Poezii inspirate de caldura verii
SECETĂ
Peste țarină vara ca un furnal
Își aprinsese toate cuptoarele
Și limbile flăcărilor topeau
Aripile păsărilor rătăcite în zbor
Nici conturul umbrelor nu dăinuia
În pulberea albă a drumurilor.
Visam ruguri de măceși uscați
Cățărându-se precum flăcările
Pe bolta arcuită a cerului
Arderi de tot în coroanele
Arbuștilor ghemuiți de sete.
Ne spălam frunțile asudate
În bulboanele cu apă sălcie
Și cu tălpi sângerânde de copil
La amieze tulburam nămolul
Fierbinte al smârcurilor din iaz
Să amețim gândălacii cei molcomi.
Urcam apoi visători pe colinele însorite
Și umbra venea după noi din urmă
Din ce în ce mai rară și mai ușoară
Evaporându-se la adierile vântului.
DEȘERTUL
Limbile flăcărilor de foc
Se vedeau în deșertul
De dincolo de estuare.
Păsările piereau în zbor
Ucise de singurătate
Și umbra se dezlipea
De lustrul aripilor.
Visam că ne încâlcim
Printre rugurile de iederă
Târându-ne după aer
Prin fântâni secătuite
Năpădite de pânzele
Țesute de păianjeni.
Rătăceam prin păduri
De arbori chirciți
Și delirante tufișuri
De magică mătrăgună.
În însorite ținuturi uscate
Se scutura floarea secetei
Și pământul în bătaia
Furtunilor se încovoia
Trosnind din încheieturi.
Tălpile ne erau rănite
De atâta mers în căutarea
Oazelor din deșert.
Ne uscam sudoarea frunților
În scăldătorile flăcărilor
Amiezii de vară din pustie
Iar păsările debusolate
Cu țipete pițigăiate de teamă
Ne tânguiau rătăcirea.
LA MARGINEA SAVANEI
S-a spart oglinda de argint
A lacului de la marginea
Savanei și cioburile topite
S-au prefăcut în lumină.
Și s-a arătat pe boltă
Curcubeul ca un coviltir
Ghirlandă multicoloră
De spectre eflorescente.
Dincolo de prundișuri
Galbenă și ruginie
Zăcea obosită țarina
Toropită ca o dropie.
Trecem visători spre arii
De grâu țesălate de razele
Aurii ale soarelui amiezii
Și pâcla norilor era ușoară
Ca un vălătuc alb de vată.
Ne era dor de drumuri
De poteci unduios șerpuind
Printre porumbarii colnicelor.
Taina aceasta n-o știu
Decât pribegii singuratici
Visătorii lucizi rătăciți
Printre propriile lor umbre.
Peste mantaua tremurătoare
A lanurilor galbene de orz
Printre tecile spicelor seci
De pe răzoarele însorite
Peste marea roșie a florilor
De maci însângerați
Treceau în zbor păsările
Amețite de sete prea obosite
Să se mai întoarcă până seara
La cuiburile lor în hățișurile
Umbroase al dumbrăvii.
PLOAIA DE VARĂ
Pe miriști se împleticea ploaia
Ca o pasăre beată și amețită.
Suveici de vânturi uscățive
Depănau fuioare din covoarele
Aripilor prăfuite de fluturi.
Și se aprindeau zările de văpaie
În huceaguri de purpură
Și pe tipsia de aur a miriștiei
Prin zăvoaiele râurilor Fox
Cu fiști de fulgere pleznind
Furtuna s-a întors furibundă
Pe vălătug învălmășit de nori,
Frânghii de șerpi încolăciți
În culcușuri răvășite de neguri.
Ṣi peste timpanele lacurilor
Peste țărmurile de nisipuri
Dezvelite de palele de vânt
Se descărcau asurzitor tunetele.
Pe prundișul alb al râurilor
Treceau femeile desculțe
Ulcioare de lut arămiu
Ars în cuptoarele verii.
Cochiliile melcilor de calcar
Pocneau în jerăgaiul torid
De sub cuptoarele dunelor
Și capacele scoicilor plesneau
Sub dogoarea nisipului încins.
Apoi prin orașul vânturilor
A trecut repede ploaia
Ca lumina grăbită spre seară.
Și vântul s-a stins apoi
Și a rămas doar o adiere
Legănȃnd pămătuful trestiilor
De la malurile lagunei.
Și se limpezea orizontul
Și departe în zare se vedea
Conturul arcuit al țărmurilor
Ridicȃndu-se din cioburile
Oglinzilor sparte ale valurilor.
Și în reveneala brizei
Peste arină au năvălit
Îmbulzindu-se valurile
Și refluxul te-a neliniștit
Și ți-ai amânat plecarea.
Amețite de gustul amar
Din bășicile ploii de vară
Egretele violete se trezeau
Tresărind din picoteală.
Furtuni de aripi de pescăruși
Dănțuiau agitate în larg
Tulburând liniștea brizei.
Și în borta abisală a lacului
Se decantau undele de lumină
Topită ȋn alambicul soarelui
Dogoritor al amiezei de vară.
Un tunet prelung s-a auzit
Departe peste întinderile apelor
Ecou târziu al străfulgerărilor
Care luminase orizonturile.
Zornic zburătoarele se întorceau
Iarăși în toropeala zilei de vară
La țărmul de nisip ca aurul topit
În lagunele sclipind ca argintul.
Florile îngălbenite de mușețel
Coronițe aurii ale soarelui
De amiază luminau pajiștile
Izlazurilor și ale vâlcelelor.
Spicele din lan se aplecau greoaie
Făceau mătănii până la pământ,
Frânghii negre de furnici amețite
Sunau din surle și trâmbițe
Vestind că peste țarinile aprinse
Se va năpusti în curând din senin
Dezlănțuită și furioasă furtuna.
Marin Mihalache
Chicago, USA
|
Marin Mihalache 6/29/2022 |
Contact: |
|
|
