Scrisori către mine
Aș picta o icoană
în culorile sufletului meu
De va citi cineva-n lumină
și adevăr va vedea un curcubeu
Voi inversa cerul cu pământul
Să umblu pe cărarea viselor cu îngeri
Culcată-n nori, să văd iarba, cositul
Verdele crud să-i admir, înțesată-n mirări
Să văd cuiburi de păsări în rădăcini de copac
Zvâcnetele inimii unui pământ să găsesc,
Ploaia să cadă din pântecul lui șarpant,
cu tot ce stă ascuns vreau să găsesc
unde tainele creației sălășluiesc.
Cum pot să nu iubesc trandafirii
Am în inimă călcâiul lui Achile, așa-s născută
Ursitoarele mi-au hărăzit o viață în lumină
Am primit săgeți otrăvitoare
Iubirea mea crescut-a și mai mare
Din inimă tot picura un sânge
Trandafiri înfloreau cu roșu ce frige
Adunasem o tolbă de săgeți ascuțite
Îngerii îmi trimiteau aripi să mă ridice
Îmbătată de atâtea ridicări din căderi
Ochii mei umezi priveau doar spre cer
Așa am aflat zborul deasupra vulturilor
Oamenii credeau că dansez dansul lupilor
De sus, văzut-am firul meu in zbor
Al unei vieți sub semnul unei flori
Cum pot să nu iubesc trandafirii,
Ursitoarelor, ați învins toți satirii.
Cum pot să ajung la cer
Port armura crinilor
Să înving săgeata îmbătrânirii
Port cununa lacrimilor mele
Să mă îmbăt cu izu-nțelepciunii
Ce îmi va ține platoșă numele
Mă scald în bucuria de a mângâia lanuri
De grâul ce-l secerăm fiecare
Diminețile mă spăl cu albastru-n porțelanuri
Mă îmbălsămez cu raze topite de soare
Ce ard fără de chemare
Mă rog atingând pământul cu tălpile îndrăgostite
de colindul prafului
Îmbrățișez copacii ce scriu psalmi vântului
din cele patru zări rostite
celor ce aud cântecul satului
Dansez la balul nopții cu stele sclipind
Aștept tolba lunii să îmi picure vise
A câta viață trăiesc oare sincer,
Unde-mi curge fluviul inimii mele,
Cum pot să ajung la cer?
De vrei
De vrei să știi cum este ridicarea păsării la cer,
Roagă-te sincer!
De vrei să trăiești frumusețea, devenirea spicelor,
Iubește cântecele!
De vrei să vibrezi în ostoirea setei de adevăr,
Dăruiește-te precum apa-n ciubăr!
De vrei să cunoști pacea,
Iartă-te si ieși din carapace!
De vrei să înțelegi înflorirea trandafirilor,
Luminează ca un soare mirilor!
De vrei sa fi iubit precum cireșele coapte,
Fii blând și înțelegător în șoapte!
De vrei să înțelegi dragostea vieții,
Fii ploaia ce își satură pământul în ungerea feței!
De vrei să cunoști pacea inimii,
Adăpostește turtureaua albă de furia mulțimii!
Isus înrămat
L-am înrămat pe Isus în aur și argint
La loc de cinste pe pereți în biserici, acasă
Noi ne purtăm ca Iuda,
Îl vizitam vinovați unde l-am sechestrat în icoane
Îngenunchem cuvioși, jucăm rolul sfioși
Nu ne ducem la El fără a-i cere
Cerșetori suntem fără zdrențe
Fără julituri în genunchi
Ne protejăm în îngenuncheri cu perne moi
Ipocrizie până la altar
Despletiți de habar
Nu știm nici a ne ruga
Nici unde rama are onoarea mai mare
Isus este înrămat și purtat în inima ta
Acolo să îți porți taina, iubirea ta
Și apoi de te vei duce la liturghie
Lumina ta și a altora
Îl va invita pe Hristos să vina.
De ce pleci
Pleci când ți-s uscate pleoapele de lacrimi
Buzele părăsite astăzi de arătoase zâmbete
Fluturii pribegiți aiurea-n adâncimi
Nu mai ai vlagă or ți-i sete
Nu mai ți-i dor de noi cireșe
Vioara sună în dezacord cu sufletul arid
Pașii tăi nu mai lasă urme, nu-ți mai aud râsul
Fruntea e încrețită, sufletul gârbovit
Te usuci, nu îți mai recunoști glasul
Încet dar sigur ajungi un livid
Nu mai vezi cerul că e albastru
Nu mai arzi sau visezi, nu mai ai suferințe
Ai întâlnit năluci pozezi a policastru
Nu mai știi de ești viu, nu afli noi dorințe
Ai devenit tot ce urai, nu mai ai gândul tandru.
Viața, mușcătură de măr
Viața, mușcătură de măr
Aroma divină e mântuirea
Când muști din mine, zemos, ci nu amar
cu poftă de copil ce se joacă vara
sub privirea mamei lui înduioșate
a nu știu câta oară
El știe de zmei cu șapte capete
doar din povești înaripate,
Viața, mușcătură de măr fad,
în luptă cu mana ce nu l-a iertat
Lași viermele sorții să mă înfrunte,
să mă pună jos abitir
Trebuie să-mi caut paloșul iute
ce a crescut pe furiș însăilat cu batir
Când l-am găsit mi-am amintit că nu pot să ucid
Când tai în vierme, tai tot pomul înflorit
Nu ucid copilul ce se înfrupta cu mărul lui sfințit
Viața, mușcătură de măr, când e miere, alteori venin.
Lacrimile lui Dumnezeu
Dumnezeu în bunătate și răbdare
Adună lacrimile lui în oceane ce navigăm
Ne scăldăm în plânsul lui rănit, ce vindecare
Plouă cu lacrimile Lui, hrănește ce uscăm,
Acest pământ stors, fărâmițat, întors pe dos
Ne este mamă, hrană, adăpost
Ne este casă, masă, îmbrățișat duios
Copaci și ape, cânta mierle doine cu rost
Sânul lui sfânt, lut ești viața,
Suflat de la bun început
Cu suflare de duh într-o dimineață
Ca tine nu-i nimeni, lut ești legământ.
Carmen Oltean, Toronto
|
Carmen Oltean 7/6/2022 |
Contact: |
|
|
