Reflectii - Din seria Only în Canada
Scrisesem o serie de articole Only în Canada, mai ales că încă mă uimește și mă impresionează în multe feluri greu de explicat.
Azi voi vorbi puțin despre Muzeul Emigrației din Halifax, vizitat recent, un hub al emigrației mondiale în această țară. Prin acest port au pășit mai mult de 1 milion de suflete venite din lumea largă. Răscolitor loc, să înțelegi că ești doar o picătură în oceanul diversității emigrației canadiene. Chiar dacă noi am venit târziu, cu avionul, și nu cu vaporul, tot am fost profund mișcată de experiența similară din multe puncte de vedere. Mai întâi, regretul aproape unanim al emigranților la gândul celor lăsate în urmă: o țară, o limbă, o familie, prieteni, obișnuințe, un fel de a înțelege viața și de a te raporta la ea… precum și dorința de a rămâne ce este fiecare. Apoi, necunoscutul, fricile, emoțiile, dar și noile șanse ce te așteptau la sosire. O altă lume, cu o altă compoziție, un gap cultural cât un hău, pe care la vremea aceea nici nu-l intuiam. Așa cum am remarcat și alte dăți, noi, fiecare vedem lumea într-un fel anume și probabil că ne așteptam ca ea să fie doar una, înțeleasă la fel de toți. Mi-a luat timp să realizez cât de diferit este văzută, să îmi dau seama că alții trăiesc în alte realități, că percep viața complet diferit.
Și cu toate aceasta, experiența emigrării, indiferent că a fost determinată de o necesitate, o dorință de libertate, sau doar de dragul climei canadiene, ea îi aduce pe toți la un numitor comun, căci toți am văzut prin porturi sau aeroporturi copii dormind pe valize, cufere, sau pe unde apucă, toți am făcut ce am putut la sosire, etc. Apoi, mai toți a trebuit să ne reconstruim identitatea, e ca un reset în care într-un fel o iei de la capăt. Adevărat, construiești pe înțelegerile dinainte, dar de multe ori trebuie să reînveți anumite lucruri, ajungi să te reclădești dinăuntru, să te cauți în alte feluri, să te găsești pe tine, cel reconstruit în lumea noua – o lume ce se bazează pe un alt sistem de valori decât cel de acasă.
***
Excursia de la Halifax se datora unei conferințe a Academiei Canadiene de Inginerie. Este vorba despre întâlnirea națională, amânată de mai multe ori din cauza pandemiei. Acum, în 2022, a avut loc, în sfârșit, o ceremonie pentru noii membri ai Academiei, primiți din 2020 încoace.
Soțul meu se numără printre ei, a Member of the Canadian Academy of Engineering / Membre de l’Académie Canadienne du Génie.
“Te-ai gândit că vei deveni membru al Academiei Canadiene când ai emigrat?” Răspunsul este, categoric "NU". Aici nu e ca atunci când te înscrii la un doctorat, îți dai examenele, scrii teza și cumva anticipezi deznodământul. Aici alții te recunosc ca pe un egal să le stai alături… o onoare ce vine doar după ce ți-ai adus contribuția și ai fost remarcat.
Având în vedere că această recunoaștere vine la doar câțiva ani de când am luat-o de la început, te-ai fi putut aștepta la așa ceva? E dovada că șansele ce ni s-au oferit sunt reale. Ești încurajat să devii cât mai bun poți să fii. Da, a fost o muncă susținută de o viață. Nu în ultimul rând, însă, a fost nevoie și de un mediu care să încurajeze în loc să distrugă, să susțină în loc să desființeze.
***
Sunt multe lucruri ce ni s-au pus la dispoziție, e adevărat că ni s-au dat niște șanse dar și noi am pus umărul. Nu mă refer doar la taxele pe care le plătim prin lege, ci și la experiența, unele elemente culturale, și alte lucruri aduse “pe aripi”, în zborul spre Canada, care știu că au dat rod, îmbogățind acest pământ al făgăduinței - atât de departe, și-atât de aproape, totuși, de ceea ce numim "acasă".
***
Îmi amintesc că în muzeul emigrației, un nou canadian îi scria fratelui său: “În Canada curge lapte și miere. Dacă vii, însă, va trebui să-ți găsești propriile vaci și albine”.
***
La ceremonia ținută în onoarea noilor academicieni s-a dat și o dare de mulțumire. Eram toți în picioare, indiferent din ce colț de lume venisem. Apoi s-a rulat un video "Oh, Canada". A început pe tăcute, cu o pasăre planând, purtată de curent, spre înalturi. Era ceva ce toți înțelegeam; într-un târziu vocile ni s-au unit, indiferent de accentul cu care vorbim fiecare, într-un “we stand on guard for thee”.
Apoi sala a devenit mută de emoție. De recunoștință, la realizarea că fusesem martorii unui curent ascendent, după modelul celui ce purtase pasărea spre înălțimi.
Milena Munteanu
Toronto, Canada
|
Milena Munteanu 7/18/2022 |
Contact: |
|
|
