Poeme
Eu te-am iubit
Eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
ce l-am mai căutat prin așternuturi,
prin văgăuni, prin beciuri, prin tranșee!...
l-am bănuit la secția rebuturi
și chiar, scornind, în capul tău, femeie.
eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
am lăcrimat în mine, nefiresc,
atunci când a plouat cum s-a tot zis.
l-am căutat, ce bine mi-amintesc,
când cu chirie-am stat în paradis.
eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
și-acolo unde n-a plouat de-un an,
și-acolo unde-i tunetul ecou.
de-l voi găsi, te-oi părăsi, golan,
iară de nu, te voi iubi din nou!...
Până să mă nasc, am fost în comă
Până să mă nasc,
am fost în comă și-am așteptat pe mama
să se nască, dormea și ea ca tusea
în țigară și de acolo-ntr-un amnar
cu iască
ce-ți e cu boala,
poți s-o duci cât lumea, te lași plimbat
prin apă și prin foc, așa și eu -
săpând la rădăcină - , vedeam și frunza
ce creștea la loc
găleată de lumină
peste mine, o pânză de păianjen,
ceva muște și când a fost ca să le crească
dinții, s-au repezit cu toate
să mă muște
făcusem ochi,
îmi pâlpâia pe față o candelă în semn
de bun venit. s-o porți în suflet,
mi-a urat femeia. am respirat și totul
s-a sfârșit.
Arhimede
Am umplut cada cu lacrimi de când tancurile
rusești
o cârmeau spre Caracal,
iar aducătorul de vești proaste înfigea între uluci
o carte poștală. mai apoi, cu fiece despărțire
de alter egoul meu semn făcându-mi
din cer,
fiindcă acolo îi plăcea să înnopteze,
să se dea buimăcit la gimnastica de înviorare
ca la femeia lui trezită în aerul dimineții
fecunde.
am intrat până la gât în cada cu lacrimi
de cea mai pură sorginte.
iar a făcut inundație domnu',
se plânge bătrâna cameristă cu toate cârpele
șiroindu-i pe scări.
No man's land se fumase
Când să strig de pe scara avionului eu de-aici
nu mai plec,
am văzut la sol lume strânsă
și l-am auzit pe cel cu portavocea
că trebuie să coborâm firesc, apoi să urcăm
și iarăși să coborâm firesc
fiindcă se trage o dublă
mirosea a tutun de cea mai bună calitate,
fumul îmi intra prin nas și îmi ieșea
prin urechi, dar cumplit
mă usturau ochii și mă durea sufletul
că no man's land-ul meu
se fumase.
mi-aș fi instalat acolo tabăra,
aș fi întins țevi subterane,
mi-aș fi construit modulul meu cu de toate
și aș fi locuit
în el ca-ntr-un ou.
va ecluza pe lumea cealaltă,
aș fi lăsat scris pe panou.
Baladă
Nu râde tu, măgar, pe stilul nou,
că tare dor îmi e de câte-un bou,
trăgând din greu, ascultător de bici,
de care n-au habar cei de pe-aici.
cei de pe-aici se-njugă pe un pol,
că de-aia au rămas în carul gol
cei de pe-aici își caută de gazdă
și-nvață toți ca să se dea pe brazdă,
dar verbul se conjugă la trecut,
căci în prezent biciușca le e cnut,
cei de pe-acolo 'ncearcă ei alt rol,
dar tot restanțieri și-n carul gol
nu râde tu, măgar, ca un ecou,
că tare dor îmi e de câte-un bou,
să ia în coarne vremea și s-o ducă
pân' la mejdină dacă mai apucă,
loitra dă cu sâc spre alt ocol
loitrelor rămase-n carul gol.
|
Virgil Dumitrescu 6/28/2022 |
Contact: |
|
|
