De drag si de Canada
Multe s-au schimbat în cei douăzeci și unu de ani de când trăiesc în țara frunzei de arțar, însă drumurile au rămas la fel de însetate de roțile mașinii noastre. Cum fiecare prilej îl folosim pentru a evada din cotidian, long weekendurile se pliază perfect pe pielea noastră de căutători de peisaje.
S-a schimbat fața țării acesteia atât de frumoase, ne-am schimbat și noi. Anii ne-au poleit cu trăiri și senzații, cu raze de soare în jurul ochilor, dar sufletul a rămas la fel de curios, la fel de hoinar și de setat pe experiențe noi. Deși, în general, obișnuim să profităm de zilele libere pentru a înhăța distanțe cât mai mari, de data acestui național 1 Iulie, ne-am învârtit în jurul casei. Firește în accepțiune canadiană, distanțele fiind totuși pași gargantuești, pentru că o sută de kilometri îi strivești ca pe semințele de floarea soarelui. Dimineața de vineri, fiind binecuvântată de soare, am început periplul cu o drumeție în Humber Trail. De-a lungul celor șapte kilometri, în afară de natura falnic și generos manifestată de jur împrejur, printr-o faună și floră de-acum obișnuite, am dat nas în nas cu o țestoasă, grăbită să se ascundă de ochii noștri indiscreți. După amiază am schimbat registrul sălbăticiei controlate și am revăzut District Distillery, îmbrăcat de sărbătoare și extrem de populat – un Babilon bine-cunoscut, specific țării de adopție, cu invitații artistice și culinare, cu eleganța unui punct turistic ancorat într-o arhitectură cu trimiteri în trecut.
Debutul zilei de sâmbătă s-a petrecut tot în natură, un alt traseu, însă, de data aceasta, la Hamilton, într-un parc splendid, în plină pădure. Câțiva kilometri am avut senzația că mergem pe buza unei prăpăstii, prilej de puțină adrenalină.
Și, pentru că nouă, călătorilor, ne stă bine cu drumul, ajunși la mașină nu am luat-o spre casă, ci spre Niagara. Nu că n-am mai fi văzut-o. Drumul din Toronto la Niagara e scurt, așa că l-am făcut de multe ori. Câteodată cu cei veniți în vizită, altădată, pur și simplu, am ales-o drept destinația unei după-amiezi de sfârșit de săptămână. De ce să nu bei o cafea la Niagara dacă într-un ceas ești acolo?
Pe drum, fiind ceasul amiezii, am optat pentru un pic de window shopping (sau nu) la mall-ul din apropierea orașului, cât să păcălim agresivitatea de foc a soarelui înverșunat.
După vreo două ceasuri am continuat traseul spre Niagara – vreo cincisprezece kilometri. Cascada și orașul sunt incredibile, indiferent de oră, de zi, de a anotimp. Bucuria plutește în aer, mustește în aburii curați, în nuanțele curcubeului, în fețele celor care ajung pentru prima dată să vadă minunea. Străzile pline de culoare și arome sunt scoase din poveste, iar cele două cascade: americană și canadiană, sunt elemente care hiperbolizează experiența oricui. Noi? Norocoși că putem reveni ori de câte ori ne e poftă de un pic de nemurire.
Am sărbătorit Canada în mers, la pas sau în mașină, în locuri dragi, în locuri noi.
Emigrarea este o balanță cu plusuri și minusuri, la fel cum ne-emigrarea e o balanță cu plusuri și minusuri. Viața noastră a fost scrisă peste hotare. Și unul dintre cadourile primite la ieșirea din țara mamă a fost drumul. Drumurile. Libertatea cu care cutreierăm lumea de aproape și de departe.
La mulți ani, țară frumoasă, țară adoptivă! Îți spunem și noi, copiii tăi tricolori.
|
Em Sava 7/10/2022 |
Contact: |
|
|
