti mateieni s-au tot întrebat: care să fi fost acel tulburător vals?
Cine a fost compozitorul?
Romanul, apărut acum aproape un veac, a incitat multe minti luminate la descifrarea acestei enigme.
Unii au bănuit a fi „Valsul imperial” al lui Strauss, ba chiar un contrar al acelei capodopere numite “Dunărea albastră”, prin rătăcire si pesimism.
Unele păreri au fost mai cutezătoare: Bach („…muzica lui, scară de lacrimi ce urcă la Dumnezeu”, zice Cioran), Mozart, chiar Ivanovici, gălăteanul nostru, cel cu „Barca pe valuri…”.
Ascultând, în acel miez de decembrie tulburătoarele acorduri ale „Suvenirurilor”, mă întreb acum, dacă Pantazi, „sub pecetea tainei”, nu a lăsat pe altul să ghicească izvorul de unde curgea acesl vals misterios – si parcă incomplet! –, vals ce storcea lacrimi musteriilor birtului din Covaci.
Mult mai târziu, o idee năstrusnică, obsedant repetitivă, a început a mă bântui: de ce nu ar fi Cristache Zorzor, cel care a adus la lumină întreaga partitură?
Dacă totusi...
Emil Belu, Montréal,
|
Emil Belu 7/24/2022 |
Contact: |
|
|
