„Meandre” o carte a Luisei Apostol
„Meandre”, apărută la sfârșitul lunii mai, anul acesta, la editura SIONO, a debutat în cadrul Salonului Internațional de Carte – Bookfest la București, în luna iunie.
Drumul cărții e cu poveste, pentru că am cunoscut-o pe Luisa Apostol în 2018, la o lansare proprie – un moment ca oricare altul, o întâmplare care avea să ducă la alt șir de întâmplări. Dar, până la urmă toate întâmplările prin care viața ne trece ca printr-o sită nu sunt decât cheile ușilor ce ni se deschid. Nu am bănuit atunci nici una, nici cealaltă că meandrele vieții ne vor duce la aceste „Meandre”, pe care Luisa le-a construit cu același mecanism și cu aceeași tenacitate cu care scoica își construiește în interiorul ei perla. Cu emoții deloc liniare, cu muncă, timp și firește har.
Drumul „Meandrelor” a început în 2020, când autoarea mi-a trimis o piesă de teatru, numită ghiduș „Supozitorul”. În primă instanță am fost mirată, pentru că în zilele noastre genul dramatic este mai vitregit de autorul contemporan, poate fiind mai dificil de construit. O piesă de teatru, prin comparație cu o povestire, se construiește în 3D să zicem. Pentru că, în afară de momentele subiectului, acțiune, personaje, autorul trebuie să fie atent la punerea în scenă, la mimica actorilor, la reacții, la sunete, la butaforie, să vadă filmul scenelor, să le balanseze într-o așezată simetrie.
Doi ani mai târziu aveam să primesc manuscrisul integral, manuscris format din șapte scrieri, aparținând celor trei genuri literare: epic, liric și dramatic. Deși la o primă vedere fiecare pare o construcție independentă, cele șapte texte sunt legate de fire mai mult sau mai puțin vizibile, liantul lor fiind Adia, personajul central, avatarul autoarei. Purtând un nume simbolic de origine africană (cadou), protagonista este o femeie modernă, ancorată în artistic și social. Lumea ei aparent liniștită și confortabilă, curgând delicios și domestic, este de fapt un tangaj existențial presat de o realitate dezolantă, care o angajează într-o oscilatorie căutare de răspunsuri, prilejul unor incursiuni literare manifestată intertextual de-a lungul scriiturii.
Scrierea Luisei Apostol este stratificată pe mai multe nivele, unul dintre ele fiind compus din galeria propriilor valori artistice: literare, muzicale, plastice. Căutările ei imersează în bucăți literare în care se regăsește, care îi argumentează experiențele, care sunt răspunsuri propriilor neliniști.
Viziunea scriitoarei asupra actului creației este una spiralată, viața e întrepătrunsă cu lectura, e un act al cititului, e o poveste scrisă. Prin intermediul Adiei, se întâlnește în text cu propriul demiurg, cu propriul ei autor, scriitorul, cel care-i topește dilemele cu două replici tulburătoare:
„Pentru că așa te-am scris...”; „Ești chiar așa cum te-am plăsmuit.”
Luisa Apostol nu se dezbracă nicio secundă de haina de cititor. Nici măcar atunci când o îmbracă pe cea de scriitor. Rămâne fidelă lecturilor proprii, își păstrează ferm această calitate, textele ei fiind de multe ori pre-textele unor incursiuni literare. Cu onestitate jucăușă se semnează „cititor” pe propria-i carte, mărturisind recunoștință cuvântului scris. De altfel ludicul o însoțește pe tot parcursul cărții, un ludic fin, inteligent și spumos, ca și cum autoarea ar provoca cititorul să o prindă că se joacă.
Cuvintele ies din matcă, perspectiva este sinestezică, astfel primesc corespondent în culoare, ceramică, sticlă, muzică, lumini și umbre.
Scriitoarea trece cu ușurință de la un registru la altul: de la stilul shakespearean al secolului al XVI-lea, la modernitatea feministă a italiencei Elena Ferrante, la românescul cel mai pur, exprimat prin trimiteri lirice la Nichita și Sorescu.
Cartea are simetrie perfectă, de cerc: se deschide și închide cu câte un text ce cuprinde aceleași personaje și motivul central: jocul „De-a v-ați ascunselea”, echilibrat plasat, cu interpretări metaforice și implicații profunde.
Condeiul Luisei Apostol nu se limitează la a înfățișa ființe, lucruri și fapte, ci surprinde emoții și reacții pe care le percepem la nivelul subconștientului, fără a le cuantifica în ansamblul ființei umane. Unele dintre textele ei par, la prima vedere, ermetice, dar autoarea reușește, din câteva cuvinte, să creeze adevărate lumi interioare ale personajelor.
„Meandre” este mai mult decât o sumă de texte. Este echivalentul unei diorame panoramice, care prezintă personajele în cele mai diverse situații, de la cele pur sociale până la cele care se regăsesc în spațiul personal, atât fizic cât și mental, fiind, în același timp, și un cumul de metafore sensibile, o împletire incredibilă de lirism și umor.
|
Em Sava 7/5/2022 |
Contact: |
|
|
